13-05-2012, 10:53 PM
Din perspectiva Adelindei
- Şi atunci cand ai discutat pentru ultima data cu Christine Daaé, adica Lavidia, ai chicotit putin, nu-i asa? Probabil din cauza domnisoarelor din culise ce iti aruncau ocheade, nu?
Blondul sta de cateva minute in fata mea, pe canapeaua crem, si asculta toate criticile mele, aruncate direct, fara a spune macar o replica. Deobicei asa facea: gasea argumente la tot ceea ce ii ziceam, spunea ca este din cauza oboselii acumulate si tot asa. Ma enervau la culme motivele lui simple, mincinoase, inca facand-o de cate ori imi amintesc. Dar acum este diferit. Doar sta acolo, ghemuit, cu genunchii stransi la piept si cu irisii sai caprui urmarindu-mi fiecare miscare. Are o fata stinsă, fara lumina cu care ma obisnuisem, ce ma face sa zambesc si inima sa-mi palpite de fiecare data cand il vad. Ma intorc intru totul spre el si imi las paharul de cristal in care se afla ceaiul din fructe de padure pe masa si ma duc in fata lui, punandu-ma in ghenunchi. Eu jos, pe covorul maroniu, el pe suprafata moale, stand ghemuit si cu chipul afundat in bratele-i incrucisate. Imi trec mana albicioasa printre buclele-i blonde, el ridicandu-si incet capul. Are o fata palida, cearcanele purpurii putandu-se vedea cu usurinta. Ii ating obrazul cu palma, acesta avand o culoare usor trandafirie si arzand puternic.
- Leonard, ai febra! Hai mai bine sa te duc la tine in dormitor...
Imi prinde umerii cu mainile-i tremurande si ma face sa-l privesc in ochi. Isi apropie usor fata de a mea, incet, incet topindu-ma sub caldura emanata de el. Flutur de cateva ori din genele-mi dese si strang in palma materialul vaporos, subtire al tricoului ce il poarta. Inima-mi bate mai tare, tot mai tare, cu cat el se apropie, putand-o auzi cu usurinta. Imi simt dintr-o data interiorul gurii uscat, o sete imensa inabusindu-ma. Gatul incepe sa ma usture, tanjind dupa un pahar de apa rece. Blondul isi lipeste buzele de fruntea mea inghetata, degetele-i fiind impletite cu parul meu brunet. Imi strange suvitele intr-ale sale palme, o durere ascutita strapungandu-mi crestetul. Se departeaza putin si ma priveste trist, schitand un zambet micut, fals, in coltul gurii.
- Ciudat, nu? Tu, esti atat de rece, chiar si acum, spre sfarsitul lunii mai, iar eu ard, parca as fi intr-un cuptor. Ne completam unul pe altul, nu?
Picteaza un zambet ironic si se departeaza, impingandu-ma. Tot nu inteleg ce vrea sa spuna, cum adica ‚ne completam’? Adica, asemeni unor fructele dintr-un suc facut in casa, fiecare dand un gust special, ce se impletesc impreuna, creand o aroma originala, gustoasa?
Se ridica si merge, leganandu-se dintr-o parte in alta, iesind din incapere, dar nu inainte de a-mi spune ca se duce la el in camera.
In tot acest timp nu m-am putut gandi la nimic, doar am stat acolo, cu buzele sale subtiri deasupra fruntii mele, o sete incredibila inundandu-ma. As fi vrut sa il imbratisez, el parandu-mi ca ar avea nevoie de asta. Arata atat de trist, de parca ceva i-ar fi fost furat, exact ca si atunci cand era mic, iar eu i-am luat ‚din greseala’ jucaria preferata. A stat bosumflat o perioada, pana ce mama sa m-a facut sa ii dau lucrul inapoi. Si-a revenit imediat!
Trag aer in piept si ma ridic de pe jos. Imi trec de cateva ori mana prin par si apoi i-au tava, in ea punand cele doua pahare cu ceai, unul gol si celalalt pe jumatate plin. Intru in bucatarie si pun obiectele din mana mea in chiuveta. Ma gandesc ca le voi spala mai incolo, acum trebuie sa ii duc lui Leonard niste ceai, si poate o pastila, doar daca va dori sa o bea. Deschid dulapul din lemn de stejar ce este prins de peretele cafeniu si scot o ceasca, in interiorul careia torn ceaiul de lamaie, pregatit cu jumatate de ora inainte. Traversez holul si apoi urc scarile, ce scartaie sub greutatea mea. In mai putin de cateva secunde ma aflu in camera blondului, un aer inchis inundandu-mi narile, apasandu-ma pe interior. Pun tava argintie pe biroul negricios, si ma indrept spre fereatra pe care o intredeschid. Racoarea din timpul ploii incepe sa patrunda in incapere, iar eu imi indrept privirea spre tanar. Sta tolanit pe cearsaful verde, mana dreapta acoperindu-i ambii ochi. Probabil ca m-a observat, dar din cauza ‚oboselii’ nici nu si-o ridica. Imi aplec capul deasupra lui si i-o dau deoparte. Isi intoarce privirea spre fereatra pe care se izbesc si se scurg picaturile de apa.
- Ploua, chiar daca la meteo nu s-a anuntat asta. Interesant, nu?
- Nu vrei sa te opresti din a mai vorbi asa? Nu stiu ce ti-a facut careva, dar ar trebui sa incetezi!
Se intoarce spre mine si ma priveste rece, indiferent, dandu-mi un fior pe sira spinarii.
- ‚Careva’, ai spus? Daca ai sti cine este acel ‚careva’ nu ai mai spune asta.
Chicoteste si ma prinde de brat, tragandu-ma dupa el. Coboram scarile destul de repede, ajungand in fata usii de la intrare, pe care o deschide si iesim afara, pe iarba moale, udata de stropii de apa. Acestia ne lovesc cu brutalitate, parul si hainele lipindu-se de trupul nostru. Prin perdeaua deasa de apa cu greu il pot zari, dar ii pot simti mana asupra pielii mele.
- Ai febra, si totusi iesi afara? Ai innebunit rau de tot! Ma duc in casa, nu ai decat sa stai aici! tip la el la el si ma eliberez din stransoare.
Isi incolaceste bratele in jurul taliei mele, punandu-si chipul pe umarul meu. Ma strange tare la piept, putandu-i simti temperatura ridicata.
Si acum, in acest moment, cand aud doar sunetul ploii si mieunatul pisicilor ce au cazut in vreo balta de apa si isi ling blana pe undeva, tu esti langa mine si ma tii strans, din nu stiu ce cauza, iar eu stau exact ca si o statuie din portelan ce priveste, fara a se putea misca, dar totusi atat de fragila incat orice atingere gresita o poate sparge.
Iti duci buzele subtiri la urechea mea si imi soptesti, eu auzind ceva, dar neputand deslusi nimic. Poate pentru ca nu am inteles sau este peste capacitatea mea de intelegere, dar suta la suta am auzit ceva, parca in italiana.
Imi dai drumul si te pui drept in fata mea, acaparandu-mi privirea cu a ta. Te uiti la mine de parca ai astepta un raspuns, dar tot ceea ce primesti este un ‚Ce?’, gen ‚Ce ai spus?’, tu aratand dezamagit si plecand nervos si suparat, pasind apasat si trantind usa dupa tine.
Raman acolo, privind in gol si fiindu-mi frig. ‚Ce a spus?’, intrebarea simpla ce mi se joaca prin minte, fiind si singura. Incep sa tremur si fug inapoi in casa, lovind din greseala scaunul ce se afla pe veranda. Ma duc direct la semineul din living, apucand un prosop cafeniu pe care il inconjor in jurul meu. Dintii imi clantanesc, exact ca si atunci cand erau copila si aruncam cu bulgari de zapada dupa tata, ce venea si ma ridica din omat, punandu-ma pe sanie, fiind apoi certati de mama pentru ca amandoi ne trezeam seara cu o raceala. Oftez scurt si imi afund fata in materialul pufos. Leonard mi-a spus ceva la ureche, dar inca nu pot deslusi cuvintele. Doar cateva sunete, ce nu se leaga intre ele. Cand s-a intors spre mine m-a privit cu speranta, dar dupa ce a primit simplul raspuns ‚ce?’ si-a lasat brusc capul in fata, plecand de langa mine. Si, pana la urma, acest moment nu este ceva ce voi uita cu timpul, fiind acoperit de stropii de ploaie pe care ii voi indura de acum incolo mult timp? Va fi acoperit de firicelele de praf din mansarda veche unde obisnuiam sa ne jucam, revenindu-mi in minte doar incetosat? Imi aduc aminte si acum ceea ce imi spunea doamna Katherine cand beam ciocolata calda: ‚Oamenii se schimba, amintirile nu, acestea trebuie pretuite.’. Chicoteam la spusele ei si apoi sorbeam din lichidul dulce din cana de portelan. Imi amintesc putine momente din vremea cand eram mica si locuiam in acea casa, impreuna cu parintii mei. Deobicei cand ploua, imi luam un scaun micut si urcam cu el in brate, taraindu-l pe domnul Mormaila, pana in pod, de unde priveam fascinata stropii de apa ce se scurgeau pe fereastra. Imi luam o carte cu povesti si un mar verde si incepeam sa privesc pozele cu interes, rontaind incet din pulpa fructului si tragand din cand in cand cu ochii pe la geam. ‚Amintirile nu se schimba, dar se pierd.’ asa i-a raspuns mama odata, si abia acum incep sa constientizez ce inseamna. Nostalgie beata ma cuprinde de fiecare data cand copilaria revine, dar, sincera sa fiu, nici nu imi doresc ca acest sentiment sa dispara, sa se piarda in uitare exact ca si gustul bomboanelor de ciocolata, cu crema de lichior de visine pe care le mancam pe ascuns.
Orice mi-ar fi spus Leonard, nu cred ca a fost asa de important, deoarece ar fi facut foarte urat la intrebarea pe care i-am dat-o drept raspuns.
- Adelinda, trezeste-te!
Ma dezechilibrez si cad, sprijinindu-ma intr-un cot. Imi intorc capul si ma holbez cu niste ochi mari la tanarul din fata mea. Se apleaca asupra mea, cateva picaturi de apa cazandu-mi pe pielea albicioasa. Imi intinde mana, iar eu o prind, ridicandu-ma.
- Ce este, Tudor?
Prosopul imi aluneca de pe umerii descoperiti, in timp de ma intind ca o pisica in fata brunetului.
- Ai uitat asta cand ai venit sa imi dai ghiozdanul.
Imi intinde o cutie veche, pe care eu o privesc lung, un sentiment vag de nesiguranta acaparandu-ma. L-am mai simtit odata, atunci cand am discutat cu Havana, de parca ceva avea sa se intample.
Nu ar trebui sa il las sa stea asa; a avut destul politete fata de mine, incat sa vina pe ploaie aici. Ii zambesc dulce si o iau din mainile sale. Se intoarce pe calcaie si urca pe scari, ducandu-se in camera lui Leonard. Dupa ce ma asigur ca aud usa inchizandu-se cu un scartait scurt si ascutit ma indrept spre masa si asez obiectul prafuit pe suprafata acesteia. Il deschid si firele de praf din interior se ridica in aer si imi inunda narile. Raman uimita la ceea ce vad inauntru: cateva pensule negricioase, acoperite cu un luciu subtire, o paleta cafenie, curata si neatinsa de nici o culoare din tuburile gri, micute din colt. Doar atat, inafara de o bucata de hartie galbena, exact ca si nuanta pozelor vechi din cutiile din debara. O iau incet si o deschid, chinuindu-ma sa inteleg ce scrie. Cuvintele imi patrund incet in interiorul mintii, lasandu-ma masca la mesajul lor. Un gust amar imi inunda interiorul gurii, in timp ce vantul ce patrunde prin fereastra deschisa imi ravaseste cateva suvite de par brunete, facandu-le sa imi intre in irisii caprui.
_______________
Cum am spus si la celelalte capitole, si aceste este corectat, dar nu stiu daca au 'disparut' toate greselile. Sper ca va placut. Nu stiu daca ati observat, dar la sfarsitul fiecarui weekend vin cu next-ul *smile*
Capitolul V
„Nu imi plac zilele ploioase...”, asa mi-ai spus. Atunci de ce, tinere baiat, stai in ploaie si la randu-mi, ma tragi dupa tine? Ma tii strans in bratele tale pana ce mi se taie rasuflarea si iti pot simti caldura corporala. Si cand acest moment se opreste, imi soptesti la ureche cuvinte straine mie, pe care nu le pot deslusi din cauza stropilor ce se izbesc cu brutalitate de noi...
- Şi atunci cand ai discutat pentru ultima data cu Christine Daaé, adica Lavidia, ai chicotit putin, nu-i asa? Probabil din cauza domnisoarelor din culise ce iti aruncau ocheade, nu?
Blondul sta de cateva minute in fata mea, pe canapeaua crem, si asculta toate criticile mele, aruncate direct, fara a spune macar o replica. Deobicei asa facea: gasea argumente la tot ceea ce ii ziceam, spunea ca este din cauza oboselii acumulate si tot asa. Ma enervau la culme motivele lui simple, mincinoase, inca facand-o de cate ori imi amintesc. Dar acum este diferit. Doar sta acolo, ghemuit, cu genunchii stransi la piept si cu irisii sai caprui urmarindu-mi fiecare miscare. Are o fata stinsă, fara lumina cu care ma obisnuisem, ce ma face sa zambesc si inima sa-mi palpite de fiecare data cand il vad. Ma intorc intru totul spre el si imi las paharul de cristal in care se afla ceaiul din fructe de padure pe masa si ma duc in fata lui, punandu-ma in ghenunchi. Eu jos, pe covorul maroniu, el pe suprafata moale, stand ghemuit si cu chipul afundat in bratele-i incrucisate. Imi trec mana albicioasa printre buclele-i blonde, el ridicandu-si incet capul. Are o fata palida, cearcanele purpurii putandu-se vedea cu usurinta. Ii ating obrazul cu palma, acesta avand o culoare usor trandafirie si arzand puternic.
- Leonard, ai febra! Hai mai bine sa te duc la tine in dormitor...
Imi prinde umerii cu mainile-i tremurande si ma face sa-l privesc in ochi. Isi apropie usor fata de a mea, incet, incet topindu-ma sub caldura emanata de el. Flutur de cateva ori din genele-mi dese si strang in palma materialul vaporos, subtire al tricoului ce il poarta. Inima-mi bate mai tare, tot mai tare, cu cat el se apropie, putand-o auzi cu usurinta. Imi simt dintr-o data interiorul gurii uscat, o sete imensa inabusindu-ma. Gatul incepe sa ma usture, tanjind dupa un pahar de apa rece. Blondul isi lipeste buzele de fruntea mea inghetata, degetele-i fiind impletite cu parul meu brunet. Imi strange suvitele intr-ale sale palme, o durere ascutita strapungandu-mi crestetul. Se departeaza putin si ma priveste trist, schitand un zambet micut, fals, in coltul gurii.
- Ciudat, nu? Tu, esti atat de rece, chiar si acum, spre sfarsitul lunii mai, iar eu ard, parca as fi intr-un cuptor. Ne completam unul pe altul, nu?
Picteaza un zambet ironic si se departeaza, impingandu-ma. Tot nu inteleg ce vrea sa spuna, cum adica ‚ne completam’? Adica, asemeni unor fructele dintr-un suc facut in casa, fiecare dand un gust special, ce se impletesc impreuna, creand o aroma originala, gustoasa?
Se ridica si merge, leganandu-se dintr-o parte in alta, iesind din incapere, dar nu inainte de a-mi spune ca se duce la el in camera.
In tot acest timp nu m-am putut gandi la nimic, doar am stat acolo, cu buzele sale subtiri deasupra fruntii mele, o sete incredibila inundandu-ma. As fi vrut sa il imbratisez, el parandu-mi ca ar avea nevoie de asta. Arata atat de trist, de parca ceva i-ar fi fost furat, exact ca si atunci cand era mic, iar eu i-am luat ‚din greseala’ jucaria preferata. A stat bosumflat o perioada, pana ce mama sa m-a facut sa ii dau lucrul inapoi. Si-a revenit imediat!
Trag aer in piept si ma ridic de pe jos. Imi trec de cateva ori mana prin par si apoi i-au tava, in ea punand cele doua pahare cu ceai, unul gol si celalalt pe jumatate plin. Intru in bucatarie si pun obiectele din mana mea in chiuveta. Ma gandesc ca le voi spala mai incolo, acum trebuie sa ii duc lui Leonard niste ceai, si poate o pastila, doar daca va dori sa o bea. Deschid dulapul din lemn de stejar ce este prins de peretele cafeniu si scot o ceasca, in interiorul careia torn ceaiul de lamaie, pregatit cu jumatate de ora inainte. Traversez holul si apoi urc scarile, ce scartaie sub greutatea mea. In mai putin de cateva secunde ma aflu in camera blondului, un aer inchis inundandu-mi narile, apasandu-ma pe interior. Pun tava argintie pe biroul negricios, si ma indrept spre fereatra pe care o intredeschid. Racoarea din timpul ploii incepe sa patrunda in incapere, iar eu imi indrept privirea spre tanar. Sta tolanit pe cearsaful verde, mana dreapta acoperindu-i ambii ochi. Probabil ca m-a observat, dar din cauza ‚oboselii’ nici nu si-o ridica. Imi aplec capul deasupra lui si i-o dau deoparte. Isi intoarce privirea spre fereatra pe care se izbesc si se scurg picaturile de apa.
- Ploua, chiar daca la meteo nu s-a anuntat asta. Interesant, nu?
- Nu vrei sa te opresti din a mai vorbi asa? Nu stiu ce ti-a facut careva, dar ar trebui sa incetezi!
Se intoarce spre mine si ma priveste rece, indiferent, dandu-mi un fior pe sira spinarii.
- ‚Careva’, ai spus? Daca ai sti cine este acel ‚careva’ nu ai mai spune asta.
Chicoteste si ma prinde de brat, tragandu-ma dupa el. Coboram scarile destul de repede, ajungand in fata usii de la intrare, pe care o deschide si iesim afara, pe iarba moale, udata de stropii de apa. Acestia ne lovesc cu brutalitate, parul si hainele lipindu-se de trupul nostru. Prin perdeaua deasa de apa cu greu il pot zari, dar ii pot simti mana asupra pielii mele.
- Ai febra, si totusi iesi afara? Ai innebunit rau de tot! Ma duc in casa, nu ai decat sa stai aici! tip la el la el si ma eliberez din stransoare.
Isi incolaceste bratele in jurul taliei mele, punandu-si chipul pe umarul meu. Ma strange tare la piept, putandu-i simti temperatura ridicata.
Si acum, in acest moment, cand aud doar sunetul ploii si mieunatul pisicilor ce au cazut in vreo balta de apa si isi ling blana pe undeva, tu esti langa mine si ma tii strans, din nu stiu ce cauza, iar eu stau exact ca si o statuie din portelan ce priveste, fara a se putea misca, dar totusi atat de fragila incat orice atingere gresita o poate sparge.
Iti duci buzele subtiri la urechea mea si imi soptesti, eu auzind ceva, dar neputand deslusi nimic. Poate pentru ca nu am inteles sau este peste capacitatea mea de intelegere, dar suta la suta am auzit ceva, parca in italiana.
Imi dai drumul si te pui drept in fata mea, acaparandu-mi privirea cu a ta. Te uiti la mine de parca ai astepta un raspuns, dar tot ceea ce primesti este un ‚Ce?’, gen ‚Ce ai spus?’, tu aratand dezamagit si plecand nervos si suparat, pasind apasat si trantind usa dupa tine.
Raman acolo, privind in gol si fiindu-mi frig. ‚Ce a spus?’, intrebarea simpla ce mi se joaca prin minte, fiind si singura. Incep sa tremur si fug inapoi in casa, lovind din greseala scaunul ce se afla pe veranda. Ma duc direct la semineul din living, apucand un prosop cafeniu pe care il inconjor in jurul meu. Dintii imi clantanesc, exact ca si atunci cand erau copila si aruncam cu bulgari de zapada dupa tata, ce venea si ma ridica din omat, punandu-ma pe sanie, fiind apoi certati de mama pentru ca amandoi ne trezeam seara cu o raceala. Oftez scurt si imi afund fata in materialul pufos. Leonard mi-a spus ceva la ureche, dar inca nu pot deslusi cuvintele. Doar cateva sunete, ce nu se leaga intre ele. Cand s-a intors spre mine m-a privit cu speranta, dar dupa ce a primit simplul raspuns ‚ce?’ si-a lasat brusc capul in fata, plecand de langa mine. Si, pana la urma, acest moment nu este ceva ce voi uita cu timpul, fiind acoperit de stropii de ploaie pe care ii voi indura de acum incolo mult timp? Va fi acoperit de firicelele de praf din mansarda veche unde obisnuiam sa ne jucam, revenindu-mi in minte doar incetosat? Imi aduc aminte si acum ceea ce imi spunea doamna Katherine cand beam ciocolata calda: ‚Oamenii se schimba, amintirile nu, acestea trebuie pretuite.’. Chicoteam la spusele ei si apoi sorbeam din lichidul dulce din cana de portelan. Imi amintesc putine momente din vremea cand eram mica si locuiam in acea casa, impreuna cu parintii mei. Deobicei cand ploua, imi luam un scaun micut si urcam cu el in brate, taraindu-l pe domnul Mormaila, pana in pod, de unde priveam fascinata stropii de apa ce se scurgeau pe fereastra. Imi luam o carte cu povesti si un mar verde si incepeam sa privesc pozele cu interes, rontaind incet din pulpa fructului si tragand din cand in cand cu ochii pe la geam. ‚Amintirile nu se schimba, dar se pierd.’ asa i-a raspuns mama odata, si abia acum incep sa constientizez ce inseamna. Nostalgie beata ma cuprinde de fiecare data cand copilaria revine, dar, sincera sa fiu, nici nu imi doresc ca acest sentiment sa dispara, sa se piarda in uitare exact ca si gustul bomboanelor de ciocolata, cu crema de lichior de visine pe care le mancam pe ascuns.
Orice mi-ar fi spus Leonard, nu cred ca a fost asa de important, deoarece ar fi facut foarte urat la intrebarea pe care i-am dat-o drept raspuns.
***
- Adelinda, trezeste-te!
Ma dezechilibrez si cad, sprijinindu-ma intr-un cot. Imi intorc capul si ma holbez cu niste ochi mari la tanarul din fata mea. Se apleaca asupra mea, cateva picaturi de apa cazandu-mi pe pielea albicioasa. Imi intinde mana, iar eu o prind, ridicandu-ma.
- Ce este, Tudor?
Prosopul imi aluneca de pe umerii descoperiti, in timp de ma intind ca o pisica in fata brunetului.
- Ai uitat asta cand ai venit sa imi dai ghiozdanul.
Imi intinde o cutie veche, pe care eu o privesc lung, un sentiment vag de nesiguranta acaparandu-ma. L-am mai simtit odata, atunci cand am discutat cu Havana, de parca ceva avea sa se intample.
Nu ar trebui sa il las sa stea asa; a avut destul politete fata de mine, incat sa vina pe ploaie aici. Ii zambesc dulce si o iau din mainile sale. Se intoarce pe calcaie si urca pe scari, ducandu-se in camera lui Leonard. Dupa ce ma asigur ca aud usa inchizandu-se cu un scartait scurt si ascutit ma indrept spre masa si asez obiectul prafuit pe suprafata acesteia. Il deschid si firele de praf din interior se ridica in aer si imi inunda narile. Raman uimita la ceea ce vad inauntru: cateva pensule negricioase, acoperite cu un luciu subtire, o paleta cafenie, curata si neatinsa de nici o culoare din tuburile gri, micute din colt. Doar atat, inafara de o bucata de hartie galbena, exact ca si nuanta pozelor vechi din cutiile din debara. O iau incet si o deschid, chinuindu-ma sa inteleg ce scrie. Cuvintele imi patrund incet in interiorul mintii, lasandu-ma masca la mesajul lor. Un gust amar imi inunda interiorul gurii, in timp ce vantul ce patrunde prin fereastra deschisa imi ravaseste cateva suvite de par brunete, facandu-le sa imi intre in irisii caprui.
_______________
Cum am spus si la celelalte capitole, si aceste este corectat, dar nu stiu daca au 'disparut' toate greselile. Sper ca va placut. Nu stiu daca ati observat, dar la sfarsitul fiecarui weekend vin cu next-ul *smile*