[Yaoi] You are mine !

[Lexxu]

Scuzati-mi intarzierea :D. Am avut ceva de rezolvat, dar se pare ca acum mi-a venit si cheful. Sper sa va placa nextul si spor la citit.





[center] Capitolul 3
Strify P.o.v [/center]



Dupa 3 ani...



- Ceva nautati? intreb.
- Nu. Tot asa e.
- Mai e ceva de facut?
Ezita putin cu raspunsul.
- Eu zic, sa asteptam pana diseara. Daca nu se trezeste il deconectam. Imi pare rau.
Barbatul inalt, putin carunt cu privirea castanie m-a prins intr-o imbratisare ce avea sa-mi transmita parerile de rau, insa nu ma ajuta cu nimic.
Daca persoana care doarme de 3 ani in patul asta nenorocit nu-si revine, nu o sa mai am chef de nimic si voi disparea. Da. Voi disparea fara sa anunt pe nimeni si nu ma voi mai intoarce. Doctorul mi-a da drumul si mi-a zambit trist. Nu i-am intors gestul, ci m-am intors catre Yu. Fata frumoasa si comportamentul vulcanic, acum imi lipseau enorm. Imi e dor sa ma cert cu el si sa ma oftice. Mi-e dor de absolut tot.
Mi-am indreptat pasii spre geam. Am aruncat o privire lipsita de interes si l-am observat pe Kiro, cum patrunde in cladire. Peisajul era bolnavicios. Adica, cine ar pune un spital langa o fabrica, care polueaza neincetat. Un pacient are nevoie de aer curat si de odihna...
Briza usoara de primavara ma lovii lin peste fata, precum o palma luata de la un copil. Petalele florilor din copaci se mai aventurau si-si luau zborul, ajungand pe pamant unde aveau sa dispara definitiv. Oamenii se plimbau sau mai bine spus, grabeau pasul la servici pentru a aduce un venit in casa...
- Strify... doctorul mi-a zis..
- Stiu ce-a zis doctorul. I-am taiat-o repede, insa neintorcandu-ma spre el. Si la naiba! am continuat.
- Strif, stiu ca este greu... dar, au trecut 3 ani. Nu ai obosit sa speri? spuse pe un ton trist.
M-am intors catre Kiro si l-am privit asa cum o faceam cand eram suparat. Era imbracat intr-o pereche de blugi albi acompaniatii de un tricou la fel. In picioare purta tenesii negri si la gat, la gat avea lantisorul de la Yu...
- Nu am obosit sa sper, Kiro. Eu stiu ca Yu poate sa revina printre noi. Am spus sigur, desii inauntrul meu ma indoiam, inca speram sa fie asa cum zic eu.
- Si ceilalti? Unde sunt? am intrebat mentinandu-mi aceelasi ton jos.
- Pai trebuie sa ajunga si ei imediat. Strif' uita-te la mine, stiu ca Yu' a fost in trupa cu noi...
- Si inca este. L-am intrerupt.
- Si inca este pana va parasii lumea asta, dar, toti se duc. Tu crezi ca pe mine nu ma doare Strif'? Ma doare enorm sa-mi stiu aici prietenul pe patul lui de...
S-a oprit. In incapere si-au facut aparitia Romeo si Shin. Romeo era imbracat in negru total, iar Shin intr-un albastru intunecat. Purtau la gat un lant de argint, cu o inima si o cheita.
- Strif' am aflat ce-a zis doctorul...
- Stiu ce-a zis doctorul la naiba! Am ridicat tonul.
- Nu trebuie sa te enervezi, vroiam doar sa-ti spunem. Crezi ca, daca tipi la cineva o sa-si revina? Iti spun eu ca nu... Mi-a spus Romeo, dar Shin a preluat discutia.
- Lasa-l sa-si descarce furia. Sincer, si eu as vrea sa mi-o descarc, cumva. Nu concep o trupa, o viata fara Yu. Spuse, plecandu-si privirea in pamant.
- Nu va mai tot certati pe aici! Este un spital si trebuie sa fie liniste. Spuse Kiro.
- Ma fut pe el spital! Daca era unul de calitate, cu doctori buni in el ni-l inapoiau pe Yu! Spusese Shin.
Shin are dreptate. Mereu a fost si va fi un tip inteligent in ochii mei. I-am atins umarul cu mana si i-am soptit un 'multumesc' apoi am parasit incaperea. Simt nevoia sa ma plimb, sa observ lucruri pe care nu le-am observat pana acum. Am nevoie de o consolare. Il vreau pe Yu, inapoi...
Cu fiecare pas facut eram mai aproape de iesire.
Si aveam si locul perfect in care sa ma duc. Camera lui Yu. Probabil ca acolo voi gasi pozele pe care nici in ruptul capului nu a vrut sa mi le arate. Pozele cu noi de la mare. Deja imi imaginez ce superb am iesit. Am suras. Vreau sa dau timpul inapoi, ca sa nu se fi intamplat tragedia asta...
Am iesit insfarsit afara. Acum nu se mai simte mirosul acela de medicamente. Mi-am zarit motorul si m-am suit pe el, dar nu inainte de a-mi pune casca. E destul de caldut afara... nu se poate sa se duca acum, cand trebuie sa vina ziua lui. Nu vreau sa se intample asta.
Am pornit in viteza, reusiind sa speriu o batranica, ce se afla langa mine. Vantul incerca sa ma impinga de pe motor, parca dar este doar imaginatia mea bolnava.
Ocoleam masinile intr-un mod periculos ca si un cascador, experimentat. Cu alte cuvinte imi riscam viata. M-am ridicat intr-o roata si am sarit cu tot cu motor pe spatele dubitei, ce se afla in fata mea.
- Da-te jos nenorocitule! Striga conductorul. O sa te dau pe mana politiei! O sa vezi tu! Insa, nu i-am raspuns si am sarit in fata vehicolului sau.
Mi-am continuat drumul, tot cu asemenea de intamplarii. Era distractiv, insa... lipsea Yu.
Cand eram amandoi impreuna cu motoarele, eram spaima tuturor soferilor. Mie unul imi place sa cant, sa dansez, dar ador la nebunie sa fac asemenea de scheme. Viata are nevoie si de adrenalina si-n plus, e bine cand ai un motor la tine.
Scapi de fanii infocati cu usurinta. Am ajuns. Mi-am lasat 'baiatu' parcat in fata si am inaintat. Am intrat, iar intr-o secunda m-am aflat in camera lui Yu.
Am inceput sa-i 'scormonesc' prin lucruri si am gasit ceea ce cautam. Un album de mult uitat, de pe vremea cand aveam 18 ani.
Albumul detinea un praf 'magnific'. Era cel putin de doua degete. Am suflat, iar apoi am tusit.
- Vai Yu!
L-am deschis si m-am uitat peste toate pozele, insa, doar una mi-a atras atentia in special. Eram eu cu Yu si brunetul ma tinea strans intr-o imbratisare.
Am scos poza din invelis si am strans-o la piept. Mi-am inchis ochii, amintirile doborandu-ma.
- Am nevoie de tine! am spus, constiient ca nu este nimeni care sa ma auda.
Am mai privit odata fotografia si mi-am pus-o in buzunarul pantalonilor. Am aranjat totul exact cum a fost si am vrut sa plec, dar a inceput sa-mi sune telefonul.
- Alo?
- Strif, Yu a...