[Terminat] I just wanna love you!

[MiraA]

Am venit cu nextul, insa inainte de a va lasa sa cititi am o mica precizare de facut. Nu am renuntat la niciun fic (fie ca scriu singura, fie ca scriu impreuna cu Gabi). Vor veni nexturile si la ele (mai repede la cele cu Gabi si un pic mai incolo la Vengeful desire din simplul motiv ca mi s-a aglomerat atat de mult programul incat nu am timp sa scriu) Imi cer scuze pentru inconveniente si sper ca se vor remedia cat mai repede.
Spor la citit!


***
Inca nu ploua. Dar Kyle nici nu se astepta sa inceapa furtuna atat de repede. Nu avea el norocul asta. Isi ridica gulerul gecii si alerga spre grajd. Ar fi preferat o masina, dar stia ca nu va ajunge acolo decat calare. In plus, nu avea cum sa mane niste vite cu o masina.
Deschise usa de la grajd si intra inauntru. Injura cand isi dadu seama ca nu vede nimic. Se apuca sa caute o lanterna. Stia ca is acolo. Le vazuse in dimineata aceea cand Frank il scoase pe Wild afara.
Rasufla usurat cand o gasi. O aprinse si se indrepta spre boxa lui Wild. In ciuda experientei din acea dimineata, nu avea incredere sa-l calareasca decat pe el. Spera doar sa nu faca vreo greseala.
Cand il simti, calul incepu sa dea din picioare agitat.
-Gata, baiate. Nu-ti fac nimic rau. Am doar nevoie de o favoare.
Kyle se apropie cu grija de el si-l mangaie pe cap. Imediat ce il mirosi, Wild se linisti, ca si cum si-ar fi adus aminte de el. Kyle profita de situatie si ii puse seaua pe el si o lega. Nu stia daca face bine ce face, dar nu avea timp sa stea sa se gandeasca.
Imediat ce stranse toate cataramele, prinse haturile si il scoase pe Wild din boxa, apoi din grajd.
-Te rog, baiete, nu ma dezamagi. Isi mai trecu o data palma peste coama lui deasa, apoi se ridica in sea. Wild necheza, dar nu facu nicio alta miscare, parca ghicind disperarea calaretului.
-Bun. Hai sa mergem, baiete! Trebuie sa-i scoatem din belea. Zicand astea isi infipse calcaiele in burta lui, facandu-l sa o ia la galop in directia indicata.
Imediat ce lasara casa principala in urma, un fulger despica cerul in doua, apoi incepu sa ploua. Vantul batea mai tare decat atunci cand plecase, dandu-i un presentiment prost. In adancul sau spera ca Helen sa reuseasca sa dea de Ray, caci, indiferent ce spusese, nu stia daca va fi in stare sa se descurce singur si nu vroia sa o dea in bara. Nu acum cand atat de multe depindeau de acesta mica operatiune de salvare...nu acum cand cineva efectiv in astepta pe el sa se intoarca acasa. Ma voi intoarce, isi promise, inainte de a-l face pe Wild sa mareasca pasul.
Cand ajunsera la jumatate drumului, Kyle era deja ud leoarca. Hainele i se lipisera de piele si nu mai putea sa vada nimic in fata sa din cauza perdelei dense de ploaie.
Totusi, cand ajunse in dreptul unei vai si auzi mugetul vitelor si vocea disperata a barbatului, intelesese ca nimerise unde trebuie.
Stranse haturile, indemnandu-l pe Wild sa coboare panta alunecoasa. Adevarata distractie abia acum incepea.

*

Ray isi ridica privirea spre cer si multumi in gand oricui il asculta. Incepuse, in sfarsit sa ploua. Focul fusese deasemenea stins. Mai mult de ploaie decat de ei, dar nu asta conta acum. Toti erau teferi si, in cel mult o ora vor ajunge acasa. Pierdusera aproape20 de capete, dar in conditiile alte trebuiau sa fie bucurosi ca scapsera atat de usor. Se urca in singurul Jeep disponibil impreuna cu alti patru barbati. El era conducea. In ciuda bucuriei, toti erau tacuti. Peseme incepea sa se instaleze oboseala. Porni motorul si demara in forta, improscand in drepta si in stanga cu noroi. Cativa ramasesera inca acolo, urmand sa-i vina dupa ei mai tarziu cand vor fi siguri ca totul e in regula.
Ray conducea cu grija. Ploua atat de tare incat stergatoarele nu mai faceau fata. Daca la asta se adauga faptul ca nu exista un drum propriu-zis...lucrurile nu era tocmai favorabile si ultimul lucru pe care il voia era sa ramana blocat acolo.
Nu-si dorea decat sa ajunga acasa, sa faca un dus fierbinte si sa-l impace pe Kyle. Nu stia cum exact sa faca asta, dar spera sa se descurce la fata locului. Nu fusese niciodata omul cuvintelor. Nu stia cum sa-si ceara scuze sau cum sa fie dragut. Prefera sa-si foloseasca trupul pentru a spune ceea ce simtea. Totusi, vocea lui interioara pe care si-o redescoperise imediat ce-l cunoscuse pe Kyle il avertiza ca o partida buna de sex nu va rezolva nimic de data asta.
Kyle era furios. Atat de furios incat nu s-ar fi mirat daca si-ar fi facut bagajele si ar fi luat primul avion disponibil spre L.A. Bine, daca nu ar fi fost ploaia asta. Nimeni intreg la minte nu ar fi zburat pe o vreme atat de rea.
Ofta si-si concentra din nou atentia pe asa numitul drum ce se profila serpuit in fata sa. Cu coada ochiului se uita la ceasul din bord. 2:46. Era tarziu...
Tresari cand sunetul strident al statiei il scose din transa. Ridica emis-receptorul cu mana drepta, cu stanga tinand strans volanul pentru a mentine masina in linie drepta.
-Da, zise peste bazaitul infernal/
-Aici casa principala, se auzi vocea feminina de la capatul celalalt al firului.
-Mama?
-Ray?! In sfarsit! Pe masura ce se apropiau de casa principala bazaitul se atenua si vocea devenea din ce in ce mai limpede. Trebuie sa mergeti la granita de est, continua repede Helen. Kyle a plecat deja de o ora jumate si nu ma reusit sa...
-Stai, o intrerupse repede Rayland. Kyle a facut ce?!
-A plecat acolo acum o ora jumate, exact inainte sa inceapa furtuna. Focul se intindea. Jack era sngur si avea nevoie de oameni.
-La dracu'! Ray simti cum ii creste tensiunea. Focul nu mai era acum o problema, dar toata zona aia era probabil deja sub apa. In mod cert Jack incercase sa mane vitele de acolo inspre teren inalt...dar Kyle nu stia cum sa faca asta. Crescuse In L.A pentru numele lui Dumnezeu. Nu stia ce pericole se ascund in locul asta!
-Ray, mai esti?
-Da. Ray trase de volan in drepta, facand masina sa se incline intr-o parte. Acum mergem acolo. Terminat!
Puse emis receptorul inapoi si apasa pedala de acceleratie pana in podea. Va ajunge la timp! Trebuia sa ajunga la timp!

*

Ploaia ii biciuia fata. Nu mai vedea nimic. Nu mai simtea nimic. Isi aduse aminte ca in urma cu o ora tot corpul il durea...acum se simtea doar inert. Sau, poate catrecuse mai mult de o ora. Pierduse deja notiunea timpului. Nu mai era constient decat de vitele speriate ce fugeau in toate partile daca nu erai atent, se strigatele lui Jack ce se auzeau din cand in cand si de muschii lui Wild ce jucau sub el. Era bucuros ca isi alesese acest cal. in ciuda firii sale naravase, facea ceea ce trebuia. Facea ceea ce el nu stia: mana cireada spre teren inalt. Kyle ajunsese la concluzia ca nu e decat o alta povara in spatele animalului. Nu el facea treaba. Treaba se facea singura. El doar era pe punctul de a pica din sea si de a se face una cu pamantul.
Calul necheza. Kyle il batu usor cu palma pe gat.
-Merci, baiete, ii sopti, inainte de a apuca din nou haturile cu ambele maini. Nu mai aveau mult. Inca un pic. Trebuia sa mai reziste putin.
Cu asta in minte isi ingusta ochii, incercand sa-l vada pe Jack, care se presupunea ca e undeva in fata lui. Nu-l zari, dar ii auzi intr-un tarziu glasul.
-Am ajuns! Da-i bataie, pustiule!
Wild reactiona inaintea lui Kyle. Incepu sa alerge in jurul vitelor speriate, facandu-le sa intre in ceea ce parea a fi un tarc. Kyle nici macar nu il observase decat dupa ce prima bovin trecu de poarta larg deschisa. Restul o urmara indeaproape si, in mai putin de cateva minute, baiatul reusi sa le inchida. Il opri pe Wild si privi in jurul sau. Jack se afla in drepta lui. Nu stia cand ajunsese acolo, dar nici nu-i pasa. Ii simti mana batandu-l pe umar si isi intoarse capul spre el.
-Buna treaba, pustiule! Hai sa mergem!
Jack isi intoarse armasarul si-l indrepta in directia de unde venisera.
-Unde? Locul e inundat.
-E un adaposta la cateva sute de metrii. Sau era...toamna trecuta. Puteam sa ne adapostim de ploaie pana dimineata.
Kyle il aproba din cap. Ii dadu pintei lui Wild si il urma cat de aproape putu pe Jack. Cand vazu ca incetineste, nu se putu abtine sa nu zambeasca. Ajunsesera. Acum puteau sa se odihneasca si, poate, sa se usuce.
Insa, o fractiune de secunda mai tarziu, auzi nechezatul nervos al celuilalt cal, inainte ca acesta sa dispara din raza lui vizuala, luandu-l pe Jack dupa el. Pentru un moment privirile celor doi barbati se intersectara, inainte ca Jack sa se prabuseasca o data cu calul sau in namolul ce ii inconjura.
Kyle injura si sari de pe cal, dezechilibrandu-se si aproape cazand si el. Isi ignora muschii amortit si alerga spre Jack ce era intins pe spate. Kyle observa ca, din fericire, nu fusese prins sub cal.
-Jack! Se lasa in genunchi langa barbat, neluand in seama apa din jurul sau sau noroiul ce i se lipi de hainele si asa murdare. Intinse mana. Da-mi mana, Jack. Trebuie sa plecam de aici!
Barbatul clipi pentru cateva clipe, dezorientat, dar imediat ce un nou fulger despica cerul in doua, se dezmetici si prinse mana ce ii era oferita.
Inchise ochii si injura cand isi lasa greutate pe piciorul drept. Kyle se incrunta si incerca sa-l sprijine cat mai bine.
-Esti ranit?
-Cred ca e rupt. Kyle incerca sa-si ascunda groaza din priviri. Erau intr-o zona deschisa care se inunda, deasupra lor furtuna nu parea a se potoli, iar Jack era ranit. Asta nu era una din serile lui bune. Uitandu-se spre calul ce era inca la pamant, isi dadu seama ca si el avea cel putin un picior rupt. Nu va reusit sa-i ajute acum.
Un nou fulger lumina zarea, urmat indeaproape de un tunet ce ii asurzi. Le urmara alte rafoale de ploaie. Kyle ii trecu mana lui Jack peste umarul sau si-l prinse de talie.
-Stiu ca te doare, dar trebuie sa plecam de aici. Daca unul din fulgerele alea atinge pamantul, ne vom praji.
Zicand asta incepu sa mearga, mai mult tarandu-l pe celalalt barbat dupa el, dar nu avea incotro. Nu putea sa-l lase acolo si sa fuga. Nu putea nici sa ramana pe loc. Nu vroia sa moara carbonizat. Se uita in jurul lor. Nu reusea sa distinga decat contururile intunecate ca arborilor.
-Cat mai e pana la adapostul ala? intreba intr-o doara, fiindu-i frica defapt de raspunsul pe care stia ca il va primi.
-Prea mult.
-Perfect. Daca mergem mai sus sau ne ascunde sub un copac vom fi tinte sigure, loc mai jos decat asta nu gasim pentru a totul e sub apa. Kyle incremeni. Realitatea era foarte simpla. Suntem morti. Isi intoarse fata spre Jack sperand ca il va contrazice, dar barbatul nu facu decat sa-i sustina privirea tacut.
Statu un moment pe ganduri. Ce naiba ar face Ray acum? Ce ar face Philipe? Trebuia sa existe o solutie. Tot timpul exista.
-Sa ne indepartam de apa, zise intr-un final.
-Kyle, vocea barbatului era obosita, nu are rost.
Kyle il ignora si incepu sa urce mica movila de pamant. Daca reusea sa gaseasca un loc mai jos intre doua locuri inalte...un loc unde apa nu avea cum sa ajunga, atunci ar fi putut sa stea acolo pana se va opri furtuna.
Picioarele i se afundau in noroi, ingreunandu-i urcarea. Stranse din dinti si continua. Spre fericirea lui, Jack incerca sa-l ajute. Aproape ajunsera sus. Pamantul era baltit, dar cismele lor nu mai era afundate in apa pana deasupra gleznelor. Inca un pic, se incuraja Kyle.
Cand ajunsera sus, nu se opri, ci continua sa mearga. Piciorul lui Jack ceda de tot. Ar fi cazut daca, Kyle nu l-ar fi prins mai bine.
-Haide, Jack. Seara asta imediat e gata.
Barbatul rase, chiar daca situatia nu era tocmai buna. Kyle se enerva. Se opri si-l masura pe Jack din priviri. Nu era foarte mare. Nici foarte greu. Ar fi putut sa mearga.
-Asta s-ar putea sa te doara, Jack, dar nu aveam timp de zabovit, zise repede, inainte de a se apleca un pic si de a-l ridica pe barbat pe umarul sau.
-Ce naiba! Pustiule, o sa ma scapi! O sa...
-Taci!
Kyle se dezechilibra pentru un moment, dar isi reveni repede si mari pasul, trecand de primii arbori si sperand ca directia in care a luat-o e buna. Se gandea la harta. Nu erau foarte departe de casa principala. Stia ca nu vor ajunge pana acolo, dar la fel de bine stia ca daca sunt aici, in apropiere, exista sanse mai mari sa fie gasiti. In plus, daca isi aducea aminte corect harta, pantul de aici era accidentat...destul de accidentat incat sa le ofere un oarecare adapost.
Nu isi dadu seama daca parcursese o distanta mare sau doar cativa pasi, pana cand umarul ii amorti de tot si picioarele ii se inmuiasera sub el. Se vazu nevoit sa-l lase pe Jack jos pentru a-si trage sufletul. Barbatul il privi ingrijorat.
-Ai ceva stamina in tine. Daca cineva mai zice vreodata...
-Nu ma intereseaza ce zic altii in momentul asta, i-o taie Kyle. Lasa vorba. Trebuie sa mergem. Trase adanc aer in piept si privi in fata, inainte de a se intoarce spre barbat. Nu stiu ce parere ai tu, dar eu vreau sa prind ziua de maine...si cea de poimaine.
Barbatul il aproba din cap.
-Perfect. Atunci putem continua. Kyle trase adanc aer in piept, pregatindu-se mental pentru inca o fuga, insa exact atunci cerul se lumina din cauza fulgerelor. Erau multe. Erau frumoase. Kyle admira privelistea pentru o secunda, inainte ca simturile sale sa inregistreze ceea ce nu era bine.
Unul dintre fulgere atinge pamantul. Un altul atinse arborele de langa ei. Totul se derula cu incetinitorul. Vazu fugerul, apoi scanteia care facu arborele sa se incline periculos de mult spre ei. Kyle actiona din instinct. Il impinse pe Jack intr-o parte pentru a-l feri de impact, insa nu avusese destul de mult timp pentru a face si el acelasi lucru.
Trunchiul il lovi in piept. Cazu la pamant, expirand tot aerul pe care il avea in plamani. Cand spatele sau atinse solul, deschise ochii larg, apoi ii inchise imediat inapoi. Durerea ii exploda in toti porii.
-KYLE! auzea clar vocea lui Jack, insa nu-si gasea propria voce pentru a-i raspunde. Constata ca ii era greu sa respire si ca ceva cald i se prelinge la coltul guri. Isi ridica mana pe care o avea libera si atinse lichidul fierbinte.
Sange.
Ala nu era in niciun caz un semn bun. Se gandi pentru un moment la o solutie, dar nu gasi niciuna. Simti apoi o mana. Deschise din nou ochii.
-Nu te misca.
Ar fi vrut sa-i spua ca nu poate sa o faca nici daca ar fi vrut, dar asta insemna ca ar fi trebuit sa ia o gura mare de aer, ceea ce nu-l prea incanta.
-O sa incerc sa te scot de aici. Doar...rezista.
Vocea parea in pragul disperarii, constata Kyle. Ciudat, dar mintea ii era deosebit de limpede. Era constient de imprejurarile sale si de faptul ca indiferent ce ar face, Jack nu va reusi sa-l scoata de acolo de unul singur.
Asa cum se asteptase, indiferent cat de mult incercase celalalt barbat, trunchiul nu se misca.
Un nou fulger braza cerul. In acea fractiune de secunda, Kyle putu sa observe groaza din privirea celuilalt.
-Sunt mort, constanta dintr-o data, incercand cu greu sa respire.
-Nu...nu esti. Barbatul ii atinse fata. Vei fi bine.
Kyle avu puterea sa zambeasca. Il prinse pe Jack de mana.
-Spune-i lui Ray...ca..im...i pare rau.
-Poti sa-i spui tu singur asta! Pustiule? Jack ii atinse umarul si-l scutura. Kyle? KYLE?
Insa nu mai primi niciun raspuns.

*

Conducea ca un nebun. Era o minune ca nu se rasturnasera pana atunci. Nimeni nu zicea nimic. Nimeni nu indraznea. Ray isi inclesta maxilarele. Avea o presimtire proasta. De ce naiba nu statuse Kyle acasa? De ce trebuise sa se implice? Nu era problema lui. Nu fusese niciodata. De ce alesese sa-si puna viata in pericol pentru un necunoscut?
Intrebarile erau de prisos pentru ca deja stia raspunsul.
Asa era el. Asa fusese tot timpul, chiar daca uneori incerca sa ascunda asta. Kyle era acel gen de persoana...la fel ca Philipe. Simti ca sangele ii ingheata in vene. Nu vroia ca istoria sa se repete. Nu vroia sa ajunga din nou prea tarziu...
Ceva ii atrase atentia. Lua picioarul de pe acceleratie si apasa frana brusc, aproape lovind armasarul ce sari in fata masinii.
-Ce mama dracu’ cauta Wild ai...
Tacu.
Kyle il calarise pe Wild. Daca Wild era aici, Kyle nu putea sa fie departe, Doar daca nu cumva...inlatura acel gand si deschise usa masinii, iesind in ploaie.
Ceilalti barbati il urmara tacuti.
Se apropie incet de Wild nedorind sa-l sperie. Cand ajunse destul de aproape il prinse de haturi. Calul nu facu nicio miscare brusca.
-Unde e? Unde l-ai lasat, Wild?
Evident nu primi niciun raspuns.
Se uita in jur, dar nu vazu nimic.
-Despartiti-va si incepti sa cautati. Nu cred ca-s departe.
Barbatii il ascultara si incepura cautarea. In curand in toate valea se puteau observa fascicole de lumina.
-KYLE!
-JACK!
Vocile se auzeau atat de tare incat reuseau sa acopere sunetul ploii.
Ray isi inchise ochii pentru o secunda, inainte de a se alatura celolalti.
O jumatate de ora mai tarziu inca nu gasisera nimic. Toate urmele fusesera sterse de ploaie. Acoperira un perimetru destul de lar, indepartandu-se mult de masina, dar nu gasisera nimic. Apa inghitise totul. Ceva in interiorul lui Ray se rupse. Poate gresise. Daca oprise unde nu trebuie, pierdusera timp pretios...timp in care ar fi putut sa-i ajute.
-KYLE! Striga din nou, de acesta data manat de disperare.
-Jack!
-AICI!
Ray tresari. Pentru un moment se gandi ca doar i s-a parut, dar apoi auzi vocea din nou. Nu era a lui Kyle, dar daca Jack era acolo...la fel trebuia sa fie si Kyle.
-Sus pe colina! Urla spre cei care erau langa el, inainte de a alerga in directia din care se auzea vocea.
Imediat ce incepu sa urce simti cum namolul de sub picioare il trage inapoi, insa nu-l baga in seama. Absent isi dadu seama ca picurii de ploaie nu mai erau atat de mari si ca vantul nu mai batea la fel de tare. Furtuna trecuse.
Cand ajunse in varful colinei privi in jurul sau, asteptandu-se sa-l vada pe Kyle, insa nu-l zari decat pe Jack care se apropia de el schiopatand. Simti ca inima i se opreste si inghiti in sec. Kyle...Unde era Kyle? De ce nu era acolo? Ce se intamplase cu el?
Ridica lanterna si lumina fata lui Jack. Arata...groaznic. Se apropie de el si-l sprijini cand simti ca e pe cale sa cada.
-Jack...unde e?
Barbatul isi feri privirea de a sa.
-Jack! Unde dracu’ e Kyle? Trebuia sa fie cu tine!
-Un fulger...trunchiul a cazut si Kyle e prins sub el. Nu-l pot scoate! Jack ii indica directia cu mana tremuranda. Ray nu mai astepta. Alerga in acea directie pana cand ajunse langa trunchiul cazut. O parte a mintii sale inregistra detaliile practice: trunchiul nu era foarte mare asa ca vor reusi sa-l ridice fara a fi nevoie de o masina. Insa, cea mai mare parte a creierului sau se bloca cand il zari. Aproape nici nu se zarea. Era ca si cum trupul sau mic fusese inghitit de copac.
-Kyle...? se lasa in genunchi langa el si ii atinse fata cu mana. Era rece. Kyle... vocea incepuse sa-i tremure. Vag ii auzi pe ceilalti in spatele sau. Cineva dadea ordine pentru a ridica copacul. Altcineva il prinse de brat si-l forta sa se ridice.
-Ajuta-ne! Nu vom reusi fara tine!
Ca prin vis, inregistra comentariul. Aproba. Prinse trunchiul mare cu bratele si la comanda celorlalti incerca sa-l ridice. Operatiunea dura mai mult decat s-ar fi asteptat la inceput. Abia la a treia incercare reusira sa miste trunchiul destul de mult pentru ca trupul lui Kyle sa fie scos de sub el.
Apoi dintr-o data se lasa tacerea. Pana si ploaia se opri.
Cine ii puse mana pe umar. Nu se intoarse. Nu-si putea lua ochii de la chipul lui Kyle, dar nici nu avea curajul de a-l atinge. Daca era...
Cine i-o luase inainte. Barbatul atinse pielea lui Kyle in dreptul carodtidei si ii lua pulsul.
-Stabil si puternic, zise dintr-o data.
Asta il scose pe Rayland fin transa. Se apropie si incepu sa-si plimbe mainile pe pieptul baiatului. Nu avea rani exterioare. Nu putea exclude posibilitatea unei sagerari interne...
Cand mana sa urca in sus pe gat, apoi pe obraji, ochii lui Kyle se deschisera usor. Se privirira, apoi Ray uitand de toata audienta il ridica pe Kyle si il apropie de trupul sau. Isi ingropa fata in parul roscat si umed si il stranse in brate de parca viata lui numai de asta ar depinde.
-Ray...? Ce s-a...? Ai grija, ma doare...
Dar Ray puse capat protestelor sale cand ii acoperi gura cu sa, devorandu-i buzele. Kyle isi ridica mainile si se agata de umerii lui. Ar fi zambit daca ar fi putut. Era in siguranta. Era acasa.
-Sunt bine, ii zise cand barbatul se indeparta. Ai ajuns la timp, ii sopti, ghicindu-i gandurile. Ar mai fi vrut sa-i spune ceva, dar barbatul i-o lua inainte.
-Te iubesc! Niciodata sa nu mai faci ceva atat de stupid si de nasabuit. Daca ai pati ceva, nu stiu ce...Esti un idiot!
-Si totusi, ma iubesti...
-Da, te iubesc.
Kyle se trase mai aproape de el, ignorand durerea si ii inspira mirosul.
-Esti cam incet, Newcrest, ii sopti la ureche. Ma gandeam ca nu-ti vei dea seama niciodata.
Ray se retrase destul de mult pentru a-i analiza chipul, dar nu putu sa vada decat un zambet jucaus si ochii mari in care se oglindea un sentiment pe care acum il recunostea si-l accepta.
-Pramatie, zise si incepu sa rada cu pofta. O sa incaruntesc prematur din cauza ta!
-Si eu te iubesc. Luandu-l prin suprindere Kyle il prinse de gulerul camasii si il trase spre el, panandu-i stapanire pe buzele ce se intredeschisera pentru al primi. Celelalte cuvinte care pluteau intre ei, ramasesera nerostite pentru moment...