06-05-2012, 09:42 PM
Din perspectiva lui Leonard
- Trebuie sa va spun ca interpretarea dumneavoastra a fost superba! Fara pic de tremur in tonalitatea vocii!
- Sunt in totalitate de acord! A fost deosebita! Si sunteti atat de tanar, doar saisprezece ani!
Le zambesc fals doamnelor din fata mea, si apoi imi intorc privirea capruie spre micul obiect rotund de pe perete, ce arata ora douazeci si trei si doisprezece minute. Este chiar atat de tarziu... Tu unde esti? Nu ar fi trebuit sa te afli aici pentru a-mi spune toate greselile? Sau ti s-a parut atat de rau jocul meu de rol, incat nici nu mai doresti sa ma vezi? Surad la propriile-mi ganduri si imi trec degetele lungi prin suvitele blonde. Oricat de rea ar fi fost, tot ar fi venit.
- Ma scuzati, dar trebuie sa ma intalnesc cu cineva important.
Fac o plecaciune politicoasa, in timp ce dansele isi trimit cateva priviri intrebatoare, apoi se indreapta spre masa pe care se afla cateva pahare din cristal cu lichior de visine. Ies din incapere - imbacsita de parfumul fitos al damelor si de rasetele lor asa zis „superbe” - si inchid usa dupa mine, apoi punandu-mi capul pe suprafata acesteia. Il ridic incet in sus si privesc tapetul crem. Niciodata nu mi-au placut laudele false adresate de dumnealor, ba chiar prefer criticile sincere, date de Adelinda in timp ce isi savureaza ceaiul din fructe de padure si citeste Tolstoy, stand pe fotoliul purpuriu din living. Oftez scurt si apoi ma indrept spre loja unde ar trebui sa fie tanara. Pe aceasta o cunosc de la varsta de sase ani, cand a intrat in familia mea. Nici acum nu stiu din ce cauza, dar nici nu ma intereseaza. De la inceput a fost diferita intr-un fel ciudat, dar totusi atragator. Si placerea sa nebuneasca pentru lilieci, literatura franceza si rusă, sau pictura ma molipseste si pe mine.
Ajung in fata unei usi din lemn de stejar, deasupra careia scrie „unsprezece”. Apas clanta si intru, un parfum de lavanda inundandu-mi narile. Tanarul din interiorul acesteia imi zambeste si sare de pe scaul, in picioare.
- Leonard! Mi-a placut asa de mult! A fost indredibil! M-ai ales cum te miscai, atat de repede! Crezi ca ma poti invata si pe mine?
- Sigur! Imi pun mana dreapta peste buclele-i brunete, cateva suvite rebele cazandu-i pe frunte. Dar... Unde este Adelinda?
- Pai... A venit aici cu acel tanar blond si a spus ca trebuie sa-l ajute cu ceva.
Cuvintele sale ma fac sa tresar, si o ceata densa incepe sa imi intunece privirea. „Acel tanar”? Ce vrei sa spui cu „tanar”? A fost aici cu un baiat? Cu cine? Credeam ca ii stiu toti prietenii, asa cum o face si Tudor. Daca era cineva cunoscut mi-ar fi spus...
- Leo, esti bine?
Inca stau drept, nemiscat, privind in gol. In aceasta seara, cand mi-am dorit ca ea sa fie cat mai aproape de mine, sa ma felicite pentru rolul pe care l-am interpretat, Ad este cu „acel tanar blond”?
- Tudor, unde este? Nu ti-a spus unde merge?
Tanarul dezaproba printr-o miscare usoara a capului de la dreapta catre stanga, in timp ce se apropie de fata din pragul usii, pe care nici nu o observasem. Aceasta ma priveste o singura data si isi ridica mana in aer, directionand-o spre dreapta sa.
- Este in cafenea, de acolo vin.
- Multam, Amelia! ii spun schitand un zambet larg pe fata.
O ating pe umar cu palma si ma indrept cu pasi mari spre locul respectiv. Sper ca esti acolo, Ad, si ca imi vei oferi atentia cuvenita.
In timp ce fug lovesc cateva persoane, ce imi arunca niste apelative ‚mai dure’. In aer se simte mirosul dulce, parfumat, al ciocolatei, vaniliei, caramelului si fisticului, tot mai tare cu cat ma apropii mai mult. Lumina becurilor de la intrare ma face sa ma incrunt si sa imi aplec capul in jos, ducandu-mi mana asupra lor. Intru in incapere, gafaind, si privesc de jur imprejur. Nu se afla decat cateva persoane, ce beau cappuccino cu lapte sau citesc Faust, incercand sa fie atente la lectura lor. La fereasta o vad pe Adelinda, stand la o masa impreuna cu cineva. Mainile-i sunt impreunate, barbia standu-i asupra degetelor lungi, albicioase. Tanarul soarbe din ceasca de portelan, in timp ce o priveste pe bruneta ce ii zambeste cald, dulce si superb. Ad, acest zambet nu imi apartinea mie? Sau deja m-ai uitat? Trag aer in piept si ma apropii incet. Tanara ma vede si imi face cu mana, chemandu-ma langa ea. Deci acum m-ai observat? Bruneta îmi arunca un zambet si apoi isi intoarce privirea-i capruie spre baiatul de langa ea.
- Presupun ca nu va cunoasteti, deci va fac prezentarea unui altuia. Leonard, acesta este Lyrev, si, Lyrev, acesta este Leonard.
Ne prinde mainile fiecaruia si le ridica in aer, eu privindu-l in continuare pe cel din fata mea.
- O mica stransoare, asa ca intre viitori prieteni?
„Viitori prieteni” ai spus? Nu stiu de ce, dar acest tip imi este antipatic. Poti spune sau face orice, Ad. Nu imi poti schimba impresia!
- Nu, poate data viitoare. Oricum, iti multumesc mult pentru ajutor. Poate ne vom mai intalni.
Asa zisul Lyrev se ridica de pe scaunul unde statea si ma priveste in ochi, trimitandu-mi niste fiori de gheata. Se apleaca asupra fetei si o saruta pe obrazul ce prinde o usoara culoare trandafirie. Aceasta se holbeaza la el uimita, baiatul plecand pana la urma de langa noi. Ma asigur ca a disparut din raza mea vizuala, si ma intorc intru totul catre fata.
- Deci, va cunoasteti doar de cateva ore si deja te saruta pe obraz. Interesant, foarte interesant.
- Si care este treaba ta? Nu trebuia sa fii la petrecerea data de Amelia, ca si partener al ei?
Acceantueaza tare cuvantul ‚partener’, eu ramanand fara replica la vorbele distante aruncate de ea. Are dreptate, am uitat. Si ii promisesem Ameliei...
Isi ia paharul cu ceai de fructe si bea tot lichidul de mai ramasese dintr-o singura inghititura. Ma apuca de brat si ma trage dupa ea spre iesire.
- Daca ai intentia sa te folosesti de ea doar pentru a avea succes aici, sa nu crezi ca voi sta cu mainile-n san.
Si imi da drumul. Continua sa mearga, pasind apasat, sigura pe ea. De cand esti atat de rece cu mine? Sau deja el mi te-a furat? Imi flutur capul dintr-o parte intr-alta si imi dau o palma peste fata, aceasta inrosindu-se si incepand sa ma usture. Imposibil! Orice-ar fi, nu te voi lasa lui! Iti voi spune ce simt pentru tine, asa ca ar trebui sa fii pregatita...
___________
Prima data a fost scris cu diacritice. Capitolul este corectat, dar nu stiu daca au 'disparut' toate greselile.
Capitolul IV
Se spune ca viata este ca un tren. Nu putem stabili cu ce viteza merge acesta, cum nu putem stabili nici ce persoane intra intr-insul. Doar stam la usa acestuia si le cerem biletele. Dar cand tu ai intrat in trenul meu, eu ti-am cerut sa iti platesti biletul pe care nu il aveai, dar tu ai refuzat, spunand ca „nu este nevoie de asa ceva”. De abia acum, cand te vad impreuna cu acel tanar, zambind sincer, dulce si cald, incep sa constientizez vorbele tale.
- Trebuie sa va spun ca interpretarea dumneavoastra a fost superba! Fara pic de tremur in tonalitatea vocii!
- Sunt in totalitate de acord! A fost deosebita! Si sunteti atat de tanar, doar saisprezece ani!
Le zambesc fals doamnelor din fata mea, si apoi imi intorc privirea capruie spre micul obiect rotund de pe perete, ce arata ora douazeci si trei si doisprezece minute. Este chiar atat de tarziu... Tu unde esti? Nu ar fi trebuit sa te afli aici pentru a-mi spune toate greselile? Sau ti s-a parut atat de rau jocul meu de rol, incat nici nu mai doresti sa ma vezi? Surad la propriile-mi ganduri si imi trec degetele lungi prin suvitele blonde. Oricat de rea ar fi fost, tot ar fi venit.
- Ma scuzati, dar trebuie sa ma intalnesc cu cineva important.
Fac o plecaciune politicoasa, in timp ce dansele isi trimit cateva priviri intrebatoare, apoi se indreapta spre masa pe care se afla cateva pahare din cristal cu lichior de visine. Ies din incapere - imbacsita de parfumul fitos al damelor si de rasetele lor asa zis „superbe” - si inchid usa dupa mine, apoi punandu-mi capul pe suprafata acesteia. Il ridic incet in sus si privesc tapetul crem. Niciodata nu mi-au placut laudele false adresate de dumnealor, ba chiar prefer criticile sincere, date de Adelinda in timp ce isi savureaza ceaiul din fructe de padure si citeste Tolstoy, stand pe fotoliul purpuriu din living. Oftez scurt si apoi ma indrept spre loja unde ar trebui sa fie tanara. Pe aceasta o cunosc de la varsta de sase ani, cand a intrat in familia mea. Nici acum nu stiu din ce cauza, dar nici nu ma intereseaza. De la inceput a fost diferita intr-un fel ciudat, dar totusi atragator. Si placerea sa nebuneasca pentru lilieci, literatura franceza si rusă, sau pictura ma molipseste si pe mine.
Ajung in fata unei usi din lemn de stejar, deasupra careia scrie „unsprezece”. Apas clanta si intru, un parfum de lavanda inundandu-mi narile. Tanarul din interiorul acesteia imi zambeste si sare de pe scaul, in picioare.
- Leonard! Mi-a placut asa de mult! A fost indredibil! M-ai ales cum te miscai, atat de repede! Crezi ca ma poti invata si pe mine?
- Sigur! Imi pun mana dreapta peste buclele-i brunete, cateva suvite rebele cazandu-i pe frunte. Dar... Unde este Adelinda?
- Pai... A venit aici cu acel tanar blond si a spus ca trebuie sa-l ajute cu ceva.
Cuvintele sale ma fac sa tresar, si o ceata densa incepe sa imi intunece privirea. „Acel tanar”? Ce vrei sa spui cu „tanar”? A fost aici cu un baiat? Cu cine? Credeam ca ii stiu toti prietenii, asa cum o face si Tudor. Daca era cineva cunoscut mi-ar fi spus...
- Leo, esti bine?
Inca stau drept, nemiscat, privind in gol. In aceasta seara, cand mi-am dorit ca ea sa fie cat mai aproape de mine, sa ma felicite pentru rolul pe care l-am interpretat, Ad este cu „acel tanar blond”?
- Tudor, unde este? Nu ti-a spus unde merge?
Tanarul dezaproba printr-o miscare usoara a capului de la dreapta catre stanga, in timp ce se apropie de fata din pragul usii, pe care nici nu o observasem. Aceasta ma priveste o singura data si isi ridica mana in aer, directionand-o spre dreapta sa.
- Este in cafenea, de acolo vin.
- Multam, Amelia! ii spun schitand un zambet larg pe fata.
O ating pe umar cu palma si ma indrept cu pasi mari spre locul respectiv. Sper ca esti acolo, Ad, si ca imi vei oferi atentia cuvenita.
In timp ce fug lovesc cateva persoane, ce imi arunca niste apelative ‚mai dure’. In aer se simte mirosul dulce, parfumat, al ciocolatei, vaniliei, caramelului si fisticului, tot mai tare cu cat ma apropii mai mult. Lumina becurilor de la intrare ma face sa ma incrunt si sa imi aplec capul in jos, ducandu-mi mana asupra lor. Intru in incapere, gafaind, si privesc de jur imprejur. Nu se afla decat cateva persoane, ce beau cappuccino cu lapte sau citesc Faust, incercand sa fie atente la lectura lor. La fereasta o vad pe Adelinda, stand la o masa impreuna cu cineva. Mainile-i sunt impreunate, barbia standu-i asupra degetelor lungi, albicioase. Tanarul soarbe din ceasca de portelan, in timp ce o priveste pe bruneta ce ii zambeste cald, dulce si superb. Ad, acest zambet nu imi apartinea mie? Sau deja m-ai uitat? Trag aer in piept si ma apropii incet. Tanara ma vede si imi face cu mana, chemandu-ma langa ea. Deci acum m-ai observat? Bruneta îmi arunca un zambet si apoi isi intoarce privirea-i capruie spre baiatul de langa ea.
- Presupun ca nu va cunoasteti, deci va fac prezentarea unui altuia. Leonard, acesta este Lyrev, si, Lyrev, acesta este Leonard.
Ne prinde mainile fiecaruia si le ridica in aer, eu privindu-l in continuare pe cel din fata mea.
- O mica stransoare, asa ca intre viitori prieteni?
„Viitori prieteni” ai spus? Nu stiu de ce, dar acest tip imi este antipatic. Poti spune sau face orice, Ad. Nu imi poti schimba impresia!
- Nu, poate data viitoare. Oricum, iti multumesc mult pentru ajutor. Poate ne vom mai intalni.
Asa zisul Lyrev se ridica de pe scaunul unde statea si ma priveste in ochi, trimitandu-mi niste fiori de gheata. Se apleaca asupra fetei si o saruta pe obrazul ce prinde o usoara culoare trandafirie. Aceasta se holbeaza la el uimita, baiatul plecand pana la urma de langa noi. Ma asigur ca a disparut din raza mea vizuala, si ma intorc intru totul catre fata.
- Deci, va cunoasteti doar de cateva ore si deja te saruta pe obraz. Interesant, foarte interesant.
- Si care este treaba ta? Nu trebuia sa fii la petrecerea data de Amelia, ca si partener al ei?
Acceantueaza tare cuvantul ‚partener’, eu ramanand fara replica la vorbele distante aruncate de ea. Are dreptate, am uitat. Si ii promisesem Ameliei...
Isi ia paharul cu ceai de fructe si bea tot lichidul de mai ramasese dintr-o singura inghititura. Ma apuca de brat si ma trage dupa ea spre iesire.
- Daca ai intentia sa te folosesti de ea doar pentru a avea succes aici, sa nu crezi ca voi sta cu mainile-n san.
Si imi da drumul. Continua sa mearga, pasind apasat, sigura pe ea. De cand esti atat de rece cu mine? Sau deja el mi te-a furat? Imi flutur capul dintr-o parte intr-alta si imi dau o palma peste fata, aceasta inrosindu-se si incepand sa ma usture. Imposibil! Orice-ar fi, nu te voi lasa lui! Iti voi spune ce simt pentru tine, asa ca ar trebui sa fii pregatita...
___________
Prima data a fost scris cu diacritice. Capitolul este corectat, dar nu stiu daca au 'disparut' toate greselile.