Disclaimer: Nu detin nici unul dintre personajele reale ce vor aparea in oneshot si nu fac profit de pe urma lor.
Varsta minima: 18
Gen: Fictiune
Limba: romana
Observatii cu privire la continut: -
Tipul de comentariu solicitat: Orice fel.
Capitolul 1 :
Alergam grabit spre cladirea mareata din fata ochilor mei, care parea ca pe masura ce ma apropii de ea tot mai mult se departeaza. In momentul cand pasesc inauntrul cladirii rasuflu oarecum usurat. Acum trebuia sa ajung la etajul 17 pentru sedinta la care deja intarziasem o jumatate de ora. M-am grabit cat am putut, iar in momentul cand am intrat in sala de sedinta toata lumea si-a indeptat privirea spre mine. Instinctiv mi-am indreptat privirea spre cei doi sefi ai mei. Stateau amandoi in capul mesei, desi semanau destul de mult la infatisare se deosebeau atat de mult la caracter. Cel din dreapta, Sebastian, era un roscat inalt, cu ochii negri si patrunzatori, iar cel din stanga, Leon, era putin mai scund decat roscatul, brunet cu niste ochii caprui . Leon ca intotdeauna era la costum, negru in momentul de fata cu camasa de aceeasi culoare descheiata la cativa nasturi. Spre deosebire de el, Sebastian purta o pereche de blugii negri, o camasa rosie, de aceeasi nuanta ca si parul sau si un sacou negru. Am lasat capul in jos, iar inainte de a putea spune ceva, am auzit vocea taioasa a roscatului:
- Ma bucur ca v-ati gandit sa ne onorati cu prezenta, domnule Johan , dar din pacate sedinta este pe sfarsite.
- Imi cer scuze pentru intarziere, dar...Nu am apucat sa imi continui propozitia deoarece Leon a intervenit:
- Se mai intampla, si nu lua in seama acest taur tafnos, asa e de obicei, replica veni cu un zambet amuzat.
Am zambit oarecum, asezandu-ma la locul meu. Numele meu era Ren Johan, tatal meu era american, iar mama japoneza de aici rezulta combinatia numelor mele. Parul meu blond, destul de lung cu siguranta era acum ciufulit, dar m-am convins cand ochii mei negri au privit reflexia mea dintr-un geam al vitrinei. Am oftat discret, simtindu-ma privit.
Mi-am intors privirea spre locul in care cei doi barbati stateau, zarind un zambet sincer din partea brunetului. Facand abstractie de colegii mei si de faptul ca se vorbea fara incetare in jurul meu, i-am zambit si eu. Mi-am coborat apoi privirea spre actele din fata mea, incercand sa ma concentrez asupra lor. Firma la care lucram era una de arhitectura, renumita in toata Japonia. Lucram aici de aproape patru luni, integrandu-ma usor in acea comunitate. Era plin de oameni selecti, cu clasa, ce depaseau lejer varsta de treizeci de ani. Nu puteam spune acelasi lucru despre cei doi patroni care aveau amandoi varsta de douazeci si unu de ani. Bineinteles, nu era compania lor, ci era lasata mostenire de tatii lor care au decedat mult prea devreme, sarcina venindu-le lor. Eu cred ca eram cel mai tanar de acolo avand varsta de douazeci de ani. In momentul cand se termina sedinta, m-am ridicat iesind din acea camera, vrand sa scap de datoria de a explica patronilor motivul intarzierii mele. Ajuns in biroul meu, am oftat linistit intinzandu-ma pe scaunul din piele alba.
- Daca mai intarzii o data, cred ca Sebastian va face spume la gura, am auzit vocea celui mai bun prieten al meu, Kyle. Era un brunet cu putin mai scund decat mine, ai carui ochii mari si caprui ma priveau amuzati.
- A fost chiar atat de rau ? am intrebat privindu-l.
- Ei bine...era foarte nervos inainte sa vii. Leon a mai incercat sa destinda atmosfera, dar il stii.
- Nu-l condamn, e a doua oara cand am intarziat la sedinta.
- In fine, sa trecem peste asta. Ia zii, Kamy ce face? Cum se simte? se aseza langa mine, punandu-si fata in palme.
- E bine. Tonul meu a fost mai rastit decat as fi vrut sa sune. Scuze, nu am vrut sa ma rastesc, dar sunt foarte nervos.
- Te inteleg, inca nu ai reusit sa faci rost de banii pentru operatie? tonul sau era unul destul de ingrijorat, agitandu-ma si mai mult.
- Nu. Tocmai asta incercam sa uit. Trebuie sa ma duc...Nu am apucat sa termin propozitia deoarece pentru a doua oara pe acea zi Sebastian ma intrerupse :
- Dupa ce ca nu sosesti la timp, nici macar nu lucrati ? vocea roscatului ma infiorase.
Am inghitit in sec nestiind ce sa fac, noroc cu Kyle care a motivat discutia noastra ca fiind doar o ingrijorare din partea lui pentru intarzierea mea din acea zi.
- Ei bine, si eu sunt foarte curios in privinta motivului intarzierii tale, deci ascult.
Rahat. Ce puteam spune ? "Ma scuzati de intarziere, dar am o surioara mai mica bolnava de cancer, pe care a trebuit sa o duc la spital"? As fi zburat din firma cu totul pentru simplul fapt ca firma nu accepta angajati cu copii. Nu aveam copii, dar eram orfan, deci ma puteam considera un fel de parinte fiind singurul care se ocupa de Kamy.
Aceasta slujba, constituia edplasarea in alte tari, pentru diferite proiecte. Nu eram arhitect, ma puteam considera un fel de "ajutor" pentru Kyle, care avea varsta de douazeci si sapte de ani, cu mult mai multa experienta decat mine in domeniu. Defapt, nici macar nu stiu cum de m-au angajat. Cert era ca trebuia sa fac rost de o suma destul de mare de bani pentru operatie surorii mele. Cat? Nici macar eu nu stiu. Reluand toata aceste amanunte in minte, am coborat cu picioarele pe pamant, gasind un motiv destul de plauzibil pentru intrebarea roscatului.
- A trebuit sa imi duc mama la aeroport. Desi aparent eram calm, clocoteam pe interior. Mi-am muscat buzele intr-un mod nervos, simtind pivirea roscatului cum ma analiza. Fara a spune nimic s-a intors pe calcaie si a parasit incapaerea. Am expirat tot aerul care pana atunci il tinusem in plamani. Am intors capul spre brunetul care parea destul de relaxat.
- Te-a trecut glontu'. Mi-a zambit amuzat insa nu l-am luat inseama, anuntandu-l ca ma duc la toaleta. Am iesit pe holul lung, insa imediat dupa ce am inchis usa o mana trecu pe langa capul meu lipindu-se de perete.
- Chiar crezi ca am inghitit minciuna asta ? intrebarea venita la roscat ma facu sa intepenesc. Stateam si il priveam cautand disperat o replica.
- Asta este adevarul, i-am raspuns scurt facandu-l sa se incrunte si mai rau. Am inghitit in sec, infruntandu-l din priviri. S-a apropiat si mai mult de mine punandu-si si cealalta mana pe langa capul meu. Nu am mai rezistat, plecand capul in fata lui. Atunci se indeparta de mine plecand de parca nu s-a intamplat nimic. Am rasuflat puternic de cateva ori, incercand sa ma calmez apoi am intrat in birou. M-am asezat la locul meu, spunandu-i colegului meu ca cel mai bine ar fi sa ne apucam de treaba. Ma aproba plecand apoi dupa planurile cladirilor ce trebuiau ridicate in scurt timp, iar noi ne asiguram ca intreaga constructie era bine pusa la punct. Am inchis ochii cand am auzit usa inchizandu-se, simtind cum inima imina imi batea puternic. Am alungat orice fel de gand referitor la roscat, punandu-ma pe treaba imediat cum Kyle venise cu planurile.
Varsta minima: 18
Gen: Fictiune
Limba: romana
Observatii cu privire la continut: -
Tipul de comentariu solicitat: Orice fel.
Capitolul 1 :
Alergam grabit spre cladirea mareata din fata ochilor mei, care parea ca pe masura ce ma apropii de ea tot mai mult se departeaza. In momentul cand pasesc inauntrul cladirii rasuflu oarecum usurat. Acum trebuia sa ajung la etajul 17 pentru sedinta la care deja intarziasem o jumatate de ora. M-am grabit cat am putut, iar in momentul cand am intrat in sala de sedinta toata lumea si-a indeptat privirea spre mine. Instinctiv mi-am indreptat privirea spre cei doi sefi ai mei. Stateau amandoi in capul mesei, desi semanau destul de mult la infatisare se deosebeau atat de mult la caracter. Cel din dreapta, Sebastian, era un roscat inalt, cu ochii negri si patrunzatori, iar cel din stanga, Leon, era putin mai scund decat roscatul, brunet cu niste ochii caprui . Leon ca intotdeauna era la costum, negru in momentul de fata cu camasa de aceeasi culoare descheiata la cativa nasturi. Spre deosebire de el, Sebastian purta o pereche de blugii negri, o camasa rosie, de aceeasi nuanta ca si parul sau si un sacou negru. Am lasat capul in jos, iar inainte de a putea spune ceva, am auzit vocea taioasa a roscatului:
- Ma bucur ca v-ati gandit sa ne onorati cu prezenta, domnule Johan , dar din pacate sedinta este pe sfarsite.
- Imi cer scuze pentru intarziere, dar...Nu am apucat sa imi continui propozitia deoarece Leon a intervenit:
- Se mai intampla, si nu lua in seama acest taur tafnos, asa e de obicei, replica veni cu un zambet amuzat.
Am zambit oarecum, asezandu-ma la locul meu. Numele meu era Ren Johan, tatal meu era american, iar mama japoneza de aici rezulta combinatia numelor mele. Parul meu blond, destul de lung cu siguranta era acum ciufulit, dar m-am convins cand ochii mei negri au privit reflexia mea dintr-un geam al vitrinei. Am oftat discret, simtindu-ma privit.
Mi-am intors privirea spre locul in care cei doi barbati stateau, zarind un zambet sincer din partea brunetului. Facand abstractie de colegii mei si de faptul ca se vorbea fara incetare in jurul meu, i-am zambit si eu. Mi-am coborat apoi privirea spre actele din fata mea, incercand sa ma concentrez asupra lor. Firma la care lucram era una de arhitectura, renumita in toata Japonia. Lucram aici de aproape patru luni, integrandu-ma usor in acea comunitate. Era plin de oameni selecti, cu clasa, ce depaseau lejer varsta de treizeci de ani. Nu puteam spune acelasi lucru despre cei doi patroni care aveau amandoi varsta de douazeci si unu de ani. Bineinteles, nu era compania lor, ci era lasata mostenire de tatii lor care au decedat mult prea devreme, sarcina venindu-le lor. Eu cred ca eram cel mai tanar de acolo avand varsta de douazeci de ani. In momentul cand se termina sedinta, m-am ridicat iesind din acea camera, vrand sa scap de datoria de a explica patronilor motivul intarzierii mele. Ajuns in biroul meu, am oftat linistit intinzandu-ma pe scaunul din piele alba.
- Daca mai intarzii o data, cred ca Sebastian va face spume la gura, am auzit vocea celui mai bun prieten al meu, Kyle. Era un brunet cu putin mai scund decat mine, ai carui ochii mari si caprui ma priveau amuzati.
- A fost chiar atat de rau ? am intrebat privindu-l.
- Ei bine...era foarte nervos inainte sa vii. Leon a mai incercat sa destinda atmosfera, dar il stii.
- Nu-l condamn, e a doua oara cand am intarziat la sedinta.
- In fine, sa trecem peste asta. Ia zii, Kamy ce face? Cum se simte? se aseza langa mine, punandu-si fata in palme.
- E bine. Tonul meu a fost mai rastit decat as fi vrut sa sune. Scuze, nu am vrut sa ma rastesc, dar sunt foarte nervos.
- Te inteleg, inca nu ai reusit sa faci rost de banii pentru operatie? tonul sau era unul destul de ingrijorat, agitandu-ma si mai mult.
- Nu. Tocmai asta incercam sa uit. Trebuie sa ma duc...Nu am apucat sa termin propozitia deoarece pentru a doua oara pe acea zi Sebastian ma intrerupse :
- Dupa ce ca nu sosesti la timp, nici macar nu lucrati ? vocea roscatului ma infiorase.
Am inghitit in sec nestiind ce sa fac, noroc cu Kyle care a motivat discutia noastra ca fiind doar o ingrijorare din partea lui pentru intarzierea mea din acea zi.
- Ei bine, si eu sunt foarte curios in privinta motivului intarzierii tale, deci ascult.
Rahat. Ce puteam spune ? "Ma scuzati de intarziere, dar am o surioara mai mica bolnava de cancer, pe care a trebuit sa o duc la spital"? As fi zburat din firma cu totul pentru simplul fapt ca firma nu accepta angajati cu copii. Nu aveam copii, dar eram orfan, deci ma puteam considera un fel de parinte fiind singurul care se ocupa de Kamy.
Aceasta slujba, constituia edplasarea in alte tari, pentru diferite proiecte. Nu eram arhitect, ma puteam considera un fel de "ajutor" pentru Kyle, care avea varsta de douazeci si sapte de ani, cu mult mai multa experienta decat mine in domeniu. Defapt, nici macar nu stiu cum de m-au angajat. Cert era ca trebuia sa fac rost de o suma destul de mare de bani pentru operatie surorii mele. Cat? Nici macar eu nu stiu. Reluand toata aceste amanunte in minte, am coborat cu picioarele pe pamant, gasind un motiv destul de plauzibil pentru intrebarea roscatului.
- A trebuit sa imi duc mama la aeroport. Desi aparent eram calm, clocoteam pe interior. Mi-am muscat buzele intr-un mod nervos, simtind pivirea roscatului cum ma analiza. Fara a spune nimic s-a intors pe calcaie si a parasit incapaerea. Am expirat tot aerul care pana atunci il tinusem in plamani. Am intors capul spre brunetul care parea destul de relaxat.
- Te-a trecut glontu'. Mi-a zambit amuzat insa nu l-am luat inseama, anuntandu-l ca ma duc la toaleta. Am iesit pe holul lung, insa imediat dupa ce am inchis usa o mana trecu pe langa capul meu lipindu-se de perete.
- Chiar crezi ca am inghitit minciuna asta ? intrebarea venita la roscat ma facu sa intepenesc. Stateam si il priveam cautand disperat o replica.
- Asta este adevarul, i-am raspuns scurt facandu-l sa se incrunte si mai rau. Am inghitit in sec, infruntandu-l din priviri. S-a apropiat si mai mult de mine punandu-si si cealalta mana pe langa capul meu. Nu am mai rezistat, plecand capul in fata lui. Atunci se indeparta de mine plecand de parca nu s-a intamplat nimic. Am rasuflat puternic de cateva ori, incercand sa ma calmez apoi am intrat in birou. M-am asezat la locul meu, spunandu-i colegului meu ca cel mai bine ar fi sa ne apucam de treaba. Ma aproba plecand apoi dupa planurile cladirilor ce trebuiau ridicate in scurt timp, iar noi ne asiguram ca intreaga constructie era bine pusa la punct. Am inchis ochii cand am auzit usa inchizandu-se, simtind cum inima imina imi batea puternic. Am alungat orice fel de gand referitor la roscat, punandu-ma pe treaba imediat cum Kyle venise cu planurile.
Daca exista cineva care te poate rani, atunci exista si cineva care iti poate vindeca rana.