28-04-2012, 04:39 PM
Hello world! A trecut destul de mult timp de cand nu am mai intrat pe acest forum and I know, shame on me! Insa am de gand sa ma revansez cu un fic nou, poveste originala, neinspirata din niciun anime. Sper sa va placa si ce altceva as mai putea zice? Lectura usoara
Disclaimer: Nu detin versurile sau anumite citate publicate la inceputul catorva capitole si nu fac profit de pe urma lor.
Varsta minima: 16 ani
Gen: romance, comedy, mistery
Observatii cu privire la continut: Daca nu va plac povestile cu si despre vampiri, demoni, ingeri, v-as recomanda sa nu va apucati de citit.
Tipul de comentariu solicitat: Simpla (deocamdata vreau sa va aud parerea in legatura cu povestea in sine)
and build a lego house
if things go wrong we can knock it down…
Cu toate ca era ora 3 dimineata o anumita fata nu putea sa doarma. Statea pe balcon si privea cum ploaia inunda intregul oras. Fuma linistita o tigara si isi lasa mintea sa se odihneasca pentru cateva minute. Incerca sa nu se mai gandeasca la nimic, nu mai vroia sa isi aduca aminte cum in urmatoarea zi trebuia sa se trezeasca devreme si sa mearga la lucru si mai spre seara sa se puna sa mai si invete cate ceva pentru facultate.
Krystal. Krissie ii spuneau prietenii apropiati. De o intalneai pe strada nu prea multe lucruri iti atrageau atentia. La prima vedere puteai sa o descri ca o fata in jurul varstei de 20 de ani, corp atletic, par blond cu suvite negre la baza, putin ondulat si care ii ajungeau pana la jumatatea spatelui, ochii de un auriu intens si cu o privire patrunzatoare. Obisnuia sa se imbrace atat sport cat si elegant. Se simtea bine atat in tocuri cat si in adidasi, fuste sau blugi. Totul depindea de starea de moment, de dorea sa atraga atentia sau pur si simplu sa ramana in umbra.
,,De ce nu putem si noi sa fim ca ploaia asta de primavara? Doar sa existam si sa ne bucuram cu adevarat de tot ce e in jurul nostru…Poate suntem doar prea mandri si aroganti sau cine stie? In fine, mai bine as incerca sa mai dorm putin, trebuie sa fiu la lucru in 4 ore ca altfel sefu o sa faca scandal si de asta chiar nu am nevoie acuma.”
Lucra la un pub din mijlocul orasului ca chelnerita. Aceasta slujba o avea de cand s-a mutat in America in urma cu 4 ani. Eroina noastra s-a nascut in Kyoto, Japonia. In clasa a 10-a i s-a oferit sansa sa se transfere la un liceu foarte renumit din New York. Nu s-a gandit de doua ori inainte sa accepte oferta…
- Krissie! Te-ai trezit?
- Acuma vin Nikky. Pregatesti tu cafeaua in dimineata asta?
- Deja te asteapta asa ca vino repede sa nu se apuce sa planga dupa tine.
Nikky era colega de apartament a lui Krystal si in acelas timp cea mai buna prietena a acesteia. S-au cunoscut la pub o luna dupa ce a fost angajata eroina noastra. Mai incolo avea sa afle ca aceasta pustoaica provenea dintr-o familie foarte instarita, nu avea nevoie de salariul acela de la local insa dorea sa isi demonstreze ei ca putea sa se intretina singura si sa nu apeleze la banii altora. Avea un frate mai mare cu 3 ani decat ea care avea o trupa foarte cunoscuta in oras. De curand au reusit sa obtina un contract cu o agentie recunoscuta in America si se pregateau sa lanseze primul lor CD.
-Si mie imi place sa cant insa niciodata nu as fi putut fi mai buna decat el. Mi-a propus sa facem trupa impreuna dar l-am refuzat. Imi stiu limitele si sunt constienta de faptul ca nu as fi rezistat la toate presiunile mass mediei si faima aceea enorma.
La Krystal ii placea mult faptul ca era realista, insa nu asta le-au apropiat pe cele doua atat de mult.
-Cred ca o sa ma duc sa iti cumpar o medalie astazi.
-De ce?
-Ai reusit sa faci micul dejun fara sa te tai la degete!
-HA HA HA! Ar trebui sa rad de sa cad de pe scaun acuma?
-Defapt e o data de notat in calendar.
-Sunt curioasa cine o sa iti mai faca cafeaua de acum incolo…
-Haide acuma…Nu-mi spune ca te-ai suparat din cauza unui comment inofensiv.
-O saptamana ma las de facut cafea.
Desi au trecut mai bine de 3 ani de cand s-au mutat impreuna, niciodata nu s-au plictisit una cu celalalta. La inceput a fost mai greu pana s-au obisnuit cu obiceiurile celeilalte si pana au invatat sa faca anumite compromisuri.
-Apropo, astazi e randul meu sa fac cumparaturi si randul tau sa speli vasele si sa faci curat prin casa.
-Ok. Apropo, ce ai vrea la cina?
-Orice e bine. Trebuie sa plec la faculta. Ne vedem deseara Krissie!
-Ai grija de tine si spor la ore.
-Tu nu mergi la lucru?
-Trebuie sa fiu acolo intr-o ora. Dupa aia fug pana la faculta si cand ajung acasa ma apuc de curatenie si mancare.
-Te descuri cu toate?
-Cand nu m-am descurcat eu?
-Ce ai de gand sa faci deseara?
-Cum adica ce am de gand sa fac?
-Au trecut 4 ani de atunci…Vrei sa mergem sa bem ceva in oras? Maine e sambata si nu avem nici faculta nici lucru decat seara.
-Nu stiu ce o sa fac deseara…
,,Sunt sigura ca ar intelege daca i-as spune ca vreau sa ma duc in cel mai jegos bar pe care il gasesc in orasul asta si sa ma imbat ca sa uit de el. El fiind cel mai bun prieten al meu si singura persoana cu care chiar ma intelegeam cat timp am stat acasa. Satomi Itsuki… Era vecinul meu de cand aveam 7 ani. S-a mutat in Kyoto la bunicii lui la scurt timp dupa ce i-au murit parintii intr-un accident de masina pe cand avea 14 ani. Imi aduc aminte si acuma prima zi in care l-am vazut, stateam in curte si ma dadeam pe leagan cand el iesise din casa si a inceput sa se joace cu mingea. M-a observat din prima si din politete m-a intrebat de nu as vrea sa ma joc cu el. Din acel moment totul s-a schimbat…In scurt timp am devenit foarte apropiati, zici ca ne cunoasteam de o viata. Avea grija de mine si intotdeauna era acolo cand aveam nevoie de el. Cand aveam probleme acasa sau pur si simplu nu ma simteam bine prima persoana la care fugeam era el. Cand mi s-a oferit sansa sa vin in America el m-a incurajat sa nu ratez aceasta oportunitate uriasa si sa ma gandesc la posibilitatile mele de viitor. El terminase deja facultatea de chimie si a primit o slujba la cea mai buna clinica de cercetare din Tokyo. L-am rugat sa vina cu mine insa eram constienta de faptul ca nu putea sa refuze slujba. Mi-a promis ca va veni in vizita de Craciun, ca o sa isi stranga bani si va face pe dracul in patru sa ma viziteze cat de des putea…
Si acuma, de ce as vrea sa ma imbat in seara asta? Aaaa da… Se implinesc 4 ani de cand Satomi a murit intr-un accident de masina. La nici 2 saptamani dupa ce am ajuns in Los Angeles am primit un telefon de la bunica lui prin care imi dadea aceasta veste care m-a facut sa plang aproape incontinuu timp de o luna. Si, ca sa fiu 100% sincera cu mine insumi, nici acuma nu mi-am revenit si inca mai sper ca sa primesc un telefon de la el prin care sa imi spuna ca totul a fost doar o gluma proasta de un 1 Aprilie prelungit…”
Orele s-au scurs pe nesimtite si dupa cina Krystal s-a trezit plimbandu-se pe niste strazi de prin apropierea blocului, nu avea chef sa mearga prea departe oricum. A intrat in primul bar pe care l-a vazut, avea un nume care a facut-o sa zambeasca pentru o secunda, ,,Angel”.
-Un shot de tequila si o bere te rog frumos.
-Cu placere frumoaso.
Cu toate ca se astepta sa arate groaznic, in interior locul chiar arata frumos. Niste fotolii si o canapea din piele asteptau in colt, masute rotunde cu scaune de lemn, lista lunga cu bauturi la un pret rezonabil, un bar care ii amintea de cel de la pub-ul unde lucre, in concluzie un loc care merita sa mai fie vizitat si cu alta ocazie.
-Scuze dar eu nu am cerut vin rosu.
-E din partea domnului care sta pe fotoliul acela. M-a rugat sa iti transmit ca ar fi incantat daca i te-ai alatura pentru un pahar.
-Mda…sigur.
-De asemenea m-a pus sa te intreb de ce ai plange pentru cineva care nu este mort?
La auzul acestor cuvinte s-a ridicat instant de la bar si s-a indreptat spre acel strain.
-Cine esti?
-Krissie, Krissie. Nu tin minte sa fi trecut asa de mult timp de la ultima data cand ne-am vazut.
-Nu se poate asa ceva!
In momentul in care strainul si-a ridicat privirea si a intalnit-o pe a ei, fata noastra a amutit complet. In fata ei se afla un tanar in jurul varstei de 23 de ani, parul brunet si lung pana la umeri, ochii de un negru patrunzator, calzi si primitori. Baiatul i-a zambit frumos si a invitat-o sa i se alature pe fotoliul din fata lui insa aceasta a fugit din bar si a luat-o la goana pe strazile pustii din jurul barului. Plangea si afara a inceput sa ploua. Stropii mari de ploaie ii ascundeau lacrimile insa se puteau auzi niste suspine. Nu s-a oprit decat in cel mai apropiat parc pe care il stia in acea zona. S-a asezat pe o banca si si-a aprins o tigara.
,,Incep sa imi pierd mintile cu totul…”
-De ce ai fugit asa scumpo?
Ar fi recunoscut acea voce dintr-o mie insa stia ca este imposibil sa fie adevarat.
-Azi s-au implinit 4 ani de cand ai murit Satomi.
-Si daca ti-as spune ca intr-adevar sunt mort dar in acelas timp te pot lua in brate si vorbi cu tine?
-As zice ca am innebunit si ca trebuie sa ma internez undeva.
-Dar daca ti-as spune ca nu esti nebuna?
-Atunci te-as intreba ce dracu se intampla aici si de ce numai dupa 4 ani vi sa vorbesti cu mine cand mi-ai promis ca mereu o sa fi alaturi de mine!
-Pot sa iti explic. Totul a fost impotriva dorintei mele.
-Stai putin…De ce areti ca ultima oara cand te-am vazut? Zici ca nu ai imbatranit deloc…
Disclaimer: Nu detin versurile sau anumite citate publicate la inceputul catorva capitole si nu fac profit de pe urma lor.
Varsta minima: 16 ani
Gen: romance, comedy, mistery
Observatii cu privire la continut: Daca nu va plac povestile cu si despre vampiri, demoni, ingeri, v-as recomanda sa nu va apucati de citit.
Tipul de comentariu solicitat: Simpla (deocamdata vreau sa va aud parerea in legatura cu povestea in sine)
-1-
*
I’m gonna pick up the pieces,and build a lego house
if things go wrong we can knock it down…
Cu toate ca era ora 3 dimineata o anumita fata nu putea sa doarma. Statea pe balcon si privea cum ploaia inunda intregul oras. Fuma linistita o tigara si isi lasa mintea sa se odihneasca pentru cateva minute. Incerca sa nu se mai gandeasca la nimic, nu mai vroia sa isi aduca aminte cum in urmatoarea zi trebuia sa se trezeasca devreme si sa mearga la lucru si mai spre seara sa se puna sa mai si invete cate ceva pentru facultate.
Krystal. Krissie ii spuneau prietenii apropiati. De o intalneai pe strada nu prea multe lucruri iti atrageau atentia. La prima vedere puteai sa o descri ca o fata in jurul varstei de 20 de ani, corp atletic, par blond cu suvite negre la baza, putin ondulat si care ii ajungeau pana la jumatatea spatelui, ochii de un auriu intens si cu o privire patrunzatoare. Obisnuia sa se imbrace atat sport cat si elegant. Se simtea bine atat in tocuri cat si in adidasi, fuste sau blugi. Totul depindea de starea de moment, de dorea sa atraga atentia sau pur si simplu sa ramana in umbra.
,,De ce nu putem si noi sa fim ca ploaia asta de primavara? Doar sa existam si sa ne bucuram cu adevarat de tot ce e in jurul nostru…Poate suntem doar prea mandri si aroganti sau cine stie? In fine, mai bine as incerca sa mai dorm putin, trebuie sa fiu la lucru in 4 ore ca altfel sefu o sa faca scandal si de asta chiar nu am nevoie acuma.”
Lucra la un pub din mijlocul orasului ca chelnerita. Aceasta slujba o avea de cand s-a mutat in America in urma cu 4 ani. Eroina noastra s-a nascut in Kyoto, Japonia. In clasa a 10-a i s-a oferit sansa sa se transfere la un liceu foarte renumit din New York. Nu s-a gandit de doua ori inainte sa accepte oferta…
- Krissie! Te-ai trezit?
- Acuma vin Nikky. Pregatesti tu cafeaua in dimineata asta?
- Deja te asteapta asa ca vino repede sa nu se apuce sa planga dupa tine.
Nikky era colega de apartament a lui Krystal si in acelas timp cea mai buna prietena a acesteia. S-au cunoscut la pub o luna dupa ce a fost angajata eroina noastra. Mai incolo avea sa afle ca aceasta pustoaica provenea dintr-o familie foarte instarita, nu avea nevoie de salariul acela de la local insa dorea sa isi demonstreze ei ca putea sa se intretina singura si sa nu apeleze la banii altora. Avea un frate mai mare cu 3 ani decat ea care avea o trupa foarte cunoscuta in oras. De curand au reusit sa obtina un contract cu o agentie recunoscuta in America si se pregateau sa lanseze primul lor CD.
-Si mie imi place sa cant insa niciodata nu as fi putut fi mai buna decat el. Mi-a propus sa facem trupa impreuna dar l-am refuzat. Imi stiu limitele si sunt constienta de faptul ca nu as fi rezistat la toate presiunile mass mediei si faima aceea enorma.
La Krystal ii placea mult faptul ca era realista, insa nu asta le-au apropiat pe cele doua atat de mult.
-Cred ca o sa ma duc sa iti cumpar o medalie astazi.
-De ce?
-Ai reusit sa faci micul dejun fara sa te tai la degete!
-HA HA HA! Ar trebui sa rad de sa cad de pe scaun acuma?
-Defapt e o data de notat in calendar.
-Sunt curioasa cine o sa iti mai faca cafeaua de acum incolo…
-Haide acuma…Nu-mi spune ca te-ai suparat din cauza unui comment inofensiv.
-O saptamana ma las de facut cafea.
Desi au trecut mai bine de 3 ani de cand s-au mutat impreuna, niciodata nu s-au plictisit una cu celalalta. La inceput a fost mai greu pana s-au obisnuit cu obiceiurile celeilalte si pana au invatat sa faca anumite compromisuri.
-Apropo, astazi e randul meu sa fac cumparaturi si randul tau sa speli vasele si sa faci curat prin casa.
-Ok. Apropo, ce ai vrea la cina?
-Orice e bine. Trebuie sa plec la faculta. Ne vedem deseara Krissie!
-Ai grija de tine si spor la ore.
-Tu nu mergi la lucru?
-Trebuie sa fiu acolo intr-o ora. Dupa aia fug pana la faculta si cand ajung acasa ma apuc de curatenie si mancare.
-Te descuri cu toate?
-Cand nu m-am descurcat eu?
-Ce ai de gand sa faci deseara?
-Cum adica ce am de gand sa fac?
-Au trecut 4 ani de atunci…Vrei sa mergem sa bem ceva in oras? Maine e sambata si nu avem nici faculta nici lucru decat seara.
-Nu stiu ce o sa fac deseara…
,,Sunt sigura ca ar intelege daca i-as spune ca vreau sa ma duc in cel mai jegos bar pe care il gasesc in orasul asta si sa ma imbat ca sa uit de el. El fiind cel mai bun prieten al meu si singura persoana cu care chiar ma intelegeam cat timp am stat acasa. Satomi Itsuki… Era vecinul meu de cand aveam 7 ani. S-a mutat in Kyoto la bunicii lui la scurt timp dupa ce i-au murit parintii intr-un accident de masina pe cand avea 14 ani. Imi aduc aminte si acuma prima zi in care l-am vazut, stateam in curte si ma dadeam pe leagan cand el iesise din casa si a inceput sa se joace cu mingea. M-a observat din prima si din politete m-a intrebat de nu as vrea sa ma joc cu el. Din acel moment totul s-a schimbat…In scurt timp am devenit foarte apropiati, zici ca ne cunoasteam de o viata. Avea grija de mine si intotdeauna era acolo cand aveam nevoie de el. Cand aveam probleme acasa sau pur si simplu nu ma simteam bine prima persoana la care fugeam era el. Cand mi s-a oferit sansa sa vin in America el m-a incurajat sa nu ratez aceasta oportunitate uriasa si sa ma gandesc la posibilitatile mele de viitor. El terminase deja facultatea de chimie si a primit o slujba la cea mai buna clinica de cercetare din Tokyo. L-am rugat sa vina cu mine insa eram constienta de faptul ca nu putea sa refuze slujba. Mi-a promis ca va veni in vizita de Craciun, ca o sa isi stranga bani si va face pe dracul in patru sa ma viziteze cat de des putea…
Si acuma, de ce as vrea sa ma imbat in seara asta? Aaaa da… Se implinesc 4 ani de cand Satomi a murit intr-un accident de masina. La nici 2 saptamani dupa ce am ajuns in Los Angeles am primit un telefon de la bunica lui prin care imi dadea aceasta veste care m-a facut sa plang aproape incontinuu timp de o luna. Si, ca sa fiu 100% sincera cu mine insumi, nici acuma nu mi-am revenit si inca mai sper ca sa primesc un telefon de la el prin care sa imi spuna ca totul a fost doar o gluma proasta de un 1 Aprilie prelungit…”
Orele s-au scurs pe nesimtite si dupa cina Krystal s-a trezit plimbandu-se pe niste strazi de prin apropierea blocului, nu avea chef sa mearga prea departe oricum. A intrat in primul bar pe care l-a vazut, avea un nume care a facut-o sa zambeasca pentru o secunda, ,,Angel”.
-Un shot de tequila si o bere te rog frumos.
-Cu placere frumoaso.
Cu toate ca se astepta sa arate groaznic, in interior locul chiar arata frumos. Niste fotolii si o canapea din piele asteptau in colt, masute rotunde cu scaune de lemn, lista lunga cu bauturi la un pret rezonabil, un bar care ii amintea de cel de la pub-ul unde lucre, in concluzie un loc care merita sa mai fie vizitat si cu alta ocazie.
-Scuze dar eu nu am cerut vin rosu.
-E din partea domnului care sta pe fotoliul acela. M-a rugat sa iti transmit ca ar fi incantat daca i te-ai alatura pentru un pahar.
-Mda…sigur.
-De asemenea m-a pus sa te intreb de ce ai plange pentru cineva care nu este mort?
La auzul acestor cuvinte s-a ridicat instant de la bar si s-a indreptat spre acel strain.
-Cine esti?
-Krissie, Krissie. Nu tin minte sa fi trecut asa de mult timp de la ultima data cand ne-am vazut.
-Nu se poate asa ceva!
In momentul in care strainul si-a ridicat privirea si a intalnit-o pe a ei, fata noastra a amutit complet. In fata ei se afla un tanar in jurul varstei de 23 de ani, parul brunet si lung pana la umeri, ochii de un negru patrunzator, calzi si primitori. Baiatul i-a zambit frumos si a invitat-o sa i se alature pe fotoliul din fata lui insa aceasta a fugit din bar si a luat-o la goana pe strazile pustii din jurul barului. Plangea si afara a inceput sa ploua. Stropii mari de ploaie ii ascundeau lacrimile insa se puteau auzi niste suspine. Nu s-a oprit decat in cel mai apropiat parc pe care il stia in acea zona. S-a asezat pe o banca si si-a aprins o tigara.
,,Incep sa imi pierd mintile cu totul…”
-De ce ai fugit asa scumpo?
Ar fi recunoscut acea voce dintr-o mie insa stia ca este imposibil sa fie adevarat.
-Azi s-au implinit 4 ani de cand ai murit Satomi.
-Si daca ti-as spune ca intr-adevar sunt mort dar in acelas timp te pot lua in brate si vorbi cu tine?
-As zice ca am innebunit si ca trebuie sa ma internez undeva.
-Dar daca ti-as spune ca nu esti nebuna?
-Atunci te-as intreba ce dracu se intampla aici si de ce numai dupa 4 ani vi sa vorbesti cu mine cand mi-ai promis ca mereu o sa fi alaturi de mine!
-Pot sa iti explic. Totul a fost impotriva dorintei mele.
-Stai putin…De ce areti ca ultima oara cand te-am vazut? Zici ca nu ai imbatranit deloc…