Imperium

[Hella]

Capitolul II - partea a II-a




Glontul meu ratase. Eram prea speriata pentru a nimeri. L-am privit pe Joseph cum se stingea. Cel de-al doilea paznic m-a impuscat fara sa clipeasca. Secundele acelea care pareau o eternitate in slow - motion trecusera in viteza a sasea instantaneu. Pe fundal se auzea un zumzet puternic care incet - incet s-a armonizat intr-o singura voce.

"Misiune neindeplinita! Subiectul 34 a fost impuscat mortal. Misiune neindeplinita! Subie..."

Vocea era asemanatoare unei erori din jocurile holografice pe care le jucam cu tata cand eram mica. As fi vrut sa deschid ochii, dar creierul meu era amortit. Abia reuseam sa pun cap la cap cateva secvente. Multe parti din amintirile mele nu aveau niciun sens si as fi vrut sa plang.

- Welling! Ma poti auzi?

O lumina puternica m-a orbit. Am constientizat faptul ca eram analizata si ma aflam intr-o legatura doctor - pacien cu cel care ma examina. Am incercat sa mormai ceva, dar amorteala nu disparuse complet.

- Imi poti spune numele tau? m-a intrebat acesta.

- Julia. Welling.

- Noteaza! striga catre altul, despre care acum realizasem ca se afla in incapere. Stii ce zi este astazi?

- Noiembrie, data nu o stiu exact. 2020.

- Ai notat? se adresa aceleiasi persoane care nu se oprise din scris dupa prima comanda.

- Julia, stam destul de bine pana aici, cu cateva mici erori. Astazi este 26 octombrie. Acum doua zile ai fost arestata pentru ca te aflai in centrul un mars ilegal. Ai fost adusa de "CI" aici in urma unor teste care ti-au fost facute in arest. Era un test de rutina, nimic grav, dar noi am ajuns la o concluzie. Te-ai aflat timp de douasprezece ore intr-un simulator.

- Eu, l-am intrerupt nedumerita, trebuia sa fiu hrana rechinilor si...

- Julia, ma intrerupse si el, suntem in secolul XXI. Chiar crezi ca exista asa ceva?

M-am ridicat incet in capul oaselor. Doctorul sau orice ar fi fost el, era un om maruntel pe undeva pe la cinci zeci de ani. M-am uitat prostita la el si parca imi vedeam reactia tampa.

- Chiar ai crezut ca ofiterii isi dau detinutii pe post de hrana la rechini? O, uau, se pare ca simulatorul a fost mult prea realist.

Si chiar asa a fost. Nu am simtit niciodata ca nu este realitatea ... reala? Trebuia sa fie adevarat? In camera mea, ma taiasem intr-un ciob in palma, dar nu aveam niciun semn.

- Stai, stai, l-am intrerupt pentru a doua oara. Am lucrat doua saptamani pentru familia regala. Am fost ucisa in fata birou... Nu am fost ucisa. Sunt aici. O, Doamne, ce concluzie proasta. O, Doamne, nimic nu a fost real. Nimic nu este real. Nu stiu ce este real.

Panica, incertitudinea, frica, durerea, toate aceste sentimente pe care nu credeam sa le detin au iesit la suprafata.

- Printul Haruun exista? Si ce este "CI"? Dar Joseph, exista? Unde este granita dintre real si ... Acum incep sa imi revin. Ba nu.

Am inceput sa plang. Frica se instalase si controlul era pierdut. "Pasagerii sunt rugati sa isi puna centurile de siguranta. Nava se scufunda." Si prin nava ma refer la psihicul meu. Doctorasul isi puse mana pe genunchiul meu.

- Sa o luam usor. Eu sun Karl Rogger. Sunt doctor, cercetator, inventator si creatorul realitatii in care te-ai aflat. "CI" este prescurtarea de la "Cautela Imperium", din latina. Reprezinta "Securitatea Imperiala". Regele exista, printul, exista si el, Joseph, la randul lui exista. Toti cei din simulator sunt copii din punct de vedere fizic al unor persoane reale, cat despre psihic, nu sunt asemanatoare deloc. Simulatii isi creaza propria personalitate. Asta este unul dintre minusurile simularilor. Te-am studiat si am concluzionat. Tu esti o persoana speciala. Esti facuta sa faci parte din garda personala a regelui. Sa nu crezi ca oricine poate fi in preajma lor. Nu - nu. Sacrificiul pe care l-ai aratat, simulat, creat, etc., concluzioneaza faptul ca ai spirit de luptator, de auto-jertfire pentru Imperium. Asta cautam, asta testam. Tu esti prima femeie cu aceste caracteristici.

- Deci sa inteleg ca trebuie sa imi dau viata pentru binele altuia?

Daca pana acum mi se parea totul o mare minciuna, asta le intrecea pe toate.

- Deja ai facut-o, printeso, de doua ori. Intr-o prima faza, Katerine te-a ucis, dar am dat un "skip back" si am modificat putin. Am fi continuat si acum, dar ar fi fost mai mult decat ai fi putut duce. Un singur lucru nu este real in ceea ce ai experimentat: matusa ta. Ea a fost doar un link, un conector daca vrei, cu familia regala. Odata cu asta am vazut si daca poti trece peste cei dragi in contul datoriei, al onorii si al Imperiumului. Imi pare rau...

Intr-un final tacu. Cred ca din primele lui doua propozitii as fi putut deduce singura restul povestii. Eram din nou singura pe lume. Nimic nu se schimbase. Era doar o persoana implantata, care a modificat acea realitate. Am vrut sa plang din nou, dar lacrimile-mi erau uscate.