22-04-2012, 11:04 PM
Strife: Te rog sa imi scuzi greselile, asta este, si, din cate stiu de la ora de romana, este corect si termenul "asemeni". In legatura cu relatia dintre Leonard si Adelinda, o vei vedea in capitolele urmatoare. Daca tipa este vampir, vei vedea. Yup, I know... Everything it´s a secret at me *smile*.
Alexandra Miau: Multumesc mult sweety pentru comentariu si ma bucur ca ti-a placut partea de inceput *hug*.
Asa... Este ora 22:54. Postez noul capitol si ma duc la culcare... Cu urmatorul cred ca voi veni in weekend, sa vad daca voi avea inspiratie. Maine incepe scoala, iar eu am test din prima zi *off*. Totusi, eu va urez succes tuturor.
Lectura placuta.
Din perspectiva Adelindei
Savurez ceaiul de lamaie din ceasca de portelan, in timp ce o privesc pe tanara din fata mea. Parul brunet, putin ondulat la capete, ii cade peste umerii mici ce sunt acoperiti de materialul vaporos, de culoarea lavandei, al tricoului ce il poarta. Degetele sale lungi se plimba printre suvitelele de par, in timp ce privirea de un verde crud, precum cel al peridotului, ii este atintita asupra trandafirului din vaza albastra de pe masa. Un zambet sincer ii apare pe chip, in timp ce se intoarce spre mine.
- Esti bine? Pari cam obosita... Ai stat toata noaptea treaza si ai retusat schitele?
- Mai mult sau mai putin. Unde este Tudor? Sper ca nu va face probleme pe timpul spectacolului.
- Te asigur eu ca nu. Am discutat cu el si a inteles ce trebuie sa faca si ce nu. I-am explicat stric si la obiect ca nu trebuie sa fie obraznic. Si... Probabil ca este in parc.
- Nu crezi ca esti prea dura cu el? Adica... Este doar un copil!
- Nu este o scuza. Trebuie sa se maturizeze odata si odata!
Ii zambesc fals si sorb iar din ceai. Dulceata acestuia imi alinta simturile, dandu-mi o stare de relaxare. Oare cand ai devenit asa, Amelia? Cand te-ai schimbat? Si de ce incerci sa il schimbi si pe el? Mereu ai fost genul de persoana posesiva, ce isi doreste totul, dar ai avut si inca ai ceva ce ma atrage...
- Leonard a spus ca trebuie sa fiu aici la ora unsprezece. Este si jumatate!
- Stai calma. Probabil ca leneveste pe undeva. Nu este chiar atat de grav daca intarzie.
Si, ca deobicei, Leonard, poreclit „Leo” de superba, eleganta si ultra minunata Amelia, trebuie sa intarzie. Este un obicei enervant de al lui, exact ca si felul sau de a-mi critica ticurile. Sau asa mi se pare mie. Fiind o fire mai perfectionista, iar el mai delasator, ma enerveaza aproape tot ce face. Mereu a fost protector fata de mine, dar o protectie diferita de cea pe care o arata fata de Amelia. Fata de ea arata o iubire diferita... Una ce mereu m-a facut putin geloasa... Iau o muscatura dintr-un mar aflat in bolul de pe masa, sucul dulce-acrisor raspandindu-se rapid in interiorul gurii. M-ai rugat sa iti refac aceste schite, de ce nu esti aici, tanarule actor? Ar fi trebuit sa vii inaintea noastra, daca tot tii atat de mult la spectacolul tau. Amelia este una dintre balerine, dar eu nu am nici un motiv pentru a sta aici.
- Bonjour, domnisoarele mele!
Si uite-l in sfarsit... Saruta usor obrazul Ameliei, si se intoarce spre mine, luandu-mi foile din mana si asezandu-se apoi langa bruneta.
- Un multumesc ar fi deajuns si sa stii sa ai intarziat. Treizeci si patru de minute!
- Aha, cum spui tu.
Imi raspunde absent si rasfoieste fisele, oprindu-se, brusc, la ultimul desen. Priveste pentru canteva secunde in gol, ca si cum s-ar gandi la ceva de o importanta deosebita.
- Nu prea ai schimbat multe...
- Si ce doreai sa schimb? Spectacolul este in aceasta seara. Cand credeti ca veti termina scena?
- Este terminata!
- Si atunci de ce m-ai pus sa ii fac schimbari? Se intampla exact ca si atunci cand ai avut test la matematica. Nu ai invatat nimic si ai tocit toata materia in ultima seara! Pe ultima suta de metri, nu?
- Toata chestia este sa prinzi din clasa si, daca vrei sa stii, am luat zece!
- Probabil pe copiat. Esti in stare de asa ceva, doar il ai in banca din fata pe Rares, „geniul” clasei! ii spun raspicat si ma ridic rapid de pe scaun. Am plecat! Amnelia, il voi lua pe fratele tau si vom veni impreuna sa te vedem dansand. Sa dai tot ceea ce ai mai bun! Si tu, Shakespeare, ai grija sa nu iti uiti versurile!
Tanara de langa el imi face cu mana, apoi isi intoarce privirea spre Leonard, ce ii zambeste fetei, fara a-mi arunca o privire de „la revedere”, oricat de dispretuitoare ar fi. Ingamfat! Ma indrept spre usa, o deschid si aud cum clopotelul atasat deasupra acesteia suna. In aer se simte mirosul covrigilor rumeniti, proapeti copti in cuptorul brutariei. Mai privesc inca o data in urma si ii vad pe cei doi cum isi vorbesc. Buneta il soarbe din priviri pe tanar, in timp ce acesta isi comanda ceva. Nu ar trebui sa faceti ultimele repetitii? Sau deja sunteti absolut siguri ca va iesi perfect?
Imi intorc capul si privesc pisica din fata mea, o birmaneza crem ciocolatie ce isi manca portia de whiskas. Parcul unde obisnuieste sa se joace este doar la doua strazi distanta. Incep sa alerg pe niste strazi laturalnice, in timp ce privesc cladirile darapanate a caror tencuiala sta sa cada. Prin gropile din astfaltul cenusiu ce poate vedea apa adunata dupa furtuna de asta noapte, pe suprafata careia plutesc frunzele de au fost smulse de vant. Persoanele din jur ma saluta politicos, iar eu le raspund printr-o miscare simpla a capului de sus in jos. Acestia ma cunosc datorita faptului ca obisnuiesc sa vin des pe aici si sa ma plimb cu Amelia si Tudor, acesta din urma mancand cu pofta inghetata de ciodolata cumparata de la cafenea.
In cateva minute ajung la intrarea parcului. Il pot vedea pe brunet, ce isi etaleaza frumosul chip angelic, atins de razele blande, solare, printre fetele ce il admira cu interes. Ma vede si incepe sa fuga in goana spre mine, de parca nu m-ar fi vazut de foarte mult timp. Se izbeste puternic de trupul meu si isi incolaceste bratele firave, acoperite doar de materialul camasii, in jurul taliei subtiri si isi afunda fata in imbratisarea pe care i-o ofer.
- Tudor, fetele sunt geloase. Trebuie sa le vezi si tu. Se uita la noi.
- Nu conteaza! Doar pe tine te iubesc! imi spune in timp ce imi prinde de mana drepta si ma trage dupa el.
Ii zambesc si ma gandesc cat de drag imi poate fi acest baiat, la gingasa varsta de doar noua anisori. Mereu l-am placut si considerat ca pe un frate, chiar daca el avea o anumita „simpatie” fata de mine, pe care nu ii era rusine sa o manifeste, spre deosebire de altii. „Diferenta dintre mama si tata era de zece ani, iar cea dintre noi doi este de sase. Deci, ne putem casatori, cand eu voi face optsprezece. Tu vei avea douazeci si patru.”, asa imi spune atunci cand deschid subiectul. Zambesc, si imi trec mana libera, albicioasa, prin parul cret, brunet, al baiatului. Doi ochi mari, verzi, ce imi dau o stare placuta, de siguranta, se intorc si ii intalnesc pe ai mei.
- Iar te-a certat Amelia! Nu pune la suflet... Asa este ea.
- Dar ii pasa doar de dansul ei, iar pe mine ma uita complet.
Mana ii tremura usor, iar lacrimile ii inunda ochii. Ma pun in genunchi in fata sa si ii prind fata, inghetata, intre palme. Isi ridica privirea din pamant si ma priveste... Trist... Dar cel putin ma priveste cu ochii sai sinceri, blanzi, pe care bruneta nu i-a vazut niciodata.
- Nu uita... Eu mereu sunt aici pentru tine. Daca vrei o imbratisare calda, trebuie doar sa imi spui. Si... Mai avem destul timp pana la spectacol. Eu nu am nimic de facut pana atunci. Ce spui de un suc?
- Da. De pere, daca nu te superi.
„De pere, preferatul sau...”. Niciodata nu isi va schimba naravurile dar, nu stiu de ce sau din ce cauza, nu imi doresc sa se intample asta. Vreau ca el sa ramana acelasi, si sa nu se schimbe, cum au facut-o celelalte „culori”...
________________
Sper sa va placa si "Noapte buna!" tuturor *big hug*.
Alexandra Miau: Multumesc mult sweety pentru comentariu si ma bucur ca ti-a placut partea de inceput *hug*.
Asa... Este ora 22:54. Postez noul capitol si ma duc la culcare... Cu urmatorul cred ca voi veni in weekend, sa vad daca voi avea inspiratie. Maine incepe scoala, iar eu am test din prima zi *off*. Totusi, eu va urez succes tuturor.
Lectura placuta.
Din perspectiva Adelindei
Capitolul II
Imi doresc ca tu, acel inger pazitor, sa nu iti schimbi culoarea, si sa ramai acelasi, doar al meu, cum ai fost mereu...
Savurez ceaiul de lamaie din ceasca de portelan, in timp ce o privesc pe tanara din fata mea. Parul brunet, putin ondulat la capete, ii cade peste umerii mici ce sunt acoperiti de materialul vaporos, de culoarea lavandei, al tricoului ce il poarta. Degetele sale lungi se plimba printre suvitelele de par, in timp ce privirea de un verde crud, precum cel al peridotului, ii este atintita asupra trandafirului din vaza albastra de pe masa. Un zambet sincer ii apare pe chip, in timp ce se intoarce spre mine.
- Esti bine? Pari cam obosita... Ai stat toata noaptea treaza si ai retusat schitele?
- Mai mult sau mai putin. Unde este Tudor? Sper ca nu va face probleme pe timpul spectacolului.
- Te asigur eu ca nu. Am discutat cu el si a inteles ce trebuie sa faca si ce nu. I-am explicat stric si la obiect ca nu trebuie sa fie obraznic. Si... Probabil ca este in parc.
- Nu crezi ca esti prea dura cu el? Adica... Este doar un copil!
- Nu este o scuza. Trebuie sa se maturizeze odata si odata!
Ii zambesc fals si sorb iar din ceai. Dulceata acestuia imi alinta simturile, dandu-mi o stare de relaxare. Oare cand ai devenit asa, Amelia? Cand te-ai schimbat? Si de ce incerci sa il schimbi si pe el? Mereu ai fost genul de persoana posesiva, ce isi doreste totul, dar ai avut si inca ai ceva ce ma atrage...
- Leonard a spus ca trebuie sa fiu aici la ora unsprezece. Este si jumatate!
- Stai calma. Probabil ca leneveste pe undeva. Nu este chiar atat de grav daca intarzie.
Si, ca deobicei, Leonard, poreclit „Leo” de superba, eleganta si ultra minunata Amelia, trebuie sa intarzie. Este un obicei enervant de al lui, exact ca si felul sau de a-mi critica ticurile. Sau asa mi se pare mie. Fiind o fire mai perfectionista, iar el mai delasator, ma enerveaza aproape tot ce face. Mereu a fost protector fata de mine, dar o protectie diferita de cea pe care o arata fata de Amelia. Fata de ea arata o iubire diferita... Una ce mereu m-a facut putin geloasa... Iau o muscatura dintr-un mar aflat in bolul de pe masa, sucul dulce-acrisor raspandindu-se rapid in interiorul gurii. M-ai rugat sa iti refac aceste schite, de ce nu esti aici, tanarule actor? Ar fi trebuit sa vii inaintea noastra, daca tot tii atat de mult la spectacolul tau. Amelia este una dintre balerine, dar eu nu am nici un motiv pentru a sta aici.
- Bonjour, domnisoarele mele!
Si uite-l in sfarsit... Saruta usor obrazul Ameliei, si se intoarce spre mine, luandu-mi foile din mana si asezandu-se apoi langa bruneta.
- Un multumesc ar fi deajuns si sa stii sa ai intarziat. Treizeci si patru de minute!
- Aha, cum spui tu.
Imi raspunde absent si rasfoieste fisele, oprindu-se, brusc, la ultimul desen. Priveste pentru canteva secunde in gol, ca si cum s-ar gandi la ceva de o importanta deosebita.
- Nu prea ai schimbat multe...
- Si ce doreai sa schimb? Spectacolul este in aceasta seara. Cand credeti ca veti termina scena?
- Este terminata!
- Si atunci de ce m-ai pus sa ii fac schimbari? Se intampla exact ca si atunci cand ai avut test la matematica. Nu ai invatat nimic si ai tocit toata materia in ultima seara! Pe ultima suta de metri, nu?
- Toata chestia este sa prinzi din clasa si, daca vrei sa stii, am luat zece!
- Probabil pe copiat. Esti in stare de asa ceva, doar il ai in banca din fata pe Rares, „geniul” clasei! ii spun raspicat si ma ridic rapid de pe scaun. Am plecat! Amnelia, il voi lua pe fratele tau si vom veni impreuna sa te vedem dansand. Sa dai tot ceea ce ai mai bun! Si tu, Shakespeare, ai grija sa nu iti uiti versurile!
Tanara de langa el imi face cu mana, apoi isi intoarce privirea spre Leonard, ce ii zambeste fetei, fara a-mi arunca o privire de „la revedere”, oricat de dispretuitoare ar fi. Ingamfat! Ma indrept spre usa, o deschid si aud cum clopotelul atasat deasupra acesteia suna. In aer se simte mirosul covrigilor rumeniti, proapeti copti in cuptorul brutariei. Mai privesc inca o data in urma si ii vad pe cei doi cum isi vorbesc. Buneta il soarbe din priviri pe tanar, in timp ce acesta isi comanda ceva. Nu ar trebui sa faceti ultimele repetitii? Sau deja sunteti absolut siguri ca va iesi perfect?
Imi intorc capul si privesc pisica din fata mea, o birmaneza crem ciocolatie ce isi manca portia de whiskas. Parcul unde obisnuieste sa se joace este doar la doua strazi distanta. Incep sa alerg pe niste strazi laturalnice, in timp ce privesc cladirile darapanate a caror tencuiala sta sa cada. Prin gropile din astfaltul cenusiu ce poate vedea apa adunata dupa furtuna de asta noapte, pe suprafata careia plutesc frunzele de au fost smulse de vant. Persoanele din jur ma saluta politicos, iar eu le raspund printr-o miscare simpla a capului de sus in jos. Acestia ma cunosc datorita faptului ca obisnuiesc sa vin des pe aici si sa ma plimb cu Amelia si Tudor, acesta din urma mancand cu pofta inghetata de ciodolata cumparata de la cafenea.
In cateva minute ajung la intrarea parcului. Il pot vedea pe brunet, ce isi etaleaza frumosul chip angelic, atins de razele blande, solare, printre fetele ce il admira cu interes. Ma vede si incepe sa fuga in goana spre mine, de parca nu m-ar fi vazut de foarte mult timp. Se izbeste puternic de trupul meu si isi incolaceste bratele firave, acoperite doar de materialul camasii, in jurul taliei subtiri si isi afunda fata in imbratisarea pe care i-o ofer.
- Tudor, fetele sunt geloase. Trebuie sa le vezi si tu. Se uita la noi.
- Nu conteaza! Doar pe tine te iubesc! imi spune in timp ce imi prinde de mana drepta si ma trage dupa el.
Ii zambesc si ma gandesc cat de drag imi poate fi acest baiat, la gingasa varsta de doar noua anisori. Mereu l-am placut si considerat ca pe un frate, chiar daca el avea o anumita „simpatie” fata de mine, pe care nu ii era rusine sa o manifeste, spre deosebire de altii. „Diferenta dintre mama si tata era de zece ani, iar cea dintre noi doi este de sase. Deci, ne putem casatori, cand eu voi face optsprezece. Tu vei avea douazeci si patru.”, asa imi spune atunci cand deschid subiectul. Zambesc, si imi trec mana libera, albicioasa, prin parul cret, brunet, al baiatului. Doi ochi mari, verzi, ce imi dau o stare placuta, de siguranta, se intorc si ii intalnesc pe ai mei.
- Iar te-a certat Amelia! Nu pune la suflet... Asa este ea.
- Dar ii pasa doar de dansul ei, iar pe mine ma uita complet.
Mana ii tremura usor, iar lacrimile ii inunda ochii. Ma pun in genunchi in fata sa si ii prind fata, inghetata, intre palme. Isi ridica privirea din pamant si ma priveste... Trist... Dar cel putin ma priveste cu ochii sai sinceri, blanzi, pe care bruneta nu i-a vazut niciodata.
- Nu uita... Eu mereu sunt aici pentru tine. Daca vrei o imbratisare calda, trebuie doar sa imi spui. Si... Mai avem destul timp pana la spectacol. Eu nu am nimic de facut pana atunci. Ce spui de un suc?
- Da. De pere, daca nu te superi.
„De pere, preferatul sau...”. Niciodata nu isi va schimba naravurile dar, nu stiu de ce sau din ce cauza, nu imi doresc sa se intample asta. Vreau ca el sa ramana acelasi, si sa nu se schimbe, cum au facut-o celelalte „culori”...
________________
Sper sa va placa si "Noapte buna!" tuturor *big hug*.
![[Imagine: 21kf3uh.gif]](http://i48.tinypic.com/21kf3uh.gif)