11-04-2012, 07:35 PM
Am venit cu un nou capitol. Imi cer scuze ca am intarziat si imi cer scuze daca mai sunt diacritice >.> Am incercat sa le scot.
Aaa, era sa uite: capitol dedicat tuturor celor care imi citesc povestea *hug*
Lectura placuta! ^^
O picatura rece imi atinge umarul urmata imediat de altele.
- Mama, nu ma mut. Peste cateva luni ma intorc inapoi in Konoha, plus ca vom vorbi la telefon in fiecare zi. Nu plec cu un necunoscut, ci cu matusa Tsunade.
- Stiu, draga mea, dar nu ma pot abtine. E prima data cand te stiu asa departe de mine. O sa imi lipsesti.
Vocea ii tremura si abia reusea sa mai primeasca aerul cum trebuie din cauza suspinelor amestecate intre ele. Cata durere pe ea. Sincer, nici nu credeam ca are sa planga.
Se spune ca iubirea unei mame e mai presus de toate si ca mereu o sa ii vina greu sa isi lase pui sa plece de sub aripa ei. Ma uit in ochii ei verzi incercand sa ii transmit din curajul meu. Pe bune? Care curaj ca aproape dau si eu apa la soricei.
- Gata, femeie, lasa fata sa plece.
Ochii tatei se muta pe mine analizandu-ma. Cu toate ca nu ii convine ideea aceasta, stiu ca in adancul sufletului plange si el. Fratilor, oare ce o sa faceti la nunta mea? Nunta, ce ciudat suna. Nici nu stiu ce va iesi din aceasta experienta si eu deja ma gandesc la ziua in care rochia alba imi va acoperi trupul, iar in fata lui Dumnezeu ma voi lega pe vecie de cel de langa mine.
- Sakura Anastasia, sa nu bei, fumezi, sa nu calci in club, sa nu umbli cu baieti, sa te culci la 22: 30. Sa nu stai pe net si nu uita sa citesti, ca sa nu ramai in urma. Ai grija de tine.
Tata, tot tata ramane. Nu si-a scos obiceiul acela cu strictetea, invatatul. Il imbrtisez si pe el raspunzandu-i cu simplele cuvinte “Voi avea grija”.
Ei bine, daca la parinti m-am abtinut sa nu plang nu cred ca pot si la Konan. Ochii ei albastri ma privesc cu mandrie, bucurie, parca spunandu-mi ca aventura mea abia acum incepe.
- Ei bine, surioara, iti urez succes in schimbarea ta si abia astept sa o vad pe acea Sakura pe care o tineai ascunsa. Nu lua in seama ce zice tata. Distreaza-te, ca doar acesta e scopul plecarii tale.
- Multumesc, Konan. Hmm... aa vrea sa iti cer ceva. – reducand putin din tonalitate – Te rog sa nu spui nimanui unde am plecat, te rog. Nici macar prietenelor mele. Am incredere ca ar pastra secretul, dar nu imi doresc acum sa afle. Le voi spune eu cand ma intorc. Nu spune nimanui! Nu vreau sa afle cineva, mai ales Sasuke. Cand ma intorc o sa plateasca pentru tot.
- Nici o problema. E alegerea ta si o voi respecta. Voi fi un mormant pana decizi tu ca pot sa ies din acel cavou. La revedere, Sakura!
Inca o imbratisare si un sarut de “ne vedem.“ si dusa am fost. Le-am facut cu mana, dupa care mi-am ascuns trupul prin multimea de oameni alaturi de matusa mea.
Am pasit cu incredere in avion asezandu-ma langa geam. In scurt timp, am simtit cum corpul imi intra in scaun, iar incetul cu incetul aripile mi s-au deschis permitandu-mi sa zbor alaturi de pasari.
Mereu mi-a placut aceasta senzatie ce imi ofera libertate, fericire. Ma lasam purtata de gand si vant. Nu imi pasa unde ajung, ci doar ca momentul sa dureze vesnic. Eu sa raman mereu in aer cu aripile intinse.
Din instinct mi-am intors capul peste pamantul uscat privind undeva in departare, poate spre asa numitul loc al “nostru”.
Ah... de ce imi banutui gandul si acum? De ce nu imi lasi sufletul sa se odihneasca in pace?
Vreau sa dispari, iubite, din viata mea. Sa te faci praf si pulbere lasandu-te in bataia vantului, pentru a te duce departe de mine. Nu vreau sa stiu ca inca ma tii captiva in lanturile tale, lanturi ce imi provoaca si mai multa durere interioara.
Mi se pare imposibil sa obtin cheia de aur de langa inima ta. Poate... poate odata ce nu te voi vedea voi reusi sa scap de tine, sa imi purific mintea si sufletul. Sa las o alta iubire sa patrunda sau nu…
Nu as vrea sa mai sufar, sa stiu ca altii se joaca cu mine. Mi-ai distrus increderea in tot si in toti, iar pentru asta nu te voi ierta niciodata.
Un lucru as vrea sa stiu, dragostea mea: de ce ai incercat sa ma minti in continuare? Oare credeai ca daca ma saruti totul are sa fie bine? De ce ai facut asta? Aceste intrebari imi mistuie gandul in fiecare clipa si nicio solutie nu gasesc.
- Sakura, nu iti face griji. Totul va fi bine, doar ai incredere. Nu-mi zi ca acum regreti ca ai plecat.
- Nu, matusa, nu regret nimic. Doar... doar ma gandeam.
- Ei bine, nu mai gandi atat. Lasa-l pe acel Sasuke in trecut si concentreaza-te spre viitorul tau. Draga mea, sunt sigura ca multe porti ti se vor deschide. Abia astept sa o trezesc pe adevarata Sakura.
- Matusa, iti multumesc pentru tot ce faci.
Doar imi afisa un zambet cald, dupa care se reintoarse la cititul ei, iar eu am mai aruncat o privire spre meleagurile copilariei. Ei bine asta e... “Adio, Sasuke!”, “La revedere, Konoha.’’
Dupa ore bune de zburat cu avionul am ajuns. Ne-am luat valizele si ne-am urcat
intr-un taxiu ce avea sa ne duca la casa lui Tsunade. Luna deja isi facuse intrarea, iar intunericul inghitea fiecare particica din oras. Trotuarele erau luminate de stalpi si oamenii deja se strangeau. Masina trecea rapid peste fiecare loc si abia aveam ocazia de a analiza ceva. Am observat ca deja intram intr-o zona numai de case care mai de care mai frumoase si mai inalte, sofisticate.
Ne-am oprit in fata unei case, dar dupa mici braduti abia puteam observa cum arata. Mi-am apucat valizele urmand-o pe matusa mea. Mergeam pe cararuta acoperita de pavele gri, iar de o parte si de alta pete de culoare impanzeau zona cu un miros dulceag ce te adormea. La rondul din fata casei am zarit o fantana arteziana si o masină parcata. Era o casa mare, cu doua etaje, de culoare crem. Era destul de complicata, pentru ca nu e un model clasic de vila.
- Acea camera va fi a ta.
Am ridicat privirea spre locul aratat de Tsunade si am zarit o camera ce era si ultima de altfel. Din balconul mare puteai urca sus pe acoperis, unde banuiesc ca este o terasa.
De cum s-a aprins lumina in interiorul casei am putut zari un lux vazut doar in filme. Am urcat scarile din marmura acoperite cu o mocheta mov, pana la camera mea. O usa de lemn neagra imi impiedica aria vizuala spre interiorul dormitorului. Am apasat pe clanta si de cum am intrat un miros de crin s-a izbit de mine, iar dupa totul a fost clar in fata mea.
Peretele pe care se afla patul - acoperit de o lenjerie alba cu flori negre si langa el doua noptiere de combinatie alb cu negru isi duceau veacul - era de culoare mov, iar restul de un roz foarte pal. Pe peretele din dreapta se afla usa, ce dadea in balcon, acoperita de o perdea alba si inca una cu o oglinda pe ea, daca nu ma insel acolo e dressing-ul. Paralel se afla un birou coltar si o usa spre baie.
- Sper ca iti place. Adevarul este ca inca de la inceput acest dormitor a fost facut pentru tine si nu ma întreba de ce. Asa mi-a venit sa il fac, dar uite raspunsul.
- Nu, il ador. E superb.
- Ma bucur sa aud asta. Atunci eu te las sa te odihnesti. Maine o sa fie o zi foarte interesanta. Noapte buna, draga mea.
M-am trantit pe salteaua moale lasandu-ma purtata de oboseala acumulata pe tot drumul.
Fara nici un vis...
Simteam cum ceva cald aterizeaza pe chipul meu deranjandu-ma asa ca am deschis ochii sa vad cine e vinovatul. O micuta raza patrundrea prin draperia mov gasindu-si odihna pe patul meu. Mi-am dezlipit trupul de saltea fugind la baie. Nimic neobisnuit, mobila alba si langa chiuveta aflandu-se o masuta de toaleta.
Vreo jumatate de ora am stat in baie, iar cand am iesit Tsunade tocmai intrase in camera cu o tava.
- Oh, te-ai trezit. Buna dimineata. Uite, ti-am adus niste clatite, un suc proaspat si o cafea.
- Multumesc, dar eu nu beau cafea. Tata mi-a spus ca nu imi face bine si sunt prea tanara pentru asa ceva.
- Ei, ce nu zice el. Bine ca lui nu ii face rau. Stai calmă. Fratele meu nu e aici, asa ca poti sa bei.
- Nu mananci si tu cu mine? Ce zici daca am manca pe terasa, pare o zi foarte frumoasa si e pacat.
A acceptat bucuroasa si a zis ca ne vedem in zece minute sus. M-am dus la valiza scotand o rochie lungă albastra si o pereche de sandalute joase. Am prins parul cu un cleste, dupa care am iesit pe balcon ca sa urc scarile ce duc la terasa si trebuie sa recunosc ca e mult mai complicat de cat credeam eu. Aceste scari fac legatura si cu primul etaj.
Am luat loc la masa admirand peisajul de sus. Soarele isi trimitea razele incalzind atmosfera, iar trilul pasarilor dadeau trezirea la viata a naturii, dar si a oamenilor.
Am luat o gura de cafea, pentru inceput mi s-a parut ceva foarte ciudat, dar nu era asa rea. Ba chiar i-am dat de gust. Un ras cristalin imi atrase atentia. Am intrebat-o pe Tsunade ce vede asa de amuzant, iar ea a spus ca nimic. Ei nu pe bune, asta nu o cred.
- Bine, nu ma mai privi asa. Radeam de expresia ta cand ai gustat cafeaua. Se vede ca nu esti obisnuita, dar nu iti fa grji, pentru ca in trei luni vei invata de toate si o noua fata va iesi la iveala. Sakura, incepand de azi vei spune adio vechii tu si bun venit noi tu.
- De azi? Ar trebui sa imi aranjez hainele mai intai. Nu ti se pare prea repede?
- Ce haine, Anastasia? Nu, domnisoara. Nu aranjezi nimic! Cum terminam de mancat avem intalnire cu magazinele, dar mai intai vom trece pe la casa mea de moda sa vad cum merge noua colectie. Hainele tale vor zbura pe geam.
- Poftim ? Glumesti ? O sa faca tata stop cardiac si …
- Sakura, daca nu vrei aceasta schimbare poti sa te intorci in Konoha. Am zis clar ca nu te vei intoarce asa cum ai plecat. Stiai la ce sa te astepti, iar tatal tau o sa se obisnuiasca. Nu trebuie sa depinzi de parintii tai, pentru ca asa nu facem nimic. Deci ramai si te lasi pe mana mea si nu mai comentezi de ce voi face sau nu?
Am dat din cap ca da, iar un zambet diavolesc s-a asternut pe chipul ei si imediat am vazut cum se ridica de la masa coborand in camera mea. Ce avea de gand sa faca ?
Dupa vreo zece minute mi-am auzit numele. Mi-am aruncat ochii in gradina si Tsunade ma chema la ea. Fara a mai astepta am fugit jos.
Nu am apucat sa mai zic nimic, pentru ca in spatele ei se afla un morman cu haine. Ma uit mai atent si observ ca sunt ale mele.
- Ce ai de gand sa faci cu hainele mele, matusa ?
- Sa le aruncam, sa le fac sa dispara, sa le dau foc. Esti gata sa le arunci din viata ta ? Nu iti fa griji, pentru ca te asteapta o noua garderoba. Vrei sa faci onorurile cu mine?
Mi-a intins o cutie cu chibrituri si fara a sta pe ganduri am aprins un bat lasandu-l sa cada peste un munte invechit de haine.
Imi placea acel fum. E ca si cum m-as fi desprins de trecut, ca si cum am mai urcat o treapta si una mare. Toate amintirile si durerile imi erau alinate de fumul des ce se inalta la ceruri dizolvandu-se.
Am iesit din masina, un nissan murano albastru metalic, urmand-o pe Tsunade intr-o cladire mare cu multe geamuri. De cum am intrat toti cei ce lucrau acolo ne salutau respectos si se dadeau din calea noastra sau cel putin pentru blondina, ca pe mine nu ma stie nimeni. Multi veneau la ea si incepeau sa palavrageasca despre noua colectie si multe altele. Satula le-a dat ignore si m-a luat de mana tragandu-ma in liftul ce avea sa ne duca la etajul al treilea.
Un hol mare cu usi pe ambele parti se afisa de cum se deschise usile liftului. Aici aceeasi poveste ca la parter.
- Sakura, intra in biroul meu si asteapta-ma aici. Ma duc pana la departamentul de creatie sa vad cum merg lucrurile.
Am urmat indicatiile deschizand usile glisante negre, iar cand am intrat o lumina puternica, cauzata de peretele paralel cu usa format doar din sticla, imi batea in fata. Mobila era in combinatie cu alb si negru. Peste tot dulapuri, in centru era un birou cu mii de hartoage. Peretii movi gazduiau tot felul de tablouri, unele cu celebri creatori, altele cu diverse modele de haine. Am indraznit si m-am asezat pe canapeaua alba pusa langa usa.
- Ma scuzati ca dau buzna in biroul dumneavoastra, dar trebuie sa discut ceva cu...
Se opri. Un tip inalt, destul de tanar, saten cu ochii caprui se uita nedumerit la mine. Parea a fi un înger. Frumusetea lui se raspandea prin toata camera. Ochii si sufletul imi erau incantati de printul din fata mea.
Ce spun eu aici? El nu o sa se uite la mine, cel putin nu in starea asta, dar... dar poate dupa ce fac unele retusuri de grad ridicat situatia o sa fie diferita. Sakura, ce e cu tine? De cand gandesti asa? Nu se poate. Scoateti din minte aceste idei absurde. El e la fel ca Sasuke, toti niste prosti carora nu le pasa decat de ei.
Dar poate nu e asa. In comparatie cu brunetul, el pare un inger. Atunci parca ceva m-a trasnit. Inger si demon...
Sasuke demonul, iar el ingerul. Dar care e legatura? Nu vad motivul pentru care ii asociez pe cei doi cu aceste doua creaturi mistice. Buzele lui rosii lasa sa iasa cateva sunete atat de placute pentru urechea mea.
- Scuze, o cautam pe Tsunade. Doream sa discut ceva cu ea.
- Ei bine, dupa cum vezi ea nu e aici. – mi-am ridicat usor corpul ducandu-ma langa geam.
- Da. Ii poti spune ca am cautat-o? Te rog frumos.
- I-as zice daca as sti care e numele tau, doar nu crezi ca prin ‘’ un baiat saten cu ochii caprui’’ o sa isi dea seama.
- Foarte amuzant si prea mult tupeu pentru un vizitator aici.
- Nu sunt un simplu vizitator. Eu sunt…
Deodata usa se deschise pe ea intrand Tsunade nervoasa si dupa ea o femeie bruneta care incerca sa ii explice ceva blondinei, dar degeaba. Enervata la culme ii inchide usa in nas si se intoarce cu fata la mine.
- Oh, buna Damon. Vad ca ai cunoscut-o pe nepoata mea. Sakura ea e Damon, cel mai tanar angajat si se ocupa cu organizarea prezentarilor, a diferitelor petreceri, dar este si model aici. Ce s-a intamplat?
- Vreau sa vorbesc despre culorile pentru aceasta prezentare. Culori ce ar trebui sa predomine sala. Avand in vedere creatiile ma gandeam la ceva elegant.
- Nu pot sa cred ca inca nu ai rezolvat aceasta problema deja. Ce e cu voi ? Colectia nu e facuta nici pe jumate, aia nu, aia facuta prost. Lipsesc cateva saptamani si se intoarce totul pe dos.
- Rosu si violet. E elegant, e clasic, ar fi ceva sau nu stiu ceva de genu.
Am observat patru perechi de ochi atintiti asupra mea uimiti si in clipa urmatoare vocea lui Damon sari in sus de fericire multumindu-mi pentru idee si luandu-ma in brate. L-am indepartat usor de mine, dandu-i de inteles ca nu are motive si nu am nevoie de asa ceva. Insa, recunosc ca m-am simtit bine in bratele lui, sa simt acea caldura angelica cum imi invaluie trupul a fost ceva unic din partea unui baiat.
Matusa Tsunade stabilise cu el ultimele detalii dupa care ma trase afara din firma zicandu-mi ca e timpul de cumparaturi.
Pe tot parcursul drumului am fost foarte tacuta.
In mall, Tsunade ma luase prin fiecare magazin posibil si nici ca ma lasa sa scot un cuvant. Haine peste haine. De la sport, la elegant. Toate culorile posibile, modele diverse. Cele mai multe fiind decoltate si mulate, pentru a-mi scoate in evidenta talia de viespe dupa cum zice Tsunade.
- Matusa, eu nu port tocuri de astea. O sa imi rup gatul.
Ma uitam la sandalele rosii, cu platforma si cu un toc de vreo cinsprezece centimetri, cam speriata. Eram sigura ca daca ma urc pe ele o sa cad din prima, dar nu de aceeasi parere era si matusa mea.
- Draga mea, stiu ce iti dau. Tocul face piciorul frumos. Nu o sa cazi. Hai misca ca avem intalnire cu salonul de frumusete.
De vreo jumatate de ora tot stau pe scaun si astept ca frizerul sa isi termine joaca in parul meu. Tsunade nu imi permite sa ma uit in oglinda, a zis ca o sa fie o surpriza si ce trebuie sa fac este sa am incredere completa in ea.
Imediat ce am incheiat-o cu parul, am intrat pe mana unui make-up artist. A inceput cu pensatul si imi venea sa sar de pe scaun de durere. Dupa acest incident a continuat sa imi aplice pe fata tot felul de produse si din cand imi spunea sa fac si eu asa, dar nu aveam timp sa zic ceva pentru ca blondina raspundea inaintea mea cum ca o sa aibe grija sa urmez fiecare pas.
Cineva mi-a luat mana incepand sa se joace la unghiile mele.
Ma simteam ca o printesa. Toti erau in jurul meu si incercau sa ma faca sa arat cat mai bine. Simteam aroma a ceva nou, ceva schimbat in atmosfera.
Dupa ce m-am ridicat de pe scaun, matusa mea, mi-a înmanat o husa si o cutie spunandu-mi sa ma schimb. Stiam ca nu pot comenta, ca nu am nici o sansa asa ca m-am dus in baie.
Am iesit din cabina bucurandu-ma ca pot sa ma tin pe picioare si nu imi rup gatul pe sandalele albe in combinatie cu negru avand tocurile de vreo doisprezece centimetri, plus platforma.
- Fantastic. Vino sa te privesti.
M-am uitat in oglinda socata. Ma intorceam pe toate partile incercand sa imi dau seama daca sunt eu, sa gasesc o asemanare, dar nimic, poate cu exceptia aparatului dentar si a ochelarilor.
Parul era putin mai scurt, iar pe o parte cadea usor bretonul. Machiajul era foarte simplu: un fard de pleoape alb combinat cu un maro inchis, putin rimel. Buzele erau acoperite de un luciu ce arata cat se poate de natural.
Purtam un maieu alb si o fusta neagra cu volanase, iar imediat in mana mi s-a pus o geanta alba si in clipa aceea am observat lacul de unghii cu sclipici albastru.
- Iti place? Sa stii ca vom merge maine la un dentist si la un oftalmolog sa vedem ce putem face.
- Sa nu plang caci imi stric machiajul, nu? Nu am cuvinte sa spun cat de mult imi place s i nici ca mai gasesc vreo asemanare cu persoana de azi-dimineata.
- Ma bucur sa aud asta. Apropo, nu ai vrea sa ma ajuti cu noua colectie? Adevarul este ca sunt multe de facut si am observat ca ai idei bune. – mi-a zis in timp ce ne indreptam spre iesire.
Aaa, era sa uite: capitol dedicat tuturor celor care imi citesc povestea *hug*
Lectura placuta! ^^
Capitolul 15: Spune “Adio!” trecutului
O picatura rece imi atinge umarul urmata imediat de altele.
- Mama, nu ma mut. Peste cateva luni ma intorc inapoi in Konoha, plus ca vom vorbi la telefon in fiecare zi. Nu plec cu un necunoscut, ci cu matusa Tsunade.
- Stiu, draga mea, dar nu ma pot abtine. E prima data cand te stiu asa departe de mine. O sa imi lipsesti.
Vocea ii tremura si abia reusea sa mai primeasca aerul cum trebuie din cauza suspinelor amestecate intre ele. Cata durere pe ea. Sincer, nici nu credeam ca are sa planga.
Se spune ca iubirea unei mame e mai presus de toate si ca mereu o sa ii vina greu sa isi lase pui sa plece de sub aripa ei. Ma uit in ochii ei verzi incercand sa ii transmit din curajul meu. Pe bune? Care curaj ca aproape dau si eu apa la soricei.
- Gata, femeie, lasa fata sa plece.
Ochii tatei se muta pe mine analizandu-ma. Cu toate ca nu ii convine ideea aceasta, stiu ca in adancul sufletului plange si el. Fratilor, oare ce o sa faceti la nunta mea? Nunta, ce ciudat suna. Nici nu stiu ce va iesi din aceasta experienta si eu deja ma gandesc la ziua in care rochia alba imi va acoperi trupul, iar in fata lui Dumnezeu ma voi lega pe vecie de cel de langa mine.
- Sakura Anastasia, sa nu bei, fumezi, sa nu calci in club, sa nu umbli cu baieti, sa te culci la 22: 30. Sa nu stai pe net si nu uita sa citesti, ca sa nu ramai in urma. Ai grija de tine.
Tata, tot tata ramane. Nu si-a scos obiceiul acela cu strictetea, invatatul. Il imbrtisez si pe el raspunzandu-i cu simplele cuvinte “Voi avea grija”.
Ei bine, daca la parinti m-am abtinut sa nu plang nu cred ca pot si la Konan. Ochii ei albastri ma privesc cu mandrie, bucurie, parca spunandu-mi ca aventura mea abia acum incepe.
- Ei bine, surioara, iti urez succes in schimbarea ta si abia astept sa o vad pe acea Sakura pe care o tineai ascunsa. Nu lua in seama ce zice tata. Distreaza-te, ca doar acesta e scopul plecarii tale.
- Multumesc, Konan. Hmm... aa vrea sa iti cer ceva. – reducand putin din tonalitate – Te rog sa nu spui nimanui unde am plecat, te rog. Nici macar prietenelor mele. Am incredere ca ar pastra secretul, dar nu imi doresc acum sa afle. Le voi spune eu cand ma intorc. Nu spune nimanui! Nu vreau sa afle cineva, mai ales Sasuke. Cand ma intorc o sa plateasca pentru tot.
- Nici o problema. E alegerea ta si o voi respecta. Voi fi un mormant pana decizi tu ca pot sa ies din acel cavou. La revedere, Sakura!
Inca o imbratisare si un sarut de “ne vedem.“ si dusa am fost. Le-am facut cu mana, dupa care mi-am ascuns trupul prin multimea de oameni alaturi de matusa mea.
Am pasit cu incredere in avion asezandu-ma langa geam. In scurt timp, am simtit cum corpul imi intra in scaun, iar incetul cu incetul aripile mi s-au deschis permitandu-mi sa zbor alaturi de pasari.
Mereu mi-a placut aceasta senzatie ce imi ofera libertate, fericire. Ma lasam purtata de gand si vant. Nu imi pasa unde ajung, ci doar ca momentul sa dureze vesnic. Eu sa raman mereu in aer cu aripile intinse.
Din instinct mi-am intors capul peste pamantul uscat privind undeva in departare, poate spre asa numitul loc al “nostru”.
Ah... de ce imi banutui gandul si acum? De ce nu imi lasi sufletul sa se odihneasca in pace?
Vreau sa dispari, iubite, din viata mea. Sa te faci praf si pulbere lasandu-te in bataia vantului, pentru a te duce departe de mine. Nu vreau sa stiu ca inca ma tii captiva in lanturile tale, lanturi ce imi provoaca si mai multa durere interioara.
Mi se pare imposibil sa obtin cheia de aur de langa inima ta. Poate... poate odata ce nu te voi vedea voi reusi sa scap de tine, sa imi purific mintea si sufletul. Sa las o alta iubire sa patrunda sau nu…
Nu as vrea sa mai sufar, sa stiu ca altii se joaca cu mine. Mi-ai distrus increderea in tot si in toti, iar pentru asta nu te voi ierta niciodata.
Un lucru as vrea sa stiu, dragostea mea: de ce ai incercat sa ma minti in continuare? Oare credeai ca daca ma saruti totul are sa fie bine? De ce ai facut asta? Aceste intrebari imi mistuie gandul in fiecare clipa si nicio solutie nu gasesc.
- Sakura, nu iti face griji. Totul va fi bine, doar ai incredere. Nu-mi zi ca acum regreti ca ai plecat.
- Nu, matusa, nu regret nimic. Doar... doar ma gandeam.
- Ei bine, nu mai gandi atat. Lasa-l pe acel Sasuke in trecut si concentreaza-te spre viitorul tau. Draga mea, sunt sigura ca multe porti ti se vor deschide. Abia astept sa o trezesc pe adevarata Sakura.
- Matusa, iti multumesc pentru tot ce faci.
Doar imi afisa un zambet cald, dupa care se reintoarse la cititul ei, iar eu am mai aruncat o privire spre meleagurile copilariei. Ei bine asta e... “Adio, Sasuke!”, “La revedere, Konoha.’’
***
Dupa ore bune de zburat cu avionul am ajuns. Ne-am luat valizele si ne-am urcat
intr-un taxiu ce avea sa ne duca la casa lui Tsunade. Luna deja isi facuse intrarea, iar intunericul inghitea fiecare particica din oras. Trotuarele erau luminate de stalpi si oamenii deja se strangeau. Masina trecea rapid peste fiecare loc si abia aveam ocazia de a analiza ceva. Am observat ca deja intram intr-o zona numai de case care mai de care mai frumoase si mai inalte, sofisticate.
Ne-am oprit in fata unei case, dar dupa mici braduti abia puteam observa cum arata. Mi-am apucat valizele urmand-o pe matusa mea. Mergeam pe cararuta acoperita de pavele gri, iar de o parte si de alta pete de culoare impanzeau zona cu un miros dulceag ce te adormea. La rondul din fata casei am zarit o fantana arteziana si o masină parcata. Era o casa mare, cu doua etaje, de culoare crem. Era destul de complicata, pentru ca nu e un model clasic de vila.
- Acea camera va fi a ta.
Am ridicat privirea spre locul aratat de Tsunade si am zarit o camera ce era si ultima de altfel. Din balconul mare puteai urca sus pe acoperis, unde banuiesc ca este o terasa.
De cum s-a aprins lumina in interiorul casei am putut zari un lux vazut doar in filme. Am urcat scarile din marmura acoperite cu o mocheta mov, pana la camera mea. O usa de lemn neagra imi impiedica aria vizuala spre interiorul dormitorului. Am apasat pe clanta si de cum am intrat un miros de crin s-a izbit de mine, iar dupa totul a fost clar in fata mea.
Peretele pe care se afla patul - acoperit de o lenjerie alba cu flori negre si langa el doua noptiere de combinatie alb cu negru isi duceau veacul - era de culoare mov, iar restul de un roz foarte pal. Pe peretele din dreapta se afla usa, ce dadea in balcon, acoperita de o perdea alba si inca una cu o oglinda pe ea, daca nu ma insel acolo e dressing-ul. Paralel se afla un birou coltar si o usa spre baie.
- Sper ca iti place. Adevarul este ca inca de la inceput acest dormitor a fost facut pentru tine si nu ma întreba de ce. Asa mi-a venit sa il fac, dar uite raspunsul.
- Nu, il ador. E superb.
- Ma bucur sa aud asta. Atunci eu te las sa te odihnesti. Maine o sa fie o zi foarte interesanta. Noapte buna, draga mea.
M-am trantit pe salteaua moale lasandu-ma purtata de oboseala acumulata pe tot drumul.
Fara nici un vis...
Simteam cum ceva cald aterizeaza pe chipul meu deranjandu-ma asa ca am deschis ochii sa vad cine e vinovatul. O micuta raza patrundrea prin draperia mov gasindu-si odihna pe patul meu. Mi-am dezlipit trupul de saltea fugind la baie. Nimic neobisnuit, mobila alba si langa chiuveta aflandu-se o masuta de toaleta.
Vreo jumatate de ora am stat in baie, iar cand am iesit Tsunade tocmai intrase in camera cu o tava.
- Oh, te-ai trezit. Buna dimineata. Uite, ti-am adus niste clatite, un suc proaspat si o cafea.
- Multumesc, dar eu nu beau cafea. Tata mi-a spus ca nu imi face bine si sunt prea tanara pentru asa ceva.
- Ei, ce nu zice el. Bine ca lui nu ii face rau. Stai calmă. Fratele meu nu e aici, asa ca poti sa bei.
- Nu mananci si tu cu mine? Ce zici daca am manca pe terasa, pare o zi foarte frumoasa si e pacat.
A acceptat bucuroasa si a zis ca ne vedem in zece minute sus. M-am dus la valiza scotand o rochie lungă albastra si o pereche de sandalute joase. Am prins parul cu un cleste, dupa care am iesit pe balcon ca sa urc scarile ce duc la terasa si trebuie sa recunosc ca e mult mai complicat de cat credeam eu. Aceste scari fac legatura si cu primul etaj.
Am luat loc la masa admirand peisajul de sus. Soarele isi trimitea razele incalzind atmosfera, iar trilul pasarilor dadeau trezirea la viata a naturii, dar si a oamenilor.
Am luat o gura de cafea, pentru inceput mi s-a parut ceva foarte ciudat, dar nu era asa rea. Ba chiar i-am dat de gust. Un ras cristalin imi atrase atentia. Am intrebat-o pe Tsunade ce vede asa de amuzant, iar ea a spus ca nimic. Ei nu pe bune, asta nu o cred.
- Bine, nu ma mai privi asa. Radeam de expresia ta cand ai gustat cafeaua. Se vede ca nu esti obisnuita, dar nu iti fa grji, pentru ca in trei luni vei invata de toate si o noua fata va iesi la iveala. Sakura, incepand de azi vei spune adio vechii tu si bun venit noi tu.
- De azi? Ar trebui sa imi aranjez hainele mai intai. Nu ti se pare prea repede?
- Ce haine, Anastasia? Nu, domnisoara. Nu aranjezi nimic! Cum terminam de mancat avem intalnire cu magazinele, dar mai intai vom trece pe la casa mea de moda sa vad cum merge noua colectie. Hainele tale vor zbura pe geam.
- Poftim ? Glumesti ? O sa faca tata stop cardiac si …
- Sakura, daca nu vrei aceasta schimbare poti sa te intorci in Konoha. Am zis clar ca nu te vei intoarce asa cum ai plecat. Stiai la ce sa te astepti, iar tatal tau o sa se obisnuiasca. Nu trebuie sa depinzi de parintii tai, pentru ca asa nu facem nimic. Deci ramai si te lasi pe mana mea si nu mai comentezi de ce voi face sau nu?
Am dat din cap ca da, iar un zambet diavolesc s-a asternut pe chipul ei si imediat am vazut cum se ridica de la masa coborand in camera mea. Ce avea de gand sa faca ?
Dupa vreo zece minute mi-am auzit numele. Mi-am aruncat ochii in gradina si Tsunade ma chema la ea. Fara a mai astepta am fugit jos.
Nu am apucat sa mai zic nimic, pentru ca in spatele ei se afla un morman cu haine. Ma uit mai atent si observ ca sunt ale mele.
- Ce ai de gand sa faci cu hainele mele, matusa ?
- Sa le aruncam, sa le fac sa dispara, sa le dau foc. Esti gata sa le arunci din viata ta ? Nu iti fa griji, pentru ca te asteapta o noua garderoba. Vrei sa faci onorurile cu mine?
Mi-a intins o cutie cu chibrituri si fara a sta pe ganduri am aprins un bat lasandu-l sa cada peste un munte invechit de haine.
Imi placea acel fum. E ca si cum m-as fi desprins de trecut, ca si cum am mai urcat o treapta si una mare. Toate amintirile si durerile imi erau alinate de fumul des ce se inalta la ceruri dizolvandu-se.
Am iesit din masina, un nissan murano albastru metalic, urmand-o pe Tsunade intr-o cladire mare cu multe geamuri. De cum am intrat toti cei ce lucrau acolo ne salutau respectos si se dadeau din calea noastra sau cel putin pentru blondina, ca pe mine nu ma stie nimeni. Multi veneau la ea si incepeau sa palavrageasca despre noua colectie si multe altele. Satula le-a dat ignore si m-a luat de mana tragandu-ma in liftul ce avea sa ne duca la etajul al treilea.
Un hol mare cu usi pe ambele parti se afisa de cum se deschise usile liftului. Aici aceeasi poveste ca la parter.
- Sakura, intra in biroul meu si asteapta-ma aici. Ma duc pana la departamentul de creatie sa vad cum merg lucrurile.
Am urmat indicatiile deschizand usile glisante negre, iar cand am intrat o lumina puternica, cauzata de peretele paralel cu usa format doar din sticla, imi batea in fata. Mobila era in combinatie cu alb si negru. Peste tot dulapuri, in centru era un birou cu mii de hartoage. Peretii movi gazduiau tot felul de tablouri, unele cu celebri creatori, altele cu diverse modele de haine. Am indraznit si m-am asezat pe canapeaua alba pusa langa usa.
- Ma scuzati ca dau buzna in biroul dumneavoastra, dar trebuie sa discut ceva cu...
Se opri. Un tip inalt, destul de tanar, saten cu ochii caprui se uita nedumerit la mine. Parea a fi un înger. Frumusetea lui se raspandea prin toata camera. Ochii si sufletul imi erau incantati de printul din fata mea.
Ce spun eu aici? El nu o sa se uite la mine, cel putin nu in starea asta, dar... dar poate dupa ce fac unele retusuri de grad ridicat situatia o sa fie diferita. Sakura, ce e cu tine? De cand gandesti asa? Nu se poate. Scoateti din minte aceste idei absurde. El e la fel ca Sasuke, toti niste prosti carora nu le pasa decat de ei.
Dar poate nu e asa. In comparatie cu brunetul, el pare un inger. Atunci parca ceva m-a trasnit. Inger si demon...
Sasuke demonul, iar el ingerul. Dar care e legatura? Nu vad motivul pentru care ii asociez pe cei doi cu aceste doua creaturi mistice. Buzele lui rosii lasa sa iasa cateva sunete atat de placute pentru urechea mea.
- Scuze, o cautam pe Tsunade. Doream sa discut ceva cu ea.
- Ei bine, dupa cum vezi ea nu e aici. – mi-am ridicat usor corpul ducandu-ma langa geam.
- Da. Ii poti spune ca am cautat-o? Te rog frumos.
- I-as zice daca as sti care e numele tau, doar nu crezi ca prin ‘’ un baiat saten cu ochii caprui’’ o sa isi dea seama.
- Foarte amuzant si prea mult tupeu pentru un vizitator aici.
- Nu sunt un simplu vizitator. Eu sunt…
Deodata usa se deschise pe ea intrand Tsunade nervoasa si dupa ea o femeie bruneta care incerca sa ii explice ceva blondinei, dar degeaba. Enervata la culme ii inchide usa in nas si se intoarce cu fata la mine.
- Oh, buna Damon. Vad ca ai cunoscut-o pe nepoata mea. Sakura ea e Damon, cel mai tanar angajat si se ocupa cu organizarea prezentarilor, a diferitelor petreceri, dar este si model aici. Ce s-a intamplat?
- Vreau sa vorbesc despre culorile pentru aceasta prezentare. Culori ce ar trebui sa predomine sala. Avand in vedere creatiile ma gandeam la ceva elegant.
- Nu pot sa cred ca inca nu ai rezolvat aceasta problema deja. Ce e cu voi ? Colectia nu e facuta nici pe jumate, aia nu, aia facuta prost. Lipsesc cateva saptamani si se intoarce totul pe dos.
- Rosu si violet. E elegant, e clasic, ar fi ceva sau nu stiu ceva de genu.
Am observat patru perechi de ochi atintiti asupra mea uimiti si in clipa urmatoare vocea lui Damon sari in sus de fericire multumindu-mi pentru idee si luandu-ma in brate. L-am indepartat usor de mine, dandu-i de inteles ca nu are motive si nu am nevoie de asa ceva. Insa, recunosc ca m-am simtit bine in bratele lui, sa simt acea caldura angelica cum imi invaluie trupul a fost ceva unic din partea unui baiat.
Matusa Tsunade stabilise cu el ultimele detalii dupa care ma trase afara din firma zicandu-mi ca e timpul de cumparaturi.
Pe tot parcursul drumului am fost foarte tacuta.
In mall, Tsunade ma luase prin fiecare magazin posibil si nici ca ma lasa sa scot un cuvant. Haine peste haine. De la sport, la elegant. Toate culorile posibile, modele diverse. Cele mai multe fiind decoltate si mulate, pentru a-mi scoate in evidenta talia de viespe dupa cum zice Tsunade.
- Matusa, eu nu port tocuri de astea. O sa imi rup gatul.
Ma uitam la sandalele rosii, cu platforma si cu un toc de vreo cinsprezece centimetri, cam speriata. Eram sigura ca daca ma urc pe ele o sa cad din prima, dar nu de aceeasi parere era si matusa mea.
- Draga mea, stiu ce iti dau. Tocul face piciorul frumos. Nu o sa cazi. Hai misca ca avem intalnire cu salonul de frumusete.
De vreo jumatate de ora tot stau pe scaun si astept ca frizerul sa isi termine joaca in parul meu. Tsunade nu imi permite sa ma uit in oglinda, a zis ca o sa fie o surpriza si ce trebuie sa fac este sa am incredere completa in ea.
Imediat ce am incheiat-o cu parul, am intrat pe mana unui make-up artist. A inceput cu pensatul si imi venea sa sar de pe scaun de durere. Dupa acest incident a continuat sa imi aplice pe fata tot felul de produse si din cand imi spunea sa fac si eu asa, dar nu aveam timp sa zic ceva pentru ca blondina raspundea inaintea mea cum ca o sa aibe grija sa urmez fiecare pas.
Cineva mi-a luat mana incepand sa se joace la unghiile mele.
Ma simteam ca o printesa. Toti erau in jurul meu si incercau sa ma faca sa arat cat mai bine. Simteam aroma a ceva nou, ceva schimbat in atmosfera.
Dupa ce m-am ridicat de pe scaun, matusa mea, mi-a înmanat o husa si o cutie spunandu-mi sa ma schimb. Stiam ca nu pot comenta, ca nu am nici o sansa asa ca m-am dus in baie.
Am iesit din cabina bucurandu-ma ca pot sa ma tin pe picioare si nu imi rup gatul pe sandalele albe in combinatie cu negru avand tocurile de vreo doisprezece centimetri, plus platforma.
- Fantastic. Vino sa te privesti.
M-am uitat in oglinda socata. Ma intorceam pe toate partile incercand sa imi dau seama daca sunt eu, sa gasesc o asemanare, dar nimic, poate cu exceptia aparatului dentar si a ochelarilor.
Parul era putin mai scurt, iar pe o parte cadea usor bretonul. Machiajul era foarte simplu: un fard de pleoape alb combinat cu un maro inchis, putin rimel. Buzele erau acoperite de un luciu ce arata cat se poate de natural.
Purtam un maieu alb si o fusta neagra cu volanase, iar imediat in mana mi s-a pus o geanta alba si in clipa aceea am observat lacul de unghii cu sclipici albastru.
- Iti place? Sa stii ca vom merge maine la un dentist si la un oftalmolog sa vedem ce putem face.
- Sa nu plang caci imi stric machiajul, nu? Nu am cuvinte sa spun cat de mult imi place s i nici ca mai gasesc vreo asemanare cu persoana de azi-dimineata.
- Ma bucur sa aud asta. Apropo, nu ai vrea sa ma ajuti cu noua colectie? Adevarul este ca sunt multe de facut si am observat ca ai idei bune. – mi-a zis in timp ce ne indreptam spre iesire.
![[Imagine: h8v.gif]](http://imageshack.com/a/img560/9494/h8v.gif)