08-04-2012, 03:07 PM
Hello. N-am trecut de ceva vreme pe aici in speranta ca veti lasa un comentariu, careva. Nu s-a intamplat... E ciudat, cititi, da nu va lasa mana sa dati un comentariu. Doar n-am facut eu toate vizualizarile alea o.o
Asa ca va astept cu mare drag. Fara 2-4 comentarii, nu o sa vin cu next data viitoare.
-Lio! Lio, ma auzi? Pentru numele sfintilor spune ceva! Ma sperii!
-Fabian? Unde sunt? Am intrebat uitand pentru un moment cele intamplate cu o seara in urma. Speram sa fi fost un simplu cosmar.
- Ai febra! Exclama el lipindu-si mana de fruntea mea. Haide sa te ajut sa te ridici! Doamne, Lio, ce ti s-a intamplat? De ce erai inconstient in zapada? Ai fost atacat? Vorbeste!
- Nu stiu! Cred ca mi s-a facut rau. Am mintit nedorind sa imi reamintesc ceea ce se petrecuse de fapt in acea seara, rugandu-ma in sinea mea ca acea fata cu par negru nu a fost decat o fantezie.
L-am lasat pe Fabian sa ma ajute sa urc pe calul sau. Cred ca am adormit pentru ca urmatorul lucru pe care mi-l amintesc este ca eram intins pe patul sau. In camera domnea o caldura binecuvantata, ce imi alina durerea carnii.
- Te-ai trezit! L-am auzit spunand incantat, ridicandu-se si atingandu-mi fruntea cu dosul palmei. Inca ai febra... a adaugat cu un oftat. Ca raspuns am spus un simplu „hmm” simtindu-ma incapabil sa zic ceva articulat. Fabian vorbea soptit, poate dandu-si seama de durerea de cap care imi spargea timpanele.
- Sa-ti aduc ceva? Apa? Mancare?
Sete. Da... imi era o sete ingrozitoare. Trebuia sa beau ceva, sa mananc ceva... orice. Am dat din cap in semn ca da, tinandu-mi inca ochii inchisi. Perdelele erau date la o parte iar soarele iernatic patrundea prin ferestrele inchise. Fabian paru ca isi da seama si se repezi sa le traga.
- Asa e mai bine? Asteapta aici, ma duc sa cer ceva pentru tine, nu va dura mult.
Pleca, ingaduindu-mi fara sa isi dea seama cateva clipe de cosmar. Vedeam si practic simteam cum sangele imi este supt prin acele buze moarte, reci. Ma inspaimantau cu fiecare secunda care trecea si eu eram singur in acel pat matasos, ratacind in asternuturi parfumate. Iar Fabian parea ca lipseste atat de mult. Singuratatea ma coplesea, innegrindu-mi gandirea si asa amortita. Am avut impresia ca timp de o secunda l-am auzit vorbind. Cuvintele sale, cu toate ca putine imi erau atat de clare, facandu-ma sa cred ca era langa mine. Bineinteles ca el, sau cel putin asa imi inchipuiam, inca se agita pe langa bucatarie cerand diverse. Nu am avut mult timp sa ma concentrez asupra sunetelor, caci corpul imi fu din nou posedat de acea teribila agonie. De senzatia ca intreaga mea fiinta este sfaramata din interior, cum propria mea inima o ia razna dorind sa imi sparga peretii pieptului. Tamplele imi zvacneau, sangele revoltandumi-se in vene dorind sa tasneasca afara prin prima crapatura gasita. Eram intr-o stare pe care am crezut ca doar iadul mi-o poate oferi cu atata generozitate. Mi-am muscat buza inferioara atat de tare incat am simtit cum gura imi este umpluta cu un lichid dens, de o dulceata metalica ce imi incanta simturile cu trecerea fiecarei clipe. Eram practic in extaz. Cred ca tremuram de o placere groteasca, o dorinta apasatoare de sange, o sete teribila de viata umana.
In acel moment nu stiu ce forta diavoleasca a pus stapanire pe mine, dar mi-am amintit cuvintele acelei femei perfecte, cuvintele ce mi-au adus acea durere... trupul imi murea, iar eu ii simteam decesul.
A durat mult pana sa il aud pe Fabian intrand pe usa, sau cred ca asa mi s-a parut din pricina acelei dureri. Ma bucuram ca il revad. Tinea in mana o tava plina cu manare si ceva de baut. Nu imi amintesc cu exactitate ce era, dar stiu ca mi-a priit. Acel chin parca nu mai era asa de ascutit. Cel mai mult m-a incantat vinul alb. Gustul acrisor imi mangaia gatul cu o blandete rece. Dupa aceea am adormit. Nu am visat nimic... totul a fost doar o mare de negru infinit. Nu ma interesa. Cand m-am trezit deja se inserase. Nu stiu cum imi dadusem seama. Probabil pentru ca nu mai simteam caldura soarelui prin perdele, sau era altceva. Ma simteam diferit, mai puternic si asta imi crea o neliniste placuta in stomac.
M-am ridicat din patul urias si am privit totul in jur cu un interes de care nu stiam ca sunt capabil. Totul, de la ornamentele de pe pereti pana la candelabre. Am pasit cu o viteza si o usurinta de care eram socat. Vedeam totul atat de clar, atat de detaliat mi se infatisa lumea.
M-am intors catre oglinda, iar pentru o secunda am crezut ca e altcineva acolo, dar apoi am realizat ca acela sunt... eu. Chipul imi era alb, alb ca trupul secatuit de orice picatura de sange, ochii imi straluceau ca argintul, incandescent. La inceput am avut impresia ca parul meu blond devenise si el mai deschis, dar am realizat ca asta se intampla din cauza contrastului cu chipul. Trasaturile imi erau aceleasi, doar ca aveau un alt impact asupra privitorului. Fruntea la fel de dreapta si de inalta ca intotdeauna, barbia nu prea pronuntata, dar nici inexistenta, buzele erau exact la fel de seducatoare, pline. Totul era la fel, dar... Parca incepusem sa ma indragostesc de acea persoana aproape identica mie... Nu era cu putinta. Nu imi aminteam sa fiu inconjurat de acea aura, dar eram eu.
Fabian, oare el realizase acea schimbare? Isi daduse seama de ceea ce devenisem, eu speram sa nu... ma rugam ca el sa ramana nestiutor. Dar unde era Fabian, unde disparuse? Am cercetat indelung incaperea, stand acolo blocat, incercand sa imi dau seama ce era atat de schimbat. In acel moment am realizat ca trebuie sa plec, nu imi puteam permite sa ma infatisez ca un demon in fata lui, sau a altcuiva. Nu puteam folosi usa, imi era teama ca cineva ma va vedea si il va anunta, iar atunci, nu as mai fi putut pleca. Am inaintat fara sa ma gandesc catre fereastra, lumina lunii curgea in valuri atat de suave prin geam si se spargeau in sageti rebele de chiul meu. Le-am deschis incet, simtind cum vantul uscat al iernii imi zgarie fata. Il simteam mai rece, mai ascutit, iar soapta sa, pe care odata abia de o auzeam, imi parea un adevarat urlet al naturii. Pana si fulgii de nea puteau fi auziti cand se prabuseau lin pe pamant. Auzeam totul, vedeam totul.
M-am catarat pe pervaz, stand cu un echilibrau inuman in picioare si asteptand nemiscat in timp ce priveam in jos, la distanta uimitoare care exista intre mine si libertate. Nu stiu cat am stat, mi s-a parut ca abia de au trecut cateva minute, dar probabil nici timpul nu il mai pteam percepe la fel. Ceea ce m-a incurajat sa sar a fost zgomotul usii ce urma sa fie deschisa. Nu mai aveam nimic sub picioare, cadeam, dar totul se intampla atat de lin. Stiam ca in mod normal totul s-ar fi terminat tragic, cu mine zdrobit de pamantul din fata resedintei. Dar nu, am aterizat silentios, singurul lucru care abia se auzi a fost zapada scartaindu-mi sub talpi. Am luat-o la fuga catre casa. Nu aveam sa raman acolo, nu doream sa mai pun si alte vieti in pericol.
Prin minte imi treceau intrebari... Ce aveam sa fac? Nu stiam daca sa raman in oras sau sa ma fac disparut pentru eternitate. Imi venea sa ma opresc in loc, sa ingenunchez si sa incep sa plang pana nu m-as mai fi putut misca. Dar nu... am continuat sa alerg cu o viteza uimitoare pana mi-am zarit sarmana casa, casa ce nu mai parea atat de simpla pe cat o stiam. Am intrat, inchizand usa dupa mine si incuind-o. Ce aveam sa fac? Nu stiam nimic despre viata de vampir si nici ce trebuie sa fac pentru a supravietui. Tot ceea ce cunosteam era ca imi este cu desavarsire interzis sa ma supun din plin luminii soarelui.
Asa ca va astept cu mare drag. Fara 2-4 comentarii, nu o sa vin cu next data viitoare.
-Lio! Lio, ma auzi? Pentru numele sfintilor spune ceva! Ma sperii!
-Fabian? Unde sunt? Am intrebat uitand pentru un moment cele intamplate cu o seara in urma. Speram sa fi fost un simplu cosmar.
- Ai febra! Exclama el lipindu-si mana de fruntea mea. Haide sa te ajut sa te ridici! Doamne, Lio, ce ti s-a intamplat? De ce erai inconstient in zapada? Ai fost atacat? Vorbeste!
- Nu stiu! Cred ca mi s-a facut rau. Am mintit nedorind sa imi reamintesc ceea ce se petrecuse de fapt in acea seara, rugandu-ma in sinea mea ca acea fata cu par negru nu a fost decat o fantezie.
L-am lasat pe Fabian sa ma ajute sa urc pe calul sau. Cred ca am adormit pentru ca urmatorul lucru pe care mi-l amintesc este ca eram intins pe patul sau. In camera domnea o caldura binecuvantata, ce imi alina durerea carnii.
- Te-ai trezit! L-am auzit spunand incantat, ridicandu-se si atingandu-mi fruntea cu dosul palmei. Inca ai febra... a adaugat cu un oftat. Ca raspuns am spus un simplu „hmm” simtindu-ma incapabil sa zic ceva articulat. Fabian vorbea soptit, poate dandu-si seama de durerea de cap care imi spargea timpanele.
- Sa-ti aduc ceva? Apa? Mancare?
Sete. Da... imi era o sete ingrozitoare. Trebuia sa beau ceva, sa mananc ceva... orice. Am dat din cap in semn ca da, tinandu-mi inca ochii inchisi. Perdelele erau date la o parte iar soarele iernatic patrundea prin ferestrele inchise. Fabian paru ca isi da seama si se repezi sa le traga.
- Asa e mai bine? Asteapta aici, ma duc sa cer ceva pentru tine, nu va dura mult.
Pleca, ingaduindu-mi fara sa isi dea seama cateva clipe de cosmar. Vedeam si practic simteam cum sangele imi este supt prin acele buze moarte, reci. Ma inspaimantau cu fiecare secunda care trecea si eu eram singur in acel pat matasos, ratacind in asternuturi parfumate. Iar Fabian parea ca lipseste atat de mult. Singuratatea ma coplesea, innegrindu-mi gandirea si asa amortita. Am avut impresia ca timp de o secunda l-am auzit vorbind. Cuvintele sale, cu toate ca putine imi erau atat de clare, facandu-ma sa cred ca era langa mine. Bineinteles ca el, sau cel putin asa imi inchipuiam, inca se agita pe langa bucatarie cerand diverse. Nu am avut mult timp sa ma concentrez asupra sunetelor, caci corpul imi fu din nou posedat de acea teribila agonie. De senzatia ca intreaga mea fiinta este sfaramata din interior, cum propria mea inima o ia razna dorind sa imi sparga peretii pieptului. Tamplele imi zvacneau, sangele revoltandumi-se in vene dorind sa tasneasca afara prin prima crapatura gasita. Eram intr-o stare pe care am crezut ca doar iadul mi-o poate oferi cu atata generozitate. Mi-am muscat buza inferioara atat de tare incat am simtit cum gura imi este umpluta cu un lichid dens, de o dulceata metalica ce imi incanta simturile cu trecerea fiecarei clipe. Eram practic in extaz. Cred ca tremuram de o placere groteasca, o dorinta apasatoare de sange, o sete teribila de viata umana.
In acel moment nu stiu ce forta diavoleasca a pus stapanire pe mine, dar mi-am amintit cuvintele acelei femei perfecte, cuvintele ce mi-au adus acea durere... trupul imi murea, iar eu ii simteam decesul.
A durat mult pana sa il aud pe Fabian intrand pe usa, sau cred ca asa mi s-a parut din pricina acelei dureri. Ma bucuram ca il revad. Tinea in mana o tava plina cu manare si ceva de baut. Nu imi amintesc cu exactitate ce era, dar stiu ca mi-a priit. Acel chin parca nu mai era asa de ascutit. Cel mai mult m-a incantat vinul alb. Gustul acrisor imi mangaia gatul cu o blandete rece. Dupa aceea am adormit. Nu am visat nimic... totul a fost doar o mare de negru infinit. Nu ma interesa. Cand m-am trezit deja se inserase. Nu stiu cum imi dadusem seama. Probabil pentru ca nu mai simteam caldura soarelui prin perdele, sau era altceva. Ma simteam diferit, mai puternic si asta imi crea o neliniste placuta in stomac.
M-am ridicat din patul urias si am privit totul in jur cu un interes de care nu stiam ca sunt capabil. Totul, de la ornamentele de pe pereti pana la candelabre. Am pasit cu o viteza si o usurinta de care eram socat. Vedeam totul atat de clar, atat de detaliat mi se infatisa lumea.
M-am intors catre oglinda, iar pentru o secunda am crezut ca e altcineva acolo, dar apoi am realizat ca acela sunt... eu. Chipul imi era alb, alb ca trupul secatuit de orice picatura de sange, ochii imi straluceau ca argintul, incandescent. La inceput am avut impresia ca parul meu blond devenise si el mai deschis, dar am realizat ca asta se intampla din cauza contrastului cu chipul. Trasaturile imi erau aceleasi, doar ca aveau un alt impact asupra privitorului. Fruntea la fel de dreapta si de inalta ca intotdeauna, barbia nu prea pronuntata, dar nici inexistenta, buzele erau exact la fel de seducatoare, pline. Totul era la fel, dar... Parca incepusem sa ma indragostesc de acea persoana aproape identica mie... Nu era cu putinta. Nu imi aminteam sa fiu inconjurat de acea aura, dar eram eu.
Fabian, oare el realizase acea schimbare? Isi daduse seama de ceea ce devenisem, eu speram sa nu... ma rugam ca el sa ramana nestiutor. Dar unde era Fabian, unde disparuse? Am cercetat indelung incaperea, stand acolo blocat, incercand sa imi dau seama ce era atat de schimbat. In acel moment am realizat ca trebuie sa plec, nu imi puteam permite sa ma infatisez ca un demon in fata lui, sau a altcuiva. Nu puteam folosi usa, imi era teama ca cineva ma va vedea si il va anunta, iar atunci, nu as mai fi putut pleca. Am inaintat fara sa ma gandesc catre fereastra, lumina lunii curgea in valuri atat de suave prin geam si se spargeau in sageti rebele de chiul meu. Le-am deschis incet, simtind cum vantul uscat al iernii imi zgarie fata. Il simteam mai rece, mai ascutit, iar soapta sa, pe care odata abia de o auzeam, imi parea un adevarat urlet al naturii. Pana si fulgii de nea puteau fi auziti cand se prabuseau lin pe pamant. Auzeam totul, vedeam totul.
M-am catarat pe pervaz, stand cu un echilibrau inuman in picioare si asteptand nemiscat in timp ce priveam in jos, la distanta uimitoare care exista intre mine si libertate. Nu stiu cat am stat, mi s-a parut ca abia de au trecut cateva minute, dar probabil nici timpul nu il mai pteam percepe la fel. Ceea ce m-a incurajat sa sar a fost zgomotul usii ce urma sa fie deschisa. Nu mai aveam nimic sub picioare, cadeam, dar totul se intampla atat de lin. Stiam ca in mod normal totul s-ar fi terminat tragic, cu mine zdrobit de pamantul din fata resedintei. Dar nu, am aterizat silentios, singurul lucru care abia se auzi a fost zapada scartaindu-mi sub talpi. Am luat-o la fuga catre casa. Nu aveam sa raman acolo, nu doream sa mai pun si alte vieti in pericol.
Prin minte imi treceau intrebari... Ce aveam sa fac? Nu stiam daca sa raman in oras sau sa ma fac disparut pentru eternitate. Imi venea sa ma opresc in loc, sa ingenunchez si sa incep sa plang pana nu m-as mai fi putut misca. Dar nu... am continuat sa alerg cu o viteza uimitoare pana mi-am zarit sarmana casa, casa ce nu mai parea atat de simpla pe cat o stiam. Am intrat, inchizand usa dupa mine si incuind-o. Ce aveam sa fac? Nu stiam nimic despre viata de vampir si nici ce trebuie sa fac pentru a supravietui. Tot ceea ce cunosteam era ca imi este cu desavarsire interzis sa ma supun din plin luminii soarelui.
![[Imagine: 7nION.jpg?1]](http://i.imgur.com/7nION.jpg?1)