N/A: Simt nevoia asta disperată să scriu. Povestea nu este gândită, pur şi simplu o scriu pe loc.
Vârsta minimă: -
Gen: Tragedie, SF
Limba: Română
Observatii cu privire la continut: -
Tipul de comentariu solicitat: Avansată
Capitolul I
În vara anului 2015 un singur om, sprijinit de un popor alcatuit din 7 miliarde de suflete cu speranţă şi credinţă în ziua de mâine, a reuşit să cladească un nou imperiu, unind continentele. Nagit, fiul al unui senator din Croatia, în vârstă de doar douazeci şi nouă de ani a fost ales de popor şi investit de Papă cu functia de rege pe 24 august. Cartile de istorie au fost rescrise şi completate cu aceasta domnie ce parea a fi una utopică. Regele Nagit era un foarte bun cunoscator al economiei, filozofiei, sociologiei, un bun orator şi vorbea patru limbi straine. Regele a reuşit încet - încet să înlature coruptia, mita, favorurile materiale şi sprijinul pe care unui reprezentanti ai poporului le aveau din partea unor infractori influenti. Curând termenul de mită a fost eradicat şi el. Capitala noului imperiu a fost stabilită în oraşul ce fusese odată numit Paris. În doar două luni de la instalarea lui pe tron toate granitele au fost şterse, ca o linie cu radiera. Acum, un copil de opt ani se putea urca într-un tren şi să calatorească din Rusia până în Vietnam. În cinci ani Imperium înflorise ca o plantă ţinută în seră, departe de vântul aspru şi de mana care strica recolta. Facea din ce în ce mai multe fructe, din ce în ce mai bune. Dar o sera nu poate fi ţinută în acelaşi loc pentru mult timp deoarece pamântul nu mai are mineralele necesare pentru a hrani plantele. Astfel îşi fac aparitia şi viermii care alterează şi manâncă şi restul din planta secatuită.
Katerina Welling, matuşa mea a fost pentru familia lui Nagit un fel de Alfred Pennyworth pentru familia lui Bruce Wayne. Nu era o simpla menajera, ci şi o bună prietenă cu idei revolutionare. Familia regala nu se inconjura cu oameni care nu aveau o viziune şi o facultate de renume, cu referinte exemplare, nici macar când venea vorba de servitor. Matuşa mea era inginer aeronaut şi era foarte apreciată în Germania pentru construirea unui mijloc de transport asemanator unui tren pe şine suspendate deasupra unei întregi metropole. Ca semn de multumire, germanii l-au botezat "Trenul Welling."
Matuşa mea nu işi afilia numele cu cel al surorii ei care fusese casatorită cu un senator corupt. Tatal meu şi-a pus capat vietii din cauza fricii de a nu fi descoperite metodele prin care a introdus în peste şapte ţări droguri, despre crimele de care el ştia în complicitate cu alte persoane de rang înalt şi despre vânzarile de arme facute Iranului. Mama mea a disparut pur şi simplu, odată cu toate documentele care dovedeau faptele lipsite de moralitate ale tatalui meu. Nu am fost niciodată suparată pe faptul că ea mă parasise. Speram să se poată ascunde şi să nu fie trimisă la închisoare. Tata îmi spunea că pentru faptele savarşite, pedeapsa lui ar fi fost moartea prin injectare. Ambii mei parinti iubeau banii mai mult decât orice altceva în lume, şi asta le-a adus sfârşitul. La trei luni de la plecarea mamei am fost anuntată că fusese gasită decedată la doar două oraşe distanţă.
Matuşa mea a aflat şi ea despre soarta pe care o avuse sora ei, dar nu m-a cautat niciodată. Ea rupse orice legatură cu noi şi nu îşi putea pune în pericol statutul, functia şi viata doar de dragul legaturii de sânge. Am fost dusă la o casă de copii. Puteam să plec oricând de acolo deoarece acel loc însemna doar un camin şi nu o familie în care statul te obliga să stai pâna la vârsta majoră. Statul nu mai exista. Imperiumul îţi dadea libertate. Prea multă. Am plecat după jumatate de an, de ziua mea când am împlinit şaisprezece ani. M-am dus pur şi simplu în aerogara şi m-am urcat in primul avion. Asta eram eu. Îmi luam viata în mâini şi norocul în dinti ca să vad unde ma puteau purta. Destinatia finală a fost una cât se poate de neaşteptată: vechiul Paris. "Universul mă împingea parcă catre familia regală şi catre matuşa mea," am gândit atunci.
Dar cum ziceam mai devreme, în solarul nostru perfect plantele începeau să putrezească şi să prindă viermi. Pe 24 octombrie 2020, în ziua în care am împlinit douazeci de ani, o revoltă mică a început sub turnul Eiffel. Norocul pe care mi-l facusem m-a adus în centrul infernului. Mă aflam în centrul celor nemultumiti de noua reformă şi de dorinta regalităţii de a implanta un cip în epiderma care ar fi ţinut loc de buletin, dar în acelaşi timp ar fi fost şi un radar. Astfel toti am fi fost supravegheati până în cel mai mic amanunt. Curând revoltele s-au raspândit în tot restul lumii. Cei care ne-am aflat în acea zi sub turn am fost arestati şi condamnati la moarte pentru "manifestatii neortodoxe şi dezinformante care au scopul de a strica bunul echilibru al Imperiumului", dupa cum fusese redactat in sentintele noastre. Din celulă, la fiecare câteva minute mai era luat câte un "fiu al Satanei" şi dus catre moarte. Calaii aveau o metodă de amuzament care le facea râsul isteric să se audă până în cele mai îndepartate colturi ale cladirii. Eram dati pe post de hrană la rechinii din acvariul comandantului inchisorii. Îmi venise şi mie rândul. Un soldat foarte înalt mă conducea catre camera cu pricina. M-a întrebat numele.
- Julia Welling, i-am raspuns eu. În actele mele eram trecută cu numele de fată al mamei, deoarece tata îşi luase această masură de precautie, şi anume ca eu să nu fiu privită ca fiica senatorului corupt. Soldatelul îşi trecu privirea de două ori peste o listă.
- Welling, tu nu trebuie sa fii aici. Tu nu te-ai aflat cu razvratitii, îmi spuse el raspicat, încercând parcă să mă convingă că acesta era adevarul. Ieşi pe uşa aceea şi nu privi înapoi. Azi eşti norocoasă. Îmi puse în mână actele mele şi îmi facu semn să ies mai repede.
La capatul coridorului mă aştepta o persoană care avea cam aceeaşi înaltime cu soldatul. Aceasta însa era îmbracată foarte elegant şi avea o insignă de aur a Imperiumului pe partea stângă a paltonului negru. Sub aceasta mai avea una care reprezenta apartenenta la familia regală. Parea a fi un tânar de aceeaşi vârstă cu mine. Oare matuşa mea...
-Tu eşti Welling? mă întreba în timp ce deschise cu mâna stângă uşa. În fata uşii se afla o maşină mare şi neagră.
- Afirmativ.
Scoase o brichetă şi îmi luă actele din mana. Le dadu foc, iar acestea se prefaceau acum în scrum, odată cu identitatea mea.
Vârsta minimă: -
Gen: Tragedie, SF
Limba: Română
Observatii cu privire la continut: -
Tipul de comentariu solicitat: Avansată
Capitolul I
În vara anului 2015 un singur om, sprijinit de un popor alcatuit din 7 miliarde de suflete cu speranţă şi credinţă în ziua de mâine, a reuşit să cladească un nou imperiu, unind continentele. Nagit, fiul al unui senator din Croatia, în vârstă de doar douazeci şi nouă de ani a fost ales de popor şi investit de Papă cu functia de rege pe 24 august. Cartile de istorie au fost rescrise şi completate cu aceasta domnie ce parea a fi una utopică. Regele Nagit era un foarte bun cunoscator al economiei, filozofiei, sociologiei, un bun orator şi vorbea patru limbi straine. Regele a reuşit încet - încet să înlature coruptia, mita, favorurile materiale şi sprijinul pe care unui reprezentanti ai poporului le aveau din partea unor infractori influenti. Curând termenul de mită a fost eradicat şi el. Capitala noului imperiu a fost stabilită în oraşul ce fusese odată numit Paris. În doar două luni de la instalarea lui pe tron toate granitele au fost şterse, ca o linie cu radiera. Acum, un copil de opt ani se putea urca într-un tren şi să calatorească din Rusia până în Vietnam. În cinci ani Imperium înflorise ca o plantă ţinută în seră, departe de vântul aspru şi de mana care strica recolta. Facea din ce în ce mai multe fructe, din ce în ce mai bune. Dar o sera nu poate fi ţinută în acelaşi loc pentru mult timp deoarece pamântul nu mai are mineralele necesare pentru a hrani plantele. Astfel îşi fac aparitia şi viermii care alterează şi manâncă şi restul din planta secatuită.
Katerina Welling, matuşa mea a fost pentru familia lui Nagit un fel de Alfred Pennyworth pentru familia lui Bruce Wayne. Nu era o simpla menajera, ci şi o bună prietenă cu idei revolutionare. Familia regala nu se inconjura cu oameni care nu aveau o viziune şi o facultate de renume, cu referinte exemplare, nici macar când venea vorba de servitor. Matuşa mea era inginer aeronaut şi era foarte apreciată în Germania pentru construirea unui mijloc de transport asemanator unui tren pe şine suspendate deasupra unei întregi metropole. Ca semn de multumire, germanii l-au botezat "Trenul Welling."
Matuşa mea nu işi afilia numele cu cel al surorii ei care fusese casatorită cu un senator corupt. Tatal meu şi-a pus capat vietii din cauza fricii de a nu fi descoperite metodele prin care a introdus în peste şapte ţări droguri, despre crimele de care el ştia în complicitate cu alte persoane de rang înalt şi despre vânzarile de arme facute Iranului. Mama mea a disparut pur şi simplu, odată cu toate documentele care dovedeau faptele lipsite de moralitate ale tatalui meu. Nu am fost niciodată suparată pe faptul că ea mă parasise. Speram să se poată ascunde şi să nu fie trimisă la închisoare. Tata îmi spunea că pentru faptele savarşite, pedeapsa lui ar fi fost moartea prin injectare. Ambii mei parinti iubeau banii mai mult decât orice altceva în lume, şi asta le-a adus sfârşitul. La trei luni de la plecarea mamei am fost anuntată că fusese gasită decedată la doar două oraşe distanţă.
Matuşa mea a aflat şi ea despre soarta pe care o avuse sora ei, dar nu m-a cautat niciodată. Ea rupse orice legatură cu noi şi nu îşi putea pune în pericol statutul, functia şi viata doar de dragul legaturii de sânge. Am fost dusă la o casă de copii. Puteam să plec oricând de acolo deoarece acel loc însemna doar un camin şi nu o familie în care statul te obliga să stai pâna la vârsta majoră. Statul nu mai exista. Imperiumul îţi dadea libertate. Prea multă. Am plecat după jumatate de an, de ziua mea când am împlinit şaisprezece ani. M-am dus pur şi simplu în aerogara şi m-am urcat in primul avion. Asta eram eu. Îmi luam viata în mâini şi norocul în dinti ca să vad unde ma puteau purta. Destinatia finală a fost una cât se poate de neaşteptată: vechiul Paris. "Universul mă împingea parcă catre familia regală şi catre matuşa mea," am gândit atunci.
Dar cum ziceam mai devreme, în solarul nostru perfect plantele începeau să putrezească şi să prindă viermi. Pe 24 octombrie 2020, în ziua în care am împlinit douazeci de ani, o revoltă mică a început sub turnul Eiffel. Norocul pe care mi-l facusem m-a adus în centrul infernului. Mă aflam în centrul celor nemultumiti de noua reformă şi de dorinta regalităţii de a implanta un cip în epiderma care ar fi ţinut loc de buletin, dar în acelaşi timp ar fi fost şi un radar. Astfel toti am fi fost supravegheati până în cel mai mic amanunt. Curând revoltele s-au raspândit în tot restul lumii. Cei care ne-am aflat în acea zi sub turn am fost arestati şi condamnati la moarte pentru "manifestatii neortodoxe şi dezinformante care au scopul de a strica bunul echilibru al Imperiumului", dupa cum fusese redactat in sentintele noastre. Din celulă, la fiecare câteva minute mai era luat câte un "fiu al Satanei" şi dus catre moarte. Calaii aveau o metodă de amuzament care le facea râsul isteric să se audă până în cele mai îndepartate colturi ale cladirii. Eram dati pe post de hrană la rechinii din acvariul comandantului inchisorii. Îmi venise şi mie rândul. Un soldat foarte înalt mă conducea catre camera cu pricina. M-a întrebat numele.
- Julia Welling, i-am raspuns eu. În actele mele eram trecută cu numele de fată al mamei, deoarece tata îşi luase această masură de precautie, şi anume ca eu să nu fiu privită ca fiica senatorului corupt. Soldatelul îşi trecu privirea de două ori peste o listă.
- Welling, tu nu trebuie sa fii aici. Tu nu te-ai aflat cu razvratitii, îmi spuse el raspicat, încercând parcă să mă convingă că acesta era adevarul. Ieşi pe uşa aceea şi nu privi înapoi. Azi eşti norocoasă. Îmi puse în mână actele mele şi îmi facu semn să ies mai repede.
La capatul coridorului mă aştepta o persoană care avea cam aceeaşi înaltime cu soldatul. Aceasta însa era îmbracată foarte elegant şi avea o insignă de aur a Imperiumului pe partea stângă a paltonului negru. Sub aceasta mai avea una care reprezenta apartenenta la familia regală. Parea a fi un tânar de aceeaşi vârstă cu mine. Oare matuşa mea...
-Tu eşti Welling? mă întreba în timp ce deschise cu mâna stângă uşa. În fata uşii se afla o maşină mare şi neagră.
- Afirmativ.
Scoase o brichetă şi îmi luă actele din mana. Le dadu foc, iar acestea se prefaceau acum în scrum, odată cu identitatea mea.
EDIT Daria: "Incepand cu data curenta nu aveti voie sa mai utilizati diacriticele in posturile de pe zup, sau orice alte caractere care pot aparea ciudat.
Cele permise sunt
Quote:
a b c d e f g h i j k l m n o p q r s t u v w x y z
restul literelor/caracterelor sunt interzise."
![[Imagine: tumblr_m1z4wsOIgL1r98z7io1_500.jpg]](http://i1269.photobucket.com/albums/jj585/Sara_Wu/tumblr_m1z4wsOIgL1r98z7io1_500.jpg)