26-03-2012, 05:26 AM
Scuze de întârziere, nu prea am avut inspirație.. Am scris două versiuni total diferite dar nu mi-au placut, acum le-am combinat oarecum și a ieșit cât de cât ceva... Sper să vă placă câtuși de puțin și mai sper să nu fi ieșit un mare rahat, ceea ce nu m-ar mira având în vedere că-s treaza de ieri dimineață și ca să fie totul și mai draguț ... în aproape două ore plec la liceu. >.<
Capitolul 6. Univers paralel.
"Respiră, expiră, nu te bucura prea devreme!" îmi spusesem în minte, n-aveam de gand să mă amagesc și să-mi fac speranțe, știam prea bine de ce Ahito îmi oferise ceea ce îmi doream de foarte mult timp - un sarut. O facuse pentru că și Isu era de față, altfel ... dar, tot nu puteam pricepe cu ce scop, ce-i dovedise cu asta? Că și el era gay - n-aveam eu norocul ăsta - și de acum, în loc de unul, avea doi "prieteni" de care să râdă? Îmi mutasem privirea din a sa, poruncind inimii să-și calmeze bataile iar sângelui să nu-mi mai clocotească în vene. Nu știam ce trebuia să cred, încerca să-mi dea de înțeles că nu-i provoc vreun dezgust pentru că eram gay, sau ceva mai mult?
Scuturasem ușor din cap când realizasem că iar încep să visez. Îi atinsesem cu mână dreaptă brațele ce mă înconjurau, dar se pare că-mi înțelese greșit gestul, și le retrasese. Intenția mea fusese de a le pastra acolo, în jurul meu. Se ridicase din pat, de lângă mine și se îndreptase spre ușă. Înainte de a ieși, îmi oferise un zâmbet șters apoi trântise ușa. Mă uitasem lung în direcția aceea, gândindu-mă de ce reacționase așa, nu cred că-l suparasem cu ceva, dacă aș fi facut-o mi-ar fi spus. Sau, cel puțin, așa facea în general. Mă așezasem ceva mai comod pe pat, cu mâinile pe lângă corp, lasând somnul să mă "fure".
Îmi întind mâinile pe bancă, punându-mi capul pe ele. Orele de mate îmi dadeau mereu o stare de somnolență. Era doar a doua oră și ultima pe ziua asta, pentru mine, chiar nu mai aveam chef să stau până la sfârșitul lor.
Îmi ridicasem brusc capul de pe bancă, speriat de zgomotul puternic. Perfect! Adormisem în timpul orei de mate iar unul din "iubiții" mei colegi avusese grijă să mă trezească. Inima îmi batea cu putere în urma sperieturii, lovise cu putere o carte de banca mea. Clipesc de câteva ori încercând să alung ușoara ceata ce învaluia totul. Când totul deveni clar, îl observasem pe Ahito tocmai ieșind din clasă. Îmi iau ghiozdanul și ies din sală, grabisem pasul urmarindu-l pe Ahi. Când ajunsesem în dreptul sau, îl prinsesem de mana, oprindu-l.
- Vreau să vorbim! Nu așteptasem să raspundă sau altceva, o luasem înainte oprindu-mă doar după ce trecusem de porțile liceului. Și el se oprise în fața mea, punându-și mâinile-n sân.
- Ce-i? Îl priveam perplex, nu-l auzisem niciodată vorbindu-mi pe acel ton sclifosit.
- Vroiam să vorbim despre cele întâmplate, sper doar să nu ne afecteze prietenia, aș face orice să fim ca-nainte! Îi spusesem întristându-mă brusc. Ceea ce mă uimise fusese râsul sau.
- Care "cele întâmplate"? Și ce prietenie? Tu-ți bați joc de mine?! Spuse continuând să râde, folosind un ton batjocoritor.
- Acum faci pe prostul? În loc să-mi spui adevaratul motiv pentru care m-ai sarutat, reacționezi precum un copil prefacându-te că nimic nu s-a întâmplat? Ba chiar faci uitată o prietenie de atâția ani? Credeam că te cunosc dar chiar nu te înțeleg... Spusesem aproape cu lacrimi în ochi, de asta mă temusem de la început și încercasem să nu-mi fac speranțe în ceva mai mult decât o prietenie.
- Tu chiar ai înnebunit?! Chiar crezi că te-aș saruta? Poți fi mai scârbos de atât? Vorbele sale îmi strapunseră sufletul, sfâșiindu-l. Speram ca totul să fie o glumă proastă. Încet, ochii mi se umeziseră și începusem să vad încețoșat. Am simțit doua brațe ce ma strânseseră puternic, apoi un sarut pe frunte. Îmi ridicasem brusc capul dorind să vad zâmbetul lui Ahito de "scuze, dar nu m-am putut abține să nu glumesc cu tine" dar, ramasesem stupefiat.
- Ți-am dat eu voie să te mai apropii de ce-i al meu? Vocea groasă a lui Maisu mă trezise din acel șoc. Mă strânse mai puternic în brate, la pieptul sau, apoi mă eliberase. Se duse spre Ahito lovindu-l cu putere în abdomen.
- Lasă-l! Țipasem cuprins de teamă. Îl luasem pe Ahito în brațe încercând să-l ridic din genunchi.
- Ți-e milă de el după câte ți-a facut, iubire?
Mă întrebase, apoi sarutându-mă apasat pe buze. Ramasesem stană de piatră. Totul luase un curs extrem de ciudat. După ce-mi eliberase buzele se apropiase iar de Ahito. Îmi închisesem strâns ochii nedorind să mai vad acea scenă. Lasasem un ușor țipat auzit când percepusem un scâncet slab de durere.
Mă ridicasem din instinct în șezut, ducându-mi mâna pe piept, simțind ritmul alert al inimii. Mă speriase îngrozitor acel vis. Fusese un fel de a doua versiune și, în același timp continuarea zilei de azi, dar într-o variantă mult mai ciudată, ba chiar horror. Nu fusese aşa îngrozitor comportamentul si faptele lui Isu pe cât fusese reactia lui Ahito. De când mă sarutase cu câteva ore în urmă, mă şi temusem să mă gândesc că ceea ce facuse şi-mi spusese în acel vis putea să se şi întâmple.
Ştiu că-i cam scurt, dar mă revanşez, promit!
Capitolul 6. Univers paralel.
"Respiră, expiră, nu te bucura prea devreme!" îmi spusesem în minte, n-aveam de gand să mă amagesc și să-mi fac speranțe, știam prea bine de ce Ahito îmi oferise ceea ce îmi doream de foarte mult timp - un sarut. O facuse pentru că și Isu era de față, altfel ... dar, tot nu puteam pricepe cu ce scop, ce-i dovedise cu asta? Că și el era gay - n-aveam eu norocul ăsta - și de acum, în loc de unul, avea doi "prieteni" de care să râdă? Îmi mutasem privirea din a sa, poruncind inimii să-și calmeze bataile iar sângelui să nu-mi mai clocotească în vene. Nu știam ce trebuia să cred, încerca să-mi dea de înțeles că nu-i provoc vreun dezgust pentru că eram gay, sau ceva mai mult?
Scuturasem ușor din cap când realizasem că iar încep să visez. Îi atinsesem cu mână dreaptă brațele ce mă înconjurau, dar se pare că-mi înțelese greșit gestul, și le retrasese. Intenția mea fusese de a le pastra acolo, în jurul meu. Se ridicase din pat, de lângă mine și se îndreptase spre ușă. Înainte de a ieși, îmi oferise un zâmbet șters apoi trântise ușa. Mă uitasem lung în direcția aceea, gândindu-mă de ce reacționase așa, nu cred că-l suparasem cu ceva, dacă aș fi facut-o mi-ar fi spus. Sau, cel puțin, așa facea în general. Mă așezasem ceva mai comod pe pat, cu mâinile pe lângă corp, lasând somnul să mă "fure".
Îmi întind mâinile pe bancă, punându-mi capul pe ele. Orele de mate îmi dadeau mereu o stare de somnolență. Era doar a doua oră și ultima pe ziua asta, pentru mine, chiar nu mai aveam chef să stau până la sfârșitul lor.
Îmi ridicasem brusc capul de pe bancă, speriat de zgomotul puternic. Perfect! Adormisem în timpul orei de mate iar unul din "iubiții" mei colegi avusese grijă să mă trezească. Inima îmi batea cu putere în urma sperieturii, lovise cu putere o carte de banca mea. Clipesc de câteva ori încercând să alung ușoara ceata ce învaluia totul. Când totul deveni clar, îl observasem pe Ahito tocmai ieșind din clasă. Îmi iau ghiozdanul și ies din sală, grabisem pasul urmarindu-l pe Ahi. Când ajunsesem în dreptul sau, îl prinsesem de mana, oprindu-l.
- Vreau să vorbim! Nu așteptasem să raspundă sau altceva, o luasem înainte oprindu-mă doar după ce trecusem de porțile liceului. Și el se oprise în fața mea, punându-și mâinile-n sân.
- Ce-i? Îl priveam perplex, nu-l auzisem niciodată vorbindu-mi pe acel ton sclifosit.
- Vroiam să vorbim despre cele întâmplate, sper doar să nu ne afecteze prietenia, aș face orice să fim ca-nainte! Îi spusesem întristându-mă brusc. Ceea ce mă uimise fusese râsul sau.
- Care "cele întâmplate"? Și ce prietenie? Tu-ți bați joc de mine?! Spuse continuând să râde, folosind un ton batjocoritor.
- Acum faci pe prostul? În loc să-mi spui adevaratul motiv pentru care m-ai sarutat, reacționezi precum un copil prefacându-te că nimic nu s-a întâmplat? Ba chiar faci uitată o prietenie de atâția ani? Credeam că te cunosc dar chiar nu te înțeleg... Spusesem aproape cu lacrimi în ochi, de asta mă temusem de la început și încercasem să nu-mi fac speranțe în ceva mai mult decât o prietenie.
- Tu chiar ai înnebunit?! Chiar crezi că te-aș saruta? Poți fi mai scârbos de atât? Vorbele sale îmi strapunseră sufletul, sfâșiindu-l. Speram ca totul să fie o glumă proastă. Încet, ochii mi se umeziseră și începusem să vad încețoșat. Am simțit doua brațe ce ma strânseseră puternic, apoi un sarut pe frunte. Îmi ridicasem brusc capul dorind să vad zâmbetul lui Ahito de "scuze, dar nu m-am putut abține să nu glumesc cu tine" dar, ramasesem stupefiat.
- Ți-am dat eu voie să te mai apropii de ce-i al meu? Vocea groasă a lui Maisu mă trezise din acel șoc. Mă strânse mai puternic în brate, la pieptul sau, apoi mă eliberase. Se duse spre Ahito lovindu-l cu putere în abdomen.
- Lasă-l! Țipasem cuprins de teamă. Îl luasem pe Ahito în brațe încercând să-l ridic din genunchi.
- Ți-e milă de el după câte ți-a facut, iubire?
Mă întrebase, apoi sarutându-mă apasat pe buze. Ramasesem stană de piatră. Totul luase un curs extrem de ciudat. După ce-mi eliberase buzele se apropiase iar de Ahito. Îmi închisesem strâns ochii nedorind să mai vad acea scenă. Lasasem un ușor țipat auzit când percepusem un scâncet slab de durere.
Mă ridicasem din instinct în șezut, ducându-mi mâna pe piept, simțind ritmul alert al inimii. Mă speriase îngrozitor acel vis. Fusese un fel de a doua versiune și, în același timp continuarea zilei de azi, dar într-o variantă mult mai ciudată, ba chiar horror. Nu fusese aşa îngrozitor comportamentul si faptele lui Isu pe cât fusese reactia lui Ahito. De când mă sarutase cu câteva ore în urmă, mă şi temusem să mă gândesc că ceea ce facuse şi-mi spusese în acel vis putea să se şi întâmple.
Ştiu că-i cam scurt, dar mă revanşez, promit!