28-05-2011, 07:45 PM
Îţi mulţumesc mult de tot pentru comentariu }{
3.
Katsumi a terminat desenul la care a lucrat aproape două ore. Îl ţinea în mâini şi îl privea cu atenţie, iar pe chipul său frumos nu era loc nici pentru o emoţie. Nu aveai cum să-ţi dai seama la ce se gândeşte în acel moment. Pe desen era ilustrată o femeie, îmbrăcată în haine largi, cu o pălărie ciudată pe cap. Ridurile de pe faţa sa rotundă, care erau puternic conturate cu creionul, o făceau să pară mai bătrână şi mai obosită decât o ţinea el minte. Peste câteva secunde îşi reveni şi ascunse lucrarea în una din mapele sale. La un moment dat, îşi făcu apariţia colegul său de cameră, Robert. Îl privi cu dezgust pe japonez, preţ de câteva secunde, ca mai apoi să-l ignore complet, cum o făcea mereu. Katsumi nu era ca ei. Lor le plăcea să facă ceea cu ce se ocupau zi de zi, dar Katsumi ura tot ce se afla în jur. Ura era extrem de puternică, dar nimeni nu îşi dădea seama de adevăratele sale sentimente. Aşa şi plănuise. Când va ieşi de aici, se va răzbuna pentru tot ce a îndurat, pentru mama sa şi pentru că i-au distrus visele. Cu un an în urmă era un adolescent plin de viaţă, trăia într-o familie exemplară, mergea la un liceu foarte bun şi visa să devină un pictor excelent, ca Yuko Kodama, Takehiro Karube...
Dar totul s-a ruinat în acea seară blestemată de duminică, în acea seară când a trebuit să plătească pentru greşelile semenilor lui. Toţi banii părinţilor săi, care şi aşa nu erau cine ştie ce mulţi, au dispărut în câteva clipe, iar el trebuie să plătească datoriile, cu voie sau fără. Era condamnat, ameninţat şi îşi dorea din tot sufletul să se termine acest coşmar. Oare ce cred prietenii şi colegii lui? Uneori îşi punea întrebarea asta, dar pe zi ce trecea, îi era tot mai indiferent. Îşi crease un plan în minte, cum îi va distruge pe toţi cei care şi-au bătut joc de el în cel mai josnic mod şi pe cei care l-au impus să cadă în capcana asta dură. Avea chiar şi răbdare... toate la timpul lor.
Privi la ceasul de pe perete şi ieşi din cameră. Nu avea idee ce l-a apucat azi, dar dorea să se plimbe cu fetele. Emma şi Mana erau... cine totuşi erau ele pentru el? Ar putea zice că sunt prietene, persoane cu aceeaşi soartă oribilă, nişte sărmane fete cu viaţa zdrobită. În orice caz, nu se mai înţelegea cu nimeni în afara lor şi nici dorinţă nu avea. Îi ajungea Mana cu care se mai certa uneori, dar îl încălzea faptul că era japoneză şi ea. Ce ţinea de Emma, chiar dacă nu era de origine niponă, era o fată extrem de blândă, bună la suflet şi asculta muzică bună. Şi nu avea de unde alege prietenii aici. Nu putea să iasă la o bere cu Yuki, să chiulească de la ore cu Maya... aici era închis şi limitat. Nu în sensul ăla, pentru că putea să plece oricând, dar nu ar face asta niciodată, mai ales că ştia perfect consecinţele. Era prea complicat.
- Hei, Katsumi, suntem aici! strigă Emma, văzându-l cum le caută cu privirea.
Mana doar zâmbi şi îl luă peste picior:
- Cum de nu rămâi să desenezi sau ce mai faci tu acolo în timpul liber?
Katsumi îi ignoră tonul ironic şi răspunse:
- Am chef să beau ceva tare.
Emma îl privi îngrozită:
- De fapt, noi nu ne-am gândit să bem azi...
- E problema voastră, beţi cola sau ce vă mai place vouă, dar eu am chef de vodkă.
- S-a întâmplat ceva? întrebă Mana, deja pe un ton mai serios.
- Nu, Mana, nimic - totul e perfect, nu ţi se pare? Suntem în rai, zise el calm şi zâmbi rece. - Mai bine spune ce ai păţit, de ce ai ochiul vânăt?
- Bine că mi-ai adus aminte, mă duc să-mi iau ochelarii! Emma, eşti o nesimţită, de ce nu mi-ai spus că m-am pornit în halul ăsta?!
Mana fugi înapoi, aproape cu viteza luminii. Emma răsuflă din greu şi zise:
- A avut un client nu prea normal, după cum îţi dai seama.
- ÃŽn ce sens?
- I-a ordonat să-i facă rimming şi nu a făcut-o, logic, nu o cunoşti pe Mana?
În acel moment Katsumi se gândi că rimmingul nu e cel mai oribil lucru de pe pământ. Timp de un an a cunoscut toate poziţiile sexuale posibile şi nenumărate pervesiuni. Mana era nouă şi nici idee nu avea câte probleme vor apărea. La 18 ani ai săi, Katsumi ştia prea multe. Ar fi preferat să rămână virgin pe vecie, decât să cunoască aşa chestii. Doar gândurile ce se refereau la biata sa mamă îl opreau să nu se sinucidă. O da, avea astfel de dorinţe deseori, mai ales când se nimereau clienţi care-i provocau şi lui plăcere. Asta era cel mai insuportabil, să ejaculeze datorită acestor animale.
- Gata, cum arăt?
Nici nu a observat când s-a întors Mana. Avea pe ochi o pereche de ochelari de soare, cu rama neagră, foarte drăguţi.
- Eşti sexy, constată el, privind-o din cap până-n picioare. - Cred că asta ai vrut să obţii îmbrăcându-te astfel.
- Crezi că mă voi deghiza în măicuţă doar pentru că sunt prostituată? întrebă ea şi pufni în râs.
- Ce înţelegeţi voi, mai adăugă Mana şi se porni înainte.
Ceilalţi au urmat-o, fiecare cu gândurile sale.
¤¤¤
3.
Katsumi a terminat desenul la care a lucrat aproape două ore. Îl ţinea în mâini şi îl privea cu atenţie, iar pe chipul său frumos nu era loc nici pentru o emoţie. Nu aveai cum să-ţi dai seama la ce se gândeşte în acel moment. Pe desen era ilustrată o femeie, îmbrăcată în haine largi, cu o pălărie ciudată pe cap. Ridurile de pe faţa sa rotundă, care erau puternic conturate cu creionul, o făceau să pară mai bătrână şi mai obosită decât o ţinea el minte. Peste câteva secunde îşi reveni şi ascunse lucrarea în una din mapele sale. La un moment dat, îşi făcu apariţia colegul său de cameră, Robert. Îl privi cu dezgust pe japonez, preţ de câteva secunde, ca mai apoi să-l ignore complet, cum o făcea mereu. Katsumi nu era ca ei. Lor le plăcea să facă ceea cu ce se ocupau zi de zi, dar Katsumi ura tot ce se afla în jur. Ura era extrem de puternică, dar nimeni nu îşi dădea seama de adevăratele sale sentimente. Aşa şi plănuise. Când va ieşi de aici, se va răzbuna pentru tot ce a îndurat, pentru mama sa şi pentru că i-au distrus visele. Cu un an în urmă era un adolescent plin de viaţă, trăia într-o familie exemplară, mergea la un liceu foarte bun şi visa să devină un pictor excelent, ca Yuko Kodama, Takehiro Karube...
Dar totul s-a ruinat în acea seară blestemată de duminică, în acea seară când a trebuit să plătească pentru greşelile semenilor lui. Toţi banii părinţilor săi, care şi aşa nu erau cine ştie ce mulţi, au dispărut în câteva clipe, iar el trebuie să plătească datoriile, cu voie sau fără. Era condamnat, ameninţat şi îşi dorea din tot sufletul să se termine acest coşmar. Oare ce cred prietenii şi colegii lui? Uneori îşi punea întrebarea asta, dar pe zi ce trecea, îi era tot mai indiferent. Îşi crease un plan în minte, cum îi va distruge pe toţi cei care şi-au bătut joc de el în cel mai josnic mod şi pe cei care l-au impus să cadă în capcana asta dură. Avea chiar şi răbdare... toate la timpul lor.
Privi la ceasul de pe perete şi ieşi din cameră. Nu avea idee ce l-a apucat azi, dar dorea să se plimbe cu fetele. Emma şi Mana erau... cine totuşi erau ele pentru el? Ar putea zice că sunt prietene, persoane cu aceeaşi soartă oribilă, nişte sărmane fete cu viaţa zdrobită. În orice caz, nu se mai înţelegea cu nimeni în afara lor şi nici dorinţă nu avea. Îi ajungea Mana cu care se mai certa uneori, dar îl încălzea faptul că era japoneză şi ea. Ce ţinea de Emma, chiar dacă nu era de origine niponă, era o fată extrem de blândă, bună la suflet şi asculta muzică bună. Şi nu avea de unde alege prietenii aici. Nu putea să iasă la o bere cu Yuki, să chiulească de la ore cu Maya... aici era închis şi limitat. Nu în sensul ăla, pentru că putea să plece oricând, dar nu ar face asta niciodată, mai ales că ştia perfect consecinţele. Era prea complicat.
- Hei, Katsumi, suntem aici! strigă Emma, văzându-l cum le caută cu privirea.
Mana doar zâmbi şi îl luă peste picior:
- Cum de nu rămâi să desenezi sau ce mai faci tu acolo în timpul liber?
Katsumi îi ignoră tonul ironic şi răspunse:
- Am chef să beau ceva tare.
Emma îl privi îngrozită:
- De fapt, noi nu ne-am gândit să bem azi...
- E problema voastră, beţi cola sau ce vă mai place vouă, dar eu am chef de vodkă.
- S-a întâmplat ceva? întrebă Mana, deja pe un ton mai serios.
- Nu, Mana, nimic - totul e perfect, nu ţi se pare? Suntem în rai, zise el calm şi zâmbi rece. - Mai bine spune ce ai păţit, de ce ai ochiul vânăt?
- Bine că mi-ai adus aminte, mă duc să-mi iau ochelarii! Emma, eşti o nesimţită, de ce nu mi-ai spus că m-am pornit în halul ăsta?!
Mana fugi înapoi, aproape cu viteza luminii. Emma răsuflă din greu şi zise:
- A avut un client nu prea normal, după cum îţi dai seama.
- ÃŽn ce sens?
- I-a ordonat să-i facă rimming şi nu a făcut-o, logic, nu o cunoşti pe Mana?
În acel moment Katsumi se gândi că rimmingul nu e cel mai oribil lucru de pe pământ. Timp de un an a cunoscut toate poziţiile sexuale posibile şi nenumărate pervesiuni. Mana era nouă şi nici idee nu avea câte probleme vor apărea. La 18 ani ai săi, Katsumi ştia prea multe. Ar fi preferat să rămână virgin pe vecie, decât să cunoască aşa chestii. Doar gândurile ce se refereau la biata sa mamă îl opreau să nu se sinucidă. O da, avea astfel de dorinţe deseori, mai ales când se nimereau clienţi care-i provocau şi lui plăcere. Asta era cel mai insuportabil, să ejaculeze datorită acestor animale.
- Gata, cum arăt?
Nici nu a observat când s-a întors Mana. Avea pe ochi o pereche de ochelari de soare, cu rama neagră, foarte drăguţi.
- Eşti sexy, constată el, privind-o din cap până-n picioare. - Cred că asta ai vrut să obţii îmbrăcându-te astfel.
- Crezi că mă voi deghiza în măicuţă doar pentru că sunt prostituată? întrebă ea şi pufni în râs.
- Ce înţelegeţi voi, mai adăugă Mana şi se porni înainte.
Ceilalţi au urmat-o, fiecare cu gândurile sale.
¤¤¤