Tendințe Interzise (+18)

[Wolves]

Doamne, ce împiedicată sunt. Îmi vine să mă dau cu capul de toţi pereţii. V-am răspuns tuturor la comentarii şi am scris mult, iar la sfârşit nu ştiu pe ce buton am apăsat şi s-a închis Opera. Browser idiot sau laptop idiot. Să mai încerc încă o dată.

Ayame Chan, asta a şi fost intenţia mea, să credeţi că Chris pe Alex l-a sunat. Mă bucur că mi-a ieşit cât de cât
Fără idei, ai dreptate, nu e aceeaşi magie, dar voiam să conturez relaţia lor de prietenie, să o fac mai intensă. La urma urmei, Colin e un personaj plăcut şi a ieşit aşa fără să plănuiesc. E un bun prieten.
.Dudiii, eşti regina iernii, cu suflet de gheaţă. Eh, voi încerca să scriu un capitol dur pentru tine, te voi anunţa şi dacă nici atunci nu ţi se va părea trist, nu mai ştiu ce pot să fac ;))
xByAnKax, mă bucură mult faptul că laşi comentariu la fiecare capitol, nu mă aşteptam. Ce ţine de Chris şi Alex, nu pot să te mint, mai este până la împăcare, cam multişor aş zice. Dar cu viteza mea, după cum a menţionat October, o să vină repede momentul... poate.
Đizzy, sunt happy să te văd printre cititori. În acest capitol va apărea şi şantajul de care pomeneai, iar Jean... sper să nu te dezămăgească. Ce ţine de mult dialog... aşa e stilul meu, aici încă e puţin, dar uneori p iau razna şi nu mă pot opri. Nu o duc bine cu descrierea.
October, hey! Ştiu că nu e bine ceea ce se întâmplă, mi-e milă şi mie de Alex, dar dacă totul ar fi pufos şi roz, nu ar mai fi interesant. Îţi garantez happy-end. Ah, schimb scenariul pentru că vreau să scriu despre toţi şi îmi place să vă ţin în suspans. *blush*
Crazy.Fani, nu trebuie să te scuzi pentru absenţă, pentru că nimeni din noi nu e robot şi nu e programat să lase comentarii automat, lol. Eu înţeleg perfect şi nu mă supăr, pentru că singură fac aşa. Depinde de chef. Mă bucur că ţi-a plăcut capitolul, ultimul, ştiam că vrei să vezi aşa ceva ;)

Vă mulţumesc tuturor pentru comentarii, nu aveţi idee cât de bine mă simt când le văd. Şi încă ceva, m-a inspirat piesa asta:
Click

Capitolul 10

Kiril s-a hotărât să se ducă foarte devreme la universitate, pentru că avea două întâlniri importante cu nişte părinţi insistenţi. Se apropia şi sezonul sesiunii, iar asta avea să-i aducă mari bătăi de cap. Decanii se isprăveau perfect, iar secretarul general, Martin, aproape că îl înlocuia la locul de muncă, dar uneori trebuia să apară şi el pe acolo, măcăr să facă faţă. Trebuia să apară la instituţia dată peste fiecare trei zile sau când se întâmpla ceva ieşit din comun.
Se salută cu Martin, care îi înmână o mapă albastră, mare şi groasă, iar Kiril o luă resemnat. Va trebui să se uite şi prin contracte, să le verifice valabilitatea, iar asta ura cel mai mult, căci era plictisitor din cale-afară. Îl rugă frumos să-i prepare o cafea şi intră în cabinetul său, aruncând mapa cât colo pe birou. Se aşeză pe scaun şi începu să se gândească la diverse lucruri, dar fetiţa aia zvăpăiată îi apăru chiar şi acum în minte. În ultimul timp situaţia cu Claire se ameliorase, dar alaltăieri Kiril a dat-o în bară, din nou. Nu dorea să fie atât de insistent, dar nu putea nici să-şi blocheze dorinţele. Ideea cu lenjeria aceea perversă nu a fost bună, şi-a dat seama şi singur de acest fapt. Va încerca să se abţină de la astfel de cumpărături pe viitor. Gândurile sale au luat o nouă întorsătură, au făcut un salt înalt şi l-au dus la Colin, care ieri nici măcăr nu l-a sunat. Înainte îl telefona în fiecare zi şi Kiril s-a obişnuit... oare încă era supărat? Oare de data asta, cu aşa condiţii grave, Colin va accepta să fie împreună în continuare? Trebuia să vorbească despre tot şi să clarifice lucrurile o dată şi pentru totdeauna.
- Domnule, poftim cafeaua, e tare şi fără zahăr, cum vă place.
- Mulţumesc, Martin, zise Kiril şi dădu aprobator din cap.
- Domnule, un student vrea să intre, urgent. I-am spus că sunteţi ocupat şi nu primiţi studenţi astăzi, dar insistă...
- Cine e? întrebă Kiril cu riscul de a auzi un nume necunoscut.
Era imposibil să-i cunoască pe toţi cei care învăţau acolo, dar nu se plângea de memorie. Pe o mare parte îi ştia perfect, chiar dacă doar vizual.
- Jean D'Ori, din anul doi.
Kiril se încordase, simţind cum îi îngheaţă sângele în vene. Acesta era studentul care l-a văzut sărutându-se cu Claire şi clar că voia să-l şantajeze. Nu avea nevoie de probleme, trebuia să scape mai repede de acest mucos, care probabil voia garanţia notelor bune sau permisiunea de a nu se prezenta la ore deloc şi fără consecinţe. Visuri studenţeşti. Şi totuşi, nu îi putea permite unui tip ca ăsta, mai mic cu cincisprezece ani ca Kiril, să-i joace festa. Şi oare de ce numele ăsta de familie îi era atât de cunoscut? Pe Jean l-a văzut prima dată la o conferinţă cu nişte profesori din Franţa, unde a prezentat un proiect din partea grupului său, de aceea şi îl ţinea minte perfect, dar numele lui de familie... hmm, trebuia să se gândească mai bine la faptul dat.
- Invită-l, zise Kiril rece.
Martin dădu din cap şi ieşi. Peste câteva clipe uşa se deschise şi francezul păşi galant în cabinet. Se aşeză pe scaunul din faţa biroului, fără permisiune desigur şi zâmbi aproape inocent. Kiril ridică o sprânceană, uimit, dar nu zise nimic, aşteptând să înceapă micul adversar.
- Nu mă serviţi cu un ceai? întrebă tânărul, de parcă nici nu-şi dădea seama unde se află.
Kiril pufni şi îl privi ca pe un nebun de legat, iar apoi zise:
- Nu e cazul, sunt foarte ocupat. Ce-ai dorit? răspunse el cu răbdare.
- Domnule director, ţin să precizez că discuţia noastră va fi lungă şi tensionată, ar fi mai bine să mă serviţi cu un ceai. Ah, da, lăsaţi cafeaua la o parte şi turnaţi-vă wiskey, mă tem că nervii nu vă vor ţine, zise Jean pe un ton obraznic.
Kiril încă mai rezista, se ţinea în mâini, dar simţea că încă puţin şi-i crapă răbdarea.
- Nu cred că e cazul, am mai spus o dată şi nu am de gând să repet. Treci la subiectul principal şi nu-mi pierde timpul, zise el dur.
- Oui, oui, înţeleg că vă deranjez, dar sunteţi nevoit să mă ascultaţi până la ultimul cuvânt. În primul rând vreau să vă spun că mi-a plăcut amanta dumneavoastră, fierbinte fetiţă.
Kiril răsuflă din greu, îşi încrucişă mâinile la piept şi zise, cu note de dezgust în voce:
- Dacă vorbele tale vor avea acelaşi ton şi mai ales dacă nu ai altă problemă mai serioasă, părăseşte cabinetul.
- Nu, nu! Va fi interesant, în orice caz pentru mine. Am o întrebare şi nu vreau să o ocolesc prea mult timp. "Claire" e un nume frumos foc. Dumneavoastră l-aţi ales sau nu aţi fost atunci lângă mama fetei?
Kiril rămase stupefiat, blocat, cu gura căscată, cum vreţi. Încă nimeni şi niciodată nu a reuşit să creeze pe chipul său o asemenea expresie.
- Mai repetă o dată! Ce tot îndrugi? se răsti Kiril enervat.
- Mai încet, dacă nu doriţi ca dialogul nostru să fie auzit de toţi colegii voştri, ce servesc ceai în cancelarie. Sau poate ieşim acolo să continuăm? Sunt sigur că le va plăcea spectacolul!
Kiril trase aer în piept, încercă să se calmeze şi îşi astupă faţa cu mâinile. Jean surâse, vizibil mulţumit de reacţia pe care a creat-o. Băiatul continuă sigur pe sine:
- Deci Claire, fiica dumneavoastră sau amanta, cum vă convine...
În acest moment Kiril se repezi peste masă şi-i apucă gulerul cămăşii, roşu de furie.
- ... e foarte drăguţă şi nu merită să aibă aşa un tată ticălos. Aţi înţeles ce am în vedere?
- Cum îţi permiţi, căţelule? şopti Kiril, privindu-l insistent în ochi, de parcă dorea să găsească acolo ceva important.
- Îmi permit şi nimeni nu îmi va interzice, luaţi-vă mâinile de pe mine, vă rog, zise Jean cu dezgust şi se smunci din strânsoare.
Kiril se linişti şi întrebă cât se putea de calm:
- Spune ce vrei şi terminăm odată şi pentru totdeauna cu asta.
- Ce vreau eu? întrebă Jean şi începu să râdă în hohote.
Directorul nu răspunse, încerca să se relaxeze cât de cât, dar acel râs îl dispera. Nu mirosea a bine, deloc.
- Vreau să te distrug, iar tu mă vei ajuta, zise Jean şi zâmbi tăios.
Asta a fost ultima picătură, declaraţie de nebun. Nebun de legat. Lui Kiril nu-i venea să creadă ceea ce aude.
***