08-07-2011, 02:56 PM
Mulţumesc mult pentru comentarii.
Cel care l-a oprit pe Alex când a vrut să spună tuturor despre relaţia lui cu Chris, era Jean.
Lectură plăcută în continuare.
Îşi izbi privirea de nişte ochi mari, căprui şi îngrijoraţi. Nu avea nici cea mai vagă idee cine ar putea fi tipul care-l îmbrăţişa atât de strâns şi ocrotitor, dar ceva îl făcu să nu se ferească.
- Cine eşti? întrebă el cu vocea puţin răguşită din cauza plânsului.
- Jean.
- Jean? a repetat băiatul puţin confuz.
- Da.
- Ce faci aici? întrebă Chris, privindu-l atent.
- Am venit să te susţin.
- Înveţi aici? De unde mă cunoşti? De ce faci asta?
Un şuvoi de întrebări a năvălit peste brunet, dar Jean doar surâse vesel şi zise:
- Mai bine mergi cu mine să vorbim în altă parte şi îţi voi răspunde la toate întrebările. În plus, vreau să-ţi spun ceva extrem de important, fii sigur că ai dreptul să afli...
- Bine, pronunţă Chris şi se ridică de jos. L-a urmat pe băiatul misterios fără să se gândească prea mult. Când treceau prin curtea şcolii, l-au întâlnit pe Alex, care avea o faţă destul de iritată şi era pierdut în acelaşi timp. Simţi cum i se umezesc ochii din nou şi ridică capul sus, privind cerul senin, dorind să alunge lacrimile.
- Chris!
Brunetul tresări la auzul acelei voci cunoscute, familiare, iubite, dar pe care în acelaşi timp nu dorea să o mai audă nicicând.
- Ce vrei? întrebă el şi îi ieşi mult mai dur decât şi-ar fi dorit, decât ar fi fost normal.
Alex îl privi mirat, ridică o sprânceană confuz şi îl privea. Chiar nu înţelegea de ce iubitul său i-a răspuns aşa de urât, Christian pe care îl ştia niciodată nu ar fi făcut una ca asta.
- Chris, unde ai fost? Te-am căutat...
- Serios? Oare de ce, să continui ce a început Sempley?
Alex nu avea cuvinte, nu înţelegea ce avea în vedere brunetul pe care îl iubea din toată inima. Nu îi înţelegea comportamentul şi privirea rece ca gheaţa.
- Mă grăbesc şi nu cred că mai avem ce vorbi... vreodată, zise Chris şi îl apucă pe Jean de mână, fără să-şi dea seama.
Au plecat de acolo cu paşi repezi, lăsându-l pe blond cu gura căscată la propriu. Şi tot în acel moment Alex simţi cum cineva îi zdrobeşte inima. Acel cineva mergea de mână cu alt băiat, îi vorbea rece şi s-a schimbat. Chiar durea nespus de mult.
" Cu ce am greşit? " se întrebă el şi strânse pumnii cu putere.
Nici nu simţi cum unghiile i-au intrat în carne, nu a simţit nici cum s-a rănit pe sine însuşi, căci rana din sufletul său ucis era mult mai adâncă.
***
Părinţii săi erau la serviciu, de aceea Chris i-a propus lui Jean să meargă la el acasă. Nu avea chef să stea în vreo cafenea sau în orice alt loc public, nu dorea să-l vadă iar pe Alex sau pe Sempley.
- Mergem în camera mea, să nu ne deranjeze dacă se întorc ai mei mai devreme.
Jean îl urmă pe Chris, între timp studiind atent locul în care a crescut fratele său. Era o casă drăguţă, dar nu se compara cu a sa. Totuşi va trebui să vorbească cu mama lui, cât mai urgent. Trebuia să înţeleagă de ce Chris nu a fost lângă el tot acest timp.
- Ia loc pe patul meu, zise Chris, care deja s-a aşezat pe scaunul din faţa biroului.
Jean făcu cum i se spuse şi începu tirada:
- Te atenţionez că ceea ce vei auzi acum te va şoca sau poate chiar nu vei voi să crezi. Îţi mai spun că singur am aflat despre faptul dat cu câteva săptămâni în urmă.
Era prea intrigant, Chris se aşeză mai comod şi Jean continuă:
- Mai bine aşează-te lângă mine, eşti prea departe şi nu mă simt comod.
Chiar dacă era ciudat băiatul, Chris îl ascultă şi făcu aşa cum i se spuse.
- Cu şase săptămâni în urmă am primit un e-mail. De obicei ignor adresele necunoscute, dar titlul m-a intrigat de data asta. Mesajul era de la un domn. Pot să îţi spun pe scurt ce mi-a scris. Suna cam aşa, că dacă vreau să aflu ce mi-au ascuns părinţii - să mă întâlnesc cu dumnealui. Nu cerea nimic în schimb. Eu nu am acceptat, crezând că e o glumă de prost gust. Există multe persoane ce nu mă agrează mai deloc şi de aceea nu m-a convins uşor. Peste ceva timp am primit un telefon. A insistat iar să ne întâlnim, cu pretextul că ceea ce vrea să-mi zică nu se zice pe telefon. I-am propus să-mi spună aşa şi după asta voi decide dacă face să merg să mă văd cu dânsul sau nu. Atunci mi-a spus că... am un frate. De la început am râs, căci e imposibil! Am crescut singur de mic copil şi după ce a murit tata, am rămas doar cu mama. Pe ea nici până acum nu am întrebat-o, dar ştiu că e adevărat tot ce mi-a spus omul acela. Mi-a dat datele fratelui meu şi am găsit documente şi informaţii, nu fără mult chin, desigur.
- Bine, Jean, nu te supăra, dar ce treabă am eu cu toată istoria asta? întrebă Chris nedumerit.
- Chiar nu înţelegi? Tu eşti fratele meu!
Chris îl privi ca pe un nebun, iar după asta începu să râdă în hohote. Jean nu se aştepta nicidecum la aşa reacţie.
- Îţi ajunge, eu nu văd nimic amuzant.
Chris se linişti cu greu, dar când îl privi pe Jean iarăşi, începu să râdă şi mai tare.
Atunci se deschise uşa şi în cameră intră o doamnă.
- Chris, nu faceţi atâta gălăgie! Tatăl tău e cu un coleg de serviciu, ce se va gândi acel domn?
- Mama, stai, cum să nu râd?! Ştii ce îmi spune acest băiat? Că e fratele meu!
Jean o privi atent pe femeie, care începea să se schimbe la faţă. Chris se opri din râs imediat şi întrebă:
- Mama, ce ai?
- Uite, Chris, vezi că mama ta s-a schimbat la faţă? Pentru că ştie că e adevărat! Nu-i aşa doamnă? Chris e adoptat, da? E posibil să aibă un frate?
Femeia tăcea mută, căci nu avea idee ce să zică. Încremeni de-a dreptul, iar Chris simţi cum îi îngheaţă sângele în vene:
- E adevărat? întrebă el calm.
- Chris... trebuie să vorbim...
- E adevărat sau nu?! strigă el, fără să fie în stare să-şi stăpânească emoţiile.
- Da, dar...
Brunetul fugi de acolo, fără să dorească să mai audă ceva în plus. Jean se ridică nedumerit, dar se opri, văzând că femeia are lacrimi în ochi. Trebuia să-l lase pe Christian să-şi revină şi apoi vor continua discuţia.
***
Cel care l-a oprit pe Alex când a vrut să spună tuturor despre relaţia lui cu Chris, era Jean.
Lectură plăcută în continuare.
Capitolul 7
Îşi izbi privirea de nişte ochi mari, căprui şi îngrijoraţi. Nu avea nici cea mai vagă idee cine ar putea fi tipul care-l îmbrăţişa atât de strâns şi ocrotitor, dar ceva îl făcu să nu se ferească.
- Cine eşti? întrebă el cu vocea puţin răguşită din cauza plânsului.
- Jean.
- Jean? a repetat băiatul puţin confuz.
- Da.
- Ce faci aici? întrebă Chris, privindu-l atent.
- Am venit să te susţin.
- Înveţi aici? De unde mă cunoşti? De ce faci asta?
Un şuvoi de întrebări a năvălit peste brunet, dar Jean doar surâse vesel şi zise:
- Mai bine mergi cu mine să vorbim în altă parte şi îţi voi răspunde la toate întrebările. În plus, vreau să-ţi spun ceva extrem de important, fii sigur că ai dreptul să afli...
- Bine, pronunţă Chris şi se ridică de jos. L-a urmat pe băiatul misterios fără să se gândească prea mult. Când treceau prin curtea şcolii, l-au întâlnit pe Alex, care avea o faţă destul de iritată şi era pierdut în acelaşi timp. Simţi cum i se umezesc ochii din nou şi ridică capul sus, privind cerul senin, dorind să alunge lacrimile.
- Chris!
Brunetul tresări la auzul acelei voci cunoscute, familiare, iubite, dar pe care în acelaşi timp nu dorea să o mai audă nicicând.
- Ce vrei? întrebă el şi îi ieşi mult mai dur decât şi-ar fi dorit, decât ar fi fost normal.
Alex îl privi mirat, ridică o sprânceană confuz şi îl privea. Chiar nu înţelegea de ce iubitul său i-a răspuns aşa de urât, Christian pe care îl ştia niciodată nu ar fi făcut una ca asta.
- Chris, unde ai fost? Te-am căutat...
- Serios? Oare de ce, să continui ce a început Sempley?
Alex nu avea cuvinte, nu înţelegea ce avea în vedere brunetul pe care îl iubea din toată inima. Nu îi înţelegea comportamentul şi privirea rece ca gheaţa.
- Mă grăbesc şi nu cred că mai avem ce vorbi... vreodată, zise Chris şi îl apucă pe Jean de mână, fără să-şi dea seama.
Au plecat de acolo cu paşi repezi, lăsându-l pe blond cu gura căscată la propriu. Şi tot în acel moment Alex simţi cum cineva îi zdrobeşte inima. Acel cineva mergea de mână cu alt băiat, îi vorbea rece şi s-a schimbat. Chiar durea nespus de mult.
" Cu ce am greşit? " se întrebă el şi strânse pumnii cu putere.
Nici nu simţi cum unghiile i-au intrat în carne, nu a simţit nici cum s-a rănit pe sine însuşi, căci rana din sufletul său ucis era mult mai adâncă.
***
Părinţii săi erau la serviciu, de aceea Chris i-a propus lui Jean să meargă la el acasă. Nu avea chef să stea în vreo cafenea sau în orice alt loc public, nu dorea să-l vadă iar pe Alex sau pe Sempley.
- Mergem în camera mea, să nu ne deranjeze dacă se întorc ai mei mai devreme.
Jean îl urmă pe Chris, între timp studiind atent locul în care a crescut fratele său. Era o casă drăguţă, dar nu se compara cu a sa. Totuşi va trebui să vorbească cu mama lui, cât mai urgent. Trebuia să înţeleagă de ce Chris nu a fost lângă el tot acest timp.
- Ia loc pe patul meu, zise Chris, care deja s-a aşezat pe scaunul din faţa biroului.
Jean făcu cum i se spuse şi începu tirada:
- Te atenţionez că ceea ce vei auzi acum te va şoca sau poate chiar nu vei voi să crezi. Îţi mai spun că singur am aflat despre faptul dat cu câteva săptămâni în urmă.
Era prea intrigant, Chris se aşeză mai comod şi Jean continuă:
- Mai bine aşează-te lângă mine, eşti prea departe şi nu mă simt comod.
Chiar dacă era ciudat băiatul, Chris îl ascultă şi făcu aşa cum i se spuse.
- Cu şase săptămâni în urmă am primit un e-mail. De obicei ignor adresele necunoscute, dar titlul m-a intrigat de data asta. Mesajul era de la un domn. Pot să îţi spun pe scurt ce mi-a scris. Suna cam aşa, că dacă vreau să aflu ce mi-au ascuns părinţii - să mă întâlnesc cu dumnealui. Nu cerea nimic în schimb. Eu nu am acceptat, crezând că e o glumă de prost gust. Există multe persoane ce nu mă agrează mai deloc şi de aceea nu m-a convins uşor. Peste ceva timp am primit un telefon. A insistat iar să ne întâlnim, cu pretextul că ceea ce vrea să-mi zică nu se zice pe telefon. I-am propus să-mi spună aşa şi după asta voi decide dacă face să merg să mă văd cu dânsul sau nu. Atunci mi-a spus că... am un frate. De la început am râs, căci e imposibil! Am crescut singur de mic copil şi după ce a murit tata, am rămas doar cu mama. Pe ea nici până acum nu am întrebat-o, dar ştiu că e adevărat tot ce mi-a spus omul acela. Mi-a dat datele fratelui meu şi am găsit documente şi informaţii, nu fără mult chin, desigur.
- Bine, Jean, nu te supăra, dar ce treabă am eu cu toată istoria asta? întrebă Chris nedumerit.
- Chiar nu înţelegi? Tu eşti fratele meu!
Chris îl privi ca pe un nebun, iar după asta începu să râdă în hohote. Jean nu se aştepta nicidecum la aşa reacţie.
- Îţi ajunge, eu nu văd nimic amuzant.
Chris se linişti cu greu, dar când îl privi pe Jean iarăşi, începu să râdă şi mai tare.
Atunci se deschise uşa şi în cameră intră o doamnă.
- Chris, nu faceţi atâta gălăgie! Tatăl tău e cu un coleg de serviciu, ce se va gândi acel domn?
- Mama, stai, cum să nu râd?! Ştii ce îmi spune acest băiat? Că e fratele meu!
Jean o privi atent pe femeie, care începea să se schimbe la faţă. Chris se opri din râs imediat şi întrebă:
- Mama, ce ai?
- Uite, Chris, vezi că mama ta s-a schimbat la faţă? Pentru că ştie că e adevărat! Nu-i aşa doamnă? Chris e adoptat, da? E posibil să aibă un frate?
Femeia tăcea mută, căci nu avea idee ce să zică. Încremeni de-a dreptul, iar Chris simţi cum îi îngheaţă sângele în vene:
- E adevărat? întrebă el calm.
- Chris... trebuie să vorbim...
- E adevărat sau nu?! strigă el, fără să fie în stare să-şi stăpânească emoţiile.
- Da, dar...
Brunetul fugi de acolo, fără să dorească să mai audă ceva în plus. Jean se ridică nedumerit, dar se opri, văzând că femeia are lacrimi în ochi. Trebuia să-l lase pe Christian să-şi revină şi apoi vor continua discuţia.
***