29-05-2011, 09:06 PM
Încercând să scap de nervi, am mai redactat un next mic, aşa ca să vă ţin în suspans. La sfârşit e clar despre ce merge vorva. Mersi mult pentru commuri, I love you <3
Capitolul 28 - Alex
Niciodată nu m-am gândit că Chris poate fi atât de curajos şi dornic de aventură, dar după fazele extreme ce-au avut loc în parcul de distracţii, am rămas cu gura căscată. Chiar şi eu tremuram înainte să încerc unele caruserii, dar Chris era atât de entuziasmat! Mi-a spus că e pentru a doua oară în viaţă când vizitează locul acesta. Peste patru ore, când am ieşit de acolo, Chris era cel mai vesel om de pe întregul pământ, dar mie-mi venea să vomit. Am rezistat doar pentru el. Doar Dumnezeu ştie cât de frică-mi era aflându-mă în Roata Dracilor.
- Ce fain a fost! Ce mişto, mamă, ce m-am distrat! a exclamat Chris fericit şi a râs cu gust.
Am zâmbit şi eu, dar nu mi-a ieşit prea convingător. Văzând marmelada pe care o mânca cu atâta poftă, mi-am dat seama că nu mai rezist. Îmi era ruşine şi nu puteam să vomit în faţa lui. I-am făcut cu mâna să mă aştepte şi m-am ascuns după un copac. I-am auzit râsul şi era clar că a înţeles ce se întâmplă cu mine, dar mie nu mi se părea funny, chiar deloc.
- Ţine, zise el şi îmi întinse un pachet cu şerveţele uscate.
- Multumesc, dar nu trebuia să vii...
- Crezi că nu am mai văzut cum vomită lumea?
- !!!
Nu ştiam ce replică să-i dau la asta. Am luat un şerveţel, care mirosea a lămâie şi mi-am şters buzele cu el. Chris mi-a întins sticla cu apă minerală şi am băut din ea, potolindu-mi setea şi alungând gustul groaznic din gură.
- Am nevoie urgenta să-mi spăl dinţii, am spus eu sfiat şi supărat.
- Mm, ţine o pastiluţă mentolată, până când.
I-am zâmbit mulţumit şi l-am întrebat:
- Mergi la mine?
Nu cred, mâine suntem la şcoală şi mama ta va crede că nu suntem întregi la cap.
- Nu va zice nimic şi oricum ea pleacă mâine dimineaţă, pentru câteva săptămâni, iar eu voi rămâne singur.
- Tare, dar nu azi... mâine, ok? Trebuie să mai trec şi pe acasă, căci părinţii mei nu mai înţeleg de ce nu dorm în camera mea.
M-am încruntat. Mi-am dat seama că dormea nopţile la Colin... oare totul era atât de serios la ei? Probabil Chris a observat îngândurarea mea, căci tuşi, făcându-mă să revin la realitate.
- Scuze, mă gândeam la ceva.
- La ce? Unde dormeam nopţile?
- Chris, nu ţi-a spus nimeni că esşti prea direct uneori?
- Nu mai ţin minte. Evident că dormeam la Colin, doar eram iubiţi şi nu e nimic straniu în chestia asta.
- Poate.
- Eşti gelos? întrebă el şi mă privi amuzat.
- Aş vrea să nu fiu, dar nu pot, înţelegi? Nu pot să-mi imaginez că poţi fi cu altcineva, că te sărută altcineva, te mângâie şi te iubeşte... Chris, eşti al meu de acum încolo şi nu am de gând să te pierd. Te iubesc cel mai mult şi nu vreau să văd alţi băieţi şi fete lângă tine. Iartă-mă, ştiu că exagerez, dar...
Chris s-a apropiat de mine şi mi-a închis gura cu un sărut. Am vrut să mă înlătur de cum mi-am adus aminte că cu ceva timp în urmă vomitasem, dar el nu m-a lăsat. Nu era nici un gust neplăcut, doar dulceaţa sa dintotdeauna. Chris mă săruta cu atâta pasiune, încât mă făcea să cred că nu va pleca niciodată de lângă mine. Parcă puteam să-i citesc totul pe buze şi nu neapărat când vorbeşte.
- Sunt al tău, mi-a şoptit iubitul meu direct în buzele întredeschise.
În acel moment am simţit cum mi se taie răsuflarea.
Sunt al tău - aproape un te iubesc.
"Ba nu, e ceva mai mult" am gândit eu, îmbrăţişându-l strâns.
Atunci am observat că ne priveşte cineva şi am tresărit fără să vreau.
- Nu îmi vine să cred, a rostit o voce extrem de dezămăgită, făcându-l pe Chris să se întoarcă brusc.
***
Capitolul 28 - Alex
Niciodată nu m-am gândit că Chris poate fi atât de curajos şi dornic de aventură, dar după fazele extreme ce-au avut loc în parcul de distracţii, am rămas cu gura căscată. Chiar şi eu tremuram înainte să încerc unele caruserii, dar Chris era atât de entuziasmat! Mi-a spus că e pentru a doua oară în viaţă când vizitează locul acesta. Peste patru ore, când am ieşit de acolo, Chris era cel mai vesel om de pe întregul pământ, dar mie-mi venea să vomit. Am rezistat doar pentru el. Doar Dumnezeu ştie cât de frică-mi era aflându-mă în Roata Dracilor.
- Ce fain a fost! Ce mişto, mamă, ce m-am distrat! a exclamat Chris fericit şi a râs cu gust.
Am zâmbit şi eu, dar nu mi-a ieşit prea convingător. Văzând marmelada pe care o mânca cu atâta poftă, mi-am dat seama că nu mai rezist. Îmi era ruşine şi nu puteam să vomit în faţa lui. I-am făcut cu mâna să mă aştepte şi m-am ascuns după un copac. I-am auzit râsul şi era clar că a înţeles ce se întâmplă cu mine, dar mie nu mi se părea funny, chiar deloc.
- Ţine, zise el şi îmi întinse un pachet cu şerveţele uscate.
- Multumesc, dar nu trebuia să vii...
- Crezi că nu am mai văzut cum vomită lumea?
- !!!
Nu ştiam ce replică să-i dau la asta. Am luat un şerveţel, care mirosea a lămâie şi mi-am şters buzele cu el. Chris mi-a întins sticla cu apă minerală şi am băut din ea, potolindu-mi setea şi alungând gustul groaznic din gură.
- Am nevoie urgenta să-mi spăl dinţii, am spus eu sfiat şi supărat.
- Mm, ţine o pastiluţă mentolată, până când.
I-am zâmbit mulţumit şi l-am întrebat:
- Mergi la mine?
Nu cred, mâine suntem la şcoală şi mama ta va crede că nu suntem întregi la cap.
- Nu va zice nimic şi oricum ea pleacă mâine dimineaţă, pentru câteva săptămâni, iar eu voi rămâne singur.
- Tare, dar nu azi... mâine, ok? Trebuie să mai trec şi pe acasă, căci părinţii mei nu mai înţeleg de ce nu dorm în camera mea.
M-am încruntat. Mi-am dat seama că dormea nopţile la Colin... oare totul era atât de serios la ei? Probabil Chris a observat îngândurarea mea, căci tuşi, făcându-mă să revin la realitate.
- Scuze, mă gândeam la ceva.
- La ce? Unde dormeam nopţile?
- Chris, nu ţi-a spus nimeni că esşti prea direct uneori?
- Nu mai ţin minte. Evident că dormeam la Colin, doar eram iubiţi şi nu e nimic straniu în chestia asta.
- Poate.
- Eşti gelos? întrebă el şi mă privi amuzat.
- Aş vrea să nu fiu, dar nu pot, înţelegi? Nu pot să-mi imaginez că poţi fi cu altcineva, că te sărută altcineva, te mângâie şi te iubeşte... Chris, eşti al meu de acum încolo şi nu am de gând să te pierd. Te iubesc cel mai mult şi nu vreau să văd alţi băieţi şi fete lângă tine. Iartă-mă, ştiu că exagerez, dar...
Chris s-a apropiat de mine şi mi-a închis gura cu un sărut. Am vrut să mă înlătur de cum mi-am adus aminte că cu ceva timp în urmă vomitasem, dar el nu m-a lăsat. Nu era nici un gust neplăcut, doar dulceaţa sa dintotdeauna. Chris mă săruta cu atâta pasiune, încât mă făcea să cred că nu va pleca niciodată de lângă mine. Parcă puteam să-i citesc totul pe buze şi nu neapărat când vorbeşte.
- Sunt al tău, mi-a şoptit iubitul meu direct în buzele întredeschise.
În acel moment am simţit cum mi se taie răsuflarea.
Sunt al tău - aproape un te iubesc.
"Ba nu, e ceva mai mult" am gândit eu, îmbrăţişându-l strâns.
Atunci am observat că ne priveşte cineva şi am tresărit fără să vreau.
- Nu îmi vine să cred, a rostit o voce extrem de dezămăgită, făcându-l pe Chris să se întoarcă brusc.
***