02-08-2011, 12:55 AM
Mersi mult pentru comentarii. M-am hotărât să pun nextul, cu riscul să se piardă cât merge lucrul cu forumul, dar poate totul va fi bine. ;)
Tristeţe, durere, amărăciune şi dor. Nici nu ştia care sentiment dintre cele enumerate era mai pronunţat. Nu mai putea rezista, îi venea să strice ceva, să nimicească, să alunge şi să uite, dar ar fi prea simplu. Voia să înceapă totul de la început, dar era imposibil să facă asta fără el. Nici măcăr nu înţelegea cu ce a greşit, ce a făcut incorect şi de ce totul s-a întors împotriva sa? Erau nişte întrebări care aşteptau răspunsurile cu disperare. Măcăr nişte biete aluzii, ca să-şi poată da seama singur de restul, dar nu i s-a oferit nimic. Trebuia să înţeleagă cu orice preţ. Ar fi fost prea de tot, să se termine aşa o relaţie, de la o prostie, nu altceva. Trebuia să vorbească cu Chris.
Alex privi la ceasul de pe mâna sa stângă şi răsuflă uşurat. Au rămas doar cinci minute şi avea să se termine ora plictisitoare de chimie. Ura liceul, mai ales în ultima perioadă, deoarece de câte ori întorcea capul spre dreapta, vedea un loc gol, fără pomeneală de Chris. Nu îi venea să creadă că iubitul său s-a dat bătut, aşa dintr-o dată. Sau trebuia să îi zică fostul iubit? Nu dorea să creadă în aşa ceva, pentru dânsul Chris era cel mai scump... încă. Va lupta pentru adevăr şi pentru iubire. Poate sunau oribil acele gânduri ce-l măcinau în fiecare clipă, dar aşa era, îndrăgostit şi orb. Chiar şi colegii îl priveau straniu, nimeni nu îi vorbea şi nici fetele nu îl mai curtau ca înainte. Perfect!
Într-un sfârşit mult aşteptat a sunat şi Alex începu să-şi strângă rechizitele cu viteza luminii. Era fericit că se întoarce acasă, mai ales că şi-a promis că nu va mai sta cu mâinile în sân şi acum era sigur pe sine, dar cineva l-a strigat şi s-a întors nemulţumit.
***
Chris zâmbi fericit şi îşi îmbrăţişă fratele. Se simţea perfect şi îi era ruşine de gândurile sale anterioare. Jean s-a dovedit a fi genial şi i-a ridicat dispoziţia la maxim.
- Wow, de unde atâta dragoste pe capul tău? întrebă Jean ironic, dar fără pic de răutate.
- Chiar am o dipoziţie perfectă, m-am distrat de minune şi totul datorită ţie! exclamă Chris cu entuziasm.
Ambii şi-au adus aminte: patinoar, bowling, cinema, biliard, parcul de distracţii. Chiar a fost interesant, dar din păcate nimic nu ţine o veşnicie, mai ales momentele frumoase.
- Da, a fost o zi minunată şi cel mai important este că am petrecut-o împreună. Chris, sunt foarte fericit că te-am găsit, nu ai idee ce simt acum, zise Jean cu sinceritate.
- Ba am! Crede-mă, simt acelaşi lucru!
Jean îl mângâie pe cap şi zâmbi. Era un gest foarte intim, după părerea lui Christian, dar între fraţi se permitea orice. Spera să nu se termine niciodată această zi, dar uite că deja apune soarele...
- Bine, tot ce e frumos se termină odată şi odată, dar nu-i nicio problemă, vom continua mâine. Hai să te duc acasă...
Jean nu a terminat vorba, ci tăcu, căci Chris a lăsat ochii la pământ, aşa demonstrativ. Părea îngrijorat, dacă nu chiar nemulţumit.
- Aşa, să înţeleg că nu vrei acasă, îşi dădu seama băiatul.
- Nu vreau, ÅŸopti Chris trist.
- Mergi la mine? întrebă Jean atent.
- Da! răspunse Chris şi zâmbi fericit.
- Dar trebuie să te previn, acolo e... acolo e mama...
Brunetului i-a pierit imediat zâmbetul de pe buze şi stătea nemişcat ca o stană de piatră. Nu, nu mai dorea să se ducă cu Jean, nu voia să o vadă pe acea femeie. Era bucuros că şi-a găsit fratele, dar nu...
- Te înţeleg perfect, facem cum vrei tu. Eu nu îi spun nimic, mergem la mine şi îi voi spune că eşti un prieten, dacă dăm ochii cu ea, ceea ce-i puţin probabil. E foarte bolnavă şi stă mai mult în camera sa, rezolvă Jean problema.
- Nu ştiu, nu sunt sigur, murmură Chris îngrijorat.
- Chris, stai fără grijă, nu se va întâmpla nimic. Vreau să fii lângă mine, doar mi-ai lipsit atât de mult! Mai bine spune, vrei ceva? Îngheţată? întrebă Jean şi zâmbi.
- Da, îmi place cea de ciocolată, răspunse Chris şi zâmbi nesigur, dar fiind fericit că fratele său a schimbat tema discuţiei.
- Mie cea de vanilie.
Totul era aproape perfect.
***
Claire râdea de mama focului. Simţea că încă puţin şi va înebuni pentru totdeauna. Nu ştia cum să se calmeze, nu era în stare să se oprească şi tremura toată, printre acele hohote isterice. Kiril se apropie de ea, mai întâi o privi sceptic, iar apoi răsuflă din greu şi îi trase o palmă puternică peste obrazul drept. Colin tresări, căci nu se aştepta la asta. Acelaşi lucru se putea spune şi despre fată.
- Ai înebunit cu totul?! strigă ea enervată şi îşi atinse obrazul cu mâna.
- Trebuia să te calmez, nu îmi plac fetele isterice.
- PARCĂ M-AR INTERESA PE MINE CE ÎŢI PLACE ŢIE ŞI CE NU! EŞTI UN NESIMŢIT, AI ÎNTRECUT MĂSURA, ORICE LIMITĂ!
Kiril surâse amuzat şi se înlătură, iar Colin se apropie de Claire şi încerca să o calmeze. O îmbrăţişă şi-şi privi supărat iubitul.
- Sunteţi incredibili! De ce mă priviţi de parcă aş fi omorât un om acum, de faţa voastră? întrebă rusul puţin iritat.
- Nu trebuia să o loveşti!
- Nu trebuia să mă loveşti!
Au răspuns ambii în acelaşi timp şi au rostit aproximativ acelaşi gând, iar chestia asta chiar a încălzit atmosfera şi Claire începu să râdă iar, de data asta mai calm.
- Mai faci o singură dată aşa ceva şi nu răspund de mine, spuse ea mai apoi.
- Voi ţine cont, zise Kiril şi zâmbi sarcastic.
Claire doar îl fulgeră cu privirea şi atunci interveni Colin, dornic de a schimba tema:
- Vrem să vorbim despre ceva cu tine, Kiril.
- Nu, Colin, încetează, eu m-am răzgândit! exclamă Claire speriată.
- Numai nu spune că sunteţi de acord să facem sex în grup, ceea ce speram de mult timp. Am dreptate? întrebă Kiril pe un ton serios şi sorbi din cafeaua sa.
- E imposibil să vorbeşti cu nebunul ăsta, gata Colin, las-o baltă, zise Claire enervată.
- Cred că fiica ta trebuie să facă o facultate... la universitatea ta, spuse Colin şi atunci Kiril mai nu s-a înecat cu cafea.
Îi privi pe ambii, extrem de uimit şi chiar era greu să uimeşti aşa om. Claire îşi muşcă buza, urând să aştepte. Oare care va fi reacţia tatălui ei?
***
Capitolul 16
Tristeţe, durere, amărăciune şi dor. Nici nu ştia care sentiment dintre cele enumerate era mai pronunţat. Nu mai putea rezista, îi venea să strice ceva, să nimicească, să alunge şi să uite, dar ar fi prea simplu. Voia să înceapă totul de la început, dar era imposibil să facă asta fără el. Nici măcăr nu înţelegea cu ce a greşit, ce a făcut incorect şi de ce totul s-a întors împotriva sa? Erau nişte întrebări care aşteptau răspunsurile cu disperare. Măcăr nişte biete aluzii, ca să-şi poată da seama singur de restul, dar nu i s-a oferit nimic. Trebuia să înţeleagă cu orice preţ. Ar fi fost prea de tot, să se termine aşa o relaţie, de la o prostie, nu altceva. Trebuia să vorbească cu Chris.
Alex privi la ceasul de pe mâna sa stângă şi răsuflă uşurat. Au rămas doar cinci minute şi avea să se termine ora plictisitoare de chimie. Ura liceul, mai ales în ultima perioadă, deoarece de câte ori întorcea capul spre dreapta, vedea un loc gol, fără pomeneală de Chris. Nu îi venea să creadă că iubitul său s-a dat bătut, aşa dintr-o dată. Sau trebuia să îi zică fostul iubit? Nu dorea să creadă în aşa ceva, pentru dânsul Chris era cel mai scump... încă. Va lupta pentru adevăr şi pentru iubire. Poate sunau oribil acele gânduri ce-l măcinau în fiecare clipă, dar aşa era, îndrăgostit şi orb. Chiar şi colegii îl priveau straniu, nimeni nu îi vorbea şi nici fetele nu îl mai curtau ca înainte. Perfect!
Într-un sfârşit mult aşteptat a sunat şi Alex începu să-şi strângă rechizitele cu viteza luminii. Era fericit că se întoarce acasă, mai ales că şi-a promis că nu va mai sta cu mâinile în sân şi acum era sigur pe sine, dar cineva l-a strigat şi s-a întors nemulţumit.
***
Chris zâmbi fericit şi îşi îmbrăţişă fratele. Se simţea perfect şi îi era ruşine de gândurile sale anterioare. Jean s-a dovedit a fi genial şi i-a ridicat dispoziţia la maxim.
- Wow, de unde atâta dragoste pe capul tău? întrebă Jean ironic, dar fără pic de răutate.
- Chiar am o dipoziţie perfectă, m-am distrat de minune şi totul datorită ţie! exclamă Chris cu entuziasm.
Ambii şi-au adus aminte: patinoar, bowling, cinema, biliard, parcul de distracţii. Chiar a fost interesant, dar din păcate nimic nu ţine o veşnicie, mai ales momentele frumoase.
- Da, a fost o zi minunată şi cel mai important este că am petrecut-o împreună. Chris, sunt foarte fericit că te-am găsit, nu ai idee ce simt acum, zise Jean cu sinceritate.
- Ba am! Crede-mă, simt acelaşi lucru!
Jean îl mângâie pe cap şi zâmbi. Era un gest foarte intim, după părerea lui Christian, dar între fraţi se permitea orice. Spera să nu se termine niciodată această zi, dar uite că deja apune soarele...
- Bine, tot ce e frumos se termină odată şi odată, dar nu-i nicio problemă, vom continua mâine. Hai să te duc acasă...
Jean nu a terminat vorba, ci tăcu, căci Chris a lăsat ochii la pământ, aşa demonstrativ. Părea îngrijorat, dacă nu chiar nemulţumit.
- Aşa, să înţeleg că nu vrei acasă, îşi dădu seama băiatul.
- Nu vreau, ÅŸopti Chris trist.
- Mergi la mine? întrebă Jean atent.
- Da! răspunse Chris şi zâmbi fericit.
- Dar trebuie să te previn, acolo e... acolo e mama...
Brunetului i-a pierit imediat zâmbetul de pe buze şi stătea nemişcat ca o stană de piatră. Nu, nu mai dorea să se ducă cu Jean, nu voia să o vadă pe acea femeie. Era bucuros că şi-a găsit fratele, dar nu...
- Te înţeleg perfect, facem cum vrei tu. Eu nu îi spun nimic, mergem la mine şi îi voi spune că eşti un prieten, dacă dăm ochii cu ea, ceea ce-i puţin probabil. E foarte bolnavă şi stă mai mult în camera sa, rezolvă Jean problema.
- Nu ştiu, nu sunt sigur, murmură Chris îngrijorat.
- Chris, stai fără grijă, nu se va întâmpla nimic. Vreau să fii lângă mine, doar mi-ai lipsit atât de mult! Mai bine spune, vrei ceva? Îngheţată? întrebă Jean şi zâmbi.
- Da, îmi place cea de ciocolată, răspunse Chris şi zâmbi nesigur, dar fiind fericit că fratele său a schimbat tema discuţiei.
- Mie cea de vanilie.
Totul era aproape perfect.
***
Claire râdea de mama focului. Simţea că încă puţin şi va înebuni pentru totdeauna. Nu ştia cum să se calmeze, nu era în stare să se oprească şi tremura toată, printre acele hohote isterice. Kiril se apropie de ea, mai întâi o privi sceptic, iar apoi răsuflă din greu şi îi trase o palmă puternică peste obrazul drept. Colin tresări, căci nu se aştepta la asta. Acelaşi lucru se putea spune şi despre fată.
- Ai înebunit cu totul?! strigă ea enervată şi îşi atinse obrazul cu mâna.
- Trebuia să te calmez, nu îmi plac fetele isterice.
- PARCĂ M-AR INTERESA PE MINE CE ÎŢI PLACE ŢIE ŞI CE NU! EŞTI UN NESIMŢIT, AI ÎNTRECUT MĂSURA, ORICE LIMITĂ!
Kiril surâse amuzat şi se înlătură, iar Colin se apropie de Claire şi încerca să o calmeze. O îmbrăţişă şi-şi privi supărat iubitul.
- Sunteţi incredibili! De ce mă priviţi de parcă aş fi omorât un om acum, de faţa voastră? întrebă rusul puţin iritat.
- Nu trebuia să o loveşti!
- Nu trebuia să mă loveşti!
Au răspuns ambii în acelaşi timp şi au rostit aproximativ acelaşi gând, iar chestia asta chiar a încălzit atmosfera şi Claire începu să râdă iar, de data asta mai calm.
- Mai faci o singură dată aşa ceva şi nu răspund de mine, spuse ea mai apoi.
- Voi ţine cont, zise Kiril şi zâmbi sarcastic.
Claire doar îl fulgeră cu privirea şi atunci interveni Colin, dornic de a schimba tema:
- Vrem să vorbim despre ceva cu tine, Kiril.
- Nu, Colin, încetează, eu m-am răzgândit! exclamă Claire speriată.
- Numai nu spune că sunteţi de acord să facem sex în grup, ceea ce speram de mult timp. Am dreptate? întrebă Kiril pe un ton serios şi sorbi din cafeaua sa.
- E imposibil să vorbeşti cu nebunul ăsta, gata Colin, las-o baltă, zise Claire enervată.
- Cred că fiica ta trebuie să facă o facultate... la universitatea ta, spuse Colin şi atunci Kiril mai nu s-a înecat cu cafea.
Îi privi pe ambii, extrem de uimit şi chiar era greu să uimeşti aşa om. Claire îşi muşcă buza, urând să aştepte. Oare care va fi reacţia tatălui ei?
***