06-03-2012, 07:30 PM
***
Cand se trezi, Ray nu mai era in pat. Se intinse, inca somnoros si privi confuz in jurul sau. Se afla in dormitor... Camera era probabil de cinci ori mai mare decat propriul sau dormitor si avea o fereastra mare ce era larg deschisa. Razele soarelui se revarsau peste patul deranjat si ii incalzeau fata.
Nu vroia sa se trezeasca, dar stia ca nu are incotro. Trebuia sa plece de acolo. Ray fusese destul de bun pentru a-l primi pentru o noapte, dar asta nu insemna ca putea sa profite in continuare de intentiile lui.
Stia ca face asta doar pentru ca se simte vinovat pentru tot ce s-a intamplat. Nu o facea pentru ca il vroia langa el si, in niciun caz, pentru ca dorea sa-i inclzeasca patul. Ray nu era genul ala de barbat. Probabil, daca avea nevoie de o astfel de companie si-ar fi gasit in alta parte. In cel mai sigur mod, o persoana necunoscuta care l-ar fi satisfacut fara sa zica un singur cuvant, apoi ar fi disparut pe nesimtite. Cineva care nu i-ar complica viata, care nu i-ar pune in primejdie zidul pe care si-l crease in jurul sau. Cineva total opus lui.
Se dadu jos din pat si se indrepta spre usa. Imediat ce o deschise, un miros placut de sunca si oua il izbi in fata. Abia atunci isi dadu seama cat de foame ii este.
Scoase capul pe usa si privi livingul. Dincolo de bar, Ray isi face de lucru cu niste farfurii. Ramase un moment pe loc, nestiind ce sa faca. Nu-i placea sa recunoasca, dar ii era rusine sa apara asa in fata lui. Privirea sa cobora in jos si ramase pironita pe picioarele goale.
Isi vroia hainele inapoi, dar nu stia unde sunt... Probabil erau inca ude sau murdare...sau ambele, gandi el cu ciuda.
Ar fi trebuit sa-si ia de acasa niste haine inainte sa plece, dar fusese atat de suparat incat lucrurile practice pur si simplu ii scapsera din vedere. Cand il auzise pe tatal sau zicandu-i...ei bine, ce i-a zis, nu a vrut decat sa iasa afara de acolo si sa dispara de tot. Si asta a si facut, pana cand Ray l-a gasit si a reusit sa-l aduca cu picioarele pe pamant.
-Kyle?
Baiatul tresari si-si ridica privirea din podea. Ray statea sprijinit de marginea exterioara a barului cu doua farfurii mari in mana. Era imbracat intr-o pereche de pantaloni scurti si negrii si un maieu alb extrem de mulat pe torsul frumos lucrat. Kyle inghiti in sec de cateva ori. Asta era prima data cand il vedea imbracat in altceva decat in vesnicul costum scump.
-Te-ai trezit mai repede decat ma asteptam. Ma gandeam ca vei dormi mai mult. Ray ii zambi. Kyle nu observa nicio urma de sarcasm in vocea sau in zambetul sau. Ciudat, dar asta il facea sa se simta incomod. Putea sa se descurce cu un Ray ce era tot timpul pus pe cearta, dar nu stia ce sa-i zica unui barbat care ii gatea micul dejun si il intampina cu un zambet atat de sincer pe fata.
-Buna dimineata. Kyle isi duse mana la gat. Il durea. Vocea sa era ragusita. Se stramba cand incerca sa inghita. Bun, asta ii mai lipsea! O raceala!
-Ti-e foame? Am pregatit ceva...nu stiam ce iti place asa ca...
-Multumesc.
Kyle parasi usa si se indrepta spre masa de dincolo de bar unde Ray pusese cele doua farfuri. Isi trase un scaun si se aseza. Ray umplu doua cani de cafea, apoi se aseza la randul sau pe celalalt scaun.
-Nu ai pentru ce. E doar un mic dejun, Kyle.
-Nu pentru asta iti multumeam. Bine si pentru asta, dar...Kyle ezita, nestiind cum sa se exprime. Taie o bucatica de omleta si si-o indesa in gura, bucurandu-se de gustul ei condimentat. Nici nu-si mai amintea cat timp trecuse de cand luase ultima oara micul dejun in compania cuiva...sau micul dejun, in general. Iti multumesc pentru tot ce ai facut aseara, continua el cu gura plina, dar cu ochii plecati in farfurie.
Ray ofta si se opri din mancat. Il masura din priviri pe baiatul din fata sa. Parea mai bine decat cu o seara in urma, dar isi dadea seama ca nu destul de bine pentru a redeveni el insusi. Inca nu-si revenise din soc. La dracu'! Cine naiba ar reusi sa o faca atat de repede?! Nici nu vroia sa-si imagineze de bazaconii i-a spus tatal sau si cat rau i-au facut cuvintele alea. Cert era insa, ca au reusit sa-l dea peste cap. Putea sa vada asta in felul in care se uita in jurul sau ca si cum s-ar astepta in orice clipa ca cineva sa-l dea afara sau sa-l loveasca, la gesturile sale lipsita de vivacitatea de alta data, la ochii in care se citea frica, dezamagirea si durerea provocata de respingerea celui ce, indiferent de situatie, ar fi trebuit sa-i fie alaturi.
-Nu trebuie sa-mi multumesti pentru nimic, Kyle. Eu doar...
-Te simteai vinovat?
Ray tresari. Nu se astepta la o intrebare atat de directa. Nu atat de repede, cel putin.
-Poate, recunoscu el intr-un final. Pana la urma tatal tau a aflat pentru ca eu...
-Tu nu ai facut nimic. A aflat pentru ca trebuia sa afle. Indiferent daca se intampla acum sau peste un an, reactia lui ar fi fost aceeasi.
-Probabil. Ray facu o pauza in timp ce mai inghiti cateva bucatele din omleta. Si pentru el atmosfera ce domnea in bucatarie era ciudata. Trecuse prea mult timp de cand facuse ultima data conversatie la micul dejun, iar acum nu prea stia ce sa spuna. Nu era un mare fan al conversatiilor de salon sau al conversatiilor in general. Ii placea sa-i lase pe ceilalti sa vorbeasca. Asa avea tot timpul posibilitatea de a-i analiza. Din pacate, insa, Kyle parea a fi exact la fel din punctul asta de vedere. Cu toate ca avea o personalitate vulcanica si era uneori greu de controlat, existau momente, ca asta, cand nu facea altceva decat sa analizeze. Sau, poate, era asa din cauza intamplarilor de cu o seara inainte.
-Cum ai dormit azi noapte? Asta se vroia a fi o intrebare nevinovata, dar imediat ce o rostise, obrajii lui Kyle prinsesera o nuanta accentuata de roz, apoi, in cateva secunde rozul se trasforma intr-un rosu la fel de aprins ca parul ce ii cadea pe chip.
-Imi pare rau, murmura baiatul feriindu-si privirea de a sa. A trebuit sa dormi iar cu mine. Stiu ca nu iti place...imi pare rau ca am fost atat de insistent.
-Nu e vorba ca nu-mi place. Doar ca nu am facut asta de cand...Ray nu mai continua. Nu-i placea sa aduca in discutie relatia lui cu Philipe.
-Tocmai de aceea imi pare rau. Cred ca ti-a fost...scarba, gandi, dar nu spuse cuvantul cu voce tare. Totusi, acest simplu gand il facu sa se chirceasca de durere. Oare asta simtise cand il imbratisase aseara? Oare si lui ii era scarba de el? Da, Ray era ca el, dar asta nu insemna ca il placea. Cum sa-l placa? se mustra el imediat. Ray nici macar nu-l suporta. Poate il tolerase cat timp a trebuit sa lucreze impreuna, dar asta nu insemna ca il va tolera si de acum inainte. Iar el ce facuse? Mai mult sau mai putin il obligase sa doarma cu el in acelasi pat! Doamne, cat de egoist putea fi! Nu se intelegea. De ce ii facuse asta lui Ray? Stia ca inca isi iubea partenerul, chiar daca acesta nu mai era. Stia ca sufera si ca se gandeste la el tot timpul. Iar el le violase intimitatea...
Fusese atat de preocupat de propriile lui probleme incat nici nu i-a trecut prin cap ca actiunile lui lipsite de logica ar putea sa-l raneasca pe Ray. Cat de prost putea fi!
Fara sa-si dea seama, lacrimile incepura sa se scurga pe obraji in jos si sa se piarda in materialul tricoului. Le sterse cu maneca, dar altele le luara locul imediat. Isi impinse farfuria si se ridica de la masa. Nu vroia ca Ray sa-l vada asa.
Dar nu apuca sa faca mai mult de doi pasi ca barbatul il prinse din urma si il trase la el in brate.
-Poti sa plangi, Kyle. Nu e nicio rusine in asta. Nu te ascunde de mine...
Kyle se agata cu mainile de maieul sau si-si sprijini capul de pieptul tare si cald.
-Imi pare rau! Imi pare rau! Nu am vrut sa...patul ala. Nu am vrut sa...patul e al tau si al lui, zise printre suspine.
-Nu-i nimic, Kyle.
-Dar nu puteam sa dorm si... nu m-am gandit...si...chiar nu am vrut sa...
Trupul micut ii tremura in brate atat de tare incat credea ca se va rupe in doua. Il aduse si mai aproape de el, incercand sa-i insufle macar o mica farama de siguranta. Insa baiatul nu se mai oprea din plans. Stia ca asta e doar un efect intarziat al evenimentelor de seara trecuta si stia ca are nevoie de asta pentru a se descarca, dar nu vroia sa-l vada asa. Ar fi preferat sa urle la el asa cum facea de obicei sau sa-l enerveze decat sa-l vada in starea asta. In plus, nu se oprea din a-si cere iertare. Nici el nu intelegea de ce. Stia ca are legatura cu patul si cu ei, dar nu intelegea ce credea Kyle ca a facut atat de grav incat a inceput sa planga.
-Shhh, totul va fi bine. Iti promit.
-Imi pare rau...
Nestiind ce altceva sa faca, Ray il ridica in brate si il duse inapoi in dormitor, netinand cont de protestele lui. Se aseza cu tot cu el in pat si incepu sa-i mangaie spatele cu miscari usoare, sperand ca asta il va calma intr-un final. Deja maieul de pe el era ud, dar nu-i pasa. Vroia doar ca baiatul sa se linisteasca.
Ramasera asa imbratisati mult timp. Kyle se oprise intr-un final din plans, dar cand isi ridica ochii sa vada ce face barbatul de langa el, observa ca acesta adormise. Probabil era mai obosit decat lasa sa se vada.
Ofta si-si aseza capul pe umarul sau. Ii auzea respiratia adanca si bataile linistite ale inimii. Se simtea in siguranta si...dorit. Cine si-ar fi imaginat? Daca ar mai fi avut destula energie probabil ar fi ras, dar, cel putin de data asta, se multumi cu un zambet. Isi inchise ochii, sperand ca va reusi sa mai doarma putin. Stia ca imediat ce se va trezi, va trebui sa plece. Vroia sa fie pe deplin odihnit pentru ca il astepta o noapte al naibii de lunga.
Ray mormai ceva si se intoarse in somn, trecandu-si unul din brate pe sub capul lui Kyle si pe celalalta peste talia lui. Ofta de cateva ori, inainte de a cadea din nou intr-un somn adanc.
Cand se trezise pentru a doua oara, observa ca razele soarelui aveau o culoare mult prea rosiatica pentru a fi inca dimineata. Observand ceasul mare de pe perete, isi dadu seama ca are dreptate. Era sapte seara. Cum naiba reusise sa doarma atat de mult?! El niciodata nu dormea mai mult de patru ore. Uneori nici pe alea.
Dar si mai mare i-a fost surpriza cand si-a dat seama ca Ray inca doarme langa el. Ii privi fata adormita si se nu putu abtine sa nu-l atinga. Isi lasa mana sa-i mangaie trasaturile dure ale fetei, insistand cu degetele asupra buzelor. Buzele care il sarutasera pe el, isi ise in gand. Inca isi aducea aminte gustul lor si puterea cu care pusera stapanire pe el. Nu ar fi putut sa le uite nici daca ar fi vrut. Partea proasta era ca nu voise niciun moment sa uite ceea ce s-a intamplat intre ei. Nu fusese mult, dar pentru el, chiar si acele clipe scurte contasera mai mult decat Ray isi va putea imagina vreodata.
Cu parere de rau se ridica din pat, avand grija sa nu-l trezeasca pe barbatul ce inca dormea linistit. Se invarti prin camera incercand sa-si gaseasca hainele, dar renunta aproape imediat. Nu erau acolo. Poate in baie...
Strabatu holul pe varfuri si intra in baie, dar nici acolo nu erau. La dracu'! Cum naiba urma sa plece de acolo? Nu putea sa iasa in strada doar in camasa si in boxeri!
Nestiind ce altceva sa faca, merse in living si se aseza pe canapea. Isi lasa capul sa se odihneasca pe maini. Ciudat, chiar daca dormise atat de mult, inca se simtea obosit. Obosit si pierdut, recunoscu el intr-un final. Nu stia ce avea sa faca de acum incolo sau unde urma sa se duca. Nu stia nimic.
Enervandu-se pe gandurile lui pesimiste, se ridica de pe canapea si se indrepta spre bar. Lua sticla de wisky si isi umplu jumatate de pahar. Nu ii placea sa bea, dar existau momente, ca acesta, cand simtea nevoia de alcool.
Insa nu apuca sa ia nici macar o inghtitura ca paharul ii fusese luat din mana. Se incrunta si-si intoarse privirea spre Ray care casca langa el.
-Ala era al meu.
-Nu ai 21 de ani ca sa poti sa bei, pustiule.
-Nu-mi mai spune asa. Kyle ofta si dori sa se intoarca inapoi pe canapea, insa rama asezata pe marginea barului ii atrase atentia. O lua in mana si o studie cu atentie.
Poza ii afisa pe Ray si pe inca un barbat blond. Amandoi stateau sprijiniti de gardul unui tarc in care erau doi cai extrem de frumosi. Ray zambea, in timp ce barbatul celalalt parea mai serios, dar la fel de bine dispus.
Tresari. Nu-l vazuse niciodata pe Ray zambind asa. Parea...fericit.
-Cum il chema? se trezi intreband.
Ray se uita pentru un moment la poza, apoi ofta.
-Philipe. Se intoarse cu spatele la Kyle si se aseza pe canapea.
-Pareati fericiti.
-Eram. Ray zambi, dar zambetul sau nu continea nicio urma de caldura ca cel din imagine. Acela a fost primul nostru concediu petrecut impreuna.
-Montana?
-Nu. Texas. Familia mamei mele are o ferma acolo. Aveam amandoi timp liber si ne-am hotarat ca nu ne-ar strica o iesire.
-Si cum a reactionat familia ta?
Ray ridica din umeri nepasator.
-Cum sa reactioneze? Normal. Toti stiau cum sunt. Chiar cred ca l-au placut mai mult pe el decat pe mine. Philipe avea darul de a castiga increderea si afectiunea oamenilor fara niciun efort.
Kyle puse poza inapoi. Nu stia de ce, dar mica descoperire pe care o facuse il mahnise. Philipe era tot ceea ce el nu va fi niciodata. Nu-i placea sa recunoasca, dar orice ar fi facut, nu ar fi fost in stare sa sa-l depaseasca. Nici macar nu stia de ce ar fi vrut sa-l depaseasca, caci, pana la urma, nu era problema lui ce fel de caracter avuse fostul partener a lui Ray.
-Cred ca exista si astfel de oameni...Kyle facu o mica pauza, apoi continua. Iti multumesc pentru tot ce ai facut, Ray, dar poti sa-mi dai hainele inapoi?
Intrebarea il lua pe nepregatite.
-De ce?
-Ca sa ma imbrac, evident.
-Sunt murdare.
-Nu conteaza.
-De ce vrei sa le imbraci?
-Chiar apreciez ce ai facut, dar trebuie sa plec. Cred ca te-am deranjat cat pentru o viata.
-Daca m-ai fi deranjat, nu te-as fi adus aici, il informa Ray cu raceala. In plus, nu te-am adus doar pe tine, ti-am adus si hainele. Ii arata geamantanul ce statea langa usa de la intrare.
-Cand le-ai luat?
-Cand am fost la tine.
-Ce naiba ai cauta la mine acasa? Vocea lui se ridica cu cativa decibeli.
-Tatal tau m-a sunat sa-si ceara scuze pentru...comportamentul tau.
-Poftim?! Nu-i venea sa creada ca tatal sau merse atat de departe.
-Dupa ce am discutat cu el, Nana mi-a dat geamantanul...si inca ceva. Ray se ridica si se indrepta spre valiza micuta. Deschise fermoarul si scoase de acolo poza lui Kyle. Se intoarse si i-o dadu. Baiatul o privi pentru un moment nestiind ce sa zica.
-Vei ramane aici. Nu e ca si cum ai avea unde sa te duci.
-Dar...dar...tu nici macar nu ma placi...de ce...?
Ray se apropie si mai mult de el. Isi ridica mana si ii mangaie obrazul. Ceva inauntrul sau se zvarcoli. Nu se putea abtine. Se apleca si ii saruta buzele intredeschise care ramasesera intepenite de uimire. Dorinta cu care se luptase atat de mult in ultimele zile iesise din nou la suprafata, dar reusi, totusi, sa se indeparteze.
-Ai dreptate. Nu te plac...dar oricat de mult incerc, nu te pot lasa in pace.
Zicand acestea ii prinse capul cu mana si isi strivi buzele de ale sale, de aceasta data cu mult mai multa putere. Kyle suspina, dar nu se lupta cu el. Nu avea niciun rost sa o faca. Se agata de el ca de un colac de salvare si ii raspunse la sarut cu toata pasiunea de care era capabil...
Cand se trezi, Ray nu mai era in pat. Se intinse, inca somnoros si privi confuz in jurul sau. Se afla in dormitor... Camera era probabil de cinci ori mai mare decat propriul sau dormitor si avea o fereastra mare ce era larg deschisa. Razele soarelui se revarsau peste patul deranjat si ii incalzeau fata.
Nu vroia sa se trezeasca, dar stia ca nu are incotro. Trebuia sa plece de acolo. Ray fusese destul de bun pentru a-l primi pentru o noapte, dar asta nu insemna ca putea sa profite in continuare de intentiile lui.
Stia ca face asta doar pentru ca se simte vinovat pentru tot ce s-a intamplat. Nu o facea pentru ca il vroia langa el si, in niciun caz, pentru ca dorea sa-i inclzeasca patul. Ray nu era genul ala de barbat. Probabil, daca avea nevoie de o astfel de companie si-ar fi gasit in alta parte. In cel mai sigur mod, o persoana necunoscuta care l-ar fi satisfacut fara sa zica un singur cuvant, apoi ar fi disparut pe nesimtite. Cineva care nu i-ar complica viata, care nu i-ar pune in primejdie zidul pe care si-l crease in jurul sau. Cineva total opus lui.
Se dadu jos din pat si se indrepta spre usa. Imediat ce o deschise, un miros placut de sunca si oua il izbi in fata. Abia atunci isi dadu seama cat de foame ii este.
Scoase capul pe usa si privi livingul. Dincolo de bar, Ray isi face de lucru cu niste farfurii. Ramase un moment pe loc, nestiind ce sa faca. Nu-i placea sa recunoasca, dar ii era rusine sa apara asa in fata lui. Privirea sa cobora in jos si ramase pironita pe picioarele goale.
Isi vroia hainele inapoi, dar nu stia unde sunt... Probabil erau inca ude sau murdare...sau ambele, gandi el cu ciuda.
Ar fi trebuit sa-si ia de acasa niste haine inainte sa plece, dar fusese atat de suparat incat lucrurile practice pur si simplu ii scapsera din vedere. Cand il auzise pe tatal sau zicandu-i...ei bine, ce i-a zis, nu a vrut decat sa iasa afara de acolo si sa dispara de tot. Si asta a si facut, pana cand Ray l-a gasit si a reusit sa-l aduca cu picioarele pe pamant.
-Kyle?
Baiatul tresari si-si ridica privirea din podea. Ray statea sprijinit de marginea exterioara a barului cu doua farfurii mari in mana. Era imbracat intr-o pereche de pantaloni scurti si negrii si un maieu alb extrem de mulat pe torsul frumos lucrat. Kyle inghiti in sec de cateva ori. Asta era prima data cand il vedea imbracat in altceva decat in vesnicul costum scump.
-Te-ai trezit mai repede decat ma asteptam. Ma gandeam ca vei dormi mai mult. Ray ii zambi. Kyle nu observa nicio urma de sarcasm in vocea sau in zambetul sau. Ciudat, dar asta il facea sa se simta incomod. Putea sa se descurce cu un Ray ce era tot timpul pus pe cearta, dar nu stia ce sa-i zica unui barbat care ii gatea micul dejun si il intampina cu un zambet atat de sincer pe fata.
-Buna dimineata. Kyle isi duse mana la gat. Il durea. Vocea sa era ragusita. Se stramba cand incerca sa inghita. Bun, asta ii mai lipsea! O raceala!
-Ti-e foame? Am pregatit ceva...nu stiam ce iti place asa ca...
-Multumesc.
Kyle parasi usa si se indrepta spre masa de dincolo de bar unde Ray pusese cele doua farfuri. Isi trase un scaun si se aseza. Ray umplu doua cani de cafea, apoi se aseza la randul sau pe celalalt scaun.
-Nu ai pentru ce. E doar un mic dejun, Kyle.
-Nu pentru asta iti multumeam. Bine si pentru asta, dar...Kyle ezita, nestiind cum sa se exprime. Taie o bucatica de omleta si si-o indesa in gura, bucurandu-se de gustul ei condimentat. Nici nu-si mai amintea cat timp trecuse de cand luase ultima oara micul dejun in compania cuiva...sau micul dejun, in general. Iti multumesc pentru tot ce ai facut aseara, continua el cu gura plina, dar cu ochii plecati in farfurie.
Ray ofta si se opri din mancat. Il masura din priviri pe baiatul din fata sa. Parea mai bine decat cu o seara in urma, dar isi dadea seama ca nu destul de bine pentru a redeveni el insusi. Inca nu-si revenise din soc. La dracu'! Cine naiba ar reusi sa o faca atat de repede?! Nici nu vroia sa-si imagineze de bazaconii i-a spus tatal sau si cat rau i-au facut cuvintele alea. Cert era insa, ca au reusit sa-l dea peste cap. Putea sa vada asta in felul in care se uita in jurul sau ca si cum s-ar astepta in orice clipa ca cineva sa-l dea afara sau sa-l loveasca, la gesturile sale lipsita de vivacitatea de alta data, la ochii in care se citea frica, dezamagirea si durerea provocata de respingerea celui ce, indiferent de situatie, ar fi trebuit sa-i fie alaturi.
-Nu trebuie sa-mi multumesti pentru nimic, Kyle. Eu doar...
-Te simteai vinovat?
Ray tresari. Nu se astepta la o intrebare atat de directa. Nu atat de repede, cel putin.
-Poate, recunoscu el intr-un final. Pana la urma tatal tau a aflat pentru ca eu...
-Tu nu ai facut nimic. A aflat pentru ca trebuia sa afle. Indiferent daca se intampla acum sau peste un an, reactia lui ar fi fost aceeasi.
-Probabil. Ray facu o pauza in timp ce mai inghiti cateva bucatele din omleta. Si pentru el atmosfera ce domnea in bucatarie era ciudata. Trecuse prea mult timp de cand facuse ultima data conversatie la micul dejun, iar acum nu prea stia ce sa spuna. Nu era un mare fan al conversatiilor de salon sau al conversatiilor in general. Ii placea sa-i lase pe ceilalti sa vorbeasca. Asa avea tot timpul posibilitatea de a-i analiza. Din pacate, insa, Kyle parea a fi exact la fel din punctul asta de vedere. Cu toate ca avea o personalitate vulcanica si era uneori greu de controlat, existau momente, ca asta, cand nu facea altceva decat sa analizeze. Sau, poate, era asa din cauza intamplarilor de cu o seara inainte.
-Cum ai dormit azi noapte? Asta se vroia a fi o intrebare nevinovata, dar imediat ce o rostise, obrajii lui Kyle prinsesera o nuanta accentuata de roz, apoi, in cateva secunde rozul se trasforma intr-un rosu la fel de aprins ca parul ce ii cadea pe chip.
-Imi pare rau, murmura baiatul feriindu-si privirea de a sa. A trebuit sa dormi iar cu mine. Stiu ca nu iti place...imi pare rau ca am fost atat de insistent.
-Nu e vorba ca nu-mi place. Doar ca nu am facut asta de cand...Ray nu mai continua. Nu-i placea sa aduca in discutie relatia lui cu Philipe.
-Tocmai de aceea imi pare rau. Cred ca ti-a fost...scarba, gandi, dar nu spuse cuvantul cu voce tare. Totusi, acest simplu gand il facu sa se chirceasca de durere. Oare asta simtise cand il imbratisase aseara? Oare si lui ii era scarba de el? Da, Ray era ca el, dar asta nu insemna ca il placea. Cum sa-l placa? se mustra el imediat. Ray nici macar nu-l suporta. Poate il tolerase cat timp a trebuit sa lucreze impreuna, dar asta nu insemna ca il va tolera si de acum inainte. Iar el ce facuse? Mai mult sau mai putin il obligase sa doarma cu el in acelasi pat! Doamne, cat de egoist putea fi! Nu se intelegea. De ce ii facuse asta lui Ray? Stia ca inca isi iubea partenerul, chiar daca acesta nu mai era. Stia ca sufera si ca se gandeste la el tot timpul. Iar el le violase intimitatea...
Fusese atat de preocupat de propriile lui probleme incat nici nu i-a trecut prin cap ca actiunile lui lipsite de logica ar putea sa-l raneasca pe Ray. Cat de prost putea fi!
Fara sa-si dea seama, lacrimile incepura sa se scurga pe obraji in jos si sa se piarda in materialul tricoului. Le sterse cu maneca, dar altele le luara locul imediat. Isi impinse farfuria si se ridica de la masa. Nu vroia ca Ray sa-l vada asa.
Dar nu apuca sa faca mai mult de doi pasi ca barbatul il prinse din urma si il trase la el in brate.
-Poti sa plangi, Kyle. Nu e nicio rusine in asta. Nu te ascunde de mine...
Kyle se agata cu mainile de maieul sau si-si sprijini capul de pieptul tare si cald.
-Imi pare rau! Imi pare rau! Nu am vrut sa...patul ala. Nu am vrut sa...patul e al tau si al lui, zise printre suspine.
-Nu-i nimic, Kyle.
-Dar nu puteam sa dorm si... nu m-am gandit...si...chiar nu am vrut sa...
Trupul micut ii tremura in brate atat de tare incat credea ca se va rupe in doua. Il aduse si mai aproape de el, incercand sa-i insufle macar o mica farama de siguranta. Insa baiatul nu se mai oprea din plans. Stia ca asta e doar un efect intarziat al evenimentelor de seara trecuta si stia ca are nevoie de asta pentru a se descarca, dar nu vroia sa-l vada asa. Ar fi preferat sa urle la el asa cum facea de obicei sau sa-l enerveze decat sa-l vada in starea asta. In plus, nu se oprea din a-si cere iertare. Nici el nu intelegea de ce. Stia ca are legatura cu patul si cu ei, dar nu intelegea ce credea Kyle ca a facut atat de grav incat a inceput sa planga.
-Shhh, totul va fi bine. Iti promit.
-Imi pare rau...
Nestiind ce altceva sa faca, Ray il ridica in brate si il duse inapoi in dormitor, netinand cont de protestele lui. Se aseza cu tot cu el in pat si incepu sa-i mangaie spatele cu miscari usoare, sperand ca asta il va calma intr-un final. Deja maieul de pe el era ud, dar nu-i pasa. Vroia doar ca baiatul sa se linisteasca.
Ramasera asa imbratisati mult timp. Kyle se oprise intr-un final din plans, dar cand isi ridica ochii sa vada ce face barbatul de langa el, observa ca acesta adormise. Probabil era mai obosit decat lasa sa se vada.
Ofta si-si aseza capul pe umarul sau. Ii auzea respiratia adanca si bataile linistite ale inimii. Se simtea in siguranta si...dorit. Cine si-ar fi imaginat? Daca ar mai fi avut destula energie probabil ar fi ras, dar, cel putin de data asta, se multumi cu un zambet. Isi inchise ochii, sperand ca va reusi sa mai doarma putin. Stia ca imediat ce se va trezi, va trebui sa plece. Vroia sa fie pe deplin odihnit pentru ca il astepta o noapte al naibii de lunga.
Ray mormai ceva si se intoarse in somn, trecandu-si unul din brate pe sub capul lui Kyle si pe celalalta peste talia lui. Ofta de cateva ori, inainte de a cadea din nou intr-un somn adanc.
Cand se trezise pentru a doua oara, observa ca razele soarelui aveau o culoare mult prea rosiatica pentru a fi inca dimineata. Observand ceasul mare de pe perete, isi dadu seama ca are dreptate. Era sapte seara. Cum naiba reusise sa doarma atat de mult?! El niciodata nu dormea mai mult de patru ore. Uneori nici pe alea.
Dar si mai mare i-a fost surpriza cand si-a dat seama ca Ray inca doarme langa el. Ii privi fata adormita si se nu putu abtine sa nu-l atinga. Isi lasa mana sa-i mangaie trasaturile dure ale fetei, insistand cu degetele asupra buzelor. Buzele care il sarutasera pe el, isi ise in gand. Inca isi aducea aminte gustul lor si puterea cu care pusera stapanire pe el. Nu ar fi putut sa le uite nici daca ar fi vrut. Partea proasta era ca nu voise niciun moment sa uite ceea ce s-a intamplat intre ei. Nu fusese mult, dar pentru el, chiar si acele clipe scurte contasera mai mult decat Ray isi va putea imagina vreodata.
Cu parere de rau se ridica din pat, avand grija sa nu-l trezeasca pe barbatul ce inca dormea linistit. Se invarti prin camera incercand sa-si gaseasca hainele, dar renunta aproape imediat. Nu erau acolo. Poate in baie...
Strabatu holul pe varfuri si intra in baie, dar nici acolo nu erau. La dracu'! Cum naiba urma sa plece de acolo? Nu putea sa iasa in strada doar in camasa si in boxeri!
Nestiind ce altceva sa faca, merse in living si se aseza pe canapea. Isi lasa capul sa se odihneasca pe maini. Ciudat, chiar daca dormise atat de mult, inca se simtea obosit. Obosit si pierdut, recunoscu el intr-un final. Nu stia ce avea sa faca de acum incolo sau unde urma sa se duca. Nu stia nimic.
Enervandu-se pe gandurile lui pesimiste, se ridica de pe canapea si se indrepta spre bar. Lua sticla de wisky si isi umplu jumatate de pahar. Nu ii placea sa bea, dar existau momente, ca acesta, cand simtea nevoia de alcool.
Insa nu apuca sa ia nici macar o inghtitura ca paharul ii fusese luat din mana. Se incrunta si-si intoarse privirea spre Ray care casca langa el.
-Ala era al meu.
-Nu ai 21 de ani ca sa poti sa bei, pustiule.
-Nu-mi mai spune asa. Kyle ofta si dori sa se intoarca inapoi pe canapea, insa rama asezata pe marginea barului ii atrase atentia. O lua in mana si o studie cu atentie.
Poza ii afisa pe Ray si pe inca un barbat blond. Amandoi stateau sprijiniti de gardul unui tarc in care erau doi cai extrem de frumosi. Ray zambea, in timp ce barbatul celalalt parea mai serios, dar la fel de bine dispus.
Tresari. Nu-l vazuse niciodata pe Ray zambind asa. Parea...fericit.
-Cum il chema? se trezi intreband.
Ray se uita pentru un moment la poza, apoi ofta.
-Philipe. Se intoarse cu spatele la Kyle si se aseza pe canapea.
-Pareati fericiti.
-Eram. Ray zambi, dar zambetul sau nu continea nicio urma de caldura ca cel din imagine. Acela a fost primul nostru concediu petrecut impreuna.
-Montana?
-Nu. Texas. Familia mamei mele are o ferma acolo. Aveam amandoi timp liber si ne-am hotarat ca nu ne-ar strica o iesire.
-Si cum a reactionat familia ta?
Ray ridica din umeri nepasator.
-Cum sa reactioneze? Normal. Toti stiau cum sunt. Chiar cred ca l-au placut mai mult pe el decat pe mine. Philipe avea darul de a castiga increderea si afectiunea oamenilor fara niciun efort.
Kyle puse poza inapoi. Nu stia de ce, dar mica descoperire pe care o facuse il mahnise. Philipe era tot ceea ce el nu va fi niciodata. Nu-i placea sa recunoasca, dar orice ar fi facut, nu ar fi fost in stare sa sa-l depaseasca. Nici macar nu stia de ce ar fi vrut sa-l depaseasca, caci, pana la urma, nu era problema lui ce fel de caracter avuse fostul partener a lui Ray.
-Cred ca exista si astfel de oameni...Kyle facu o mica pauza, apoi continua. Iti multumesc pentru tot ce ai facut, Ray, dar poti sa-mi dai hainele inapoi?
Intrebarea il lua pe nepregatite.
-De ce?
-Ca sa ma imbrac, evident.
-Sunt murdare.
-Nu conteaza.
-De ce vrei sa le imbraci?
-Chiar apreciez ce ai facut, dar trebuie sa plec. Cred ca te-am deranjat cat pentru o viata.
-Daca m-ai fi deranjat, nu te-as fi adus aici, il informa Ray cu raceala. In plus, nu te-am adus doar pe tine, ti-am adus si hainele. Ii arata geamantanul ce statea langa usa de la intrare.
-Cand le-ai luat?
-Cand am fost la tine.
-Ce naiba ai cauta la mine acasa? Vocea lui se ridica cu cativa decibeli.
-Tatal tau m-a sunat sa-si ceara scuze pentru...comportamentul tau.
-Poftim?! Nu-i venea sa creada ca tatal sau merse atat de departe.
-Dupa ce am discutat cu el, Nana mi-a dat geamantanul...si inca ceva. Ray se ridica si se indrepta spre valiza micuta. Deschise fermoarul si scoase de acolo poza lui Kyle. Se intoarse si i-o dadu. Baiatul o privi pentru un moment nestiind ce sa zica.
-Vei ramane aici. Nu e ca si cum ai avea unde sa te duci.
-Dar...dar...tu nici macar nu ma placi...de ce...?
Ray se apropie si mai mult de el. Isi ridica mana si ii mangaie obrazul. Ceva inauntrul sau se zvarcoli. Nu se putea abtine. Se apleca si ii saruta buzele intredeschise care ramasesera intepenite de uimire. Dorinta cu care se luptase atat de mult in ultimele zile iesise din nou la suprafata, dar reusi, totusi, sa se indeparteze.
-Ai dreptate. Nu te plac...dar oricat de mult incerc, nu te pot lasa in pace.
Zicand acestea ii prinse capul cu mana si isi strivi buzele de ale sale, de aceasta data cu mult mai multa putere. Kyle suspina, dar nu se lupta cu el. Nu avea niciun rost sa o faca. Se agata de el ca de un colac de salvare si ii raspunse la sarut cu toata pasiunea de care era capabil...
"Omul este cel mai putin el insusi,atunci cand vorbeste in propria persoana.Da-i o masca si el va spune adevarul."Oscar Wilde
, chibi-ul lui