Varstâ minima: +16 (vor exista şi capitole +18)
Gen: Yaoi
Limbă: Română
Observatii cu privire la continut: dansul hip-hop amestecat cu pictura cât şi pianul, baletul - povestea dintre un mulatru şi un japonez. Atiunea se petrece în New York.
Tipul de comentariu solicitat: Avansat.
Pas cu pas mi-am faurit cararea. Privire cu privire, mi-am pictat lumea. Toate aceastea prin picuri umede, multicolore, au prins viaţă, petele materializându-se astfel o nouă eră s-a deschis. Una în care concepeam existenta mea, unde eram licuriciul cel ce, stralucea în negura puternică a serii.
Poate un vis, poate realitate, în continuare mă scufund precum un submarin în adâncul necunoscut, iar ziua zbor pe cerul senin precum un avion, aspirând spre ceva mareţ. Dar... există şi alte lucruri mult mai importante decât aceste „perfectiuni”.
Atunci când mă adâncesc în valul tumultos, simt neliniştea, sentimentele ce se nasc din inima mea, atât de puternice sunt, încât mă doboară, iar atunci când plutesc printre norii albi, simt că ceva cald şi placut mă învalui într-o mantie de matase, gândurile şi sperantele nu au limite.
Şi cu toate acestea ceva se aprinde, ceva mocneşte, lumina-i înflacarată se zareşte într-un punct distant, acolo unde soarele scapată şi ritmul pulsează în sânge. E ceva, care mă înebuneşte.
O vapaie roşiatică, fierbinte, într-o seară atât de rece.
Cine ar fi crezut că New York-ul avea să fie atât de aglomerat, iar caldura atât de insuportabilă, mă aşteptam la ceva mai simplu, dar se pare că nu am cercetat îndeajuns de mult aceste meleaguri vestice.
În comparatie ţara mea, totul decurge cam la fel: lume multă, aglomeratie, trafic azurzitor, motoarele maşinilor pârâie pe şoselele încinse, iar barbatii nu se pot abtine din a nu fluera câte o fată mai deochiat îmbracată. Chiar dacă aceasta doreşte doar să se racorească într-o zi atât de fierbinte.
Sunt de câţiva ani aici şi în fiecare zi rutina mea nu prezintă nici o schimbare, din pacate deja încep a crede că mă pierd prin această junglă plină de cladiri gigant, fast-food-uri şi cartiere cu fel şi fel de persoane dubioase, poate agresive.
Am locuit la o familie de aici, maxim doi ani, dar se pare că nu m-au învăţat cum să pot trai într-un oraş atât de mare... Simt că am fost izolat de această societate americană şi acomodarea mea se pare că încă este în „floare”, nu am prieteni de loc.
Mă simt ciudat, toti de fiecare dată îşi ţintesc privirile, parcă uimiti de aparitia mea bizară. Chiar dacă sunt de origine asiatică, am ochii mai ascutiti sau freza mai cu breton lung, nu înseamnă că trebuie să fiu discriminat în acest fel haotic, care mă tulbură de fiecare dată atunci când calc cu talpa pe trotuarul de afară.
Comparatii şi iar comparatii, asocieri după asoceri, asta fac zilnic şi de doi ani consider că singurul meu drum a fost de la casa familie Smith, până la şcoală, magazin şi din nou casa. Cu toate acestea, mă simt nou, dornic să încep o nouă viaţă.
Cu rucsacul plin, o plasă de alimente, o hartă desfacută în mâna dreaptă, îmi fac loc printre diversele persoane de care mă lovesc şi rar mă vad rezemat de cladiri cu o constructie din caramizi roşii, unde mă bucur de racoarea pe minut oferită de acei câţiva nori care mai acoperă soarele.
E placut, descopar o altă parte a oraşului, o altă mască. În cartierul precedent unde mi-am facut veacul îm cei doi ani care au trecut, totul era cam cum era acasă la mine: o lume stilizată, rafinată, impecabil, alb imaculat, plictisitor... Dar aşa sunt eu defapt sau aşa eram, caci nevoia de o schimbare îmi rodea gândul de câteva zile în coace.
Pe drum nu mă opream din a admira lumea ca îmi aducea o inspiratie uriaşă, mintea umplândumi-se de tot felul de lucruri frumoase, vii, spontane şi simteam nevoia să iau o pauză din mers, să apuc câteva şpreiuri colorate şi să pictez un zid mare de bloc. Şi asta trebuia să fac, atunci când o idee mă lovea trebuia obligatoriu să încetez orice fel de alt lucru, pentru a-mi elibera prin mâini întreaga imagine, întreaga viziune.
Fiind aproape şi de plajă, unde valurile loveau uşor malul auriu, am gâsit un perete liber numai bun de „aranjat” - acesta apartinea unui local, iar când un angajat sau proprietar mi-a ieşit în întâmpinare, l-am rugat să-mi de-a voi să-i stilizez putin teritoriul. Cu aprobarea acestuia, am lasat rucsacul jos, plasa lângă acesta şi am scos după tub cu tub, începând să le analizez pe fiecare în parte, pentru a mă decide cu ce nuanţă voi lucra pentru fundal. Un cyan, apoi urmat de alte câteva pete de albastru marin, un veryui mai închis, apoi scrisul - care reprezenta desigur, numele localului - api spre final am dat diverse forme doar pentru a arata mai în detaliu, imediat ce am terminat mi-am aranjat lucrurile în rucsac şi chiar am fost platit pentru treaba bună, mi-am continuat drumul spre noua mea locuinţă.
Da, aveam să mă mut, din această zi trebuia să locuiesc de unul singur, chiar dacă ai mei nu au fost de acord, spunând că nu trebuie să fac astfel de schimbari, caci locul meu este acolo şi nu acolo... prostii.
Consider că o schimbare nu are să strice viata nimanui, din contră îmi doresc una foarte tare. La vechiul liceu, unde am şi primit bursă, chiar dacă era renumit, copii aceia pareau roboti, fară personalitate... sau aveau ceva, dar ascunsă după o cortină groasă.
Am fost foarte entuziasmat că voi putea face un liceu în America, am plecat chiar şi mai devreme din Japonia, nu m-a afectat în mod negativ, dar chiar şi aşa observ că lumea de aici nu prea pare atât de prietenoasă când vine varba de asiatici ca mine, sau arat eu atât de ciudat.
Poate mă trezesc dimineata cu parul ciufulit sau seara parul îmi acoperă chipul din cauza oboselii, dar în rest mă îmbrac şi mă comport normal.
Când am ridicat ceasul de la mână am oftat prelung, deja era şapte seara, iar afară se însera treptat, ajunsesem lângă pot şi nu mă mai opream acum din a mă balancâni pe acea balustradă kilometrică ce despartea lumea mea de cea agvatică, a necunoscutului.
Soarele mocnea frumos în apa cristalină, mici sclipiri se oglindeau chiar şi noaptea, afară se racorea. Nici nu mă mira atmosfera aceasta, a trebuit să-mi trag eşarfa lungă pe gât.
Era începutul lui septembrie, şcoala avea să vină, iar eu mă simteam nepregatit, din nou... Cât timp stateam tacut şi cu nesăţ înghiteam aerul, în spatele meu au început să se audă tot felul de zgomote ce alarmau o ceartă dintre doi baieti. Nu am priceput motivul, dar se parea că eram doar eu cu ei, aşa că evitând orice contact am continuat să privesc cerul, dar nu a durat foarte mult că vocea unuia mi-a rasunat atât de grav în timpane, cutremurându-mă complet:
- Hei tu! a exclamat acesta, eu îndreptându-mi spatele. Da tu, cel cu frezura de ciudat, poti să-mi faci o poză cu frumoasa domnişoară. Tonul lui era puternic şi când mi-am întors privirea, acea fată parea mai mult agresată, decât luată lent în brate şi strânsă la piept cu dragoste, cât de brutal putea fi.
- Eu? Am întrebat nesigur, caci mă panicasem, mai erau încă cinci de teapa matahalei, toti negri.
- Faci pe prostul cu mine, omule?! Ţi-am spus să-mi faci o poză cu paraşuta, eşti surd?!
Mă blocasem şi începusem să-mi muşc buza inferioară, simtind cum saliva mi se strângea în gură.
- Nu am aparat. Spusesem eu printr-o rasuflare, închizând apoi ochii, dar deschizându-i apoi din nou, când unul din tipi mă ridicase în sus, doar cu o mână.
- Lasă-l, nu are nici o vină! Strigase tanara negresă care în continuare era ţinută de gât, de bratul dur al acelui tânar.
- Eşti proastă! Doar o paraşută infernală care nu ştie să îşi facă treaba cum trebuie. După ce se rastise la ea, ridicase bumnul, eu zmucindu-mă şi reuşind a mă elibera şi alergând spre fată, am încasat pumnul în locul ei. Durerea sagetându-mă fulgerator prin toti nervii şi oasele, parcă spargândumi-le, nici nu apucasem bine să mă ridic şi să-i trag câteva, caci se napustiseră restul asupra mea, mobilizându-mă, ca şeful lor să mă scalde în pumni şi picioare.
- Nu, nu, opreşte-te, fiară, animalule! Striga în disperare fata, având lacrimi în ochii de un caprui izbitor de blând şi cald.
- Asta meriti dacă nu mă asculti chinezule, îţi place? O să primeşti cât doreşti.
Cât de brutal se manifesta, chiar nu îmi mai simteam stomacul sau bratele caci lovea cu forţă. Dar într-un final o voce se facuse auzită, toti oprindu-se şi ascultând de baiatul de la orizont.
- Yo, ce naiba se întâmplă aici? Nu ţi-am spus de atâtea ori să nu iei în bataie pe altii care nu au nici o bine. Păşea calm şi sigur, mă facuse să-mi mijesc privirea spre el, iar pleoapele de abia dacă le mai puteam ţine deschise.
- Lil`, amice, nu e ceea ce...
- Mai lasă-mă cu toate dulcegariile ăstea Roxe, eşti un gunoi şi asta vei ramâne. Mima cu degetele, tot corpul i se mişca şi gândeam că limbajul sau îi speria pe tip, chiar dacă nu prea mai auzeam nimica. Şi tânara domnişoară?
- Lil`, frate e doar...
- Ne, ne, ne, nu sunt frate cu tine omule...
În seara aceea baiatul acesta, a carui nume doream să-l aflu a doua zi, dacă aveam să mă mai trezesc, mi-a devenit erou, mi-a salvat viata şi nici nu a ridicat un pumn. Cât de mult curaj trebuia să aibă să se confrunte cu un om ca tipul ce se milogea după iertare.
A urmat o ceaţă, apoi negru, am ramas inconştient şi nici că mai ştiam ceva de mine...
Gen: Yaoi
Limbă: Română
Observatii cu privire la continut: dansul hip-hop amestecat cu pictura cât şi pianul, baletul - povestea dintre un mulatru şi un japonez. Atiunea se petrece în New York.
Tipul de comentariu solicitat: Avansat.
Cu ritm în sânge
~*Prolog*~
~*Prolog*~
Pas cu pas mi-am faurit cararea. Privire cu privire, mi-am pictat lumea. Toate aceastea prin picuri umede, multicolore, au prins viaţă, petele materializându-se astfel o nouă eră s-a deschis. Una în care concepeam existenta mea, unde eram licuriciul cel ce, stralucea în negura puternică a serii.
Poate un vis, poate realitate, în continuare mă scufund precum un submarin în adâncul necunoscut, iar ziua zbor pe cerul senin precum un avion, aspirând spre ceva mareţ. Dar... există şi alte lucruri mult mai importante decât aceste „perfectiuni”.
Atunci când mă adâncesc în valul tumultos, simt neliniştea, sentimentele ce se nasc din inima mea, atât de puternice sunt, încât mă doboară, iar atunci când plutesc printre norii albi, simt că ceva cald şi placut mă învalui într-o mantie de matase, gândurile şi sperantele nu au limite.
Şi cu toate acestea ceva se aprinde, ceva mocneşte, lumina-i înflacarată se zareşte într-un punct distant, acolo unde soarele scapată şi ritmul pulsează în sânge. E ceva, care mă înebuneşte.
O vapaie roşiatică, fierbinte, într-o seară atât de rece.
Capitolul I
"Eroul"
"Eroul"
Cine ar fi crezut că New York-ul avea să fie atât de aglomerat, iar caldura atât de insuportabilă, mă aşteptam la ceva mai simplu, dar se pare că nu am cercetat îndeajuns de mult aceste meleaguri vestice.
În comparatie ţara mea, totul decurge cam la fel: lume multă, aglomeratie, trafic azurzitor, motoarele maşinilor pârâie pe şoselele încinse, iar barbatii nu se pot abtine din a nu fluera câte o fată mai deochiat îmbracată. Chiar dacă aceasta doreşte doar să se racorească într-o zi atât de fierbinte.
Sunt de câţiva ani aici şi în fiecare zi rutina mea nu prezintă nici o schimbare, din pacate deja încep a crede că mă pierd prin această junglă plină de cladiri gigant, fast-food-uri şi cartiere cu fel şi fel de persoane dubioase, poate agresive.
Am locuit la o familie de aici, maxim doi ani, dar se pare că nu m-au învăţat cum să pot trai într-un oraş atât de mare... Simt că am fost izolat de această societate americană şi acomodarea mea se pare că încă este în „floare”, nu am prieteni de loc.
Mă simt ciudat, toti de fiecare dată îşi ţintesc privirile, parcă uimiti de aparitia mea bizară. Chiar dacă sunt de origine asiatică, am ochii mai ascutiti sau freza mai cu breton lung, nu înseamnă că trebuie să fiu discriminat în acest fel haotic, care mă tulbură de fiecare dată atunci când calc cu talpa pe trotuarul de afară.
Comparatii şi iar comparatii, asocieri după asoceri, asta fac zilnic şi de doi ani consider că singurul meu drum a fost de la casa familie Smith, până la şcoală, magazin şi din nou casa. Cu toate acestea, mă simt nou, dornic să încep o nouă viaţă.
Cu rucsacul plin, o plasă de alimente, o hartă desfacută în mâna dreaptă, îmi fac loc printre diversele persoane de care mă lovesc şi rar mă vad rezemat de cladiri cu o constructie din caramizi roşii, unde mă bucur de racoarea pe minut oferită de acei câţiva nori care mai acoperă soarele.
E placut, descopar o altă parte a oraşului, o altă mască. În cartierul precedent unde mi-am facut veacul îm cei doi ani care au trecut, totul era cam cum era acasă la mine: o lume stilizată, rafinată, impecabil, alb imaculat, plictisitor... Dar aşa sunt eu defapt sau aşa eram, caci nevoia de o schimbare îmi rodea gândul de câteva zile în coace.
Pe drum nu mă opream din a admira lumea ca îmi aducea o inspiratie uriaşă, mintea umplândumi-se de tot felul de lucruri frumoase, vii, spontane şi simteam nevoia să iau o pauză din mers, să apuc câteva şpreiuri colorate şi să pictez un zid mare de bloc. Şi asta trebuia să fac, atunci când o idee mă lovea trebuia obligatoriu să încetez orice fel de alt lucru, pentru a-mi elibera prin mâini întreaga imagine, întreaga viziune.
Fiind aproape şi de plajă, unde valurile loveau uşor malul auriu, am gâsit un perete liber numai bun de „aranjat” - acesta apartinea unui local, iar când un angajat sau proprietar mi-a ieşit în întâmpinare, l-am rugat să-mi de-a voi să-i stilizez putin teritoriul. Cu aprobarea acestuia, am lasat rucsacul jos, plasa lângă acesta şi am scos după tub cu tub, începând să le analizez pe fiecare în parte, pentru a mă decide cu ce nuanţă voi lucra pentru fundal. Un cyan, apoi urmat de alte câteva pete de albastru marin, un veryui mai închis, apoi scrisul - care reprezenta desigur, numele localului - api spre final am dat diverse forme doar pentru a arata mai în detaliu, imediat ce am terminat mi-am aranjat lucrurile în rucsac şi chiar am fost platit pentru treaba bună, mi-am continuat drumul spre noua mea locuinţă.
Da, aveam să mă mut, din această zi trebuia să locuiesc de unul singur, chiar dacă ai mei nu au fost de acord, spunând că nu trebuie să fac astfel de schimbari, caci locul meu este acolo şi nu acolo... prostii.
Consider că o schimbare nu are să strice viata nimanui, din contră îmi doresc una foarte tare. La vechiul liceu, unde am şi primit bursă, chiar dacă era renumit, copii aceia pareau roboti, fară personalitate... sau aveau ceva, dar ascunsă după o cortină groasă.
Am fost foarte entuziasmat că voi putea face un liceu în America, am plecat chiar şi mai devreme din Japonia, nu m-a afectat în mod negativ, dar chiar şi aşa observ că lumea de aici nu prea pare atât de prietenoasă când vine varba de asiatici ca mine, sau arat eu atât de ciudat.
Poate mă trezesc dimineata cu parul ciufulit sau seara parul îmi acoperă chipul din cauza oboselii, dar în rest mă îmbrac şi mă comport normal.
Când am ridicat ceasul de la mână am oftat prelung, deja era şapte seara, iar afară se însera treptat, ajunsesem lângă pot şi nu mă mai opream acum din a mă balancâni pe acea balustradă kilometrică ce despartea lumea mea de cea agvatică, a necunoscutului.
Soarele mocnea frumos în apa cristalină, mici sclipiri se oglindeau chiar şi noaptea, afară se racorea. Nici nu mă mira atmosfera aceasta, a trebuit să-mi trag eşarfa lungă pe gât.
Era începutul lui septembrie, şcoala avea să vină, iar eu mă simteam nepregatit, din nou... Cât timp stateam tacut şi cu nesăţ înghiteam aerul, în spatele meu au început să se audă tot felul de zgomote ce alarmau o ceartă dintre doi baieti. Nu am priceput motivul, dar se parea că eram doar eu cu ei, aşa că evitând orice contact am continuat să privesc cerul, dar nu a durat foarte mult că vocea unuia mi-a rasunat atât de grav în timpane, cutremurându-mă complet:
- Hei tu! a exclamat acesta, eu îndreptându-mi spatele. Da tu, cel cu frezura de ciudat, poti să-mi faci o poză cu frumoasa domnişoară. Tonul lui era puternic şi când mi-am întors privirea, acea fată parea mai mult agresată, decât luată lent în brate şi strânsă la piept cu dragoste, cât de brutal putea fi.
- Eu? Am întrebat nesigur, caci mă panicasem, mai erau încă cinci de teapa matahalei, toti negri.
- Faci pe prostul cu mine, omule?! Ţi-am spus să-mi faci o poză cu paraşuta, eşti surd?!
Mă blocasem şi începusem să-mi muşc buza inferioară, simtind cum saliva mi se strângea în gură.
- Nu am aparat. Spusesem eu printr-o rasuflare, închizând apoi ochii, dar deschizându-i apoi din nou, când unul din tipi mă ridicase în sus, doar cu o mână.
- Lasă-l, nu are nici o vină! Strigase tanara negresă care în continuare era ţinută de gât, de bratul dur al acelui tânar.
- Eşti proastă! Doar o paraşută infernală care nu ştie să îşi facă treaba cum trebuie. După ce se rastise la ea, ridicase bumnul, eu zmucindu-mă şi reuşind a mă elibera şi alergând spre fată, am încasat pumnul în locul ei. Durerea sagetându-mă fulgerator prin toti nervii şi oasele, parcă spargândumi-le, nici nu apucasem bine să mă ridic şi să-i trag câteva, caci se napustiseră restul asupra mea, mobilizându-mă, ca şeful lor să mă scalde în pumni şi picioare.
- Nu, nu, opreşte-te, fiară, animalule! Striga în disperare fata, având lacrimi în ochii de un caprui izbitor de blând şi cald.
- Asta meriti dacă nu mă asculti chinezule, îţi place? O să primeşti cât doreşti.
Cât de brutal se manifesta, chiar nu îmi mai simteam stomacul sau bratele caci lovea cu forţă. Dar într-un final o voce se facuse auzită, toti oprindu-se şi ascultând de baiatul de la orizont.
- Yo, ce naiba se întâmplă aici? Nu ţi-am spus de atâtea ori să nu iei în bataie pe altii care nu au nici o bine. Păşea calm şi sigur, mă facuse să-mi mijesc privirea spre el, iar pleoapele de abia dacă le mai puteam ţine deschise.
- Lil`, amice, nu e ceea ce...
- Mai lasă-mă cu toate dulcegariile ăstea Roxe, eşti un gunoi şi asta vei ramâne. Mima cu degetele, tot corpul i se mişca şi gândeam că limbajul sau îi speria pe tip, chiar dacă nu prea mai auzeam nimica. Şi tânara domnişoară?
- Lil`, frate e doar...
- Ne, ne, ne, nu sunt frate cu tine omule...
În seara aceea baiatul acesta, a carui nume doream să-l aflu a doua zi, dacă aveam să mă mai trezesc, mi-a devenit erou, mi-a salvat viata şi nici nu a ridicat un pumn. Cât de mult curaj trebuia să aibă să se confrunte cu un om ca tipul ce se milogea după iertare.
A urmat o ceaţă, apoi negru, am ramas inconştient şi nici că mai ştiam ceva de mine...