03-03-2012, 11:20 PM
***
Conducea fara tinta de mai bine de patru ore. Colindase cele mai populate locuri din L.A. sperand ca il va zari acolo. Facuse si o escala in locurile frecventate de cei ca el, dar nimic. Inca nu il gasise. Oprit la semafor, isi lasa capul sa se odihneasca pe volanul masinii. Avea impresia ca in ultimele ore imbatranise cu cel putin zece ani. Isi simtea trupul vlaguit de puteri, iar mintea inutila. Nu mai putea gandi logic.
Ofta si porni din nou masina cand auzi claxoanele din spatele sau. Pentru prima oara in mult timp nu stia ce sa faca si incotro sa se indrepte. Se simtea...neputincios.
Dupa alte cateva ore, recunoscu fata de el insusi ca nu va reusi sa-l gaseasca. Cel putin nu in noaptea aia. Se uita la ceasul de mana si nu-i veni a crede cand vazu ca arata aproape miezul noptii.
Injura printre dinti si se hotara sa mearga acasa. Un dus rece si o cafea tare il vor ajuta sa gandeasca la rece toata situatia asta nenorocita si, daca va avea noroc, poate ii vor oferi si o solutie.
Ajuns acasa, se dezbraca repede, aruncandu-si hainele nepasator peste tot si intra sub dus. Se sprijini cu mainile de faianta si lasa apa calduta sa-i spele trupul ostenit. Ura senzatiile care il incercau. Ura faptul ca nu stia ce sa faca. Se ura pe sine pentru ca totul se intamplase din vina lui. Pentru ca el nu a fost in stare sa faca fata unor simple nevoi trupesti, un copil colinda singur in plina noapte strazile Los Angelesului. Asta daca mai era inca in oras. Nu ar fi fost exclus sa plece. Sau sa faca ceva mult mai drastic decat atat...
-La dracu'! Lovi cu pumnul faianta si-si inclesta maxilarul pana cand durerea ii invada creierul. De ce nu era in stare sa faca nimic? De ce nu a putut sa opreasca inevitabilul? Nu o data...ci de doua ori.
Abia acum realitatea il lovi in moalele capului: Kyle plecase, la fel ca...
Nu a trebuit decat un moment ca pojghita pe care el incercase sa se mentina in echilibru in ultimele luni sa se sparga. Se simtea din nou parasit, singur si vulnerabil.
Gandurile lui nu aveau niciun sens. Era perfect constient de asta, dar nu putea sa le schimbe. Insa, putea al nabii de bine le ignore!
Opri apa si iesi din cabina, mergand cu grija pe gresia umeda din baie pana ce ajunse la raftul plin cu prosoape. Isi infasura unul in jurul taliei si iesi afara din incaperea in care plutau aburii. Nu se sinchisi sa se stearga. Nu ii pasa daca lasa balta in jurul sau. Se indrepta spre barul extrem de bine aprovizonat si lua o sticla de wiskey. Isi umplu un pahar, apoi se aseza pe pervazul ferestrei mari. Privelistea era la fel de frumoasa ca in fiecare seara, dar nu se putea concentra destul de mult pentru a o admira asa cum se cuvenea. Nervos, dadu pahar peste cap, simtind cum gatul ii ia foc, apoi se aseza pe fotoliu.
Adormi acolo, aproape dezbracat si cu paharul inca in mana. Dar nu avusese parte de un somn linistit. Visase ziua in care primise vestea ca Philipe a murit, se vedea langa sicriul lui in cimitir, singur si vulnerabil. Apoi aparuse Kyle. Ii zambi si-l asigura ca totul va fi bine. Simtise momentul cand peste sufletul sau se asternu linistea, apoi linistea fusese inlocuita de vinovatie. Il alungase pe Kyle, sperand ca asa va inlatura durerea, dar imediat ce acesta disparu, durerea se intensifica. Devenise atat de pregnanta incat credea ca ii va lua mintile. In vis isi inchise ochii, sperand ca asa va rezolva totul, dar cand ii deschise in fata sa se aflau doua scrie. Naruise viata inca unei persoane nevinovate...
Se trezi brusc, scapand paharul din mana. Acesta se sparse la contactul cu podeaua.
Ray ocoli cioburile si se duse inapoi langa ferestra. Se crapa de ziua. Afara ploua...
Nestiind ce altceva sa faca puse mana pe telefon si o suna pe singura persoana in care stia ca poate sa aiba incredere.
Telefonul suna de trei ori pana cealalta persoana raspunse.
-Jesse, am nevoie de ajutorul tau. Kyle a disparut.
*
Ziua trecuse la fel de repede ca cea precedenta. Si fusese la fel de neproductiva. Simtea nevoia sa se dea cu capul de toti peretii. Jesse il privea ingrijorat in partea cealalta a biroului. Totusi, starea lui de spirit era ceva mai buna.
-Va aparea...
-Cand? Au trecut deja 24 de ore. Ray batu pasul pe loc pentru cateva secunde, inainte de a-si relua mersul agitat.
-Daca nu dam de el pana maine, vom putea facem un raport pentru persoane disparute. Asta in cel mai rau caz...
-Da-l dracu' de raport! Am fost la politie! De ce nu au facut nimic?! Vorbim de un copil aici!
-Nu pot sa faca nimic decat dupa 48 de ore, ii aminti Jesse rabdator.
Nu-l mai vazuse pe Ray atat de agitat de cand...defapt, daca se gandea mai bine, nu-l vazuse niciodata pe fratele sau comportandu-se asa. Il speria, dar, in acelasi timp, il bucura. Ray era inca uman. Comportamentul sau demonstra asta. Pacat a a fost nevoie de o intamplare atat de neplacuta ca sa-si regaseasca partea din sine pe care o credea moarta.
Ray se opri brusc din mers, statu in mijlocul incaperii pentru cateva momente, apoi se duse spre cuier si-si lua sacoul de la costum.
-Ray, ce faci?
-Ma duc sa-l caut. Nu mai pot sa stau asa fara sa fac nimic!
-Si unde il vei cauta?
-Habar n-am. Peste tot daca trebuie!
-Ray! striga Jesse dupa el, dar era deja prea tarziu. Fratele sau iesise pe usa si-l lasase singur. Se aseza inapoi pe scaun si se intoarse spre fereastra.
-Sper sa-l gasesti, sopti pentru sine inainte de a se intoarce la munca.
Inca ploua. Stropii mari se izbeau cu salbaticie de parpbrizul masinii. Stergatoarele nu mai faceau fata. Incetini si se apleca mult peste volan incercand sa vada cat mai bine drumul.
Isi pierduse speranta. Kyle plecase...
Era aproape de ocean. Din departare se auzea sunetul valurilor ce se spargeau de coasta. Mirosul de sare era mult mai puternic acum, cand marea era agitata. Simtea nevoia sa o vada. Spera ca asa va gasi un raspuns sau, macar, linistea sufleteasca dupa care tanjea.
Opri masina in apropierea falezei. Cobora si intra pe plaja. Nisipul ud i se lipi de haine, iar hainele de corp. Stropii de ploaie ii intrau in ochi. Nu putea sa vada nici la cinci metri in fata sa, dar continua sa mearga.
Ii placea sa priveasca spectacolul ce i-l oferea oceanul dezlatuit. Ii placea sa-i simta forta nimicitoare in momentul in care valurile sale loveau nisipul fara mila, parca evocand sfarsitul lumii.
Se opri destul de aproape incat apa aruncata sa-i treaca de glezne si scruta orizontul intunecat. Undeva, la departare observa lumina unui far. Isi intoarse capul. In spatele sau, luminile orasului pareau sa joace ca niste licurici pierduti in ploaie. Chiar si pe o vreme ca asta, plaja i se parea frumoasa. Poate o placea mai mult acum, decat atunci cand era frumos si cerul era destul de senin incat sa vada stelele.
Ramase acolo o vreme, privind in gol, incercand sa-si puna in ordine gandurile, cand o miscare slaba in stanga sa ii atrase atentia. Se incrunta, apoi isi miji ochii incercand sa invinga perdeaua de intuneric si ploaie. Sunetul se auzi din nou, dar mai slab.
Iesi din apa si se indrepta spre locul de unde se auzea. Se opri dupa numai cativa pasi, nestiind cum sa reactioneze.
-Kyle...
Baiatul statea in fund pe nisip. Hainele ude i se lipisera de piele, dar nu el nu parea deranjat de asta. Avea fata indreptata spre ocean. Nu se misca. Statea drept ca o stanca, nebagand in seama apa valurilor ce ajungea pana la el. Nu-i raspunse. Nici nu credea ca il auzise.
Ignorand usurarea pe care o simti imediat ce il zari, Ray se lasa jos si ii atinse umerii. Era la fel de rece ca un sloi de gheata.
-Kyle. Vocea sa avea o nuanta de tandrete pe care nu se chinuise sa o ascunda.
-Nu sunt stele. Baiatul nu se intoarse spre el. Tonul sau era sec, iar vocea pierduta.
-Poftim? Ce tot vorbeasti acolo? De cat timp esti aici?
-Vroiam sa le vad...
-Kyle, de cat timp esti aici? repeta Ray intrebarea rabdator.
-Imi place oceanul. Nu-i asa ca e frumos?
-De cat timp, Kyle?
Abia dupa ce repeta intrebarea si a treia oara, Kyle isi intoarse capul spre el. Ochii lor se intalnira. Ray isi simti trupul strabatut de un tremur nervos. Ochii de smarald ce il priveau nu mai aveau stralcirea de alta data. Pareau...morti. Avea impresia ca baiatul de uita prin el si ca, defapt, nici macar nu-si da seama ca e acolo.
-De azi sau de ieri. Kyle ridica din umeri nepasator. Nu stiu. Am venit sa privesc stelele, dar soarele inca nu apuse asa ca am asteptat. Dar a inceput ploaia...inca astept sa le vad.
Dumnezeule, statuse acolo mai mult de 24 de ore, in ploaie si in apa rece a oceanului.
Ray il prinse de mana.
-Hai sa mergem, Kyle.
-...
Vazand ca nu il baga in seama, ridica putin tonul.
-Vrei sa mori? Poti sa faci o aprindere de plamani daca mai ramai mult in ploaia asta! Mergi cu mine, fie ca vrei fie ca nu!
Se ridica in picioare si il trase in sus, insa piciorele lui Kyle cedara si el isi lasa trupul sa se sprijine de cel al barbatului.
Ray injura printre dinti si fara sa mai stea pe ganduri il ridica in brate. Se infiora cand isi dadu seama cat de usor e. Probabil nu cantara mai mult de 45 de kilograme. Cunostea femei slabe care erau mai grele decat el!
Fara sa mai zica nimic se indrepta spre masina. Kyle se agata de el si-si lasa capul sa se odihneasca pe pieptul sau.Tremura. Ajuns la masina, Ray il lasa cu parere de rau pe scaunul din dreapta. Tremurul trupului micut se accentuase, dar baiatul nu scoase niciun sunet. Isi aduse picioarele la piept, le incolaci cu bratele si isi sprijini capul de genunchi. Ray trecu pe locul soferului si porni masina. Mari viteza aproape imediat, dorind sa ajunga cat mai repede acasa. Din cand in cand il privea pe Kyle cu coada ochiului. Baiatul statea nemiscat. Starea lui il ingrijora. Se intreba daca nu ar fi mai bine sa mearga la un doctor inainte de a-l duce acasa.
Dupa ce lasa masina in parcarea subterana a cladirii, il lua pe Kyle in brate si urca cu liftul cele cinci etaje. Niciunul dintre ei nu vorbira. Pentru un moment Ray chiar avuse impresia ca baiatul a adormit, dar imediat ce usile liftului se deschisera, Kyle se foi pana ce se vazu nevoit sa-l lase pe jos. Merse inaintea lui si deschise usa apartamentului, apoi ii facu loc sa intre. Kyle cuprinse cu privirea livingul mare, parand dintr-o data dezorientat. Se intoarse si isi ridica ochii spre el.
-Suntem la tine...
-Stiu. Unde credeai ca voi merge?
Ray se apropie de el si isi puse mainile pe umerii sai. Incerca sa-i zambeasca, dar nu ii reusi. Trecuse prea multa vreme de cand zambise cu adevarat ca sa stie cum se procedeaza.
-Nu stiu. Nu m-am gandit...
-Dezbraca-te de hainele astea si fa-te comod. Sunt ude si nu vreau sa racesti. Asta daca nu ai facut-o deja, adauga in gand. Du-te si fa un dus cald. Pana una alta o sa fac ceva de mancare.
Nu-i raspunse. Ray trecuse dincolo de barul ce despartea spatiul de gatit de restul incaperii. Deschise frigiderul rugandu-se sa aiba ceva comestibil in el. Spre fericirea lui gasi niste cascaval, sunca, masline si ceva legume. Le taie frumos si le aseza pe un platou. Nu era cine stie ce, dar le ajungea pana suna el la take-out.
Cu platoul intr-o mana iesi de dupa bar si se indrepta spre masuta dintre canapea si cele doua fotolii. Insa nu reusi sa faca mai mult de cinci pasi si se opri. Aproape scapa platoul din mana. Dintr-o data isi simtea corpul infierbantat si gatul mult prea uscat ca sa spuna ceva. O fata sa se afla o imagine pe cat de frumoasa, pe atat de...deranjanta. Hanoracul ud a lui Kyle se lipise de parchetul laminat, in timp ce blugii murdari stateau atarnati de spatarul unui scaun. Dar nu asta il deranja...ci vederea trupului aproape gol a baiatului ce privea nepasator pe geam.
Kyle avea mainile sprijinite de pervazul geamului. Corpul sau era mult lasat in fata, facand astfel ca posteriorul sau micut sa iasa in evidenta. Ray urmari linia gratioasa a umerilor slab dezvoltati, coborand cu privirea spre talia ingusta ca de viespe, apoi spre picioarele lungi cu gambe atat de frumos arcuite incat pareau aproape feminine. Lumina difuza a spoturilor ii facea pielea alba sa para aproape traslucida si atat de fina incat simti nevoia sa intinda mana si sa o atinga.
Injura printre dinti, inghiti in sec de cateva ori si-si scutura capul, rugandu-se ca bunul simt sa se intoarca acolo unde ii era locul.
-Kyle...tusi, incercand sa-si faca vocea sa sune normal.
Baiatul se intoarse spre el.
-Mai bine mergi sa faci un dus...replica sunase ca un ordin, dar nu mai era in stare sa-si controleze tonalitatea vocii. Nu vroia decat sa-l scoata pe Kyle din camera pana nu-si va pierde si ultima fara de control si va sari pe el ca un mascul alfa in sezonul imperecherii.
Kyle ridica din umeri si parasi geamul.
-Unde e baia?
-In spate.
Mergand aproape pe varfuri pentru a-si feri picioarele de raceala parchetului, baiatul trecu pe langa el si disparu dincolo de usa indicata. Pentru o fractiune de secunda corpurile lor se atinsera. Kyle nu parea afectat, dar corpul lui Ray trecu de la temperatura normala la cea de inabusit in suc propriu si numai bun de servit la cina. Broboade de sudoare ii aparura in dreptul fruntii. Le sterse cu dosul palmei, lasa platoul pe masunta si se arunca pe canapea. Trebuia sa seteze din nou aerul conditionat. Probabil se stricase termostatul si de aceea se simtea atat de incalzit.
Se ridica si verifica instalatia. La o prima vedere parea in regula, dar nu putea sa bage mana in fac ca ceva nu se stricase. Nu se pricepea la chestiile astea... Il seta cu cateva grade mai rece, apoi se aseza din nou pe canapea. Aprinse televizorul ca sa-si faca de lucru.
De ce naiba era atat de agitat?! Se comporta ca o virgina in noaptea nuntii!
-Doamne, nu am spus eu asta, nu-i asa?!
Ii venea sa rada. Cel mai bun cuvant pentru a-si descrie comportamentul era...patetic.
Ofta de incateva ori si incepu sa sara de la un canal la altul. Dar mintea nu ii statea acolo. Isi aduse apoi aminte de dosarele pe care le adusese acasa acum cateva zile si pe care trebuia sa le verifice, dar la cat de aiurit era, ar fost in stare sa scrie totul anapoda. Mai tarziu, isi promise in gand. Mai tarziu, dupa ce Kyle va adormi, le va rezolva pe toate. Pana atunci, insa, trebuia sa indure. Da, asta va face. Doar era barbat, ce mama naibii! Nu se va lasa influentat de pielea fina a lui Kyle, de ochii aceia verzi, de gura ademenitoare, de picioarele lungi, de...
-Te superi ca ti-am imprumutat tricoul?
Tresari si scapa telecomanda din mana. Injura printre dinti si-si ridica privirea spre tanarul ce se afla la cativa metrii in fata sa. Clipi de cateva ori, incercand sa-si revina.
Kyle era imbracat doar intr-un tricou de-a lui mai vechi, care ii ajungea pana sub posterior, lasand la iveala picioarele subtiri si albe. Inca parea dezorientat.
-Nu, poti sa-l pastrezi. Ray facu o pauza, nestiind ce sa zica.
-Multumesc.
Kyle se aseza turceste pe fotoliu i-si atinti ochii pe ecranul televizorului. Statura o vreme in tacere, pana cand Ray reusi sa-si ia ochii de la el si pozitia pe care o adoptase si scoase de pe gura o propozitie cam anemica.
-Vrei sa mananci? Ii arata platoul. Nu e cine stie ce, dar pot sa...
Insa nu apuca sa termine ce avea de spus ca baiatul intinse mana si lua cateva feliute de sunca si cascaval. Totusi, nu prea avea pofta de mancare.
Ray se ridica si se duse in bucatarie, iar cand se intoarse ii aseza in fata un pahar mare de lapte.
-Nu sunt un copil, Ray.
-Cati ani ai?
-Saptesprezece.
-Atunci esti un copil. Bea-l, apoi poti sa mergi la culcare.
-Mi-am depasti ora de somn si ma trimiti in pat? Kyle nu incerca sa-si ascunda ironia din glas, dar lua paharul si bau jumatate din el, inainte de a pune paharul inapoi pe masuta.
-Esti obosit. Ray se apropie de el si-si lasa capul in jos pana cand buzele sale ii atinsera fruntea. Si ai febra, adauga imediat. Daca vei dormi putin, maine te vei simti mai bine.
-Ma indoiesc, dar asta e casa ta. Deci, macar in seara asta, pot sa te ascult si eu.
Kyle se ridica de pe fotoliu. Se intinse, facand tricol sa se ridice si sa lase la vedere posteriorul frumos bombat.
-Noapte buna, Ray.
Pana sa adauge Ray ceva, el se indeparta, indreptandu-se spre dormitorul pe care il impartisera in urma cu o saptamana. Intra in camera si inchise usa in urma sa.
Imediat Ray se prabusi in fotoliu si trase de cateva ori aer adanc in piept.
La dracu'! A fost atat de aproape sa...Sa ce?! se mustra in gand. Facuse destule! Kyle nu mai avea nevoie de alte necazuri. Probabil daca ar sti ce ganduri ii treceau lui prin cap, s-ar intoarce inapoi pe plaja.
Ramase acolo pana ce mintea ii reveni cat de cat la normal, apoi se duse pana in incaperea micuta pe care o folosea pe post de birou si-si aduse de acolo dosarele de la firma. Le imprastie pe masuta din living si incepu sa se uite peste ele.
Nu stia cat timp trecuse de cand nu se miscase de acolo cand auzi din nou vocea somnoroasa a lui Kyle aproape de el.
-De ce nu dormi?
-Nu pot, veni raspunsul sincer al baiatului. Kyle casca, apoi se aseza langa el pe canapea. La ce te uiti?
-Acte.
-Vrei sa te ajut?
-Vreau sa dormi. In camera, adauga in gand.
-Ti-am zis ca nu pot. Kyle isi sprijini capul de umarul sau. Isi inchise ochii si se facu comod.
-Nu sunt o perna.
-Stiu, dar esti cald.
-Nici o patura electrica.
-Esti in seara asta. Vocea lui Kyle era amuzata. Citeste-mi si mie ceva.
-Astea nu sunt povesti de adormit copii si, sincer, basme nu stiu. Ray incerca sa-si tina sub control atat vocea, cat si ironia ce se simtea in ea, numai ca, atunci cand era Kyle implicat, lucrurile nu mergeau foarte bine.
-Ai o voce frumoasa. Nu-mi pasa ce citesti, atata timp cat te pot auzi.
Ar fi vrut sa-i dea o replica usturatoare, dar ramasese fara cuvinte. Cum putea oare copilul asta sa-l dezarmeze asa de repede si fara niciun efort? Oare stia ce efect are asupra lui?
-"Resursele umane sunt primele resurse strategice ale unei organizatii ( societate comerciala, institutie, asociatie, etc), în noua societate informationala capitalul uman înlocuind capitalul financiar ca resursa strategica, incepu el cu o voce lipsita de inflexiuni.
Resursele umane sunt unice în ceea ce priveste potentialul lor de crestere si dezvoltare, în capacitatea lor de a –si cunoaste si învinge propriile limite.
Succesul unei organizatii, gradul de competitivitate al acesteia, pornesc de la premisa ca oamenii sunt bunul cel mai de pret al organizatiei."
Ray se opri pentru o clipa si se uita cu coada ochiului la Kyle. Adormise sau cel putin asa i se paruse. Incerca sa-l miste, dar baiatul isi agata mainile in camasa sa si se aseza mai bine.
-Kyle, trebuie sa mergi in pat, ii sopti cu o voce blanda la ureche. Nu poti sa dormi aici.
-E frig...
Bine, poate ca exagerase cu temperatura joasa din camera. Era in stare sa recunoasca atata lucru.
-In camera e mai cald.
-Nu pot sa dorm, mormai baiatul.
-Aici dormi pe mine, ii aminti Ray. De ce n-ai putea sa dormi si in camera?
-Pentru ca nu ai fi acolo cu mine.
O alta replica dezarmanta. Ce naiba putea sa-i mai zica acum?! Isi clatina capul, apoi, cu grija se ridica cu tot cu Kyle de pe canapea si porni spre camera. Imediat ce ajunse acolo, dadu cuvertura la o parte si il aseza pe Kyle in pat. Acesta isi deschise ochii confuzi si somnorosi si il privi printre gene rugator.
-Vin si eu imediat.
Ray se dezbraca de pantaloni si camasa dupa care se aseza si el in pat. Kyle ofta multumit si se lipi cu spatele de pieptul sau lat. Fara sa-si dea seama ce face, Ray isi trecu una dintre maini peste talia sa si il trase mai aproape. Nu dura mult si ii auzi respiratia adanca si constanta.
Zambi in sinea sa, insa zambetul se transforma in grisma cand isi dadu seama in ce pozitie se aflau. Dumnezeu sa-l ajute, caci nu stia cat va rezista daca va trebui sa suporte acesta dulce tentatie mult timp!
Conducea fara tinta de mai bine de patru ore. Colindase cele mai populate locuri din L.A. sperand ca il va zari acolo. Facuse si o escala in locurile frecventate de cei ca el, dar nimic. Inca nu il gasise. Oprit la semafor, isi lasa capul sa se odihneasca pe volanul masinii. Avea impresia ca in ultimele ore imbatranise cu cel putin zece ani. Isi simtea trupul vlaguit de puteri, iar mintea inutila. Nu mai putea gandi logic.
Ofta si porni din nou masina cand auzi claxoanele din spatele sau. Pentru prima oara in mult timp nu stia ce sa faca si incotro sa se indrepte. Se simtea...neputincios.
Dupa alte cateva ore, recunoscu fata de el insusi ca nu va reusi sa-l gaseasca. Cel putin nu in noaptea aia. Se uita la ceasul de mana si nu-i veni a crede cand vazu ca arata aproape miezul noptii.
Injura printre dinti si se hotara sa mearga acasa. Un dus rece si o cafea tare il vor ajuta sa gandeasca la rece toata situatia asta nenorocita si, daca va avea noroc, poate ii vor oferi si o solutie.
Ajuns acasa, se dezbraca repede, aruncandu-si hainele nepasator peste tot si intra sub dus. Se sprijini cu mainile de faianta si lasa apa calduta sa-i spele trupul ostenit. Ura senzatiile care il incercau. Ura faptul ca nu stia ce sa faca. Se ura pe sine pentru ca totul se intamplase din vina lui. Pentru ca el nu a fost in stare sa faca fata unor simple nevoi trupesti, un copil colinda singur in plina noapte strazile Los Angelesului. Asta daca mai era inca in oras. Nu ar fi fost exclus sa plece. Sau sa faca ceva mult mai drastic decat atat...
-La dracu'! Lovi cu pumnul faianta si-si inclesta maxilarul pana cand durerea ii invada creierul. De ce nu era in stare sa faca nimic? De ce nu a putut sa opreasca inevitabilul? Nu o data...ci de doua ori.
Abia acum realitatea il lovi in moalele capului: Kyle plecase, la fel ca...
Nu a trebuit decat un moment ca pojghita pe care el incercase sa se mentina in echilibru in ultimele luni sa se sparga. Se simtea din nou parasit, singur si vulnerabil.
Gandurile lui nu aveau niciun sens. Era perfect constient de asta, dar nu putea sa le schimbe. Insa, putea al nabii de bine le ignore!
Opri apa si iesi din cabina, mergand cu grija pe gresia umeda din baie pana ce ajunse la raftul plin cu prosoape. Isi infasura unul in jurul taliei si iesi afara din incaperea in care plutau aburii. Nu se sinchisi sa se stearga. Nu ii pasa daca lasa balta in jurul sau. Se indrepta spre barul extrem de bine aprovizonat si lua o sticla de wiskey. Isi umplu un pahar, apoi se aseza pe pervazul ferestrei mari. Privelistea era la fel de frumoasa ca in fiecare seara, dar nu se putea concentra destul de mult pentru a o admira asa cum se cuvenea. Nervos, dadu pahar peste cap, simtind cum gatul ii ia foc, apoi se aseza pe fotoliu.
Adormi acolo, aproape dezbracat si cu paharul inca in mana. Dar nu avusese parte de un somn linistit. Visase ziua in care primise vestea ca Philipe a murit, se vedea langa sicriul lui in cimitir, singur si vulnerabil. Apoi aparuse Kyle. Ii zambi si-l asigura ca totul va fi bine. Simtise momentul cand peste sufletul sau se asternu linistea, apoi linistea fusese inlocuita de vinovatie. Il alungase pe Kyle, sperand ca asa va inlatura durerea, dar imediat ce acesta disparu, durerea se intensifica. Devenise atat de pregnanta incat credea ca ii va lua mintile. In vis isi inchise ochii, sperand ca asa va rezolva totul, dar cand ii deschise in fata sa se aflau doua scrie. Naruise viata inca unei persoane nevinovate...
Se trezi brusc, scapand paharul din mana. Acesta se sparse la contactul cu podeaua.
Ray ocoli cioburile si se duse inapoi langa ferestra. Se crapa de ziua. Afara ploua...
Nestiind ce altceva sa faca puse mana pe telefon si o suna pe singura persoana in care stia ca poate sa aiba incredere.
Telefonul suna de trei ori pana cealalta persoana raspunse.
-Jesse, am nevoie de ajutorul tau. Kyle a disparut.
*
Ziua trecuse la fel de repede ca cea precedenta. Si fusese la fel de neproductiva. Simtea nevoia sa se dea cu capul de toti peretii. Jesse il privea ingrijorat in partea cealalta a biroului. Totusi, starea lui de spirit era ceva mai buna.
-Va aparea...
-Cand? Au trecut deja 24 de ore. Ray batu pasul pe loc pentru cateva secunde, inainte de a-si relua mersul agitat.
-Daca nu dam de el pana maine, vom putea facem un raport pentru persoane disparute. Asta in cel mai rau caz...
-Da-l dracu' de raport! Am fost la politie! De ce nu au facut nimic?! Vorbim de un copil aici!
-Nu pot sa faca nimic decat dupa 48 de ore, ii aminti Jesse rabdator.
Nu-l mai vazuse pe Ray atat de agitat de cand...defapt, daca se gandea mai bine, nu-l vazuse niciodata pe fratele sau comportandu-se asa. Il speria, dar, in acelasi timp, il bucura. Ray era inca uman. Comportamentul sau demonstra asta. Pacat a a fost nevoie de o intamplare atat de neplacuta ca sa-si regaseasca partea din sine pe care o credea moarta.
Ray se opri brusc din mers, statu in mijlocul incaperii pentru cateva momente, apoi se duse spre cuier si-si lua sacoul de la costum.
-Ray, ce faci?
-Ma duc sa-l caut. Nu mai pot sa stau asa fara sa fac nimic!
-Si unde il vei cauta?
-Habar n-am. Peste tot daca trebuie!
-Ray! striga Jesse dupa el, dar era deja prea tarziu. Fratele sau iesise pe usa si-l lasase singur. Se aseza inapoi pe scaun si se intoarse spre fereastra.
-Sper sa-l gasesti, sopti pentru sine inainte de a se intoarce la munca.
Inca ploua. Stropii mari se izbeau cu salbaticie de parpbrizul masinii. Stergatoarele nu mai faceau fata. Incetini si se apleca mult peste volan incercand sa vada cat mai bine drumul.
Isi pierduse speranta. Kyle plecase...
Era aproape de ocean. Din departare se auzea sunetul valurilor ce se spargeau de coasta. Mirosul de sare era mult mai puternic acum, cand marea era agitata. Simtea nevoia sa o vada. Spera ca asa va gasi un raspuns sau, macar, linistea sufleteasca dupa care tanjea.
Opri masina in apropierea falezei. Cobora si intra pe plaja. Nisipul ud i se lipi de haine, iar hainele de corp. Stropii de ploaie ii intrau in ochi. Nu putea sa vada nici la cinci metri in fata sa, dar continua sa mearga.
Ii placea sa priveasca spectacolul ce i-l oferea oceanul dezlatuit. Ii placea sa-i simta forta nimicitoare in momentul in care valurile sale loveau nisipul fara mila, parca evocand sfarsitul lumii.
Se opri destul de aproape incat apa aruncata sa-i treaca de glezne si scruta orizontul intunecat. Undeva, la departare observa lumina unui far. Isi intoarse capul. In spatele sau, luminile orasului pareau sa joace ca niste licurici pierduti in ploaie. Chiar si pe o vreme ca asta, plaja i se parea frumoasa. Poate o placea mai mult acum, decat atunci cand era frumos si cerul era destul de senin incat sa vada stelele.
Ramase acolo o vreme, privind in gol, incercand sa-si puna in ordine gandurile, cand o miscare slaba in stanga sa ii atrase atentia. Se incrunta, apoi isi miji ochii incercand sa invinga perdeaua de intuneric si ploaie. Sunetul se auzi din nou, dar mai slab.
Iesi din apa si se indrepta spre locul de unde se auzea. Se opri dupa numai cativa pasi, nestiind cum sa reactioneze.
-Kyle...
Baiatul statea in fund pe nisip. Hainele ude i se lipisera de piele, dar nu el nu parea deranjat de asta. Avea fata indreptata spre ocean. Nu se misca. Statea drept ca o stanca, nebagand in seama apa valurilor ce ajungea pana la el. Nu-i raspunse. Nici nu credea ca il auzise.
Ignorand usurarea pe care o simti imediat ce il zari, Ray se lasa jos si ii atinse umerii. Era la fel de rece ca un sloi de gheata.
-Kyle. Vocea sa avea o nuanta de tandrete pe care nu se chinuise sa o ascunda.
-Nu sunt stele. Baiatul nu se intoarse spre el. Tonul sau era sec, iar vocea pierduta.
-Poftim? Ce tot vorbeasti acolo? De cat timp esti aici?
-Vroiam sa le vad...
-Kyle, de cat timp esti aici? repeta Ray intrebarea rabdator.
-Imi place oceanul. Nu-i asa ca e frumos?
-De cat timp, Kyle?
Abia dupa ce repeta intrebarea si a treia oara, Kyle isi intoarse capul spre el. Ochii lor se intalnira. Ray isi simti trupul strabatut de un tremur nervos. Ochii de smarald ce il priveau nu mai aveau stralcirea de alta data. Pareau...morti. Avea impresia ca baiatul de uita prin el si ca, defapt, nici macar nu-si da seama ca e acolo.
-De azi sau de ieri. Kyle ridica din umeri nepasator. Nu stiu. Am venit sa privesc stelele, dar soarele inca nu apuse asa ca am asteptat. Dar a inceput ploaia...inca astept sa le vad.
Dumnezeule, statuse acolo mai mult de 24 de ore, in ploaie si in apa rece a oceanului.
Ray il prinse de mana.
-Hai sa mergem, Kyle.
-...
Vazand ca nu il baga in seama, ridica putin tonul.
-Vrei sa mori? Poti sa faci o aprindere de plamani daca mai ramai mult in ploaia asta! Mergi cu mine, fie ca vrei fie ca nu!
Se ridica in picioare si il trase in sus, insa piciorele lui Kyle cedara si el isi lasa trupul sa se sprijine de cel al barbatului.
Ray injura printre dinti si fara sa mai stea pe ganduri il ridica in brate. Se infiora cand isi dadu seama cat de usor e. Probabil nu cantara mai mult de 45 de kilograme. Cunostea femei slabe care erau mai grele decat el!
Fara sa mai zica nimic se indrepta spre masina. Kyle se agata de el si-si lasa capul sa se odihneasca pe pieptul sau.Tremura. Ajuns la masina, Ray il lasa cu parere de rau pe scaunul din dreapta. Tremurul trupului micut se accentuase, dar baiatul nu scoase niciun sunet. Isi aduse picioarele la piept, le incolaci cu bratele si isi sprijini capul de genunchi. Ray trecu pe locul soferului si porni masina. Mari viteza aproape imediat, dorind sa ajunga cat mai repede acasa. Din cand in cand il privea pe Kyle cu coada ochiului. Baiatul statea nemiscat. Starea lui il ingrijora. Se intreba daca nu ar fi mai bine sa mearga la un doctor inainte de a-l duce acasa.
Dupa ce lasa masina in parcarea subterana a cladirii, il lua pe Kyle in brate si urca cu liftul cele cinci etaje. Niciunul dintre ei nu vorbira. Pentru un moment Ray chiar avuse impresia ca baiatul a adormit, dar imediat ce usile liftului se deschisera, Kyle se foi pana ce se vazu nevoit sa-l lase pe jos. Merse inaintea lui si deschise usa apartamentului, apoi ii facu loc sa intre. Kyle cuprinse cu privirea livingul mare, parand dintr-o data dezorientat. Se intoarse si isi ridica ochii spre el.
-Suntem la tine...
-Stiu. Unde credeai ca voi merge?
Ray se apropie de el si isi puse mainile pe umerii sai. Incerca sa-i zambeasca, dar nu ii reusi. Trecuse prea multa vreme de cand zambise cu adevarat ca sa stie cum se procedeaza.
-Nu stiu. Nu m-am gandit...
-Dezbraca-te de hainele astea si fa-te comod. Sunt ude si nu vreau sa racesti. Asta daca nu ai facut-o deja, adauga in gand. Du-te si fa un dus cald. Pana una alta o sa fac ceva de mancare.
Nu-i raspunse. Ray trecuse dincolo de barul ce despartea spatiul de gatit de restul incaperii. Deschise frigiderul rugandu-se sa aiba ceva comestibil in el. Spre fericirea lui gasi niste cascaval, sunca, masline si ceva legume. Le taie frumos si le aseza pe un platou. Nu era cine stie ce, dar le ajungea pana suna el la take-out.
Cu platoul intr-o mana iesi de dupa bar si se indrepta spre masuta dintre canapea si cele doua fotolii. Insa nu reusi sa faca mai mult de cinci pasi si se opri. Aproape scapa platoul din mana. Dintr-o data isi simtea corpul infierbantat si gatul mult prea uscat ca sa spuna ceva. O fata sa se afla o imagine pe cat de frumoasa, pe atat de...deranjanta. Hanoracul ud a lui Kyle se lipise de parchetul laminat, in timp ce blugii murdari stateau atarnati de spatarul unui scaun. Dar nu asta il deranja...ci vederea trupului aproape gol a baiatului ce privea nepasator pe geam.
Kyle avea mainile sprijinite de pervazul geamului. Corpul sau era mult lasat in fata, facand astfel ca posteriorul sau micut sa iasa in evidenta. Ray urmari linia gratioasa a umerilor slab dezvoltati, coborand cu privirea spre talia ingusta ca de viespe, apoi spre picioarele lungi cu gambe atat de frumos arcuite incat pareau aproape feminine. Lumina difuza a spoturilor ii facea pielea alba sa para aproape traslucida si atat de fina incat simti nevoia sa intinda mana si sa o atinga.
Injura printre dinti, inghiti in sec de cateva ori si-si scutura capul, rugandu-se ca bunul simt sa se intoarca acolo unde ii era locul.
-Kyle...tusi, incercand sa-si faca vocea sa sune normal.
Baiatul se intoarse spre el.
-Mai bine mergi sa faci un dus...replica sunase ca un ordin, dar nu mai era in stare sa-si controleze tonalitatea vocii. Nu vroia decat sa-l scoata pe Kyle din camera pana nu-si va pierde si ultima fara de control si va sari pe el ca un mascul alfa in sezonul imperecherii.
Kyle ridica din umeri si parasi geamul.
-Unde e baia?
-In spate.
Mergand aproape pe varfuri pentru a-si feri picioarele de raceala parchetului, baiatul trecu pe langa el si disparu dincolo de usa indicata. Pentru o fractiune de secunda corpurile lor se atinsera. Kyle nu parea afectat, dar corpul lui Ray trecu de la temperatura normala la cea de inabusit in suc propriu si numai bun de servit la cina. Broboade de sudoare ii aparura in dreptul fruntii. Le sterse cu dosul palmei, lasa platoul pe masunta si se arunca pe canapea. Trebuia sa seteze din nou aerul conditionat. Probabil se stricase termostatul si de aceea se simtea atat de incalzit.
Se ridica si verifica instalatia. La o prima vedere parea in regula, dar nu putea sa bage mana in fac ca ceva nu se stricase. Nu se pricepea la chestiile astea... Il seta cu cateva grade mai rece, apoi se aseza din nou pe canapea. Aprinse televizorul ca sa-si faca de lucru.
De ce naiba era atat de agitat?! Se comporta ca o virgina in noaptea nuntii!
-Doamne, nu am spus eu asta, nu-i asa?!
Ii venea sa rada. Cel mai bun cuvant pentru a-si descrie comportamentul era...patetic.
Ofta de incateva ori si incepu sa sara de la un canal la altul. Dar mintea nu ii statea acolo. Isi aduse apoi aminte de dosarele pe care le adusese acasa acum cateva zile si pe care trebuia sa le verifice, dar la cat de aiurit era, ar fost in stare sa scrie totul anapoda. Mai tarziu, isi promise in gand. Mai tarziu, dupa ce Kyle va adormi, le va rezolva pe toate. Pana atunci, insa, trebuia sa indure. Da, asta va face. Doar era barbat, ce mama naibii! Nu se va lasa influentat de pielea fina a lui Kyle, de ochii aceia verzi, de gura ademenitoare, de picioarele lungi, de...
-Te superi ca ti-am imprumutat tricoul?
Tresari si scapa telecomanda din mana. Injura printre dinti si-si ridica privirea spre tanarul ce se afla la cativa metrii in fata sa. Clipi de cateva ori, incercand sa-si revina.
Kyle era imbracat doar intr-un tricou de-a lui mai vechi, care ii ajungea pana sub posterior, lasand la iveala picioarele subtiri si albe. Inca parea dezorientat.
-Nu, poti sa-l pastrezi. Ray facu o pauza, nestiind ce sa zica.
-Multumesc.
Kyle se aseza turceste pe fotoliu i-si atinti ochii pe ecranul televizorului. Statura o vreme in tacere, pana cand Ray reusi sa-si ia ochii de la el si pozitia pe care o adoptase si scoase de pe gura o propozitie cam anemica.
-Vrei sa mananci? Ii arata platoul. Nu e cine stie ce, dar pot sa...
Insa nu apuca sa termine ce avea de spus ca baiatul intinse mana si lua cateva feliute de sunca si cascaval. Totusi, nu prea avea pofta de mancare.
Ray se ridica si se duse in bucatarie, iar cand se intoarse ii aseza in fata un pahar mare de lapte.
-Nu sunt un copil, Ray.
-Cati ani ai?
-Saptesprezece.
-Atunci esti un copil. Bea-l, apoi poti sa mergi la culcare.
-Mi-am depasti ora de somn si ma trimiti in pat? Kyle nu incerca sa-si ascunda ironia din glas, dar lua paharul si bau jumatate din el, inainte de a pune paharul inapoi pe masuta.
-Esti obosit. Ray se apropie de el si-si lasa capul in jos pana cand buzele sale ii atinsera fruntea. Si ai febra, adauga imediat. Daca vei dormi putin, maine te vei simti mai bine.
-Ma indoiesc, dar asta e casa ta. Deci, macar in seara asta, pot sa te ascult si eu.
Kyle se ridica de pe fotoliu. Se intinse, facand tricol sa se ridice si sa lase la vedere posteriorul frumos bombat.
-Noapte buna, Ray.
Pana sa adauge Ray ceva, el se indeparta, indreptandu-se spre dormitorul pe care il impartisera in urma cu o saptamana. Intra in camera si inchise usa in urma sa.
Imediat Ray se prabusi in fotoliu si trase de cateva ori aer adanc in piept.
La dracu'! A fost atat de aproape sa...Sa ce?! se mustra in gand. Facuse destule! Kyle nu mai avea nevoie de alte necazuri. Probabil daca ar sti ce ganduri ii treceau lui prin cap, s-ar intoarce inapoi pe plaja.
Ramase acolo pana ce mintea ii reveni cat de cat la normal, apoi se duse pana in incaperea micuta pe care o folosea pe post de birou si-si aduse de acolo dosarele de la firma. Le imprastie pe masuta din living si incepu sa se uite peste ele.
Nu stia cat timp trecuse de cand nu se miscase de acolo cand auzi din nou vocea somnoroasa a lui Kyle aproape de el.
-De ce nu dormi?
-Nu pot, veni raspunsul sincer al baiatului. Kyle casca, apoi se aseza langa el pe canapea. La ce te uiti?
-Acte.
-Vrei sa te ajut?
-Vreau sa dormi. In camera, adauga in gand.
-Ti-am zis ca nu pot. Kyle isi sprijini capul de umarul sau. Isi inchise ochii si se facu comod.
-Nu sunt o perna.
-Stiu, dar esti cald.
-Nici o patura electrica.
-Esti in seara asta. Vocea lui Kyle era amuzata. Citeste-mi si mie ceva.
-Astea nu sunt povesti de adormit copii si, sincer, basme nu stiu. Ray incerca sa-si tina sub control atat vocea, cat si ironia ce se simtea in ea, numai ca, atunci cand era Kyle implicat, lucrurile nu mergeau foarte bine.
-Ai o voce frumoasa. Nu-mi pasa ce citesti, atata timp cat te pot auzi.
Ar fi vrut sa-i dea o replica usturatoare, dar ramasese fara cuvinte. Cum putea oare copilul asta sa-l dezarmeze asa de repede si fara niciun efort? Oare stia ce efect are asupra lui?
-"Resursele umane sunt primele resurse strategice ale unei organizatii ( societate comerciala, institutie, asociatie, etc), în noua societate informationala capitalul uman înlocuind capitalul financiar ca resursa strategica, incepu el cu o voce lipsita de inflexiuni.
Resursele umane sunt unice în ceea ce priveste potentialul lor de crestere si dezvoltare, în capacitatea lor de a –si cunoaste si învinge propriile limite.
Succesul unei organizatii, gradul de competitivitate al acesteia, pornesc de la premisa ca oamenii sunt bunul cel mai de pret al organizatiei."
Ray se opri pentru o clipa si se uita cu coada ochiului la Kyle. Adormise sau cel putin asa i se paruse. Incerca sa-l miste, dar baiatul isi agata mainile in camasa sa si se aseza mai bine.
-Kyle, trebuie sa mergi in pat, ii sopti cu o voce blanda la ureche. Nu poti sa dormi aici.
-E frig...
Bine, poate ca exagerase cu temperatura joasa din camera. Era in stare sa recunoasca atata lucru.
-In camera e mai cald.
-Nu pot sa dorm, mormai baiatul.
-Aici dormi pe mine, ii aminti Ray. De ce n-ai putea sa dormi si in camera?
-Pentru ca nu ai fi acolo cu mine.
O alta replica dezarmanta. Ce naiba putea sa-i mai zica acum?! Isi clatina capul, apoi, cu grija se ridica cu tot cu Kyle de pe canapea si porni spre camera. Imediat ce ajunse acolo, dadu cuvertura la o parte si il aseza pe Kyle in pat. Acesta isi deschise ochii confuzi si somnorosi si il privi printre gene rugator.
-Vin si eu imediat.
Ray se dezbraca de pantaloni si camasa dupa care se aseza si el in pat. Kyle ofta multumit si se lipi cu spatele de pieptul sau lat. Fara sa-si dea seama ce face, Ray isi trecu una dintre maini peste talia sa si il trase mai aproape. Nu dura mult si ii auzi respiratia adanca si constanta.
Zambi in sinea sa, insa zambetul se transforma in grisma cand isi dadu seama in ce pozitie se aflau. Dumnezeu sa-l ajute, caci nu stia cat va rezista daca va trebui sa suporte acesta dulce tentatie mult timp!
"Omul este cel mai putin el insusi,atunci cand vorbeste in propria persoana.Da-i o masca si el va spune adevarul."Oscar Wilde
![[Imagine: chibi_5001.gif]](http://animezup.com/chibi/img/user/chibi_5001.gif)
, chibi-ul lui