Realitatea o halucinatie a lipsei de droguri

[YuneSugihara]

Capitolul 2 - Poezii pentru mine


E mai usor cand unele lucruri iti lipsesc de la nastere. Deja am inceput sa ma mai linistesc , o sa ma recuperez si o sa plec de aici. Acum ca ma gandesc mai bine ar trebui sa-i cer "infirmierei" niste explicatii. M-as simti mai bine daca mi-ar spune cum il cheama si nu l-as mai striga intr-una "pustiul" sau "baiatul". Imi lipisem o palma de spatele sau si m-am uitat pe fereastra, era deja dimineata. Tipul nu plecase de o saptamana de langa mine si nu cred ca avea sa plece curand. Singurele momente in care eram scutit de prezenta lui erau cele in care mergea in camera alaturata sa-mi aduca sau sa-mi incalzeasca mancarea. Nici cand eram mic si in crestere nu cred ca imi umpleam stomacul ca acum. Incepusem sa ma igrijorez ca poate am luat in greutate cat am stat tintuit in patul ala si ca "patratelele" mele vor ajunge sa fie doar o amintire a ceea ce erau odata. Jur ca atunci cand voi fi capabil sa ma indepartez de patul asta nenorocit o sa ma transport pe banda de alergat din sala de fitness. Am ajuns sa nu mai sufar lipsa de miscare. Cand eram pe picioare treceau saptamani fara sa ies din casa. Norocul meu este ca sunt propriul meu sef si pot lucra si de acasa pe laptop, binecuvantat fie wireless-ul. Am fost inspirat sa-mi cumpar inca un laptop, cel nou-nout e la vila, iar cel vechi mi-a fost distrus. Cel putin asa mi-a zis pustiul. El mi-a spus ca am fost foarte norocos ca in urma loviturii la cap nu m-am ales cu o amnezie. Sunt perfect sanatos daca vorbim de facultatile mele mintale. Ma cheama Daimon, am douazeci si cinci de ani, nu am niciun fel de prieten, parintii au murit, am o menajera. Nici nu-mi bat capul sa socializez foarte mult cu ceilalti. Nu duc lipsa de iubite, dar nu m-am atasat niciodata indeajuns de vreuna si nici nu voi incepe acum. Va trebui sa-l rasplatesc pe baiat ca m-a repus pe picioare. In sfarsit mi=a pus intrebari legate de mine, nu de sanatate.
- Cum te cheama? Intreaba el sfios.
- Asta ar trebui sa te intreb eu pe tine. Imi esti dator cu multe explicatii. Ii aruncam priviri glaciale in timp ce ma ridicam in capul oaselor.
- Iarta-ma, dar credeam ca m-am prezentat pana acum.
- Daca ai fi facut-o, acum nu ne-am mai fi aflat in situatia asta. Ii replicam mereu incercand sa fac pe desteptul.
- Pai sunt Cameron si dupa cate vezi aici ne ascundem "noi".
- Care "noi"? Si mai precis de ce va ascundeti? Ii spuneam incontinuare. Ca sa-ti raspund la prima intrebare, ma cheama Daimon, Daimon Avalon.
- "Noi" insemnand gasca "Thousand Dollars". Imi raspundea intr-o engleza perfecta. La cealalta intrebare iti raspund alta data. Imi adresa el un zambet cuceritor.
- Cand? Eu imediat ce ma insanatosesc plec de aici, mai bine imi spui acum. Incercam sa il indulsesc putin.
Cameron nu a mai scos niciun sunet si a plecat asa cum face de obicei in camera alaturata sa-mi incalzeasca mancare. Puteam sa merg la baie singur, nu mai era problema baiatului. Acum trebuia sa mai aflu unde sunt si dupa aia puteam sa-mi iau lejer zborul de acolo.

***

"Un suflet, o amintire,
Doua suflete, o singura simtire."
Citeam cu sufletul la gura caietul vechi, gros plin de versuri. Se putea observa cu ochiul liber stangacia cu care posesorul a asternut emotii si trairi la inceput si evolutia sa. Isi grupase poeziile pe capitole, sa fi fost acolo vreo douazeci, dar subiectele lui principale erau dragostea si moartea. Caietul avea foi subtiri, ingalbenite putin de trecerea vremii, iar cotorul era gravat cu simbolul "ikiru", "a trai" tradus in limba mea natala. Pe prima pagina erau doua initiale scrise in romanji, un "C" mai mare si un "V" timid dedesubt. Am dedus ca ar trebui sa fie vorba despre posesorul caietului. Citeam pagina cu pagina pana cand am vazut usa deschizandu-se si pe Cameron strecurandu-si capul inauntru cu acelasi zambet caracteristic. Obisnuiam sa cred ca si atunci cand ii va sosi ceasul ranjetul acela va ramane tot acolo, impasibil. S-a indreptat spre masa si acum sta, priveste locul unde era caietul, apoi spre mine cu subinteles. Poate nu ar fi trebuit sa-l citesc. Din felul in care ma privea el era posesorul.
- Numai niste prostii. Se plimba el prin camera incercand sa para calm.
- Prostii de calitate. I-am intors-o eu cu privirea fixata spre ochii lui tulburi. De ce plangi?
- Nu plang! Protesta Cameron stergandu-si ochii cu maneca hanoracului rosu. M-as simti mai bine daca mi l-ai da.
I-am inapoiat caietul, iar el a iesit pe usa aproape trantind-o, nici nu am putut sa-l intreb care eram motivul vizitei sale. M-am ridicat din pat si am tulit-o dupa el. Nu am iesit din camera asta de doua saptamani si am descoperit ce era in cealalta incapere. Era ca un fel de living, iar pe mini-frigider era cuptorul cu microunde. Cameron statea pe canapea stergandu-si o lacrimioara de pe obraz. Isi ascundea fata in palme pentru ca m-a observat intrand. M-am indreptat spre el cu mainile in buzunarele jeansilor mult prea stramti pe care mi-i alesese el in dimineata aia. M-am asezat langa el si mi-am pus o mana pe umarul lui.
- Hei, stii ce? Vorbeam entuziasmat. Stiu cum sa-ti multumesc ca m-ai ajutat si vreau sa-mi cer si scuze pentru mai devreme.
- Stiu ca nu e bine sa reactionez asa. E in regula. Ma linstea el oferindu-mi zambetul lui cald.
In clipa urmatoare nu m-am mai putut abtine si i-am luat fata in palme. Capetele noastre erau la un milimetru distanta unul de celalalt. Mi-am trecut limba sugestiv peste buza superioara, iar apoi am gustat tandru buzele acelea pline care imi ofereau un suras radiant de fiecare data. El nu era deranjat de loc de ce faceam. Asta poate sa-mi spuna ori ca era nerabadator, ori ca avea experienta unui sarut precedent cu vreun barbat. Isi deschisese buzele ca sa ma lase sa explorez in voi lacasul lui umed si multumitor si el facea acelasi lucru pentru mine. Ma trceau toti fiorii cand ii simteam limba moale mangaind-o pe a mea ca intr-un joc. Ii muscam buza inferioara si el mi se asezase in poala cu mainile impreunate la ceafa mea. Doar acum puteam sa vad clar diferenta fizica dintre noi doi. El era foarte slab, cu muchii abia in formare, dar la mine se vedeau cativa ani de tras de fiare.
- Asa multumesti tuturor? Ma intreba el intrerupand sarutul.
- Nu multumesc asa baietilor, dar acum e un caz mai special. Sa nu crezi acum ca nu m-as mai fi sarutat cu vreun barbat, am mai facut-o din vina unor pariuri. Ma aparam eu.
- Si eu m-am mai sarutat cu barbati, dar pana acum ai fost singurul care a reusit sa ma excite. Imi spunea tanarul strecurandu-si o mana sub tricoul meu ca sa-mi mangaie muschii abdominali.
- Nu ma intelege gresit, nu vreau mai mult de atat. Sarutul a fost deajuns ca sa pot sa te platesc. M-am repezit eu cand am vazut ca imi tinea intre degete si masa unul dintre sfarcuri (deja trada ca sunt excitat, era intarit). El doar a zambit mai frumos ca oricand si s-a dat jos de pe mine.
- Hai sa mananci. Mi-a spus el.
Cat am mancat si seara nici eu si nici el nu am mai adus vorba despre ce s-a intamplat in living, dar tot ce pot sa spun e ca imi placuse si-l vroiam mai mult (o sa credeti ca sunt nebun, eu un om matur sa vreau un adolescent, dar incurcate sunt caile iubirii).