La vita e bella

[Andrei.]

"Asa film da!" Asta a fost reactia mea dupa ce am ramas cu ochii fixati in ecran pe toata durata creditelor. In ciuda reactiei mele putin cam lipsita de entuziasm la vederea unui asa film, tot pot sa spun ca am fost marcat dupa vizionare. Intreaga mea conceptie asupra ororilor din timpul razboiului, s-a schimbat radical, nu mai privesc cu indiferenta acei ani in care milioane au fost ucisi si din care putini au scapat. Sa nu incep sa dramatizez, filmul asta isi merita titlul de comedie, in ciuda subiectului "intunecat" pe care Roberto Benigni s-a decis sa il abordeze. De fapt ar trebui sa povestesc putin ideea pentru a va prinde de tot ce vorbesc eu, desigur, cei care au vazut filmul stiu deja.

Italia anilor '30, o lume ce de abia se recuperase dupa Primul Razboi Mondial, dar care era deja amenintata de doctrinele pe care Hitler si Mussolini le propagau in Europa. In aceasta Italie, un evreu, detinator a unei librarii pe nume Guido Orefice (Roberto Benigni- da, chiar regizorul), decide sa isi intemeieze o familie, acesta ii face curte frumoasei Dora (Nicoletta Braschi). Anii trec, cei doi au un fiu, dar teroarea deja isi face loc in Italia, familia este luata si transportata intr-un lagar de concentrare a evreilor. Un loc terifiant pentru un copil, dar Guido se foloseste de oportunitati si il face pe fiul sau sa creada ca totul este doar un joc mare, iar cine ajunge primul la o mie de puncte va castiga un tanc adevarat. Tinand aceasta poveste pana la capat, Guido va incerca sa isi protejeze fiul de ingrozitorul regim instaurat in Italia.

Recomand filmul asta din tot sufletul, din partea mea ii acord un 9.5/10. As mai spune mai multe, dar asa cum Guido spune "This is a simple story... but not an easy one to tell" asa ca va las cu un trailer.