24-02-2012, 05:47 PM
Hei, am sosit cu nextul dar, mai întai:
Saravis: Uhm, tot nu pot întelege de ce nu-ţi place Jayy, probabil e vina mea, nu l-am prezentat prea mult ca să poti observa ce fel de persoană e dar în acest capitol şi urmatorul îi voi descrie şi lui mai mult caracterul. Cât despre moartea lui Yaruk ... vor aparea pe parcurs detaliile. Multumesc că ţi-ai facut timp pentru capitolul precedent!
Mizo: Mda, vei vedea ca Yaruk va mai aparea chiar dacă e mort şi nu numai în vise. Atât zic, n-am de gând să vă dezvalui de la început tot ceea ce va urma. Secret! Multumesc că l-ai citit!
YuneSugihara: Oarecum a fost vina sa şi pe de-o parte ar avea motive să se simtă vinovat ... Până la finalul ficului sper să te lamuresc cu orice lucru pe care nu am apucat încă sa-l mentionez. Îţi multumesc şi ţie, 'ubita, că ai citit capitolul trei!
Acum nextul:
Capitolul 4: Înapoi acasă.
Cerul începuse să se lumineze iar noi pierdusem noaptea-ntreagă povestind diverse întâmplari de când eram mici, adesea amuzându-ne din nimicuri, probabil din cauza oboselii dar, asta era doar o mască ce-mi ascundea sufletul veşnic întristat. O singură persoană mă cunoştea mai bine decât o faceam chiar şi eu, la care ţineam enorm şi care-mi era alaturi mereu în tot şi toate, acea persoană ce-mi lipsea îngrozitor de mult. Nu-mi imaginasem vreo data ca-i voi duce aşa de mult dorul şi asta doar după nici două zile.
Zâmbetul îmi revenise pe buze când am privit ceasul, era opt fară trei minute, aveam timp de un duş înainte de a merge la masă şi după, la ore.
Intrasem în baia ce o împarteam cu Taru, aşezându-mă in fata oglinzii înguste privindu-mi cearcanele adânci. În timp ce mă dezbracam de haine intrasem în cabina de duş dând drumul apei ce mi se prelingea pe fiecare particică a corpului. În mai putin de treizeci de minute am fost gata, când si Taru a fost gata am coborât împreună în sala de mese. Ne aşezasem la o masă cu încă trei baieti ce parură încântati să facă cunoştinţă cu mine.
Nu eram prea atent la ce discutau cei patru dar, puteam presupune că era ceva ce mă includea şi pe mine având în vedere felul în care mă tot priveau şi îmi zâmbeau toti patru. Dar, orice încercasem să fac nu mă puteam concentra pentru a putea asimila o idee de la cap la coada. Încep să manânc din salata ce parea mai degrabă o multitudine de legume taiate uniform, fară pic de dresing. Singurul lucru la care mă puteam gândi era cum îmi voi petrece timpul cu Jayy dar, colegi mei de la masă încercau să mă facă atent la discutia lor sau să mă enerveze aruncând cu bucăţele de şervetel în mine. Cert era că le reuşeau ambele variante. Nu aşteptasem să mă mai lovească şi cea de-a doua bucată că am prins-o în pumn şi cu el încordat lovisem cu putere masa lasând în urmă un zgomot destul de puternic.
- Ce e? Întreb scos din sarite şi pana la urmă nu ştiam de ce mă enervasem aşa tare dintr-un nimic...
- Te bagi? Mă întrebă Shintaru.
- Hmm? Întrebasem privindu-i pe fiecare în parte suspicios, ne-ntelegând la ce se refereau.
După câteva clipe de tacere auzisem oftatul roşcatului din dreapta mea ce începu numai-decât să-mi comunice iar ideea.
- Pai, ne gândeam să stam pe aici weekend-ul acesta, fară director, fară profi’, doar distractie, deci?
- N-nu pot! Trebuie să ajung cât mai repede acasă. Tresarisem, aducându-mi aminte că aveam planuri.
- Deja ţi-e dor de mamica? Întrebase unul batjocoritor ce reuşise să mă enerveze dar mă calmasem rapid când vazusem ce priviri îi aruncase blondul individului.
- Te duci să-l vezi pe Jayy? Mă întrebase cu un zâmbet trist pe buze iar eu lasasem auzit doar un oftat.
- Da, nu-mi raspunde la mesaje şi nici când îl sun iar dacă parintii lui sunt plecati iar în deplasare... îmi fac griji. Îmi scosesem grabit telefonul din buzunarul pantalonilor de la uniformă pe care azi o purtam şi eu, verificându-l iar, fară nici un progres.
Îmi terminasem micul-dejun ocolind acel bol cu cereale şi lapte, nu prea toleram lactoza. Când şi blondul terminase de mâncat ne-am îndreptat spre o sală mare şi spatioasă, sala de clasă.
Ne-am aşezat ceva mai în spate, într-o bancă goală.
Ceasul era patru fară un sfert, deja, mai erau doar careva minute până se sună iar eu puteam pleca acasă, liniştit. Încercam să fiu atent la ceea ce scria la tabla femeia nu prea tânară din fata clasei dar, nu prea reuşeam. Eram prea plictisit iar ochi voiau să-mi se închidă. De cum auzisem clopotelul sarisem ca ars din bancă lasându-mi caietul de notite şi pixul negru pe bancă, din câte întelesesem puteam să le las aici deoarece după terminarea orelor toate salile de curs erau închise. Îl aştept pe Shin şi mergem împreuna până la ieşirea din acea institutie.
- Ai grijă... Îmi spusese blondul, îl salutasem şi eu cu un ’’şi tu’’ apoi mă întorsesem grabindu-mi paşii spre statia de autobuz. După treişpe’-paişpe’ statii – nu le numarasem – ajung acasă. Intru ca un fulger în casă îndreptându-mă catre sufragerie unde, probabil se aflau ai mei.
- M-am întors! Exclamasem chiar dinainte sa intru în camera în care se aflau. Am nevoie de nişte bani, vreau să ies pe-undeva cu Jayy. Spun în timp ce-mi flutur genele dese în fata tatei, ca o domnişorică. Fară să mai mă întrebe pe ce voi cheltui banii, scoase din buzunarul pantalonilor nişte bani pe care mi-nmână. Urcasem în grabă scarile intrând în camera mea pentru a mă schimba de acea uniformă în haine mai comode. Îmi luasem o pereche de blugi albaştrii şi o bluză neagra putin larguţă. Ieşisem din cameră îndreptându-mă spre camera lui Yaruk de unde vroiam să iau o geacă, îmi placea sa-i port hainele, îmi aducea aminte de al. Asta îmi devenise deja un obicei. Deschisesem uşa şi ramasesem în cadrul acesteia, blocat. Simteam cum întreg corpul începe să-mi tremure de furie. Toate lucrurile fratelui meu fuseseră înlocuite cu o mobila nouă, probabil acesta era noul birou al tatei. Priveam în întreaga cameră, nimic nu mai era la fel, nici macar un singur obiect ce-i apartinea fratelui meu nu se mai afla aici. Mersesem până în fata biroului vârându-mi mâinile pe acesta, trântind jos tot ce se afla pe el inclusiv acel laptop ce parea destul de scump. Ajunsesem rapid în fata mini-bibliotecii din care începusem sa arunc fiecare carte de pe fiecare raft. În scurt timp auzisem vocea mamei, calmă, rugându-mă să încetez. Ii simteam starea de indiferenţă faţă de ceea ce se întâmplase. Mda ... se pare că gestul meu era de aşteptat. Indiferenta ei de parcă acea cameră n-ar fi însemnat nimic pentru ei, de parcă aceasta ar fi fost pustie din totdeauna şi asta putea decât să mă enerveze mai rau. Mă napustisem asupra ei cuprinzându-i umerii în mâinile mele, fixând-o de perete, ţinând-o mobilizată. Încordez pumnul şi lovesc peretele la doar câţiva centimetri distanţă de fata sa ce mentinea o figură şocată, acum. Cu siguranţă nu-şi imaginase vreo data că se va ajunge într-o astfel de ipostază şi cu greu mă abtinusem să n-o lovesc. Am împins-o uşor în lateral facând-o să-şi piardă echilibrul, ieşind din cameră. Coboram în grabă scarile, trântind uşa în urma mea ţi o luasem la fugă spre casa prietenului meu.
Ajuns în fata casei am ciocanit de două ori în uşă în timp ce încercam să-mi reglez respiratia. Simteam o durere insuportabilă în capul pieptului de la efortul fizic depus. Parcă îmi venea să plâng, mă simteam tradat de proprii parinti, ştiau cât de mult ţineam la camera aia şi parcă o faceau intentionat!
Vazând că nimeni nu raspunde m-am întors gata-pregatit să plec ... dar unde? Nu aveam de gând să dau pe acasă, în secunda urmatoare m-am întorsesem parcă manipulat apasând clanta şi intrând în interiorul casei de parcă aş fi ştiut că aceasta era deschisă. Am inspectat putin concluzionând că parintii lui Jayy nu erau acasă aşa că am pornit spre camera acestuia. Am deschis-o uşor uşa, fară să fac zgomot. Jayy statea pe pat sprijinit cu spatele de peretele rece ţinând perna moale strâns la piept. Îşi întorsese privirea spre mine, acoperindu-şi cu mâna uşor zâmbetul. Mă aşez lângă el, strângând-l puternic la piept apoi eliberându-l privindu-i chipul.
- Ce ai păţit? Îl întreb analizându-i buza inferioară, acum dându-mi seama de ce îşi acoperise zâmbetul mai-nainte.
- Huh?... ah, asta! Zise pipaindu-şi buza. O nimica-toată, am avut un mic conflict cu Maisu.
- Hmm, deci profită că nu mai sunt eu prin preajmă şi-şi face de cap... Vin luni după ce termini orele să mă asigur că nu se mai atinge de tine. Îi spusesem atingându-i uşor buza ranită încercând să nu-i provoc vreun disconfort.
- N-am nevoie de ajutorul tau ... se rastise la mine, uimindu-mă, apoi continuă: adică vreau să mă descurc singur. Prefer să-mi iau bataie zilnic decât să ştiu că tu ai putea păţii ceva. Îşi lasase capul uşor plecat, era pentru prima dată când îl vazusem că se ruşinează în fata mea, nici atunci când aflasem că-i bisexual nu facuse astfel. Cu mâna dreaptă îi ridicasem uşor barbia uitându-mă fix în ochii sai, îndemnându-l să n-o mai facă. Nu-mi placea să ştiu că îi este ruşine de mine, până la urmă eram cei mai buni prieteni de când eram mici, nu? Chiar dacă nu-mi placea să-l ştiu în situatia asta dar trebuie să recunosc, în ipostaza aceea arata adorabil, poate chiar mai mult. Mă apropii de el şi-l strâng puternic în brate. Chiar îmi lipsise.
- Ţi-e foame? Vrei să mergem să mâncam ceva sau altceva? Îl întrebasem foarte bine dispus.
- Nu mă simt prea bine şi nu prea am chef să ies azi, dacă vrei poti merge fară mine. Spunând asta îşi reluă pozitia stând sprijinit de perete cu perna în brate şi privind într-un punct fix.
- Hei, sa-ntâmplat ceva? Îl întreb atingându-l pe umar iar el tresari de parcă s-ar fi speriat ceea ce este putin probabil.
- Nu sa-ntâmplat nimic, doar am o stare ciudată şi n-am chef de nimic, scuze, ştiu că trebuia să ne petrecem weekend-ul împreună şi că am cam stricat planul. Spusese oftând iar eu mă uitasem dubios la el încercând să-l cred deşi eram foarte sigur că se întâmplase ceva.
- N-ai stricat nimic, de fapt n-aveai ce să strici, nu aveam un plan anume decât cel de a petrece timpul împreună.
- Dacă ţi-e foame poti merge fară mine sau te poti servi singur din bucatarie.
- Neaah, nu-i la fel fară tine. Spun zâmbindu-i iar el facu acelaşi lucru.
Mă aşez mai aproape de el la scurt timp simtindu-i greutatea capului sau pe umarul meu.
- Îmi zici ce sa-ntâmplat? Doar nu te aşteptai ca după atâta timp de când ne cunoaştem să nu ştiu când chiar ceva te deranjează... vroiam să continui dar oftatul sau mă oprise, nu vroiam să-l fac să se simtă prost în vreun fel sau să-l fortez să-mi spună ceva dar, nu suportam să ştiu că ceva e în neregulă şi el suferă de-asta.
- Crezi că-s “dependent” de tine? Acum zâmbetul sau parea trist şi îmi aducea putin aminte de colegul meu de cameră, zâmbetele le semanau. Erau aproape identice dar, şi aşa, nu se comparau. Chiar începusem să mă mir, în doar două zile se schimbase dar, îl cunoşteam foarte bine încât să ştiu motivul.
- Maisu? Ce ţi-a mai zis şi acum? Deja începusem să mă enervez, a treia oară pe ziua de azi, cred.
- Mi-a zis că-s dependent de tine... şi încep să cred că are dreptate caci ...
- Suntem cei mai buni prieteni de atâţia ani, e normal să fim de nedespartit, eu unul nu cred că eşti deşi nu m-ar deranja deloc mai ales că şti că orice ar fi nu aş face ceva ce te-ar îndeparta de mine, nu intentionat. Îl întrerupsesem. Î-am cuprins pielea fină şi caldă a obrajilor între palmele mele sarutându-i apasat fruntea, acum chiar mă simteam ca un frate mai mare grijuliu şi protector. După câteva clipe l-am eliberat zâmbindu-i calduros. Am stat aşa câteva zeci de minute în şir unul lângă celalalt pe patul moale, el stând iar cu capul pe umarul meu drept în timp ce, cu mâna stângă îi mai mângâiam din când în când parul fin iar el povestindu-mi tot ce s-a mai întâmplat la fostul meu liceu şi altele.
Ramase oarecum şocat când i-am zis de camera fratelui meu... sau mai bine zis fosta-cameră. Ştia prea bine cât de mult ţineam la fiecare lucru ce-i apartinuse fratelui meu sau ce-mi aducea aminte de el.
Încercasem doar să nu mă prea gândesc la asta. Mă deranja dar vazându-l în starea asta m-am gândit c-ar fi mai bine să-mi ţin pentru mine toate gândurile, nu vroiam sa-l fac sa se simtă şi mai aiurea.
__________
Ştiu, are cam mult dialog şi putină descriere... >.<
Saravis: Uhm, tot nu pot întelege de ce nu-ţi place Jayy, probabil e vina mea, nu l-am prezentat prea mult ca să poti observa ce fel de persoană e dar în acest capitol şi urmatorul îi voi descrie şi lui mai mult caracterul. Cât despre moartea lui Yaruk ... vor aparea pe parcurs detaliile. Multumesc că ţi-ai facut timp pentru capitolul precedent!
Mizo: Mda, vei vedea ca Yaruk va mai aparea chiar dacă e mort şi nu numai în vise. Atât zic, n-am de gând să vă dezvalui de la început tot ceea ce va urma. Secret! Multumesc că l-ai citit!
YuneSugihara: Oarecum a fost vina sa şi pe de-o parte ar avea motive să se simtă vinovat ... Până la finalul ficului sper să te lamuresc cu orice lucru pe care nu am apucat încă sa-l mentionez. Îţi multumesc şi ţie, 'ubita, că ai citit capitolul trei!
Acum nextul:
Capitolul 4: Înapoi acasă.
Cerul începuse să se lumineze iar noi pierdusem noaptea-ntreagă povestind diverse întâmplari de când eram mici, adesea amuzându-ne din nimicuri, probabil din cauza oboselii dar, asta era doar o mască ce-mi ascundea sufletul veşnic întristat. O singură persoană mă cunoştea mai bine decât o faceam chiar şi eu, la care ţineam enorm şi care-mi era alaturi mereu în tot şi toate, acea persoană ce-mi lipsea îngrozitor de mult. Nu-mi imaginasem vreo data ca-i voi duce aşa de mult dorul şi asta doar după nici două zile.
Zâmbetul îmi revenise pe buze când am privit ceasul, era opt fară trei minute, aveam timp de un duş înainte de a merge la masă şi după, la ore.
Intrasem în baia ce o împarteam cu Taru, aşezându-mă in fata oglinzii înguste privindu-mi cearcanele adânci. În timp ce mă dezbracam de haine intrasem în cabina de duş dând drumul apei ce mi se prelingea pe fiecare particică a corpului. În mai putin de treizeci de minute am fost gata, când si Taru a fost gata am coborât împreună în sala de mese. Ne aşezasem la o masă cu încă trei baieti ce parură încântati să facă cunoştinţă cu mine.
Nu eram prea atent la ce discutau cei patru dar, puteam presupune că era ceva ce mă includea şi pe mine având în vedere felul în care mă tot priveau şi îmi zâmbeau toti patru. Dar, orice încercasem să fac nu mă puteam concentra pentru a putea asimila o idee de la cap la coada. Încep să manânc din salata ce parea mai degrabă o multitudine de legume taiate uniform, fară pic de dresing. Singurul lucru la care mă puteam gândi era cum îmi voi petrece timpul cu Jayy dar, colegi mei de la masă încercau să mă facă atent la discutia lor sau să mă enerveze aruncând cu bucăţele de şervetel în mine. Cert era că le reuşeau ambele variante. Nu aşteptasem să mă mai lovească şi cea de-a doua bucată că am prins-o în pumn şi cu el încordat lovisem cu putere masa lasând în urmă un zgomot destul de puternic.
- Ce e? Întreb scos din sarite şi pana la urmă nu ştiam de ce mă enervasem aşa tare dintr-un nimic...
- Te bagi? Mă întrebă Shintaru.
- Hmm? Întrebasem privindu-i pe fiecare în parte suspicios, ne-ntelegând la ce se refereau.
După câteva clipe de tacere auzisem oftatul roşcatului din dreapta mea ce începu numai-decât să-mi comunice iar ideea.
- Pai, ne gândeam să stam pe aici weekend-ul acesta, fară director, fară profi’, doar distractie, deci?
- N-nu pot! Trebuie să ajung cât mai repede acasă. Tresarisem, aducându-mi aminte că aveam planuri.
- Deja ţi-e dor de mamica? Întrebase unul batjocoritor ce reuşise să mă enerveze dar mă calmasem rapid când vazusem ce priviri îi aruncase blondul individului.
- Te duci să-l vezi pe Jayy? Mă întrebase cu un zâmbet trist pe buze iar eu lasasem auzit doar un oftat.
- Da, nu-mi raspunde la mesaje şi nici când îl sun iar dacă parintii lui sunt plecati iar în deplasare... îmi fac griji. Îmi scosesem grabit telefonul din buzunarul pantalonilor de la uniformă pe care azi o purtam şi eu, verificându-l iar, fară nici un progres.
Îmi terminasem micul-dejun ocolind acel bol cu cereale şi lapte, nu prea toleram lactoza. Când şi blondul terminase de mâncat ne-am îndreptat spre o sală mare şi spatioasă, sala de clasă.
Ne-am aşezat ceva mai în spate, într-o bancă goală.
Ceasul era patru fară un sfert, deja, mai erau doar careva minute până se sună iar eu puteam pleca acasă, liniştit. Încercam să fiu atent la ceea ce scria la tabla femeia nu prea tânară din fata clasei dar, nu prea reuşeam. Eram prea plictisit iar ochi voiau să-mi se închidă. De cum auzisem clopotelul sarisem ca ars din bancă lasându-mi caietul de notite şi pixul negru pe bancă, din câte întelesesem puteam să le las aici deoarece după terminarea orelor toate salile de curs erau închise. Îl aştept pe Shin şi mergem împreuna până la ieşirea din acea institutie.
- Ai grijă... Îmi spusese blondul, îl salutasem şi eu cu un ’’şi tu’’ apoi mă întorsesem grabindu-mi paşii spre statia de autobuz. După treişpe’-paişpe’ statii – nu le numarasem – ajung acasă. Intru ca un fulger în casă îndreptându-mă catre sufragerie unde, probabil se aflau ai mei.
- M-am întors! Exclamasem chiar dinainte sa intru în camera în care se aflau. Am nevoie de nişte bani, vreau să ies pe-undeva cu Jayy. Spun în timp ce-mi flutur genele dese în fata tatei, ca o domnişorică. Fară să mai mă întrebe pe ce voi cheltui banii, scoase din buzunarul pantalonilor nişte bani pe care mi-nmână. Urcasem în grabă scarile intrând în camera mea pentru a mă schimba de acea uniformă în haine mai comode. Îmi luasem o pereche de blugi albaştrii şi o bluză neagra putin larguţă. Ieşisem din cameră îndreptându-mă spre camera lui Yaruk de unde vroiam să iau o geacă, îmi placea sa-i port hainele, îmi aducea aminte de al. Asta îmi devenise deja un obicei. Deschisesem uşa şi ramasesem în cadrul acesteia, blocat. Simteam cum întreg corpul începe să-mi tremure de furie. Toate lucrurile fratelui meu fuseseră înlocuite cu o mobila nouă, probabil acesta era noul birou al tatei. Priveam în întreaga cameră, nimic nu mai era la fel, nici macar un singur obiect ce-i apartinea fratelui meu nu se mai afla aici. Mersesem până în fata biroului vârându-mi mâinile pe acesta, trântind jos tot ce se afla pe el inclusiv acel laptop ce parea destul de scump. Ajunsesem rapid în fata mini-bibliotecii din care începusem sa arunc fiecare carte de pe fiecare raft. În scurt timp auzisem vocea mamei, calmă, rugându-mă să încetez. Ii simteam starea de indiferenţă faţă de ceea ce se întâmplase. Mda ... se pare că gestul meu era de aşteptat. Indiferenta ei de parcă acea cameră n-ar fi însemnat nimic pentru ei, de parcă aceasta ar fi fost pustie din totdeauna şi asta putea decât să mă enerveze mai rau. Mă napustisem asupra ei cuprinzându-i umerii în mâinile mele, fixând-o de perete, ţinând-o mobilizată. Încordez pumnul şi lovesc peretele la doar câţiva centimetri distanţă de fata sa ce mentinea o figură şocată, acum. Cu siguranţă nu-şi imaginase vreo data că se va ajunge într-o astfel de ipostază şi cu greu mă abtinusem să n-o lovesc. Am împins-o uşor în lateral facând-o să-şi piardă echilibrul, ieşind din cameră. Coboram în grabă scarile, trântind uşa în urma mea ţi o luasem la fugă spre casa prietenului meu.
Ajuns în fata casei am ciocanit de două ori în uşă în timp ce încercam să-mi reglez respiratia. Simteam o durere insuportabilă în capul pieptului de la efortul fizic depus. Parcă îmi venea să plâng, mă simteam tradat de proprii parinti, ştiau cât de mult ţineam la camera aia şi parcă o faceau intentionat!
Vazând că nimeni nu raspunde m-am întors gata-pregatit să plec ... dar unde? Nu aveam de gând să dau pe acasă, în secunda urmatoare m-am întorsesem parcă manipulat apasând clanta şi intrând în interiorul casei de parcă aş fi ştiut că aceasta era deschisă. Am inspectat putin concluzionând că parintii lui Jayy nu erau acasă aşa că am pornit spre camera acestuia. Am deschis-o uşor uşa, fară să fac zgomot. Jayy statea pe pat sprijinit cu spatele de peretele rece ţinând perna moale strâns la piept. Îşi întorsese privirea spre mine, acoperindu-şi cu mâna uşor zâmbetul. Mă aşez lângă el, strângând-l puternic la piept apoi eliberându-l privindu-i chipul.
- Ce ai păţit? Îl întreb analizându-i buza inferioară, acum dându-mi seama de ce îşi acoperise zâmbetul mai-nainte.
- Huh?... ah, asta! Zise pipaindu-şi buza. O nimica-toată, am avut un mic conflict cu Maisu.
- Hmm, deci profită că nu mai sunt eu prin preajmă şi-şi face de cap... Vin luni după ce termini orele să mă asigur că nu se mai atinge de tine. Îi spusesem atingându-i uşor buza ranită încercând să nu-i provoc vreun disconfort.
- N-am nevoie de ajutorul tau ... se rastise la mine, uimindu-mă, apoi continuă: adică vreau să mă descurc singur. Prefer să-mi iau bataie zilnic decât să ştiu că tu ai putea păţii ceva. Îşi lasase capul uşor plecat, era pentru prima dată când îl vazusem că se ruşinează în fata mea, nici atunci când aflasem că-i bisexual nu facuse astfel. Cu mâna dreaptă îi ridicasem uşor barbia uitându-mă fix în ochii sai, îndemnându-l să n-o mai facă. Nu-mi placea să ştiu că îi este ruşine de mine, până la urmă eram cei mai buni prieteni de când eram mici, nu? Chiar dacă nu-mi placea să-l ştiu în situatia asta dar trebuie să recunosc, în ipostaza aceea arata adorabil, poate chiar mai mult. Mă apropii de el şi-l strâng puternic în brate. Chiar îmi lipsise.
- Ţi-e foame? Vrei să mergem să mâncam ceva sau altceva? Îl întrebasem foarte bine dispus.
- Nu mă simt prea bine şi nu prea am chef să ies azi, dacă vrei poti merge fară mine. Spunând asta îşi reluă pozitia stând sprijinit de perete cu perna în brate şi privind într-un punct fix.
- Hei, sa-ntâmplat ceva? Îl întreb atingându-l pe umar iar el tresari de parcă s-ar fi speriat ceea ce este putin probabil.
- Nu sa-ntâmplat nimic, doar am o stare ciudată şi n-am chef de nimic, scuze, ştiu că trebuia să ne petrecem weekend-ul împreună şi că am cam stricat planul. Spusese oftând iar eu mă uitasem dubios la el încercând să-l cred deşi eram foarte sigur că se întâmplase ceva.
- N-ai stricat nimic, de fapt n-aveai ce să strici, nu aveam un plan anume decât cel de a petrece timpul împreună.
- Dacă ţi-e foame poti merge fară mine sau te poti servi singur din bucatarie.
- Neaah, nu-i la fel fară tine. Spun zâmbindu-i iar el facu acelaşi lucru.
Mă aşez mai aproape de el la scurt timp simtindu-i greutatea capului sau pe umarul meu.
- Îmi zici ce sa-ntâmplat? Doar nu te aşteptai ca după atâta timp de când ne cunoaştem să nu ştiu când chiar ceva te deranjează... vroiam să continui dar oftatul sau mă oprise, nu vroiam să-l fac să se simtă prost în vreun fel sau să-l fortez să-mi spună ceva dar, nu suportam să ştiu că ceva e în neregulă şi el suferă de-asta.
- Crezi că-s “dependent” de tine? Acum zâmbetul sau parea trist şi îmi aducea putin aminte de colegul meu de cameră, zâmbetele le semanau. Erau aproape identice dar, şi aşa, nu se comparau. Chiar începusem să mă mir, în doar două zile se schimbase dar, îl cunoşteam foarte bine încât să ştiu motivul.
- Maisu? Ce ţi-a mai zis şi acum? Deja începusem să mă enervez, a treia oară pe ziua de azi, cred.
- Mi-a zis că-s dependent de tine... şi încep să cred că are dreptate caci ...
- Suntem cei mai buni prieteni de atâţia ani, e normal să fim de nedespartit, eu unul nu cred că eşti deşi nu m-ar deranja deloc mai ales că şti că orice ar fi nu aş face ceva ce te-ar îndeparta de mine, nu intentionat. Îl întrerupsesem. Î-am cuprins pielea fină şi caldă a obrajilor între palmele mele sarutându-i apasat fruntea, acum chiar mă simteam ca un frate mai mare grijuliu şi protector. După câteva clipe l-am eliberat zâmbindu-i calduros. Am stat aşa câteva zeci de minute în şir unul lângă celalalt pe patul moale, el stând iar cu capul pe umarul meu drept în timp ce, cu mâna stângă îi mai mângâiam din când în când parul fin iar el povestindu-mi tot ce s-a mai întâmplat la fostul meu liceu şi altele.
Ramase oarecum şocat când i-am zis de camera fratelui meu... sau mai bine zis fosta-cameră. Ştia prea bine cât de mult ţineam la fiecare lucru ce-i apartinuse fratelui meu sau ce-mi aducea aminte de el.
Încercasem doar să nu mă prea gândesc la asta. Mă deranja dar vazându-l în starea asta m-am gândit c-ar fi mai bine să-mi ţin pentru mine toate gândurile, nu vroiam sa-l fac sa se simtă şi mai aiurea.
__________
Ştiu, are cam mult dialog şi putină descriere... >.<