24-02-2012, 05:45 PM
(Ultima modificare: 12-09-2012, 02:20 PM {2} de a beautiful lie.)
Catre o dorinta fantezista, catre el
Limba: romana( desi am indoieli:-? )
Gen: introspectie( chiar si durerea are definitii si clasificari; eu as spune ca este ceea ce este prin propriile forte, nu cred ca are nevoie de cuvinte...astept sa fiu contrazisa cu argumente vehemente- doar glumesc)
Varsta minima: _ (suferinta a ramas de- alungul anilor mai presus de timp)
Varsta la care a fost scrisa: e un capitol din viata mea la care scriu de cand ma stiu- singura diferenta e ca pe tabla de joc se schimba pionii)
Doresc orice gen de critica pe care cititorii( daca mai exista vreunul) vor sa o faca.
Ai devenit motivul pentru care mi-am sters lacrima si am lasat un zâmbet sa- mi imbratiseze durerea. Inger blond, inima imi tresalta la amintirea ta pe care am pastrat- o vie: caci pe tine nu te- am mai vazut de un timp pe care nu reusesc sa il masor-clipele imi par eternitate…
Esti poate singurul motiv pentru care dimineata ma trezesc si imi gasesc curajul sa privesc in jur, puterea pe care o credeam pierduta in intuneric, de a o lua de la capat pentru inca o zi.
A sosit insa momentul in care nu mai permit sa ma amagesc cu vise, sa imi otravesc fiinta cu sperante.
Am asteptat sa ma paraseasca; dar disperarea mi- a infectat venele, ca un drog administrat fara sa stiu ca imi va face rau cand voi vrea sa ma eliberez de efectul lui.
Te zaresc rar- nu atât de des pe cât mi-as fi dorit. Nici macar nu esti acolo mereu- insa asta nu m-a impiedicat sa te caut. Inima mea tresalta intr-un lung delir, numai la gândul ca poate imi va fi ingaduit sa te mai privesc odata, sa imi alin durerea de a trai.
Stea mult prea stralucitoare, lasa- ma sa stralucesc in umbra ta!
Atingerea ta careia ei ii infioara trupul, pe mine ma agonizeaza: gelozia,dorinta patimasa ma dispera, iar lacrimile se desprind frenetic din plasa de sperante pe care am cutezat sa o tes.
Zâmbetul tau dulce, seducator, patrunde cu lumina lui nestavilita intunericul fiintei ei. Iar eu te- am iubit in universal meu. Daca vei pleca… ah, dar nici un moment nu ai fost cu adevarat aici- doar in vise…nu ai lasat sa se implineasca iubirea nici in absolut, nu te-am putut avea nici ca o fantasma si nu te condamn. Ma inteb daca vreodata va aparea cineva care sa ma determine sa ma accept… iubirea mea nu o va simti poate niciodata fiinta- mi bizara.