Ei, am adus nextu' ca am avut inspiratie din cauza proastei mele stari de spirit. In fine. Sper sa va placa. Va astept parerile.. bafta la citit si Ja nee'.
Capitolul 2.
Taiki P.O.V
Ma aflu intr-un loc, frumos, plin de copaci verzi si animale pasnice. Totul se afla intr-o armonie cum nu am mai vazut. Defapt, nu am mai intalnit un astfel de loc.. unde, pacea sa domneasca, iar ura.. sa fie ceva inexistent. Cerul e albastru, cu putini norisori care-l strabat. Norisori albi, nu negri si tristi. Pasarile zboara prin vazduh, incantand toate auzurile cu, cantecele lor frumoase.
Veveritele si celelalte patrupede, se misca lent fara vreo grija, plimbandu-se pe ici pe colo. Auzul imi era incantat de cantece, si de sunetele ce apartineau unui rau, ce parea ca nu e prea departe de mine. Purtat de propriile picioare, si de auz, ma las in voia corpului meu, ajungand in scurt timp la rau.
Ma aplec putin, putand sa observ reflexia mea in apa. Nu vazusem pana atunci, nimic mai curat ca acel lichid. Eu in comparatie cu "el" eram un porc. Da, exact un porcusor ce se tavalise in noroi.. sau poate ca, aici unde sunt eu si aceste animale ce iubesc mizeria sunt curate, cine stie. Scap de haine repede, astfel, lasandu-mi trupul la vedere. Ei bine, inafara de praf nu aveam nimic in plus sau in minus pe mine, in acest moment. Ma intreb, ce am facut de sunt asa murdar? Adica nu cred ca am facut curat. Oricum, si dupa o curatenie generala nu esti asa murdar, cum sunt eu. Ei bine, imi pare rau ca o sa "patez" aceasta apa, cu mizeria mea, insa nu-mi place sa fiu precum un om care nu se ingrijeste. Pasesc timid, patrunzand in lichid, lasandu-ma purtat de el. Ma simt, purificat, simt.. cum ma golesc de toata mizeria acumulata in toata viata. Aici nu ma refer doar la mizeria de pe corp, ci si la cea sufleteasca. Adica la aceea ura, care la un moment dat fiecare persoana o simte.
Incep sa ma limpezesc. Doar nu vreau sa racesc, nu?
Pai, nu pot spune ca apa e rece, dar nici calda nu e asa ca ar cam trebui sa ies. Cum spuneam, am iesit din rau, imbracandu-ma, cu hainele ce le aveam pe mine inainte de "purificare".
Ma intreb, oare unde sunt? Si de ce sunt aici? dar mai ales, cum am ajuns aici?
Mintea mea, este invadata de aceste intrebari, la care eu nu gasesc nici un raspuns, din pacate. Picioarele ma poarta, in directia muzici, ce-mi pare a fi un flaut. Cineva traieste aici? hmm.. oricine ar fi, cred ca se simte "curat" in acest loc minunat.
In timp ce merg, admir peisajul ce mi se afiseaza in fata ochilor mei. Pomii de cires imi incanta vazul. Mereu mi-au placut acesti pomi. Nu stiu de ce, dar mi-au placut si imi plac. As vrea sa am o gradina mare.. plina cu pomi de cires. Sa ma plimb in fiecare dimineata printre ei, admirandu-i, impreuna cu Ren. Adica, mai mult eu, caci pe el nu-l impresioneaza astfel de lucruri. Nu l-au interesat niciodata, peisajele, picturile sau macar minunile lumii. L-am interesat doar eu.. asa mi-a spus el. Ma incanta aceasta idee, dar, mi-as dori sa ma lase sa-l fac, sa vada ca viata poate fi frumoasa. Sa ma lase, sa-i arat peisaje, care sa-l incante in adevaratul sens al cuvantului.
Pacat ca nu e posibil. Adica, daca nu l-au interesat pana acum ma indoiesc, ca o sa ii atraga atentia acum..
Mereu mi-am dorit sa traiesc, impreuna cu Ren, intr-o casuta construita intr-o padure. O padure plina de armonie, de vietuitoare, de liniste. O padure in care sa traim doar noi, fara alti oameni care sa ne deranjeze, fara droguri... sau fara slujba mea. Chiar daca imi place, ceea ce fac, as renunta la asta pentru Ren.
Fara sa-mi dau seama afisez un zambet, ce-mi aduce fericire, dintr-un motiv. Doar gandindu-ma la Ren, sunt fericit. Nu stiu ce m-as face fara, el. Probabil ca as muri.. sau mai rau. As fi obligat sa traiesc o viata plina de singuratate ori plina de munca. Nustiu.. nu vreau sa-mi imaginez.
Ajuns la "sursa" muzici, ma opresc, cercetand fiinta ce mi se afiseaza inaintea ochilor mei albastrii. O fata de toata frumusetea, bruneta cu ochii verzi ma priveste acum la randul ei, oprindu-se din ceea ce facea, adica din a produce placere auzului meu. Corpul ei suplu, se putea observa usor, prin rochia alba ce o purta. Nu era imbracata ca orice femeie din inalta societate, plina de ifose.. sau vreo femeie ce era o simpla curva. Nu.. era imbracata intr-o rochie alba, ce se leaga la gat. Sanii ei erau ascunsi, neavand vreun decolteu care sa-i "descopere", in timp ce "bucata" de material.. destul de fina, banuiesc, ii ajungea pana la picioare.
Aceasta fiinta, e de o frumusete rara, nemaintalnita pe lume. Daca stau sa ma gandesc bine, chiar nu am mai vazut vreo fata care sa semene cu ea, la imbracaminte, iar la frumusete nici asa..
Chiar daca pare ciudat, mie mi se pare ca o cunosc.. ca.. am fost.. nustiu ce sa zic, totul devine din ce in ce mai ciudat.
Ea, se apropie usor, atingandu-mi chipul, cu palma sa, de o finete atat de cunoscuta mie. Ma trezesc din visare, fixand-o cu privirea. Aceasta ma priveste, bland, spunandu-mi :
- Taiki... a trecut ceva timp..
La auzul cuvintelor ei, maresc ochii, intelegand ca aveam dreptate. Chiar o cunosc de undeva, dar tot nu-mi amintesc de ea. Oare.. cine o fi?
- Cum adica... ? Noi doi ne cunoastem? o intreb eu, nesigur, nevrand s-o supar.
Aceasta surade, plimbandu-si mana pe obrazul meu, ce fac pariu ca a capatat o noanta rosiatica. Uneori pot fi asa timid.. e aiurea, e doar din vina lui Ren. El m-a facut asa. Din vina lui.. inima mea s-a dezghetat, primindu-l inauntru si inchizandu-l acolo pentru totdeauna.. aruncand cheia, pentru a nu pleca.
- Stiu ca nu-ti amintesti de mine, dar sunt eu... sora ta, Mayumi. Imi spune fata, zambiindu-mi cald.
Desi, imi arata ca zambeste, eu stiu ca e suparata. Numai din cauza intrebarilor mele, evident. Si un prost si-ar da seama de asta. Imi scutur capul, alungandu-mi orice gand, ducandu-mi mana pe chipul ei. Era mai fin ca orice.. fac pariu ca orice barbat s-ar putea indragosti de ea usor. Nu ma mir, ca, traieste in padure.. e mai bine decat sa fie in oras pe post de prada.
- Scuza-ma, aveam un vag sentiment ca te stiam de undeva.. insa, nu mi-am dat seama ca... erai sora mea. Eu stiam ca a murit, cand eu aveam 5 ani si a trecut destul de atunci. Nu aveam de unde sa stiu.. dar, tot ma bucur ca esti in viata, Mayumi! spun eu, afisand un zambet calduros, pentru persoana din fata mea ce se presupune ca e sora mea.
- Oh, nu. Eu chiar am murit... Taiki. Imi spune ea, pierindu-i zambetul de pe fata si plecandu-si privirea in jos.
Cum adica a murit.. adica.. cum e posibil? Si eu de ce sunt aici daca ea nu mai e? Oare am murit si eu? O gramada de intrebari imi patrunsera masiv mintea, aglomerand-o. Pur si simplu am mutit. Nu am crezut ca o sa mor, asa devreme.. adica sunt tanar. Cel mai nasol lucru e ca nici macar nu-mi amintesc, cum am murit si de ce.. sa fie din cauza serviciului?
- Cred ca te intrebi, de ce esti aici daca eu nu mai sunt, nu? ma intreaba sora mea, fixandu-ma cu privirea.
Eu dau din cap, aprobandu-i spusele, asteptand sa aud ce avea sa spuna. Vreau o explicatie. Adica locul asta e frumos.. ma gandeam ca e prea frumos, pentru a fi si adevarat. E ireal, scos din povesti, precum si infatisarea surori mele.
- Pai, in momentul de fata esti la spital, in coma de vreo luna... -facu o pauza- Taiki, nu pot sa-ti spun de ce.. asta o sa afli cand te trezesti, dar vreau sa-ti spun un singur lucru si anume : sa nu lasi durerea sa-ti ia mintile si nu cumva.. asculta-ma.. nu cumva, sa atentezi la viata ta.. spuse ea, luandu-ma in brate.
Ce vrea sa spuna prin durere? Am patit ceva, grav? Poate e doar o impuscatura care m-a lasat in coma, nu trebuie sa fie ceva asa grav... Probabil ca Ren e ingrijorat, bietul de el. Abea astept sa ma trezesc si sa-i spun ce mult mi-a lipsit. Sa-l sarut, si sa-i promit ca nu-l voi mai parasi niciodata.
Ii raspund imbratisari calde, ducandu-mi mainile dupa spatele ei, tragand-o aproape de pieptul meu. Pot sa-i simt caldura.. pot sa simt prin aceasta imbratisare o dragoste frateasca.. unica.
Imi pare rau ca nu pot ramane alaturi de sora mea, insa trebuie sa ma intorc intr-o zi, in lumea celor vii la Ren. Cred ca l-am lasat singur destul. Zambesc, involuntar, ea, eliberandu-ma din "stransoare".
- Ei, sa ai grija de tine.. si nu uita, eu te voi vedea de aici, de sus. Imi spune ea, sarutandu-mi fruntea.
Aprob, spusele ei, dand din cap. Apoi, brusc ma gasesc intr-un intuneric, crunt. Ma intreb, cand ma voi trezi?
Imi e dor de Ren...
P.S : Capitol necorectat ^^
Capitolul 2.
Taiki P.O.V
Ma aflu intr-un loc, frumos, plin de copaci verzi si animale pasnice. Totul se afla intr-o armonie cum nu am mai vazut. Defapt, nu am mai intalnit un astfel de loc.. unde, pacea sa domneasca, iar ura.. sa fie ceva inexistent. Cerul e albastru, cu putini norisori care-l strabat. Norisori albi, nu negri si tristi. Pasarile zboara prin vazduh, incantand toate auzurile cu, cantecele lor frumoase.
Veveritele si celelalte patrupede, se misca lent fara vreo grija, plimbandu-se pe ici pe colo. Auzul imi era incantat de cantece, si de sunetele ce apartineau unui rau, ce parea ca nu e prea departe de mine. Purtat de propriile picioare, si de auz, ma las in voia corpului meu, ajungand in scurt timp la rau.
Ma aplec putin, putand sa observ reflexia mea in apa. Nu vazusem pana atunci, nimic mai curat ca acel lichid. Eu in comparatie cu "el" eram un porc. Da, exact un porcusor ce se tavalise in noroi.. sau poate ca, aici unde sunt eu si aceste animale ce iubesc mizeria sunt curate, cine stie. Scap de haine repede, astfel, lasandu-mi trupul la vedere. Ei bine, inafara de praf nu aveam nimic in plus sau in minus pe mine, in acest moment. Ma intreb, ce am facut de sunt asa murdar? Adica nu cred ca am facut curat. Oricum, si dupa o curatenie generala nu esti asa murdar, cum sunt eu. Ei bine, imi pare rau ca o sa "patez" aceasta apa, cu mizeria mea, insa nu-mi place sa fiu precum un om care nu se ingrijeste. Pasesc timid, patrunzand in lichid, lasandu-ma purtat de el. Ma simt, purificat, simt.. cum ma golesc de toata mizeria acumulata in toata viata. Aici nu ma refer doar la mizeria de pe corp, ci si la cea sufleteasca. Adica la aceea ura, care la un moment dat fiecare persoana o simte.
Incep sa ma limpezesc. Doar nu vreau sa racesc, nu?
Pai, nu pot spune ca apa e rece, dar nici calda nu e asa ca ar cam trebui sa ies. Cum spuneam, am iesit din rau, imbracandu-ma, cu hainele ce le aveam pe mine inainte de "purificare".
Ma intreb, oare unde sunt? Si de ce sunt aici? dar mai ales, cum am ajuns aici?
Mintea mea, este invadata de aceste intrebari, la care eu nu gasesc nici un raspuns, din pacate. Picioarele ma poarta, in directia muzici, ce-mi pare a fi un flaut. Cineva traieste aici? hmm.. oricine ar fi, cred ca se simte "curat" in acest loc minunat.
In timp ce merg, admir peisajul ce mi se afiseaza in fata ochilor mei. Pomii de cires imi incanta vazul. Mereu mi-au placut acesti pomi. Nu stiu de ce, dar mi-au placut si imi plac. As vrea sa am o gradina mare.. plina cu pomi de cires. Sa ma plimb in fiecare dimineata printre ei, admirandu-i, impreuna cu Ren. Adica, mai mult eu, caci pe el nu-l impresioneaza astfel de lucruri. Nu l-au interesat niciodata, peisajele, picturile sau macar minunile lumii. L-am interesat doar eu.. asa mi-a spus el. Ma incanta aceasta idee, dar, mi-as dori sa ma lase sa-l fac, sa vada ca viata poate fi frumoasa. Sa ma lase, sa-i arat peisaje, care sa-l incante in adevaratul sens al cuvantului.
Pacat ca nu e posibil. Adica, daca nu l-au interesat pana acum ma indoiesc, ca o sa ii atraga atentia acum..
Mereu mi-am dorit sa traiesc, impreuna cu Ren, intr-o casuta construita intr-o padure. O padure plina de armonie, de vietuitoare, de liniste. O padure in care sa traim doar noi, fara alti oameni care sa ne deranjeze, fara droguri... sau fara slujba mea. Chiar daca imi place, ceea ce fac, as renunta la asta pentru Ren.
Fara sa-mi dau seama afisez un zambet, ce-mi aduce fericire, dintr-un motiv. Doar gandindu-ma la Ren, sunt fericit. Nu stiu ce m-as face fara, el. Probabil ca as muri.. sau mai rau. As fi obligat sa traiesc o viata plina de singuratate ori plina de munca. Nustiu.. nu vreau sa-mi imaginez.
Ajuns la "sursa" muzici, ma opresc, cercetand fiinta ce mi se afiseaza inaintea ochilor mei albastrii. O fata de toata frumusetea, bruneta cu ochii verzi ma priveste acum la randul ei, oprindu-se din ceea ce facea, adica din a produce placere auzului meu. Corpul ei suplu, se putea observa usor, prin rochia alba ce o purta. Nu era imbracata ca orice femeie din inalta societate, plina de ifose.. sau vreo femeie ce era o simpla curva. Nu.. era imbracata intr-o rochie alba, ce se leaga la gat. Sanii ei erau ascunsi, neavand vreun decolteu care sa-i "descopere", in timp ce "bucata" de material.. destul de fina, banuiesc, ii ajungea pana la picioare.
Aceasta fiinta, e de o frumusete rara, nemaintalnita pe lume. Daca stau sa ma gandesc bine, chiar nu am mai vazut vreo fata care sa semene cu ea, la imbracaminte, iar la frumusete nici asa..
Chiar daca pare ciudat, mie mi se pare ca o cunosc.. ca.. am fost.. nustiu ce sa zic, totul devine din ce in ce mai ciudat.
Ea, se apropie usor, atingandu-mi chipul, cu palma sa, de o finete atat de cunoscuta mie. Ma trezesc din visare, fixand-o cu privirea. Aceasta ma priveste, bland, spunandu-mi :
- Taiki... a trecut ceva timp..
La auzul cuvintelor ei, maresc ochii, intelegand ca aveam dreptate. Chiar o cunosc de undeva, dar tot nu-mi amintesc de ea. Oare.. cine o fi?
- Cum adica... ? Noi doi ne cunoastem? o intreb eu, nesigur, nevrand s-o supar.
Aceasta surade, plimbandu-si mana pe obrazul meu, ce fac pariu ca a capatat o noanta rosiatica. Uneori pot fi asa timid.. e aiurea, e doar din vina lui Ren. El m-a facut asa. Din vina lui.. inima mea s-a dezghetat, primindu-l inauntru si inchizandu-l acolo pentru totdeauna.. aruncand cheia, pentru a nu pleca.
- Stiu ca nu-ti amintesti de mine, dar sunt eu... sora ta, Mayumi. Imi spune fata, zambiindu-mi cald.
Desi, imi arata ca zambeste, eu stiu ca e suparata. Numai din cauza intrebarilor mele, evident. Si un prost si-ar da seama de asta. Imi scutur capul, alungandu-mi orice gand, ducandu-mi mana pe chipul ei. Era mai fin ca orice.. fac pariu ca orice barbat s-ar putea indragosti de ea usor. Nu ma mir, ca, traieste in padure.. e mai bine decat sa fie in oras pe post de prada.
- Scuza-ma, aveam un vag sentiment ca te stiam de undeva.. insa, nu mi-am dat seama ca... erai sora mea. Eu stiam ca a murit, cand eu aveam 5 ani si a trecut destul de atunci. Nu aveam de unde sa stiu.. dar, tot ma bucur ca esti in viata, Mayumi! spun eu, afisand un zambet calduros, pentru persoana din fata mea ce se presupune ca e sora mea.
- Oh, nu. Eu chiar am murit... Taiki. Imi spune ea, pierindu-i zambetul de pe fata si plecandu-si privirea in jos.
Cum adica a murit.. adica.. cum e posibil? Si eu de ce sunt aici daca ea nu mai e? Oare am murit si eu? O gramada de intrebari imi patrunsera masiv mintea, aglomerand-o. Pur si simplu am mutit. Nu am crezut ca o sa mor, asa devreme.. adica sunt tanar. Cel mai nasol lucru e ca nici macar nu-mi amintesc, cum am murit si de ce.. sa fie din cauza serviciului?
- Cred ca te intrebi, de ce esti aici daca eu nu mai sunt, nu? ma intreaba sora mea, fixandu-ma cu privirea.
Eu dau din cap, aprobandu-i spusele, asteptand sa aud ce avea sa spuna. Vreau o explicatie. Adica locul asta e frumos.. ma gandeam ca e prea frumos, pentru a fi si adevarat. E ireal, scos din povesti, precum si infatisarea surori mele.
- Pai, in momentul de fata esti la spital, in coma de vreo luna... -facu o pauza- Taiki, nu pot sa-ti spun de ce.. asta o sa afli cand te trezesti, dar vreau sa-ti spun un singur lucru si anume : sa nu lasi durerea sa-ti ia mintile si nu cumva.. asculta-ma.. nu cumva, sa atentezi la viata ta.. spuse ea, luandu-ma in brate.
Ce vrea sa spuna prin durere? Am patit ceva, grav? Poate e doar o impuscatura care m-a lasat in coma, nu trebuie sa fie ceva asa grav... Probabil ca Ren e ingrijorat, bietul de el. Abea astept sa ma trezesc si sa-i spun ce mult mi-a lipsit. Sa-l sarut, si sa-i promit ca nu-l voi mai parasi niciodata.
Ii raspund imbratisari calde, ducandu-mi mainile dupa spatele ei, tragand-o aproape de pieptul meu. Pot sa-i simt caldura.. pot sa simt prin aceasta imbratisare o dragoste frateasca.. unica.
Imi pare rau ca nu pot ramane alaturi de sora mea, insa trebuie sa ma intorc intr-o zi, in lumea celor vii la Ren. Cred ca l-am lasat singur destul. Zambesc, involuntar, ea, eliberandu-ma din "stransoare".
- Ei, sa ai grija de tine.. si nu uita, eu te voi vedea de aici, de sus. Imi spune ea, sarutandu-mi fruntea.
Aprob, spusele ei, dand din cap. Apoi, brusc ma gasesc intr-un intuneric, crunt. Ma intreb, cand ma voi trezi?
Imi e dor de Ren...
P.S : Capitol necorectat ^^
![[Imagine: tumblr_mfcg2sBNaZ1rnbh24o3_r1_500_large.gif]](http://data.whicdn.com/images/48999629/tumblr_mfcg2sBNaZ1rnbh24o3_r1_500_large.gif)
Boys love.