Un foc de arma si un fum de tigara

[onu']

Acest capitol il dedic lui Nezumi (sper ca ti-am scris bine numele) Deoarece eram intr-o dispozitie proasta si am zis: hai sa intru pe zup sa vad care mai e treaba. Si surpriza! Cineva imi asteapta next-ul. Merci mult, m-ai facut sa ma simt mai bine.
(Apropo, deoarece fac capitole scurte voi pune doua. Si pe 8 si pe 9)

Capitolul 8 In tenebrele gandurilor tale

Uso, dragostea ce ti-o purtam era una dureroasa, pentru mine. Imi facea rau atat psihic cat si fizic. E usor de observat cat de tumultoase au fost clipele petrecute cu tine. Ele si-au pus amprenta asupra fiintei mele transformandu-ma in prizonierul gesturilor si vorbelor tale. Moralmente vorbind, acesta ar putea fi foarte usor interpretata ca o obsesie. Eu stiu mai bine ce sentimente am nutrit pentru tine. Tu doar ai inchis ochii... prefacandu-te ca nu stii nimic. Si cu toate astea, inca o fac. Inca reusesc sa gasesc taria de a te iubi in continuare. Chiar daca tu poate… imi dispretuiesti sentimentele.

Nu mai aveam curaj sa ma uit in ochii tai in acel moment. Insa, putem simti privirea ta asupra mea ca o haita de lupi incoltindu-ma, cu ganduri nu prea favorabile victimei. Ai oftat adanc apoi ai inspirat puternic aerul din jur. Credeam ca l-ai furat pe tot in asa fel incat mie sa nu-mi mai ramana. Evident, asta nu era decat imaginatia mea bolnava.
-Prea multa simplitate l-a un moment dat ajunge sa-ti dea un aer complex. Mi te-ai adresat, lucru la care nu ma asteptam. Poate sa treci cu vedera si sa pleci.
Replica ta mi-a facut inima sa se opreasca pentru cateva clipe, lasandu-i timp mintii sa judece la rece remarca ta. Trebuia sa ma simt flatat?

Niciodata nu am putut ghici care e adevaratul inteles al vorbelor tale. Le rosteai pe un ton grav apoi taceai pur si simplu, lasadu-ma pe mine cu dureri de cap.

-Ai de gand sa stai acolo?
Nu-mi venea a crede dar tu chiar vorbeai cu mine. Acea a fost clipa cand mi te-ai adresat mie. Replica din urma a fost mai mult ca pentru tine.
Mi-am dus mana la ochii rosii, frecandu-ma cu maneca hanoracului. Nu doream sa observi ca sunt pe punctul de a plange.
-Sunt… ok. Ti-am zis cu o voce tremurata.
-Stii? In America, cand un om zice ca e ok, inseamna ca e total opusul.
Incercam sa las emotiile mele inutile deoparte si sa te ascult. Dar imi era imposibil! Vocea ta ma plimba pe un alt taram, ca intr-o transa.
Totul mi se parea stupid. De cand devenisem asa timid? Eu eram mai indraznet de fel si o moara stricata in ceea ce privea vorbitul.
Gandindu-ma la asta, mi-am limpezit gandurile si am atins punctul meu maxim de indignare si furie fata de acel ,,alter ego’’ pe care nu-l agream de fel.
M-am ridcat intr-o clipita, mi-am dus mainile la spate scuturandu-ma de praful de pe posterior, apoi ti-am aratat cine sunt eu, cel adevarat.
-Oh, multumesc de grija acordata dar, sunt in regula. Ti-am zis cu ,,tupeul’’ meu specific.
Ai suras in acel moment si m-ai facut sa-mi dau seama ca nici o fata nu ar putea avea un zambet sau ma rog… un ranjet, mai frumos decat al tau.
-Copile nu-mi fac griji pentru tine. Te-am intrebat doar cum e sa stai acolo jos.
Din nou o alta replica ce ar putea fi interpretata in atat de multe feluri.
Simtind cum mi se ridica tensiunea, enervandu-ma pe mine insumi, am ripostat:
-De ce? Vremea pe ,,sus’’ e mai frumoasa?
-Oh… inteleg. Incep sa ti se ,,umfle penele’’. Ai grija ingerasule. Nu stii niciodata cine ti le poate smulge, lasandu-te asa... ,,golas’’.

Ai avut mare dreptate la vremea aceea. Chiar mi-au fost smulse penele, una cate una, in intr-un moment de neatentie. Unul ce m-a costat enorm dar, mi-a lasat o satisfactie, ce acum a devenit ancestrala si la care ma intorc, hranindu-ma cu ramasitele ei.



Capitolul 9 In pas cu viata ta

Stii Uso? Probabil nu vei recunoaste dar… sunt foarte sigur ca in momentul cand am lasat rusinea de-o parte, te-am uimit. Macar putin. Apoi au avut loc acele tatonari si glume pe seama celuilalt. Credeam ca se infiripa ceva, pana la proba contrarie… si nu, nu e vorba ca nu mai esti langa mine acum. Ci faptul ca pasiunea mea pentru tine era tot mai arzatoare pe zice-trece. Ma ingrozea gandul ca ma indragostisem de un barbat. Nu eram homofob dar, imi era frica de mine. De gandurile mele degradante... Cum ai reusit sa ma faci sa-mi doresc atingera buzelor si mainilor tale pe trupul meu pur? L-ai patat, si stii prea bine asta. Dar dupa cum am mai zis: orgoliul tau e atat de mare incat as putea sa-mi modelez propriul univers din el. Dar avand in vedere ca face parte din tine, el niciodata nu ma va recunoaste ca stapan...

Te-am privit pret de cateva secunde incercand sa deslusesc intelesul replicilor tale, mereu parca scoase din filme. Si daca cumva era unul de proasta calitate, actorul- tu, Uso- facea ca tot scenariul sa para scris de nu stiu ce autor in voga. Pur si simplu niste amarate de cuvinte uzuale rostite de tine prindeau viata, aveau o magie aparte.
-Hmm, stii? M-am adresat eu, simtind cum sangele involburat de adrenalina misuna prin toate maruntaiele trupului meu. Insfarsit eram eu!
-Nu ca m-ar interesa...
Faceam tot posibilul sa ingnor cuvintele tale acide.
-Am sa ma duc acasa. Doar dupa cum ai spus si tu... eu sunt mic si prapadit, hai cu mine! nu vreau sa mor, inca. Cel putin, nu pentru a doua oara.
Ma asteptam sa-ti sclipeasca ochii si sa ma intrebi cu narabdare in glas ce mi s-a intamplat in trecut, asa cum probabil ar fi facut o persoana obisnuita. Dar tu nu erai obisnuit, tu erai tu!
Ai dat din umeri nepasator spunandu-mi un simplu: ,,Dupa tine.’’
Nu ma asteptam dar dupa cum am mai zis: ma surprindeai exact atunci cand eram cu sperantele la pamant.
In drum spre apartamentul meu se lasase o liniste apasatoare, doar sunetul pasilor nostri se mai auzea. Eu inebuneam gandidu-ma la ce sa-ti spun, parca as fi fost o fata la prima intalnire.
Mi-am ridicat capul din pamant uitandu-ma imprejur. Nu-mi zaream blocul! Si sincer sa fiu nici nu stiam in ce cartier suntem! O, Doamne! Ma ratacisem in propriul oras. Asta din cauza acelui accident. Nu-mi aminteam absolut nimic. Daca am avut priteni, poate o pisica, locurile distractive din oras. Si tot concentrandu-ma la ceva interesant sa-ti spun probabil trecusem pe langa el fara sa-mi dau seama.
-Umm... m-am cam pierdut.
-Poftim? Nu stii unde locuiesti? Mi-am zis pe un ton amuzat.
-Pai, m-am tot dus si...
-Dus erai de mult. M-ai intrerupt asezandu-ti artatorul pe buzele mele, ca o pecete.
Mi-ai mangaiat buza inferioara, iar eu am fost strabatut de un val de fiori. Te-ai apropiat atat de incet de chipul meu, parca lasandu-mi timp sa ma topesc in fata ta, inaite sa fi ajuns mai aproape. Ti-ai intredeschis buzele carnoase ce parca ordonau sa fie muscate cu ardoare de cineva flamand ca mine. In final m-ai sarutat... Inca aveam ochii deschisi de mirare si nu cutezam sa-i inchid pentru ca nici tu nu o faceai. Ma sarutai privindu-ma adanc in margelele de chihlimbar. Nu initiam nici o miscare, imi era teama sa nu gresesc ceva. Simteam cum se intipareste fiecare detaliu al buzelor tale pe ale mele. Faceai miscari lente, neinplicand si limba in jocul tau. Pur si simplu ma tachinai. Sarutul a fost atat de scurt dar, cu un impact nemaipomenit asupra mea. Parca aveam o camasa de gheata pe mine.
Te-ai indepartat la fel de incet inca privindu-ma, iar ochii tai capatasera o sclipire demonica. Declarandu-ma invins in fata raului ce se ramifica din pacat.
Aveam pupilele dilatate si simteam gustul dulce-amarui al buzelor tale. Se prelingea incet inauntrul lacasului meu umed si intunecos, instalandu-se pe limba mea ce o loveam disperat de cerul gurii. Aceasta a fost senzatie ce doream s-o reinviu cat ma curand.
-Spune-mi. Acum iti amintesti unde stai? M-ai trezit din visare, ranjind multumit.
Iti bateai joc de mine?! cu atat mai putin nu aveam sa-mi aduc aminte nimic dupa acel gest al tau. Devenisem si mai nauc decat eram.
-Ti-a mancat pisica limba? Oh, stai. Nu a fost o pisica… pustiule, nu am facut decat sa-ti dau cateva pupicuri si deja esti stana de piatra. Ah, esti o adevarat durere de cap, cedezi atat de usor.
-Nu am cedat!
-Obsev ca vrei sa ne jucam de-a soarecele si pisica. Ai zis pe un ton soptit, pe urma vorbind ceva mai tare: Atunci ce s-a intamplat acolo?
-Eu, eu… nu ma asteptam... sa-mi dau seama ca mai sunt vreo doua strazi pana acasa la mine! Am izbucnit asemenea unui vulcan si cred ca ma si imbujorasem. Oh, cat ma rugam sa am dreptate cu privire la ce spusesem.
Am continuat sa merg incercand sa nu ma gandesc la sarut. Nu stiu de ce dar, aveam o vaga presimtire ca ti-ai fi dat seama. M-am oprit la un moment dat, intorcandu-ma spre tine. Te-am intampinat cu un zambet putin fortat spunandu-ti ca am ajuns unde trebuia.
-Aici stai?
-D-da. M-am balbait eu deoarece pareai putin surprins.
-Destul de aproape…
Aproape? Aproape de ce? De biblioteca? Ah! Ce ma irita faptul ca mereu vorbeai in dodii.
-Pai atunci... umm, pa! Am dat sa intru in scara de bloc dar, ti-am auzit pasii indreptandu-se spre mine si m-am oprit automat. Parca anticipand ca mica noastra ,,intalnire’’ nu luase sfarsit. Nu inca…
Ti-ai lasat mana sa se odihnesca pe umarul meu apropiindu-ti chipul de urechea mea. Credeam ca, iar imi vei spune ceva complicat sau usor surprinzator. Insa tu doar ma lasai sa-ti simt respiratia pe spatiul dintre ureche si gat. Acolo in locul acela atat de sensibil suflai incet aer cald atingadu-mi cu varful nasului lobul urechii. In acel moment ma zbateam intre spasmele agoniei, insa gramul de ipocrizie ce-l aveam ma indemna sa stau asa multa vreme. Te-ai indepartat brusc apoi, ai plecat.
,,Sunt un idiot’’ a fost singurul lucru ce-mi traversa mintea.

Uso, atingerile tale imi golisera capul de ratiune lasand in locul ei delirul sa-si joace rolul printre incretiturile creerului meu. Nici acum nu-mi dau seama de ce ai facut toate acele lucruri cu mine in trecut. Te implor, intalneste-ma si explica-te!

Sper ca ti-a placut, cititorule.