Bun, deci dupa atata timp si atata indurare, m-am gasit sa scriu si eu nextul *ca acum nu mai am probleme cu pc-ul*. Sper sa va placa -mie oricum nu=)) -
Capitolul II
Kei P.O.V.
Ma rasucesc pe toate partile patului, neputand sa dorm. Luna plina-mi lumineaza camera chiar si prin perdele, dar nu acesta e motivul pentru care nu pot dormi. De cand ma stiu, nu am avut probleme mai mari cu somnul si stresul, nici macar in adolescenta, acea perioada frumoasa in care dormi doua ore pe noapte, datorita petrecerilor, fetelor, bauturii... Oh, da, imi amintesc de acea perioada si o blestem. Timp de un an nu am stat fara bere, whisky, garrone... Mai exact beam tot ce se putea. Slava Domnului ca nu m-apucasem de droguri, atat mai imi trebuia. Dar am scapat de acea perioada, am simtit ca nu pot trai asa, eu, Kei, acel Kei care in copilarie ura tot ce tine de alcool, etnobotanice, proxenetism, crima, jaf... Mai pe scurt, tot ceea ce e opus legii.
Dupa nu mult timp, am luat o decizie... sa merg la Academia FBI, in Quantico, Virginia. Aveam de gand sa-mi parasesc familia, visele, prietenii... tot. Pana la urma, de ce? Oh, stai, stiu! Ca sa dau dupa atata timp de un dobitoc care-mi mananca zilele si noptile si pe care daca nu-l prind mai repede cred ca mor de stres. Acest dobitoc, nenorocit, cum doriti sa-i spuneti, face trafic de droguri. Dar dac-ar fi un simplu traficant, da-l dracului, nu mi-as bate eu, agent FBI, capul cu el! Nu, nu este un simplu traficant. Face parte dintr-o retea raspandita-n toata lumea si nu e un simplu subaltern, ci printre sefi. Sa nu mai pun crimele savarsite si alte minunatii pe care un nebun le-ar comite. Cand mi s-a-nmanat dosarul lui, nici nu m-am uitat peste datele personale, ci pur si simplu l-am dat mai departe echipei mele. Sunt un agent desavarsit asa ca eu consider ca si echipa mea ar fi in stare sa prinda o zerzec ca asta. Sau cel putin asa credeam. Dupa un an si sapte luni de cautari in care nu m-am implicat nici de-al naibii, bazandu-ma pe echipa, mi-am intrebat seful de ce nu mai primesc dosare, misiuni, cu ce-am gresit, etc. Am ramas socat la raspunsul lui. Si acum imi umbla-n minte raspunsul. „Ai rezolvat cumva cazul traficantului? Crezi ca sunt prost?”. Oh, da, am impietrit.
Cand m-am dus la birou si am discutat cu ceilalti, mi s-a spus cum dispare pustiul. Ba il gaseau, iar cand clipeau, bingo! Disparut! si asa trece timpul. Imi faceam cruce, nu alta, era ca un demon, parca intra-n in pamant! Am vorbit cu ceilalti si am spus sa-l monitorizam, dar eu personal am stat in birou si mi-am batut capul cu dosarul lui. Nu am dormit nopti intregi si nici acum n-o fac.
Ma ridic din pat si ma-ndrept spre baie. Imi indepartez hainele si intru in cabina de dus, gandindu-ma ca ma voi linisti. Picaturile imi strabat intregul corp bine-lucrat, iar eu imi intind gelul de dus cu aroma de portocale pe corp. Ah, ador portocalele si absolut tot ce tine de ele! sampon, gel de dus, inghetata, prajituri cu crema de portocale... in afara de cornul Double. Serios, are gust de sampon! Cine-ar manca sampon cu vanilie? Ies de la dus, infasurandu-mi zona intima cu un prosop si merg spre dormitor, lasand o dara de apa dupa mine. Sterg mai încolo. Imi sterg bine corpul si-mi iau o pereche de boxeri albi, niste blugi inchisi la culoare, mulati si un tricou alb, simplu, o jacheta din piele, desigur nu naturala, fiindca iubesc animalele. Ma duc spre usa si ma-ncalt cu o pereche de bascheti lungi, negrii cu alb, iar sireturile diferite, la cel stang albastru iar la cel drept verde-nchis. Imi ciufulesc putin parul negru ca jarul si-mi dau pe la ochi cu un strat subtire de fard negru, astfel incat sa-mi evidentieze ochii albastri patrunzatori. Sincer, nu prea aratam a agent FBI, ci mai degraba a rocker, dar asta sunt eu si-mi place. Imi amintesc ca am lasat telefonul pe pat si alerg dupa el, mai ca era sa si cad. Il iau si fug grabit spre usa, o incui si cobor scarile. Dupa cinci etaje imi amintesc ca mi-am lasat Ipad-ul inauntru, dar ma voi multumi sa ascult muzica pe telefon, caci Slava Cerului am castile in jacheta. Mi le bag in urechi si dau drumul la muzica rock. Strabat strazile pustii, de fapt, gresesc, pe strada sunt eu, Kei, deci nu mai sunt asa pustii. Mi-e asa sete, as bea un Sprite. Observ ca un magazin este deschis asa ca merg sa-mi cumpar o doza. Intru si observ o singura persoana, un tip care-si cumpara un pachet de tigari si ceea ce ma uimeste e ca are ochii rosii. Probabil lentile de contact, altfel nu-mi explic. Ma uit la el destul de mult, dar se-ntoarce la mine si-mi ranjeste. O senzatie de neexplicat imi strabate corpul, nemaiintalnita.
- Te prind eu, Matt! spun alergandu-l pe pusti.
- Nu prea cred... zise chicotind.
Fug pana ce nu-l mai vad, iar deodata simt o greutate-n spatele meu. Era Matt. Ma tranteste si-mi ranjeste copilaros.
- Mereu castig!
Dupa ce-mi iau sucul, plec acasa. M-am saturat de plimbari, asa ca, cu o senzatie ciudata, ajung. Ma trantesc in pat, direct si somnul ma fura, dupa atatea nopti...
Tanannaaa, capitol scurt, dar mi-e leeeeeeeene .
Capitolul II
Kei P.O.V.
Ma rasucesc pe toate partile patului, neputand sa dorm. Luna plina-mi lumineaza camera chiar si prin perdele, dar nu acesta e motivul pentru care nu pot dormi. De cand ma stiu, nu am avut probleme mai mari cu somnul si stresul, nici macar in adolescenta, acea perioada frumoasa in care dormi doua ore pe noapte, datorita petrecerilor, fetelor, bauturii... Oh, da, imi amintesc de acea perioada si o blestem. Timp de un an nu am stat fara bere, whisky, garrone... Mai exact beam tot ce se putea. Slava Domnului ca nu m-apucasem de droguri, atat mai imi trebuia. Dar am scapat de acea perioada, am simtit ca nu pot trai asa, eu, Kei, acel Kei care in copilarie ura tot ce tine de alcool, etnobotanice, proxenetism, crima, jaf... Mai pe scurt, tot ceea ce e opus legii.
Dupa nu mult timp, am luat o decizie... sa merg la Academia FBI, in Quantico, Virginia. Aveam de gand sa-mi parasesc familia, visele, prietenii... tot. Pana la urma, de ce? Oh, stai, stiu! Ca sa dau dupa atata timp de un dobitoc care-mi mananca zilele si noptile si pe care daca nu-l prind mai repede cred ca mor de stres. Acest dobitoc, nenorocit, cum doriti sa-i spuneti, face trafic de droguri. Dar dac-ar fi un simplu traficant, da-l dracului, nu mi-as bate eu, agent FBI, capul cu el! Nu, nu este un simplu traficant. Face parte dintr-o retea raspandita-n toata lumea si nu e un simplu subaltern, ci printre sefi. Sa nu mai pun crimele savarsite si alte minunatii pe care un nebun le-ar comite. Cand mi s-a-nmanat dosarul lui, nici nu m-am uitat peste datele personale, ci pur si simplu l-am dat mai departe echipei mele. Sunt un agent desavarsit asa ca eu consider ca si echipa mea ar fi in stare sa prinda o zerzec ca asta. Sau cel putin asa credeam. Dupa un an si sapte luni de cautari in care nu m-am implicat nici de-al naibii, bazandu-ma pe echipa, mi-am intrebat seful de ce nu mai primesc dosare, misiuni, cu ce-am gresit, etc. Am ramas socat la raspunsul lui. Si acum imi umbla-n minte raspunsul. „Ai rezolvat cumva cazul traficantului? Crezi ca sunt prost?”. Oh, da, am impietrit.
Cand m-am dus la birou si am discutat cu ceilalti, mi s-a spus cum dispare pustiul. Ba il gaseau, iar cand clipeau, bingo! Disparut! si asa trece timpul. Imi faceam cruce, nu alta, era ca un demon, parca intra-n in pamant! Am vorbit cu ceilalti si am spus sa-l monitorizam, dar eu personal am stat in birou si mi-am batut capul cu dosarul lui. Nu am dormit nopti intregi si nici acum n-o fac.
Ma ridic din pat si ma-ndrept spre baie. Imi indepartez hainele si intru in cabina de dus, gandindu-ma ca ma voi linisti. Picaturile imi strabat intregul corp bine-lucrat, iar eu imi intind gelul de dus cu aroma de portocale pe corp. Ah, ador portocalele si absolut tot ce tine de ele! sampon, gel de dus, inghetata, prajituri cu crema de portocale... in afara de cornul Double. Serios, are gust de sampon! Cine-ar manca sampon cu vanilie? Ies de la dus, infasurandu-mi zona intima cu un prosop si merg spre dormitor, lasand o dara de apa dupa mine. Sterg mai încolo. Imi sterg bine corpul si-mi iau o pereche de boxeri albi, niste blugi inchisi la culoare, mulati si un tricou alb, simplu, o jacheta din piele, desigur nu naturala, fiindca iubesc animalele. Ma duc spre usa si ma-ncalt cu o pereche de bascheti lungi, negrii cu alb, iar sireturile diferite, la cel stang albastru iar la cel drept verde-nchis. Imi ciufulesc putin parul negru ca jarul si-mi dau pe la ochi cu un strat subtire de fard negru, astfel incat sa-mi evidentieze ochii albastri patrunzatori. Sincer, nu prea aratam a agent FBI, ci mai degraba a rocker, dar asta sunt eu si-mi place. Imi amintesc ca am lasat telefonul pe pat si alerg dupa el, mai ca era sa si cad. Il iau si fug grabit spre usa, o incui si cobor scarile. Dupa cinci etaje imi amintesc ca mi-am lasat Ipad-ul inauntru, dar ma voi multumi sa ascult muzica pe telefon, caci Slava Cerului am castile in jacheta. Mi le bag in urechi si dau drumul la muzica rock. Strabat strazile pustii, de fapt, gresesc, pe strada sunt eu, Kei, deci nu mai sunt asa pustii. Mi-e asa sete, as bea un Sprite. Observ ca un magazin este deschis asa ca merg sa-mi cumpar o doza. Intru si observ o singura persoana, un tip care-si cumpara un pachet de tigari si ceea ce ma uimeste e ca are ochii rosii. Probabil lentile de contact, altfel nu-mi explic. Ma uit la el destul de mult, dar se-ntoarce la mine si-mi ranjeste. O senzatie de neexplicat imi strabate corpul, nemaiintalnita.
- Te prind eu, Matt! spun alergandu-l pe pusti.
- Nu prea cred... zise chicotind.
Fug pana ce nu-l mai vad, iar deodata simt o greutate-n spatele meu. Era Matt. Ma tranteste si-mi ranjeste copilaros.
- Mereu castig!
Dupa ce-mi iau sucul, plec acasa. M-am saturat de plimbari, asa ca, cu o senzatie ciudata, ajung. Ma trantesc in pat, direct si somnul ma fura, dupa atatea nopti...
Tanannaaa, capitol scurt, dar mi-e leeeeeeeene .