15-02-2012, 11:26 PM
Buna din nou. Imi cer scuze ca postez mai rar aici. Sper ca voi remedia situatia in curand. In seara asta am aruncat o privire pe ce am scris pana acum si mi-am dat seama ca povestea se indrepta intr-o directie gresita, asa ca am sters o buna bucata din ea (de care nu eram foarte multumita) si m-am reapucat sa scriu. Sper ca de aceasta data va iesi mai bine. In cazul in care mai e cineva care e interesat de Lucas si Seth, spor la citit
Capitolul 9
La un moment dat m-am ridicat de la masa, indreptandu-ma cu pasi destul de nesiguri spre baie. Nu eram mare bautor, iar acum, combinand 4 beri, cu oboseala si durerea de cap...eram pur si siplu terminat. Am ajuns intr-un final la baie si m-am spalat cu un pic de apa rece pe fata, incercand sa-mi revin cat de cat. Nu imi era rau, dar nici bine nu ma simteam. Am auzit usa deschizandu-se, apoi i-am vazut reflexia lui Lucas in oglinda, privindu-am ciudat.
-Te simti bine, ma intreba dupa o oarecare ezitare.
-N-am nimic. Dar exact cand sa trec pe langa el, picioarele m-au lasat, facandu-ma sa ma sprijin un pic de el. In scurt timp bratele sale mari mi-au inconjurat talia, lipindu-ma de pieptul sau lat si bine lucrat.
-Nimic pe naiba. Abia te ti pe picioare si pun pariu ca nu e de la bautura. Isi trecu mainile pe dupa umerii mei, oferindu-mi sprijin, dupa care am iesit din club pe o usa laterala. A deschis usa unei masini si m-a ajutat sa ma asez pe locul din fata, dupa care a inconjurat masina, urandu-se pe locul soferului si pornind in viteza.
Miscarile usor leganate ale masinii imi creau o stare de somnolenta asa ca am inchis ochii pentru cateva minute, lasand in acelasi timp ca narile sa-mi fie invadate de parfumul lui discret cu o tenta marina. Cred ca am adormit...
O lumina puternica imi batea in ochi, facandu-ma sa injur. I-am deschis incet, ramanand surprins cand mi-am dat seama ca nu ma aflu la mine acasa, ci altundeva. Intrebarea era unde? M-am ridicat alene de pe caanpea, privind curios in jur. Camera era mare, spatioasa, unul dintre peretii fiind constituit numai din sticla. Pe langa canapeaua unde statusem eu am mai observat doua fotolii albe, o masuta in centru, raftuir pline de carti pe unul dintre pereti, aranjati cu stil, un plasma imensa incadrata frumos intre ei, iar in partea opusa un bar plin de bauturi scumpe.
-Te-ai trezit, am auzit o voce binecunoscuta venind din stanga mea. Mi-am intors privirea in directia aceea si l-am vazut pe Lucas imbracat intr-o pereche de pantaloni de training si un tricou largut. Imi zambea cu acelasi zambet care imi facea inima sa o ia la galop. M-am trezit uitandu-ma la el cu o curiozitate nedisimulata. Chiar daca era imbracat in haine de casa, arata la fel de bine ca de obicei. M-am incruntat cand mi-am dat seama ce tampenii imi trec prn cap. Cum naiba de am putut sa ma gandesc la asa ceva?!
-Deci, cine castiga?
M-am uitat la el, neintelegand la ce se refera. Parea amuzat de ceva. Eram amuzant?
-Nu inteleg...i-am zis ducandu-mi mana la cap si masandu-mi tamplele care inca imi zvacneau.
-Pareai a duce o lupta cu cineva din capul tau. Ma intreba cine castiga? Tu sau constiinta ta...
-Foarte amuzant, Luca...adica,domnule Young...
-Ti-am zis ca poti sa-mi spui Lucas. Nu ma deranjeaza deloc. Bea asta, imi zise si-mi inamana o sticla de apa plata. Am luat-o mormaind un multumesc, dar in loc sa o beau mi-am pus-o pe frunte, bucurandu-ma de senzatia reconfortanta ce mi-o lasa. Iti aduc un pic de gheata?
-Nu, merci. Mi-e bine si fara. Cat timp am dormit?
-O ora aproape. Stii, chiar ar trebui sa te odihnesti mai mult sau intr-o zi te vei prabusii din cauza extenuarii.
Am clipit de cateva ori, incercand sa-mi adun toate resursele de calm ca sa nu izbucnesc acum pe loc. Cat tupeu avea sa-mi zica asa ceva, dupa ce el imi dadea atat de mult de lucru.
-Daca as avea timp, as dormi mai mult. Dar nu am timp asa ca nu dorm.
-Muncesti prea mult.
-Si cine dracu e de vina pentru asta? i-am zis ajungand la concluzia ca nu ma pot abtine. Sa zica ce-o zice, dar eu nu puteam sa tac.
-Poftim? Acum eu nu inteleg. Se aseza langa mine pe canapea la numai cativa centimetrii distanta, corpurile noastre aproape atingandu-se. Se facuse cumva mai cald in camera?
-Tu esti cel ce-mi da atat de mult de lucru, pana la urma, am mormait, ferindu-mi privirea de a sa, simtind cum tot sangele mi se urca in obraji.
-Te referi la dosare? Incepu sa rada cu pofta, dupa care mana sa imi ciufulii parul. Alea nu erau toate pentru tine. De obicei dosarele alea sunt impartite la 5 oameni. Tu aveai norma ta,iar ei pe a lor. L-am rugat pe Samuel sa-ti dea dosarele ca sa mai arunci o privire peste propunerile celorlalti si sa corectezi eventualele greseli. Nu sa le faci tu pe toate...Nu-mi spune ca in ultima saptamana ai facut si munca celorlalti? se uita la mine surprins, dar si foarte serios.
Omul acesta isi batea joc de mine. De ce nu spusese asa de la inceput?
-La dracu'.
-Sa inteleg ca da. Copil fara minte ce esti. Cine naiba crezi ca i-ar da unui singur om atat de lucru?
-Tu, i-am raspuns sincer, lasandu-mi capul sa se odihneasca in maini.
Nu mi-a raspuns. Mana sa mi-a cifulit parul, inainte ca el sa se ridice de langa mine si sa se indeparteze. L-am privit printre gene, incercand sa ignor durerea de cap ce-mi bubuia in tample si nu ma lasa sa ma concentrez destul de mult pentru a-i analiza apartamentul.
-Poti sa dormi aici in seara asta. Se uita la ceasul ce inca il avea la mana si ofta. E tarziu si tu nu esti tocmai treaz. Cateva ore de somn iti vor prinde bine.
-Nu am nimic. Insa imediat ce am zis asta, un junghi ma facu sa cred ca cineva tocmai imi smulse capul de pe umeri si il arunca in cel mai apropiat perete. Am gemut si m-am sprijinit cu spatele de spatarul inalt si comod al canapelei. Ochii mi s-au inchis aproape imediat, chiar daca in sinea mea inca luptam cu dorinta enervanta de a ma lasa cuprins de tot de somn.
-Observ.
I-am auzit sunetul pasilor tot mai incet pana cand in camera se lasa linistea. Am crezut ca plecase. Speram ca plecase si ma lasase singur cu durerea si cu ciuda mea. Insa, ma inselasem. Aprope imediat l-am auzit din nou. Apoi am simtit ceva moale si cald acoperindu-ma. Am oftat, pentru prima oara in ultima saptamana cu adevarat multumit. Ceea ce faceam era o prostie. Era mai mult decat o prostie, dar imi era cald si mult prea somn ca sa ma mai lupt cu constiinta mea. Mi-am lasat trupul sa alunece, pana cand capul mi s-a rezemat de canapea.Imediat am adormit.
*
Ma trezit mirosul de cafea proaspat facuta. Nici nu imi mai aduceam aminte cand am simtit ultima oara mirosul asta la o ora atat de matinala. Apoi, in spatele pleoapelor inchse, imaginile unei vieti de mult trecute s-au rearanjat pana cand au prins un contur pe care nu vroiam sa-l mai vad. Totusi, cine eram eu sa ma impotrivesc firii? Sau amintirilor?
Un “buna dimineata†plin de dragoste imi umplu urechile, apoi umbra mamei mele isi facu aparitia cu o cana decafea aburinda in mana. As fi vrut sa-i pot vedea fata, sa-i disting trasaturile fetei, care se asemanau atat de mult cu alea mele. Dar ea nu era decat o umbra, la fel ca ceilalti ce imi bantuiau gandurile. Niciodata nu le puteam zari chipul. Nu stiam daca e din cauza ca nu vreau cu adevarat sa-mi amintesc sau pur si simplu nu sunt in stare sa o fac din cu totul si cu totul alte motive.
Chiar si asa, cu o mare bucata –poate cea mai importanta- lipsind, am continuat sa privesc umbra cum se misca grabita prin fata mea. Mama fusese tot timpul in intarziere. Nu stiu cum de reusea de fiecare data aceasta performanta, dar o facea. Apoi se scuza cu o deinvoltura asemanatoare cu cea a unei scolarite si cu un zambet inocent pe chip, care ar fi reusit sa topeasca ghetarii din Alpi.
Apoi aparu o a doua umbra, cea ce apartinea tatalui meu. Spre deosebire de mama, el fusese tot timpul un om blajin ce semisca incet. Chiar daca nu ii puteam vede chipul, imi aduceam si acum aminte vocea sa blanda, aproape soptita cu care imi vorbea uneori. Imi era dor de ea si de cuvintele sale, care mereu reuseam sa ma incurajeze. Colturile gurii mi s-au ridicat intr-un inceput de zambet. Stia ca nu e decat o viziune a unei minti ce inca nu poate accepta adevarul, dar nu imi pasa. Nu puteam sa-l ating, sa le vorbesc sau sa-i vad cu adevarat, dar le simteam prezenta. Erau acolo, lamga mine, asa cum fusesera mereu si cum, probabil, vor fi si in viitor. Iar asta trebuia sa fie indeajuns.
Luptandu-ma cu somnul ce inca lupta pentru teritorul sau, mi-am intins bratele si am tras adanc aer in piept, mai urmarind pentru cateva secunde jocul umbrelor sin spatele pleopelor mele, inainte ca un sunet strident si o injuratura sa ma trezeasca de-a binelea si sa ma aduca din nou in lumea celor vi.
Am tresarit si dand repede patura le o parte, m-am ridicat in picioare si am inaintat confuz spre incaperea vecina de unde venise zgomotul. Durerea de cap din seara precedenta reveni cu viteza lumii inapoi, aproape facandu-ma sa-mi pierd echilibru si sa ma agat cu mana de perete pentru un moment.
Am inspirat adanc, impunandu-mi sa ma calmez si sa merg drept. Amintirile din seara trecuta luptau pentru dreptul de a-mi invada capul, chiar daca mintea mea obosita de la nesom si alcool incerca sa le impinga inapoi in spate si sa le inchida intr-un unger intunecat, ghicind ca nu imi va placea ce voi vedea. Si avusese dreptate.
Imediat ce am intrat in bucatarie, l-am vazut pe Lucas, seful meu, rivalul meu...omul pe care am promis sa-l distrug. Ca si cand s-ar fi aprins un beculet verde, amintirile mi-au navalit constiinta, inecand umbrele care imi erau atat de dragi, impingandu-le in neant si reducandu-le in....nimic.
Capitolul 9
La un moment dat m-am ridicat de la masa, indreptandu-ma cu pasi destul de nesiguri spre baie. Nu eram mare bautor, iar acum, combinand 4 beri, cu oboseala si durerea de cap...eram pur si siplu terminat. Am ajuns intr-un final la baie si m-am spalat cu un pic de apa rece pe fata, incercand sa-mi revin cat de cat. Nu imi era rau, dar nici bine nu ma simteam. Am auzit usa deschizandu-se, apoi i-am vazut reflexia lui Lucas in oglinda, privindu-am ciudat.
-Te simti bine, ma intreba dupa o oarecare ezitare.
-N-am nimic. Dar exact cand sa trec pe langa el, picioarele m-au lasat, facandu-ma sa ma sprijin un pic de el. In scurt timp bratele sale mari mi-au inconjurat talia, lipindu-ma de pieptul sau lat si bine lucrat.
-Nimic pe naiba. Abia te ti pe picioare si pun pariu ca nu e de la bautura. Isi trecu mainile pe dupa umerii mei, oferindu-mi sprijin, dupa care am iesit din club pe o usa laterala. A deschis usa unei masini si m-a ajutat sa ma asez pe locul din fata, dupa care a inconjurat masina, urandu-se pe locul soferului si pornind in viteza.
Miscarile usor leganate ale masinii imi creau o stare de somnolenta asa ca am inchis ochii pentru cateva minute, lasand in acelasi timp ca narile sa-mi fie invadate de parfumul lui discret cu o tenta marina. Cred ca am adormit...
O lumina puternica imi batea in ochi, facandu-ma sa injur. I-am deschis incet, ramanand surprins cand mi-am dat seama ca nu ma aflu la mine acasa, ci altundeva. Intrebarea era unde? M-am ridicat alene de pe caanpea, privind curios in jur. Camera era mare, spatioasa, unul dintre peretii fiind constituit numai din sticla. Pe langa canapeaua unde statusem eu am mai observat doua fotolii albe, o masuta in centru, raftuir pline de carti pe unul dintre pereti, aranjati cu stil, un plasma imensa incadrata frumos intre ei, iar in partea opusa un bar plin de bauturi scumpe.
-Te-ai trezit, am auzit o voce binecunoscuta venind din stanga mea. Mi-am intors privirea in directia aceea si l-am vazut pe Lucas imbracat intr-o pereche de pantaloni de training si un tricou largut. Imi zambea cu acelasi zambet care imi facea inima sa o ia la galop. M-am trezit uitandu-ma la el cu o curiozitate nedisimulata. Chiar daca era imbracat in haine de casa, arata la fel de bine ca de obicei. M-am incruntat cand mi-am dat seama ce tampenii imi trec prn cap. Cum naiba de am putut sa ma gandesc la asa ceva?!
-Deci, cine castiga?
M-am uitat la el, neintelegand la ce se refera. Parea amuzat de ceva. Eram amuzant?
-Nu inteleg...i-am zis ducandu-mi mana la cap si masandu-mi tamplele care inca imi zvacneau.
-Pareai a duce o lupta cu cineva din capul tau. Ma intreba cine castiga? Tu sau constiinta ta...
-Foarte amuzant, Luca...adica,domnule Young...
-Ti-am zis ca poti sa-mi spui Lucas. Nu ma deranjeaza deloc. Bea asta, imi zise si-mi inamana o sticla de apa plata. Am luat-o mormaind un multumesc, dar in loc sa o beau mi-am pus-o pe frunte, bucurandu-ma de senzatia reconfortanta ce mi-o lasa. Iti aduc un pic de gheata?
-Nu, merci. Mi-e bine si fara. Cat timp am dormit?
-O ora aproape. Stii, chiar ar trebui sa te odihnesti mai mult sau intr-o zi te vei prabusii din cauza extenuarii.
Am clipit de cateva ori, incercand sa-mi adun toate resursele de calm ca sa nu izbucnesc acum pe loc. Cat tupeu avea sa-mi zica asa ceva, dupa ce el imi dadea atat de mult de lucru.
-Daca as avea timp, as dormi mai mult. Dar nu am timp asa ca nu dorm.
-Muncesti prea mult.
-Si cine dracu e de vina pentru asta? i-am zis ajungand la concluzia ca nu ma pot abtine. Sa zica ce-o zice, dar eu nu puteam sa tac.
-Poftim? Acum eu nu inteleg. Se aseza langa mine pe canapea la numai cativa centimetrii distanta, corpurile noastre aproape atingandu-se. Se facuse cumva mai cald in camera?
-Tu esti cel ce-mi da atat de mult de lucru, pana la urma, am mormait, ferindu-mi privirea de a sa, simtind cum tot sangele mi se urca in obraji.
-Te referi la dosare? Incepu sa rada cu pofta, dupa care mana sa imi ciufulii parul. Alea nu erau toate pentru tine. De obicei dosarele alea sunt impartite la 5 oameni. Tu aveai norma ta,iar ei pe a lor. L-am rugat pe Samuel sa-ti dea dosarele ca sa mai arunci o privire peste propunerile celorlalti si sa corectezi eventualele greseli. Nu sa le faci tu pe toate...Nu-mi spune ca in ultima saptamana ai facut si munca celorlalti? se uita la mine surprins, dar si foarte serios.
Omul acesta isi batea joc de mine. De ce nu spusese asa de la inceput?
-La dracu'.
-Sa inteleg ca da. Copil fara minte ce esti. Cine naiba crezi ca i-ar da unui singur om atat de lucru?
-Tu, i-am raspuns sincer, lasandu-mi capul sa se odihneasca in maini.
Nu mi-a raspuns. Mana sa mi-a cifulit parul, inainte ca el sa se ridice de langa mine si sa se indeparteze. L-am privit printre gene, incercand sa ignor durerea de cap ce-mi bubuia in tample si nu ma lasa sa ma concentrez destul de mult pentru a-i analiza apartamentul.
-Poti sa dormi aici in seara asta. Se uita la ceasul ce inca il avea la mana si ofta. E tarziu si tu nu esti tocmai treaz. Cateva ore de somn iti vor prinde bine.
-Nu am nimic. Insa imediat ce am zis asta, un junghi ma facu sa cred ca cineva tocmai imi smulse capul de pe umeri si il arunca in cel mai apropiat perete. Am gemut si m-am sprijinit cu spatele de spatarul inalt si comod al canapelei. Ochii mi s-au inchis aproape imediat, chiar daca in sinea mea inca luptam cu dorinta enervanta de a ma lasa cuprins de tot de somn.
-Observ.
I-am auzit sunetul pasilor tot mai incet pana cand in camera se lasa linistea. Am crezut ca plecase. Speram ca plecase si ma lasase singur cu durerea si cu ciuda mea. Insa, ma inselasem. Aprope imediat l-am auzit din nou. Apoi am simtit ceva moale si cald acoperindu-ma. Am oftat, pentru prima oara in ultima saptamana cu adevarat multumit. Ceea ce faceam era o prostie. Era mai mult decat o prostie, dar imi era cald si mult prea somn ca sa ma mai lupt cu constiinta mea. Mi-am lasat trupul sa alunece, pana cand capul mi s-a rezemat de canapea.Imediat am adormit.
*
Ma trezit mirosul de cafea proaspat facuta. Nici nu imi mai aduceam aminte cand am simtit ultima oara mirosul asta la o ora atat de matinala. Apoi, in spatele pleoapelor inchse, imaginile unei vieti de mult trecute s-au rearanjat pana cand au prins un contur pe care nu vroiam sa-l mai vad. Totusi, cine eram eu sa ma impotrivesc firii? Sau amintirilor?
Un “buna dimineata†plin de dragoste imi umplu urechile, apoi umbra mamei mele isi facu aparitia cu o cana decafea aburinda in mana. As fi vrut sa-i pot vedea fata, sa-i disting trasaturile fetei, care se asemanau atat de mult cu alea mele. Dar ea nu era decat o umbra, la fel ca ceilalti ce imi bantuiau gandurile. Niciodata nu le puteam zari chipul. Nu stiam daca e din cauza ca nu vreau cu adevarat sa-mi amintesc sau pur si simplu nu sunt in stare sa o fac din cu totul si cu totul alte motive.
Chiar si asa, cu o mare bucata –poate cea mai importanta- lipsind, am continuat sa privesc umbra cum se misca grabita prin fata mea. Mama fusese tot timpul in intarziere. Nu stiu cum de reusea de fiecare data aceasta performanta, dar o facea. Apoi se scuza cu o deinvoltura asemanatoare cu cea a unei scolarite si cu un zambet inocent pe chip, care ar fi reusit sa topeasca ghetarii din Alpi.
Apoi aparu o a doua umbra, cea ce apartinea tatalui meu. Spre deosebire de mama, el fusese tot timpul un om blajin ce semisca incet. Chiar daca nu ii puteam vede chipul, imi aduceam si acum aminte vocea sa blanda, aproape soptita cu care imi vorbea uneori. Imi era dor de ea si de cuvintele sale, care mereu reuseam sa ma incurajeze. Colturile gurii mi s-au ridicat intr-un inceput de zambet. Stia ca nu e decat o viziune a unei minti ce inca nu poate accepta adevarul, dar nu imi pasa. Nu puteam sa-l ating, sa le vorbesc sau sa-i vad cu adevarat, dar le simteam prezenta. Erau acolo, lamga mine, asa cum fusesera mereu si cum, probabil, vor fi si in viitor. Iar asta trebuia sa fie indeajuns.
Luptandu-ma cu somnul ce inca lupta pentru teritorul sau, mi-am intins bratele si am tras adanc aer in piept, mai urmarind pentru cateva secunde jocul umbrelor sin spatele pleopelor mele, inainte ca un sunet strident si o injuratura sa ma trezeasca de-a binelea si sa ma aduca din nou in lumea celor vi.
Am tresarit si dand repede patura le o parte, m-am ridicat in picioare si am inaintat confuz spre incaperea vecina de unde venise zgomotul. Durerea de cap din seara precedenta reveni cu viteza lumii inapoi, aproape facandu-ma sa-mi pierd echilibru si sa ma agat cu mana de perete pentru un moment.
Am inspirat adanc, impunandu-mi sa ma calmez si sa merg drept. Amintirile din seara trecuta luptau pentru dreptul de a-mi invada capul, chiar daca mintea mea obosita de la nesom si alcool incerca sa le impinga inapoi in spate si sa le inchida intr-un unger intunecat, ghicind ca nu imi va placea ce voi vedea. Si avusese dreptate.
Imediat ce am intrat in bucatarie, l-am vazut pe Lucas, seful meu, rivalul meu...omul pe care am promis sa-l distrug. Ca si cand s-ar fi aprins un beculet verde, amintirile mi-au navalit constiinta, inecand umbrele care imi erau atat de dragi, impingandu-le in neant si reducandu-le in....nimic.
"Omul este cel mai putin el insusi,atunci cand vorbeste in propria persoana.Da-i o masca si el va spune adevarul."Oscar Wilde
![[Imagine: chibi_5001.gif]](http://animezup.com/chibi/img/user/chibi_5001.gif)
, chibi-ul lui