Un foc de arma si un fum de tigara

[onu']

Neata cititorule! (eu zic ,,neata'' indiferent de momentul zilei) Probabil te intrebi cum naiba il cheama pe tipul asta, din al carui punct de vedere povestesc. Nu, nu am uitat ,,sa-l prezint'' . Tine de poveste. O sa vezi pe parcurs care-i treaba cu numele lui. Si daca ai citit capitolul 6 partea 1 sau 2... ma rog, una din ele... nu, nu si-a uitat numele in urma accidentului de masina. Te las sa te bucuri de poveste (asta daca te bucuri:)))

Capitolul 7 Cine pe cine a gasit?

Niciodata nu mi-ai grait atunci cand te rugam sau cel putin cand ma asteptam. Intotdeauna ma luai prin surprindere vorbindu-mi pe acel ton de o calmitate nepamanteana, cu ochii pironiti ai ai mei. Atunci erau momentele cand ma priveai, cand imi vorbeai cu portia, insa niciodata satisfacatoare. In rest, nu stiu daca te uitai la mine… probabil, nici nu mai stii cum arat. Dar eu... imi aduc aminte cu precizie fiecare detaliu al fizionomiei tale.

Am strambat din nas, tuguindu-mi buzele si tinandu-mi ochii intredeschisi. Am facut o grimasa dupa care fenomenul s-a produs. Am stranutat, ceea ce ma anunta ca ma paste o raceala de toata frumusetea. Atunci a fost momentul cand am auzit o voce venind din dreapta mea, una feminina.
-Baiete ar trebui sa ai mai multa grija de sanatatea ta, mai ales toamna.
-Eh, ma calesc pentru la iarna. I-am zis eu pe un ton glumet.
Era o femeie la varsta a doua, tot timpul la costum din acela conservator si la o prima vedere puteai crede ca e cam intepata. Da, e adevarat. Parea afurisita, dar daca ajungeai sa o cunosti era de treaba, nimeni alta decat bibliotecara.
Cum se face ca eram la biblioteca? ma prinsese ploaia in drum spre casa si acela a fost primul adapost pe care il zarisem.
Asteptam cuminte cu mainile in buzunarul marsupiu al hanoracului meu cenusiu, la o masa de studiu. Vazand ca ploaia nu are de gand sa se domoleasca prea curand, am decis sa ma plimb printre rafturi, sperand ca vreun titlu interesant imi va atrage curiozitatea de partea lui.
Mergeam incet cu pasi masurati, dand cu aratatorul pe cotoarele cartilor in treacat. Ajuns la coltul bibliotecii am incremenit.
Nu stiam daca sa-l blestem sau sa-i multumesc celui care ma pusese in acea ipostaza. Erai tu Uso. Sprijinit cu spatele de raft, tinand in maini o carte veche si prafuita. M-am dat un pas inapoi., pe urma inghitind in sec. Nu credeam ca te voi revedea intr-un astfel de loc, nu erai genul. De fapt, nu credeam ca te voi mai revedea vreodata. Ei bine, adevarata era vorba aceea: Lucrurile se intampla cand nu te astepti.
Oh, si ce mai surpriza… Eram atat de incantat, incat te-am injurat de nu stiu cate ori in gandul meu. Doream sa plec acasa, nu ma mai interesa ca puteam raci zdravan. Dar firar sa fie! Usa acea cu geamul translucid si cu clopoteii aia ce faceau un zgomot netolerat de timpanele mele, cu doi, trei centimetri mai sus se gasea acea tablita scriind mare, frumos si rosu ,,Exit’’. Trebuia sa trec pe langa tine daca doream sa ies afara. Dar ideea asta nu-mi suradea. Stateam pur si simplu zgaindu-ma la scrisul ala nenorocit, ce parca se multiplica si incepea sa danseze in jurul meu facandu-mi in ciuda.
Continuam sa ma imbarbatez singur, adica ce avea sa se intample? Cu siguranta nu m-ai fi oprit din drum.
Pe masura ce inaintam inima imi trepida facand un zgomot infernal si nu stiu de ce aveam senzatia ca o puteai auzi, pe mine ma asurzise de mult. Ajungand in dreptul tau, un impuls nebanuit mi-a dat branci savarsind astfel o noua prostie, numai buna de pus la colectia tampeniilor din viata mea. Mi-am indreptat pasul spre tine, trecand prin fata ta sprinten si nepasator,ca o caprita pe pajiste. Numai ca aceasta caprita imprudenta a cam aterizat intr-o ipostaza jenanta si deloc favorabila in fata lupului. Nu stiu cum m-am impiedicat de propriile picioare si am cazut la nici un metru de tine, in patru labe si cu fundul in sus, luminat de becul de neon, ecologic. Am auzit un zgomot puternic pe urma unul silentios. Semn ca ai inchis cartea si ai inaintat lent spre mine.

Intotdeauna ai avut un mers interesant din punctul meu de vedere. Denota eleganta si totodata un iz de superioritate. Paseai alene, parca in reluare mereu. Desi, in meseria ta, era cam riscant…

Rusinat fiind de pozitia mea, m-am pus in sezut pe podeaua rece. Daca aveam sa vad pe cineva asa in locul meu, probabil as fi chicotit si mi s-ar fi parut amuzant. Dar tu nu! Ah, de ce trebuie sa fi atat de diferit fata de restul lumii?!
M-ai privit sfidator, neschitand niciun fel de reactie. Ai strambat din gura, parca dezgustat, iar eu mi-am incolacit picioarele la piept. Doream sa se despice pamantul in doua si sa ma inghita. O multitudine de globule rosii mi s-au adunat in obraji si ochii mi s-au umezit. Simteam nevoia de a plange. Dar nu doream sa vars cateva lacrimi… ci sa plang asemenea unui copil mic, pierdut de mama sa. Cu amaraciune, zgomot si sughituri. Mi-am coordonat mana catre partea stanga a pieptului si strangand de acel loc, simteam inima batand in stilul ei alert, inconjurata de un gard cu sarma ghimpata gata sa o ingunghie daca as fi avut curajul sa-ti privesc expresia insipida si a doua oara.
De ce ma faceai sa ma simt prost nefacand nimic?

Da, fara nici un fel de exagerare, in momentul ala m-ai facut sa ma simt ca ultimul gunoi. Iar expresia ta faciala dadea credibilitate acelui gand la fel de murdar ca si afectele in sine. Acela a fost un start urat spre a-mi deschide ochii si a-mi da seama ca acela a fost singurul moment dintre noi in care mi-a parut rau ca ma comportasem ca un narod.
Oare tu cum te simti in preajma mea? Ori mai bine zis: Cum te simteai?