13-02-2012, 11:44 PM
Nimeni? Eh, oricum, nu prea contează, eu oricum voi posta. Sper să vă placă:
Nu stiu cand am adormit, dar m-a trezit alarma de la ceas. Eram in acelasi loc si inca aveam urme de lacrimi pe chip. Mi-am dat seama ca nu-l iubeam pe Shane, ci din contra. Il uram din toata inima mea. Nu stiu de ce am zis acele cuvinte atunci. Probabil ca Emma, printesa a mortii, a pus si atunci stapanire pe mine. Printesele Mortii trag spre Printii Mortii, nu? Nu pot sa cred ca i-am putut face una ca asta lui Chris. El era ultimul om de pe planeta care ar fi meritat asa ceva. Azi chiar nu aveam de gand a merg la scoala. M-am ridicat si m-am trantit in pat. Inca aveam geaca lui Chris pe mine. Am inceput sa o miros. Bineinteles, mirosea a Chris. Lacrimi incepeau din nou sa curga pe obrajii mei, patand perna si manecile gecii. Nu ma puteam opri. Nu m-am putut opri nici cand tata a intrat in camera, ingrijorat, auzindu-ma plangand. A venit si m-a luat in brate. Plangeam si mai rau.
- Emma, ce s-a intamplat? Si de ce esti imbracata asa?ma intreaba el.
- Nu pot sa-ti zic tata, iarta-ma dar nu pot, am spus printre lacrimile care inghiteau unele cuvinte.
Intr-un sfarsit a plecat, lasandu-ma singura. Nu m-a obligat sa merg la scoala, oricum nu as fi fost in stare sa fac doi pasi. Mi-a secat izvorul de lacrimi, acum priveam in gol, gandindu-ma la viata mea jalnica pana acum. Am facut numai greseli. Greseli care imi aduceau atat de multe regrete. Mi-as dori sa nu mai traiesc, sa renunt la viata, sa mor. Macar asa i-as fi luat si pe Shane si ceilalti cu mine. Mergand ca un om beat m-am indreptat spre baie. Am luat o lama si am inceput sa trasez dungi pe mana, unde se vedeau clar venele. In mai putin de trei minute totul in jur s-a incetosat si am cazut din picioare.
Cand am deschis ochii, un decor alb m-a intampinat. Aveam bandaje in locul unde m-am taiat. M-am uitat in jur si pe niste scaune, aproape de patul in care ma aflam eu erau Ivy si Nicole. Le-am trezit si ele m-au imbratisat.
- Cum am ajuns aici? am intrebat eu.
- Te-am gasit noi, impreuna cu Nate. Dupa ce n-ai venit prima ora ne-am ingrijorat si am venit la tine acasa. Te-am gasit zacand pe jos cu venele taiate, imi explica Ivy.
- La ce te-ai gandit cand ai facut asta? ma intreaba Nate, care tocmai a intrat pe usa.
- Nu am mai vrut sa dezamagesc oameni. Am vrut pur si simplu sa scap lumea de patru ucigasi, caci altfel nu ne putem numi.
- Proasto, caci altfel nu am cum sa-ti zic. Noi ce am fi facut fara tine? Tu esti... tu esti in primul rand prietena noastra si pe urma printesa noastra, spune Nicole suparata.
E prima oara cand o vad pe Nicole suparata. Dar ea nu intelege. Pur si simplu nu am mai vrut sa deranjez pe nimeni.
- Imi pare rau! Imi pare foarte rau! Spun eu incepand din nou sa plang.
In ultima vreme plang din ce in ce mai des.
- Nu noua trebuie sa ne ceri scuze. Afara e tatal tau, aproape mort de ingrijorare, imi zice Ivy.
- Nate, ne lasi te rog putin, il rog eu.
- Sigur, si iese cu pasi repezi.
- Fetelor, eu il iubesc pe Chris dar l-am dezamagit ingrozitor. Nu mai stiu ce sa fac! Vreau sa-i dovedesc ca pe el il iubesc.
- Cred ca dovada asta ii e de ajuns. Te-ai fi sacrificat ca sa-l omori si pe Shane. Inseamna ceva. Si stai linistita si Chris este afara, mi-a zis Ivy.
Le-am imbratisat si le-am multumit. Au iesit afara, dupa ele intrand tata. Era foarte trist si ingrijorat.
- De ce Emma? De ce ai face asa ceva?
- Tata, nu poti intelege pe deplin daca iti explic. Eu omor oameni, dar nu intentionat. Visez si visul devine realitate. Bunicii si mama au murit din cauza ca eu sunt asa cum sunt. Ma poti goni, ma poti renega, nu-mi pasa. Mi-as fi dorit sa nu fiu asa, dar nu e alegerea mea. Imi pare rau tata! Pur si simplu nu mai vreau sa sufere cei din jurul meu din cauza mea.
- Emma, prostuto, cum poti sa crezi ca te voi renega? Nu-mi pasa. Tu esti fiica mea, chiar si adoptata, insa te iubesc. Poate esti tu o altfel de faptura, dar nu-mi pasa. Se vede ca suferi, deci eu n-am nici un drept sa te pedepsesc si mai rau.
Am inceput din nou sa plang. De ce ma accepti, tata? Mi-ar fi mult mai usor daca m-ai da afara, sau m-ai pedepsi intr-un fel. M-a imbratisat si el, dupa care a iesit, lasandu-ma sa ma odihnesc. Dar eu nu vreau sa ma odihnesc pana nu-l vad si pe Chris. El este principala persoana de la care trebuie sa-mi cer scuze. Dar tata m-a mintit putin. Dupa vreo cinci minute dupa ce a iesit, Chris a intrat usor in camera. Il priveam trista si incepusem din nou sa plang. Nu-mi place ca sunt asa plangacioasa. Trebuie sa fiu tare. M-am ridicat usor din pat si m-am dus in bratele lui. Vroia sa ma dea la o parte, dar il tineam strans. Nu vroiam sa ies din bratele lui. Ma fortam sa-i fac fata, asa incat bandajele se inrosisera.
- Imi pare rau! Te rog iarta-ma! Te implor iarta-ma! Te iubesc! Nu vreau sa te pierd!am tipat eu.
Chris ma privea uimit. Pe urma a vazut si bandajele si m-a dus in pat. Eu asteptam un cuvant din partea lui, sa stiu daca macar m-a iertat. Nu ma asteptam sa ma ierte, dar vroiam ca macar sa-mi spuna ceva.
- Emma... Nu inteleg de ce ai facut acest gest. Indiferent cat de greu iti este, nu ar fi trebuit sa ajungi la acest gest disperat.
- Daca si eu eram disperata! Nu stiam daca tu vei mai vorbi cu mine, il vroiam pe Shane mort, viata mea era ingrozitoare. Nu ar fi trebuit sa ma salveze. Vroiam sa mor!
- Si cu mine ce ai fi facut? Ti-am zis ca te plac, si chiar daca m-ai dezamagit, sentimentele mele nu se pot schimba asa repede. Gestul asta este insa o dovada destul de graitoare, cred.
M-a imbratisat si m-a tinut strans. M-am lasat moale in bratele lui. Mi-as fi dorit sa nu-mi dea drumul nicioadata. I-am atins usor buzele cu buzele mele si am simtit cum pot sa zbor. Am stat imbratisati si sarutandu-ne mult timp, nu stiu exact cat. Mi-a dat drumul si m-a lasat sa ma odihnesc. Cum am pus capul pe perna am si adormit. Eram fericita. Nu am visat nimic, probabil pentru ca Slujitorii Mortii erau ocupati si poate pentru ca nu era nici un om de omorat. Cand m-am trezit nu era nimeni in sala mea de spital, insa pe noptiera am descoperit un biletel: „ Te rog sa ma ierti. Nu am vrut niciodata sa te aduc in pragul disperarii, pur si simplu vroiam sa fii doar a noastra, a celor care am facut pactul. Am fost egoist si abia acum imi dau seama. Imi pare sincer rau si sper sa ma ierti.†Biletelul era semnat Shane. Si eu mi-am cerut scuze, scuze care au fost acceptate. Stiam ca Shane e pe undeva pe aproape, asteptand raspunsul meu.
- Te iert, am spus eu.
VII. Pareri de rau
Nu stiu cand am adormit, dar m-a trezit alarma de la ceas. Eram in acelasi loc si inca aveam urme de lacrimi pe chip. Mi-am dat seama ca nu-l iubeam pe Shane, ci din contra. Il uram din toata inima mea. Nu stiu de ce am zis acele cuvinte atunci. Probabil ca Emma, printesa a mortii, a pus si atunci stapanire pe mine. Printesele Mortii trag spre Printii Mortii, nu? Nu pot sa cred ca i-am putut face una ca asta lui Chris. El era ultimul om de pe planeta care ar fi meritat asa ceva. Azi chiar nu aveam de gand a merg la scoala. M-am ridicat si m-am trantit in pat. Inca aveam geaca lui Chris pe mine. Am inceput sa o miros. Bineinteles, mirosea a Chris. Lacrimi incepeau din nou sa curga pe obrajii mei, patand perna si manecile gecii. Nu ma puteam opri. Nu m-am putut opri nici cand tata a intrat in camera, ingrijorat, auzindu-ma plangand. A venit si m-a luat in brate. Plangeam si mai rau.
- Emma, ce s-a intamplat? Si de ce esti imbracata asa?ma intreaba el.
- Nu pot sa-ti zic tata, iarta-ma dar nu pot, am spus printre lacrimile care inghiteau unele cuvinte.
Intr-un sfarsit a plecat, lasandu-ma singura. Nu m-a obligat sa merg la scoala, oricum nu as fi fost in stare sa fac doi pasi. Mi-a secat izvorul de lacrimi, acum priveam in gol, gandindu-ma la viata mea jalnica pana acum. Am facut numai greseli. Greseli care imi aduceau atat de multe regrete. Mi-as dori sa nu mai traiesc, sa renunt la viata, sa mor. Macar asa i-as fi luat si pe Shane si ceilalti cu mine. Mergand ca un om beat m-am indreptat spre baie. Am luat o lama si am inceput sa trasez dungi pe mana, unde se vedeau clar venele. In mai putin de trei minute totul in jur s-a incetosat si am cazut din picioare.
Cand am deschis ochii, un decor alb m-a intampinat. Aveam bandaje in locul unde m-am taiat. M-am uitat in jur si pe niste scaune, aproape de patul in care ma aflam eu erau Ivy si Nicole. Le-am trezit si ele m-au imbratisat.
- Cum am ajuns aici? am intrebat eu.
- Te-am gasit noi, impreuna cu Nate. Dupa ce n-ai venit prima ora ne-am ingrijorat si am venit la tine acasa. Te-am gasit zacand pe jos cu venele taiate, imi explica Ivy.
- La ce te-ai gandit cand ai facut asta? ma intreaba Nate, care tocmai a intrat pe usa.
- Nu am mai vrut sa dezamagesc oameni. Am vrut pur si simplu sa scap lumea de patru ucigasi, caci altfel nu ne putem numi.
- Proasto, caci altfel nu am cum sa-ti zic. Noi ce am fi facut fara tine? Tu esti... tu esti in primul rand prietena noastra si pe urma printesa noastra, spune Nicole suparata.
E prima oara cand o vad pe Nicole suparata. Dar ea nu intelege. Pur si simplu nu am mai vrut sa deranjez pe nimeni.
- Imi pare rau! Imi pare foarte rau! Spun eu incepand din nou sa plang.
In ultima vreme plang din ce in ce mai des.
- Nu noua trebuie sa ne ceri scuze. Afara e tatal tau, aproape mort de ingrijorare, imi zice Ivy.
- Nate, ne lasi te rog putin, il rog eu.
- Sigur, si iese cu pasi repezi.
- Fetelor, eu il iubesc pe Chris dar l-am dezamagit ingrozitor. Nu mai stiu ce sa fac! Vreau sa-i dovedesc ca pe el il iubesc.
- Cred ca dovada asta ii e de ajuns. Te-ai fi sacrificat ca sa-l omori si pe Shane. Inseamna ceva. Si stai linistita si Chris este afara, mi-a zis Ivy.
Le-am imbratisat si le-am multumit. Au iesit afara, dupa ele intrand tata. Era foarte trist si ingrijorat.
- De ce Emma? De ce ai face asa ceva?
- Tata, nu poti intelege pe deplin daca iti explic. Eu omor oameni, dar nu intentionat. Visez si visul devine realitate. Bunicii si mama au murit din cauza ca eu sunt asa cum sunt. Ma poti goni, ma poti renega, nu-mi pasa. Mi-as fi dorit sa nu fiu asa, dar nu e alegerea mea. Imi pare rau tata! Pur si simplu nu mai vreau sa sufere cei din jurul meu din cauza mea.
- Emma, prostuto, cum poti sa crezi ca te voi renega? Nu-mi pasa. Tu esti fiica mea, chiar si adoptata, insa te iubesc. Poate esti tu o altfel de faptura, dar nu-mi pasa. Se vede ca suferi, deci eu n-am nici un drept sa te pedepsesc si mai rau.
Am inceput din nou sa plang. De ce ma accepti, tata? Mi-ar fi mult mai usor daca m-ai da afara, sau m-ai pedepsi intr-un fel. M-a imbratisat si el, dupa care a iesit, lasandu-ma sa ma odihnesc. Dar eu nu vreau sa ma odihnesc pana nu-l vad si pe Chris. El este principala persoana de la care trebuie sa-mi cer scuze. Dar tata m-a mintit putin. Dupa vreo cinci minute dupa ce a iesit, Chris a intrat usor in camera. Il priveam trista si incepusem din nou sa plang. Nu-mi place ca sunt asa plangacioasa. Trebuie sa fiu tare. M-am ridicat usor din pat si m-am dus in bratele lui. Vroia sa ma dea la o parte, dar il tineam strans. Nu vroiam sa ies din bratele lui. Ma fortam sa-i fac fata, asa incat bandajele se inrosisera.
- Imi pare rau! Te rog iarta-ma! Te implor iarta-ma! Te iubesc! Nu vreau sa te pierd!am tipat eu.
Chris ma privea uimit. Pe urma a vazut si bandajele si m-a dus in pat. Eu asteptam un cuvant din partea lui, sa stiu daca macar m-a iertat. Nu ma asteptam sa ma ierte, dar vroiam ca macar sa-mi spuna ceva.
- Emma... Nu inteleg de ce ai facut acest gest. Indiferent cat de greu iti este, nu ar fi trebuit sa ajungi la acest gest disperat.
- Daca si eu eram disperata! Nu stiam daca tu vei mai vorbi cu mine, il vroiam pe Shane mort, viata mea era ingrozitoare. Nu ar fi trebuit sa ma salveze. Vroiam sa mor!
- Si cu mine ce ai fi facut? Ti-am zis ca te plac, si chiar daca m-ai dezamagit, sentimentele mele nu se pot schimba asa repede. Gestul asta este insa o dovada destul de graitoare, cred.
M-a imbratisat si m-a tinut strans. M-am lasat moale in bratele lui. Mi-as fi dorit sa nu-mi dea drumul nicioadata. I-am atins usor buzele cu buzele mele si am simtit cum pot sa zbor. Am stat imbratisati si sarutandu-ne mult timp, nu stiu exact cat. Mi-a dat drumul si m-a lasat sa ma odihnesc. Cum am pus capul pe perna am si adormit. Eram fericita. Nu am visat nimic, probabil pentru ca Slujitorii Mortii erau ocupati si poate pentru ca nu era nici un om de omorat. Cand m-am trezit nu era nimeni in sala mea de spital, insa pe noptiera am descoperit un biletel: „ Te rog sa ma ierti. Nu am vrut niciodata sa te aduc in pragul disperarii, pur si simplu vroiam sa fii doar a noastra, a celor care am facut pactul. Am fost egoist si abia acum imi dau seama. Imi pare sincer rau si sper sa ma ierti.†Biletelul era semnat Shane. Si eu mi-am cerut scuze, scuze care au fost acceptate. Stiam ca Shane e pe undeva pe aproape, asteptand raspunsul meu.
- Te iert, am spus eu.
She's wiskey in a teacup.