10-02-2012, 01:13 PM
Am citit tot :D Acum sunt gata să comentez.
Ok... totul devine din ce în ce mai ciudat, sau cel puțin mie așa mi se pare în secunda asta. Deci Melanie nu mai vorbește cu Lizzie. Ei bine, în afară de acea Carol cam nimeni nu mai vorbește cu ea.
Pot spune că acest capitol m-a băgat în ceață rău de tot.
Acțiunea nu mi s-a părut a fi grăbită, descrierea cred că a fost atât cât trebuie, iar greșeli una singură am văzut care mi-a sărit în ochi, ai scris mai pe la început "însumi" și trebuia "însămi".
În rest chiar nu mai știu ce aș putea să spun, mai ales că sunt multe chestii în capitolul ăsta care m-au băgat în ceață. Unul dintre ele este legat de persoana care a tras de fapt în Lizzie, pentru că eu una tind să o cred pe Carol când spune că nu ea a făcut-o. Iar în acest caz singura explicație care îmi vine în minte este că cineva trimis de Williams sau oricine altcineva care vrea ca planul să reușească a făcut-o. Caz în care sunt curioasă să aflu cine anume, pentru că presupun că se va descoperi până la urmă, și tare mi-e că e cineva din interior, ca să zic așa.
Apoi ar mai fi acel desen, așa cum l-ai numit tu, la care lucrează Melanie împreună cu Alex. Cred că de fapt este mult mai mult decât un desen la cum am ajuns să o știu pe Melanie. Pot spune că sunt convinsă că este ceva mult mai complex și din nou asta mă duce cu gândul la acea luptă care va avea loc cât de curând. Da, am eu ce am cu acea parte a ficului tău :))
Următoare chestie care mi-a atras atenția în acest capitol este acel vis pe care îl tot are Lizzie. Nu cred că este ceva atât de deosebit având în vedere că se știe deja că nu prea mai are timp, dar mi-a plăcut partea aceea. Nu întreba de ce, ca nu aș știi ce să-ți răspund. Pur și simplu am eu ceva cu genul ăsta de vise, care de obicei nu prevestesc nimic bun, ceea ce în opinia mea înseamnă că totul va deveni muuult mai interesant.
Să vedem dacă am ratat ceva. Hmm... Ar mai fi faza când Lizzie a căzut în mijlocul camerei când asculta pe la uși care mi s-a părut puțin amuzant. ^^
Păi, cam atât cred. Lizzie își face totul cu mâna ei, iar asta o cam costă, dar nu mai îmi pare rău pentru ea. E vina ei că pățește tot ce pățește deci să se descurce. Bine sigur nu îi va fi după ce totul va lua sfârșit asta e clar. Nu pot să mă hotărăsc dacă să cred că în cele din urmă va înnebuni sau nu, deci voi aștepta să vad ce se mai întâmplă.
Ok, atât, ca deja m-am lungit cam mult. Multă inspirație în continuare!