09-02-2012, 10:43 PM
Bunăă toturor! Multumesc pentru critică, sfaturi şi incurajari. Am adus nextul dar mai întâi de toate vă voi raspunde la întrebari şi vă voi explica micile nelamuriri.
DiZ: Am spus anterior c-am tot. Singurele lucruri ar fi că mutarea lui Ahito de la un liceu la altul era planificată de mai mult timp de tatal sau. Plus că avea şi nişte "pile". Cât despre culoarea parului sau... Am încercat cât mai mult să descriu poza cu imaginea ce mă gândeam să-i apartină. Voi pune şi pozele. Multumesc că ai citit capitolul precedent iar dacă-l vei citi şi pe acesta, sunt curioasă dacă vei observa vreo diferenţă.
Mizo: Moartea fratelui sau ar fi cam singura oroare de până acum. Vei vedea, el chiar a avut o viaţă normală înainte, se vor afla mai multe din capitolul trei unde voi povesti pe larg trecutul sau. Parintii sai incă n-au dovedit nimic din ceea ce pot. Va avea mult de "suferit" cu ei. Multumesc ca ai citit şi sper să îţi placă în continuare!
❤єℓιση❤: Sunt curioasă de parerea tuturor când veti afla cu adevarat la ce se referă titlul! Va fi ceva cu adevarat neaştepta. Sper să vă surprind. Sper şi eu să nu mă las de scris, momentan ştiu începutul şi sfârşitul iar pe percurs voi improviza. Multumesc pentru încurajare!
OnewTeoYaoi: Titlul înseamnă: împotriva mea... Am citit multe ficuri cu internte, inchisorii, centre de reeducare şi orfelinate, de aceea am decis ca aceat fic să fie putin diferit. Sper să îţi placă ideea mea la fel de mult pe cât o ador şi eu. Multumesc că l-ai citit!
Fey: Momentan voi povesti doar din perspectiva lui Ahito dar când va fi cazul voi schimba asta. Pozele.. am cam uitat să le pun de la bun început deci ele există şi vor aparea! Sper să-ţi placă personajele, eu una le ador (pozele). Multumesc, tu ai fost cea care mi-a amintit de poze!
♥ Şhaggy.: Cum am spus şi mai sus, lui Teo, ideea mea este mai diferita faţă de acele ficuri care sunt deja postate aici, pe zup. Am vrut să fie ceva nou, să nu copiez pe nimeni şi sper să-mi reuşească. Multumesc pentru sfaturi şi sper să nu te dezamagesc!
YuneSugihara: Daca, doar cu acea plângere a lui Jayy te-ai "înmuiat", nu ştiu ce vei face în continuare caci va veni rândul lui Ahito. Multumesc că ţi-ai facut timp pentru a-mi citi primul fic!
Storymaker: Ştiu, ştiu am multe de schimbat şi la cererea "publicului" voi schimba greselile pe care le fac şi nu le observ dar voi da. Multumesc pentru timpul acordat primului meu fic!
Acum nextul.
Capitolul 2: Un nou început (partea a doua)
Razele calde ale soarelui patrunseră lent în camera mea ceea ce mă facu să mă trezesc din cauza luminii puternice. Mă ridic în picioare somnoros masându-mi ochii cu dosul palmei în timp ce mă îndrept spre baia ce se afla vizavi de camera mea. Înaintam pe gresia rece de un crem deschis mergând spre cabina de duş în timp ce îmi dezbracam hainele, dând drumul apei caldute ce îmi lovea cu putere pielea albicioasă. Îmi ung delicat corpul cu gelul de corp ce avea un vag miros de vanilie. După aproximativ douazeci de minute ies de sub jetul acum fierbinte de apă, ştergându-mi pielea fină pe care alunecau grabiti câţiva stropi de apă, cu un prosop moale. Îmbrac o pereche de boxeri albi cum obişnuiam să port, de alt fel, urmati de nişte blugi negri şi mai mulati şi o bluză de aceiaşi culoare dar ceva mai largă. Întorcându-mă în cameră îmi iau lucrurile importante – telefonul, mp3-ul şi bagajul – şi cobor scarile în capatul carora eram aşteptat de tata. Luându-mi bagajul greu din mână mă pofti în bucatarie unde mama deja pregatise micul dejun. Mă aşez în fata ei începând să manânc cu poftă clatitele cu ciocolată proaspat gatite. Abia aştept să plec de aici, să nu mai am pe nimeni pe cap. Ştiam că se va ajunge aici. Mă amenintau mereu cu acel internat, mereu de vreun an încoace. Ştiu deja că oriunde e mai bine decât cu certurile de acasă plus că vroiam şi-n acelaşi timp să-i enervez putin. Vreau să le arat că mă pot comporta şi eu ca un copil normal, cum ziceau ei. Dar de îndată ce mă întorc, n-aveam de gând să le arat vreo schimbare la comportamentul meu, poate chiar din contră. Termin de mâncat şi îi multumesc mamei că-mi pregatise ceea ce adoram eu mai mult – clatite cu ciocolată. Acceptându-i îmbrăţişarea calduroasă şi salutând-o mă îndrept spre uşă ieşind din casă. Urc în maşina tatei aşteptându-l în timp ce el îmi aşeza cu grijă bagajul pe bancheta din spate. Privesc pierdut pe geam şi nici nu realizez că am ajuns deja in fata internatului. Tata începu să-mi spună ce trebuie să fac şi ce nu de parcă eram un copil mic şi nu pot să mă descurc singur sau să mă adaptez. După câteva minute de trancanit mă conduse până în fata institutiei unde mă aştepta de Colin, directorul acestei institutii şi un vechi amic de al tatei. Îl salut politicos pe barbat. Are în jur de unu nouazeci şi ceva, îi ajungeam abia până la umar. Era solid şi bine facut, par blond cu ochii ciocolatii, îmbracat într-un costum negru şi cu o camaşă mov-decolorat pe dedesubt. Acea ţinută dându-i un aer elegant dar mai ales autoritar. Schimbă câteva vorbe cu tata apoi acesta plecă lasându-mă pe mine în urmă. Intram în institutie îndreptându-ne spre scarile acoperite de o mochetă gri-murdar. După micul tur facut acestui loc deloc micuţ, am fost condus în încaperea pe care aveam s-o împart cu noul meu coleg de cameră.
Mă aflam pe salteaua confortabilă al noului meu pat ce avea lenjeriile de un albastru asemanator cerului dis de dimineaţă, priveam pe fereastra ce se afla în fata biroului pe peretele opus uşii. Mă gândesc la Jayy, până ce vocea groasă a lui Shintaru – aflasem numele colegului de camera din scurtul dialog pe care îl avusesem cu putin timp în urmă pe holul întunecat în capatul caruia se afla camera noastră iar alaturi erau camerele celorlalti – mi-au întrerupt şirul gândurilor.
- E ora prânzului, vrei să mergi? Îi raspund înclinând simplu capul în semn afirmativ şi îl urmez până într-o sală mare si spatioasă cu o multime de mese din lemn masiv de brad ce aveau în dreptul lor scaune mai joase tot din lemn şi ele, tapitate cu un material gri ceva mai închis la culoare.
Majoritatea locurilor la mese erau ocupate, libere fiind foarte putine. Ne îndreptam în celalalt capat al încaperii catre cantină pentru a ne servi în timp ce încercam să ignor privirile ciudate ale celorlalti. Sunt privit aşa dubios din cauza hainelor, mai mult ca sigur de asta, toti fiind îmbracati în uniforma institutiei pe care urma s-o primesc şi eu în decurs de câteva zile sau mai devreme. Luam amândoi câte o tavă pe care este deja pregatit prânzul, o supă cremă de brocoli ce arata mai mult cu o vomă proaspată şi pe o farfurie aşezat frumos patru kimbap-uri cu crab.
- Cine dracu’ ar mânca o astfel de supă? Spun strâmbând din nas, arata chiar dezgustator!
- Nu-i aşa rea pe cât pare, încearc-o! Mă îndemnă el în timp ce îmi împingea bolul mai aproape de mine. Ridic lingura de pe masă decis să gust supa. Nu este aşa rea la gust dar tot nu-mi placea, eu sunt obişnuit cu mâncarea fast-food. Îmi îndrept privirea spre blond uitându-mă atent în ochii negri ai acestuia.
- De cât timp înveti aici, Taru? Se schimbă la chip imediat cum auzise întrebarea sau probabil nu se aştepta să îi zic aşa.
- De mai bine de un am, de când parintii mei au început să calatorească în afara ţarii cu afaceri iar în mine n-au încredere, le-am dovedit de prea multe ori cât de iresponsabil pot fi, dar îmi place aici, majoritatea baietilor sunt de treabă si nu sunt reguli stupide cum erau în fostul meu liceu. În timp ce povestea zâmbetul acela micuţ şi inocent îi reveni pe buze.
După servirea prânzului, Taru şi ceilalti baieti au trebuit să se ducă la restul cursurilor ce le mai aveau pe ziua asta iar eu am fost chemat în biroul directorului. Urc scarile până la urmatorul etaj şi intru în a doua încapere pe stânga. În fata mea se află un birou imens, de lemn de culoare înch
[EDIT]:
În fata mea se află un birou imens, de lemn de culoare închisa iar în dreptul sau este un scaun rotativ ce parea extrem de confortabil. Salut pentru a doua oare pe ziua aceea directorul. Îmi înmână uniforma alaturi de câteva foi, pe una din ele se afla orarul iar pe alta programul zilnic în afara orelor de curs. Când termină „treaba” ies înapoi pe holul slab iluminat parcurgând acelaşi drum plictisitor. Mă opresc în mijlocul holului rasfoind acele hârtii şi ramân surprins. Aveam patru ore pe zi, două dimineata şi două după-amiaza, ele fiind doar materii de baza, aveam limba maternă, matematică, două limbi straine, sport, arte, informatică, istorie, geografie şi... doar atât?! Nici în generală nu aveam atât de putine ore! Restul timpului având un fel de optional. Când intru în cameră îl vad pe Shintaru stând pe patul meu facându-şi temele. Mă aşez lângă el nevoind să-l deranjez în timp ce scoteam telefonul din buzunarul drept al blugilor. Formez numarul lui Jayy apoi apas butonul mic si verde de apelare. Vazând că nu raspunde n-am insistat crezând că e ocupat aşa că i-am trimis un mesaj.
***
Îmi este dor de tine! Nu-ti face planuri pentru weekend-ul ăsta, o să-l petrecem împreună. Ahito.
***
- Iubitei tale? Mă întrebă, probabil a vazut mesajul ce tocmai l-am scris.
- Nu, este pentru un bun prieten, nu l-am mai vazut de ieri şi deja îmi este dor de el, bine cel putin că azi e joi şi vineri după terminarea orelor plec direct acasă. Ciudat mi sa paruse faptul când i-am spus de Jayy, un micuţ zâmbet i-a aparut în coltul gurii. Îmi iau mp3-ul şi îmi pun căştile la urechi începând să ascult muzică, încercând să mă abtin din a fredona versurile melodiei ce o ascultam. Nu că n-aş avea voce dar nu vroiam să-mi deranjez colegul cât timp el îşi facea temele iar eu doar îi admir scrisul. Are un scris caligrafic, frumos aşezat în pagină. Mă fac comod, aşezându-mă pe spate, ascultând în continuare muzică. La scurt timp l-am observat pe Shintaru strângându-şi caietele, punându-le de-o parte iar apoi copiindu-mi pozitia, îmi scoate o cască din ureche punând-o în a sa. Am stat aşa câteva zeci de minute în şir până ce am adormit sarind peste masa de seară.
_____________________
Scuzati-mi neatentia, nu stiu cum naiba am reusit sa sterg sfarsitul! >.<
DiZ: Am spus anterior c-am tot. Singurele lucruri ar fi că mutarea lui Ahito de la un liceu la altul era planificată de mai mult timp de tatal sau. Plus că avea şi nişte "pile". Cât despre culoarea parului sau... Am încercat cât mai mult să descriu poza cu imaginea ce mă gândeam să-i apartină. Voi pune şi pozele. Multumesc că ai citit capitolul precedent iar dacă-l vei citi şi pe acesta, sunt curioasă dacă vei observa vreo diferenţă.
Mizo: Moartea fratelui sau ar fi cam singura oroare de până acum. Vei vedea, el chiar a avut o viaţă normală înainte, se vor afla mai multe din capitolul trei unde voi povesti pe larg trecutul sau. Parintii sai incă n-au dovedit nimic din ceea ce pot. Va avea mult de "suferit" cu ei. Multumesc ca ai citit şi sper să îţi placă în continuare!
❤єℓιση❤: Sunt curioasă de parerea tuturor când veti afla cu adevarat la ce se referă titlul! Va fi ceva cu adevarat neaştepta. Sper să vă surprind. Sper şi eu să nu mă las de scris, momentan ştiu începutul şi sfârşitul iar pe percurs voi improviza. Multumesc pentru încurajare!
OnewTeoYaoi: Titlul înseamnă: împotriva mea... Am citit multe ficuri cu internte, inchisorii, centre de reeducare şi orfelinate, de aceea am decis ca aceat fic să fie putin diferit. Sper să îţi placă ideea mea la fel de mult pe cât o ador şi eu. Multumesc că l-ai citit!
Fey: Momentan voi povesti doar din perspectiva lui Ahito dar când va fi cazul voi schimba asta. Pozele.. am cam uitat să le pun de la bun început deci ele există şi vor aparea! Sper să-ţi placă personajele, eu una le ador (pozele). Multumesc, tu ai fost cea care mi-a amintit de poze!
♥ Şhaggy.: Cum am spus şi mai sus, lui Teo, ideea mea este mai diferita faţă de acele ficuri care sunt deja postate aici, pe zup. Am vrut să fie ceva nou, să nu copiez pe nimeni şi sper să-mi reuşească. Multumesc pentru sfaturi şi sper să nu te dezamagesc!
YuneSugihara: Daca, doar cu acea plângere a lui Jayy te-ai "înmuiat", nu ştiu ce vei face în continuare caci va veni rândul lui Ahito. Multumesc că ţi-ai facut timp pentru a-mi citi primul fic!
Storymaker: Ştiu, ştiu am multe de schimbat şi la cererea "publicului" voi schimba greselile pe care le fac şi nu le observ dar voi da. Multumesc pentru timpul acordat primului meu fic!
Acum nextul.
Capitolul 2: Un nou început (partea a doua)
Razele calde ale soarelui patrunseră lent în camera mea ceea ce mă facu să mă trezesc din cauza luminii puternice. Mă ridic în picioare somnoros masându-mi ochii cu dosul palmei în timp ce mă îndrept spre baia ce se afla vizavi de camera mea. Înaintam pe gresia rece de un crem deschis mergând spre cabina de duş în timp ce îmi dezbracam hainele, dând drumul apei caldute ce îmi lovea cu putere pielea albicioasă. Îmi ung delicat corpul cu gelul de corp ce avea un vag miros de vanilie. După aproximativ douazeci de minute ies de sub jetul acum fierbinte de apă, ştergându-mi pielea fină pe care alunecau grabiti câţiva stropi de apă, cu un prosop moale. Îmbrac o pereche de boxeri albi cum obişnuiam să port, de alt fel, urmati de nişte blugi negri şi mai mulati şi o bluză de aceiaşi culoare dar ceva mai largă. Întorcându-mă în cameră îmi iau lucrurile importante – telefonul, mp3-ul şi bagajul – şi cobor scarile în capatul carora eram aşteptat de tata. Luându-mi bagajul greu din mână mă pofti în bucatarie unde mama deja pregatise micul dejun. Mă aşez în fata ei începând să manânc cu poftă clatitele cu ciocolată proaspat gatite. Abia aştept să plec de aici, să nu mai am pe nimeni pe cap. Ştiam că se va ajunge aici. Mă amenintau mereu cu acel internat, mereu de vreun an încoace. Ştiu deja că oriunde e mai bine decât cu certurile de acasă plus că vroiam şi-n acelaşi timp să-i enervez putin. Vreau să le arat că mă pot comporta şi eu ca un copil normal, cum ziceau ei. Dar de îndată ce mă întorc, n-aveam de gând să le arat vreo schimbare la comportamentul meu, poate chiar din contră. Termin de mâncat şi îi multumesc mamei că-mi pregatise ceea ce adoram eu mai mult – clatite cu ciocolată. Acceptându-i îmbrăţişarea calduroasă şi salutând-o mă îndrept spre uşă ieşind din casă. Urc în maşina tatei aşteptându-l în timp ce el îmi aşeza cu grijă bagajul pe bancheta din spate. Privesc pierdut pe geam şi nici nu realizez că am ajuns deja in fata internatului. Tata începu să-mi spună ce trebuie să fac şi ce nu de parcă eram un copil mic şi nu pot să mă descurc singur sau să mă adaptez. După câteva minute de trancanit mă conduse până în fata institutiei unde mă aştepta de Colin, directorul acestei institutii şi un vechi amic de al tatei. Îl salut politicos pe barbat. Are în jur de unu nouazeci şi ceva, îi ajungeam abia până la umar. Era solid şi bine facut, par blond cu ochii ciocolatii, îmbracat într-un costum negru şi cu o camaşă mov-decolorat pe dedesubt. Acea ţinută dându-i un aer elegant dar mai ales autoritar. Schimbă câteva vorbe cu tata apoi acesta plecă lasându-mă pe mine în urmă. Intram în institutie îndreptându-ne spre scarile acoperite de o mochetă gri-murdar. După micul tur facut acestui loc deloc micuţ, am fost condus în încaperea pe care aveam s-o împart cu noul meu coleg de cameră.
Mă aflam pe salteaua confortabilă al noului meu pat ce avea lenjeriile de un albastru asemanator cerului dis de dimineaţă, priveam pe fereastra ce se afla în fata biroului pe peretele opus uşii. Mă gândesc la Jayy, până ce vocea groasă a lui Shintaru – aflasem numele colegului de camera din scurtul dialog pe care îl avusesem cu putin timp în urmă pe holul întunecat în capatul caruia se afla camera noastră iar alaturi erau camerele celorlalti – mi-au întrerupt şirul gândurilor.
- E ora prânzului, vrei să mergi? Îi raspund înclinând simplu capul în semn afirmativ şi îl urmez până într-o sală mare si spatioasă cu o multime de mese din lemn masiv de brad ce aveau în dreptul lor scaune mai joase tot din lemn şi ele, tapitate cu un material gri ceva mai închis la culoare.
Majoritatea locurilor la mese erau ocupate, libere fiind foarte putine. Ne îndreptam în celalalt capat al încaperii catre cantină pentru a ne servi în timp ce încercam să ignor privirile ciudate ale celorlalti. Sunt privit aşa dubios din cauza hainelor, mai mult ca sigur de asta, toti fiind îmbracati în uniforma institutiei pe care urma s-o primesc şi eu în decurs de câteva zile sau mai devreme. Luam amândoi câte o tavă pe care este deja pregatit prânzul, o supă cremă de brocoli ce arata mai mult cu o vomă proaspată şi pe o farfurie aşezat frumos patru kimbap-uri cu crab.
- Cine dracu’ ar mânca o astfel de supă? Spun strâmbând din nas, arata chiar dezgustator!
- Nu-i aşa rea pe cât pare, încearc-o! Mă îndemnă el în timp ce îmi împingea bolul mai aproape de mine. Ridic lingura de pe masă decis să gust supa. Nu este aşa rea la gust dar tot nu-mi placea, eu sunt obişnuit cu mâncarea fast-food. Îmi îndrept privirea spre blond uitându-mă atent în ochii negri ai acestuia.
- De cât timp înveti aici, Taru? Se schimbă la chip imediat cum auzise întrebarea sau probabil nu se aştepta să îi zic aşa.
- De mai bine de un am, de când parintii mei au început să calatorească în afara ţarii cu afaceri iar în mine n-au încredere, le-am dovedit de prea multe ori cât de iresponsabil pot fi, dar îmi place aici, majoritatea baietilor sunt de treabă si nu sunt reguli stupide cum erau în fostul meu liceu. În timp ce povestea zâmbetul acela micuţ şi inocent îi reveni pe buze.
După servirea prânzului, Taru şi ceilalti baieti au trebuit să se ducă la restul cursurilor ce le mai aveau pe ziua asta iar eu am fost chemat în biroul directorului. Urc scarile până la urmatorul etaj şi intru în a doua încapere pe stânga. În fata mea se află un birou imens, de lemn de culoare înch
[EDIT]:
În fata mea se află un birou imens, de lemn de culoare închisa iar în dreptul sau este un scaun rotativ ce parea extrem de confortabil. Salut pentru a doua oare pe ziua aceea directorul. Îmi înmână uniforma alaturi de câteva foi, pe una din ele se afla orarul iar pe alta programul zilnic în afara orelor de curs. Când termină „treaba” ies înapoi pe holul slab iluminat parcurgând acelaşi drum plictisitor. Mă opresc în mijlocul holului rasfoind acele hârtii şi ramân surprins. Aveam patru ore pe zi, două dimineata şi două după-amiaza, ele fiind doar materii de baza, aveam limba maternă, matematică, două limbi straine, sport, arte, informatică, istorie, geografie şi... doar atât?! Nici în generală nu aveam atât de putine ore! Restul timpului având un fel de optional. Când intru în cameră îl vad pe Shintaru stând pe patul meu facându-şi temele. Mă aşez lângă el nevoind să-l deranjez în timp ce scoteam telefonul din buzunarul drept al blugilor. Formez numarul lui Jayy apoi apas butonul mic si verde de apelare. Vazând că nu raspunde n-am insistat crezând că e ocupat aşa că i-am trimis un mesaj.
***
Îmi este dor de tine! Nu-ti face planuri pentru weekend-ul ăsta, o să-l petrecem împreună. Ahito.
***
- Iubitei tale? Mă întrebă, probabil a vazut mesajul ce tocmai l-am scris.
- Nu, este pentru un bun prieten, nu l-am mai vazut de ieri şi deja îmi este dor de el, bine cel putin că azi e joi şi vineri după terminarea orelor plec direct acasă. Ciudat mi sa paruse faptul când i-am spus de Jayy, un micuţ zâmbet i-a aparut în coltul gurii. Îmi iau mp3-ul şi îmi pun căştile la urechi începând să ascult muzică, încercând să mă abtin din a fredona versurile melodiei ce o ascultam. Nu că n-aş avea voce dar nu vroiam să-mi deranjez colegul cât timp el îşi facea temele iar eu doar îi admir scrisul. Are un scris caligrafic, frumos aşezat în pagină. Mă fac comod, aşezându-mă pe spate, ascultând în continuare muzică. La scurt timp l-am observat pe Shintaru strângându-şi caietele, punându-le de-o parte iar apoi copiindu-mi pozitia, îmi scoate o cască din ureche punând-o în a sa. Am stat aşa câteva zeci de minute în şir până ce am adormit sarind peste masa de seară.
_____________________
Scuzati-mi neatentia, nu stiu cum naiba am reusit sa sterg sfarsitul! >.<