07-02-2012, 09:19 PM
Limba: Romana
Varsta minima: 14 ani
Gen: fictiune
Varsta la care a fost scrisa: 14 ani
Doresc o critica avansata.
Intr-o toamna ploioasa din trecutul meu maroniu stateam plictisita pe veranda casei parintesti si priveam in zare la pasarile care ne paraseau tinuturile. Pe atunci le vedeam ca pe o mare cenusie, neagra ce fugea de mine, ca si cand as fi incercat vreodata sa ma apropii de corbi... Vantul batea usor si imi mangaia pielea cu raceala sa de septembrie. Temperaturile scazusera destul de dramatic in ultima saptamana, de la cele treizeci de grade ale lui august se ajunsese la optsprezece. Soarele facea plimbari prin nori, lasand timpul sa fie purtat de aer, trecand destul de incet...
Pachetul de tigari Caméléon al mamei statea neatins pe masuta din lemn de brad ce era acoperita cu o musama de un albastru inchis. Degetele imi cazusera fara noima pe acesta si il trasera mai aproape. Am mangaiat ambalajul inghetat, dupa care l-am rupt fara mila. Am scos o tigara si am trecut-o prin dreptul nasului, inspirand parfumul mamei ce m-a facut mai apoi sa tusesc. Mirosul ei specific de Caméléon ii facea pe toti sa intoarca capul dupa ea pe strada in tineretea ei timpurie, mi-a povestit odata. Pletele ei brunete aratau mereu, dar mai ales toamna, ca frunzele moarte de stejar care zaceau pe pamant reci. Am tras o gura mare de aer curat si le-am indepartat, gandindu-ma la albastrii ochi ce se asemanau cu marea... Noaptea se inchideau la culoare si ea se transforma intr-un cameleon... Liniile din irisul ei erau atat de fin schitate incat de obicei nici nu se observau, insa eu mereu le contemplam in liniste dintr-un loc ascuns in umbra soarelui.
Oftasem atat de des pana atunci, dar parca in acel moment o facusem atat de profund incat crengile copacilor se miscara. Ma gandeam la pedeapsa primita, o saptamana inchisa in casa, fara televizor, fara telefon, fara omenie. Mereu cand era nervoasa, mama iesea pe veranda si isi fuma irascibila tigarile, facandu-te incapabil sa-i spui vreo vorba, sa o privesti, sa stai in fata ei. Privirea tulbura parca iti arunca valuri inalte de sapte metrii in fata si apoi te ingropau in frunze moarte, undeva departe de toti si de toate, te lasa sa suferi acolo pe vecie doar cu gandul la ea, cu un dor si cu o frica in acelasi timp.
Nu era o mamica rea, era doar suparata pe mine si ma simteam groaznic din acest motiv.
Suparata la randul meu, am aprins stangaci o tigara si i-am atins capatul de varful buzelor. Ca un sarut inmiresmat, toata acea otrava imi intra in corp si imi calma focul, parca inducandu-ma intr-o stare de moarte celebrara din care nu mai exista cale de scapare. „Timpul va rezolva totul”, daca mi-ar fi zis cineva asta atunci in fata, l-as fii scuipat intre ochi si i-as fi transmis moartea mea prin priviri reci si scurte, dureroase si confuze. Fumul imi iesea tulbur si dezordonat pe nari, pe gura, parca si prin ochi. In timp ce in jurul meu se formase un nor cenusiu si cetos, pasarile treceau in continuare pe cerul ce incepuse sa prinda o nuanta rosiatica care se vedea vag din locul meu. Soarele era ca o luminita minuscula aflata la kilometrii distanta, iar norii nici nu se puteau compara cu ce aveam eu.
Ma simteam mandra de mine, reusisem sa scap de griji printr-un singur fum. Ma camuflasem perfect.
Varsta minima: 14 ani
Gen: fictiune
Varsta la care a fost scrisa: 14 ani
Doresc o critica avansata.
Mère Cigarettes Caméléon
Intr-o toamna ploioasa din trecutul meu maroniu stateam plictisita pe veranda casei parintesti si priveam in zare la pasarile care ne paraseau tinuturile. Pe atunci le vedeam ca pe o mare cenusie, neagra ce fugea de mine, ca si cand as fi incercat vreodata sa ma apropii de corbi... Vantul batea usor si imi mangaia pielea cu raceala sa de septembrie. Temperaturile scazusera destul de dramatic in ultima saptamana, de la cele treizeci de grade ale lui august se ajunsese la optsprezece. Soarele facea plimbari prin nori, lasand timpul sa fie purtat de aer, trecand destul de incet...
Pachetul de tigari Caméléon al mamei statea neatins pe masuta din lemn de brad ce era acoperita cu o musama de un albastru inchis. Degetele imi cazusera fara noima pe acesta si il trasera mai aproape. Am mangaiat ambalajul inghetat, dupa care l-am rupt fara mila. Am scos o tigara si am trecut-o prin dreptul nasului, inspirand parfumul mamei ce m-a facut mai apoi sa tusesc. Mirosul ei specific de Caméléon ii facea pe toti sa intoarca capul dupa ea pe strada in tineretea ei timpurie, mi-a povestit odata. Pletele ei brunete aratau mereu, dar mai ales toamna, ca frunzele moarte de stejar care zaceau pe pamant reci. Am tras o gura mare de aer curat si le-am indepartat, gandindu-ma la albastrii ochi ce se asemanau cu marea... Noaptea se inchideau la culoare si ea se transforma intr-un cameleon... Liniile din irisul ei erau atat de fin schitate incat de obicei nici nu se observau, insa eu mereu le contemplam in liniste dintr-un loc ascuns in umbra soarelui.
Oftasem atat de des pana atunci, dar parca in acel moment o facusem atat de profund incat crengile copacilor se miscara. Ma gandeam la pedeapsa primita, o saptamana inchisa in casa, fara televizor, fara telefon, fara omenie. Mereu cand era nervoasa, mama iesea pe veranda si isi fuma irascibila tigarile, facandu-te incapabil sa-i spui vreo vorba, sa o privesti, sa stai in fata ei. Privirea tulbura parca iti arunca valuri inalte de sapte metrii in fata si apoi te ingropau in frunze moarte, undeva departe de toti si de toate, te lasa sa suferi acolo pe vecie doar cu gandul la ea, cu un dor si cu o frica in acelasi timp.
Nu era o mamica rea, era doar suparata pe mine si ma simteam groaznic din acest motiv.
Suparata la randul meu, am aprins stangaci o tigara si i-am atins capatul de varful buzelor. Ca un sarut inmiresmat, toata acea otrava imi intra in corp si imi calma focul, parca inducandu-ma intr-o stare de moarte celebrara din care nu mai exista cale de scapare. „Timpul va rezolva totul”, daca mi-ar fi zis cineva asta atunci in fata, l-as fii scuipat intre ochi si i-as fi transmis moartea mea prin priviri reci si scurte, dureroase si confuze. Fumul imi iesea tulbur si dezordonat pe nari, pe gura, parca si prin ochi. In timp ce in jurul meu se formase un nor cenusiu si cetos, pasarile treceau in continuare pe cerul ce incepuse sa prinda o nuanta rosiatica care se vedea vag din locul meu. Soarele era ca o luminita minuscula aflata la kilometrii distanta, iar norii nici nu se puteau compara cu ce aveam eu.
Ma simteam mandra de mine, reusisem sa scap de griji printr-un singur fum. Ma camuflasem perfect.