Do you love me?

[Alexi]

Pentru fanii ficului This N That v-am adus partea a doua. Sper sa va placa, chiar daca nu o sa ii aiba ca protagonisti pe Alexa si Sasha. Enjoy first chapter:D

Varsta minima: -
Gen: romance
Limba: romana
Observatii cu privire la continut: -
Tipul de comentariu solicitat: simpla



Capitolul 1


- Deci? Ce spui?
Îl priveam pe baiatul din faţă mea uimită. Ochii caprui ai colegului meu îmi provocau milă. Parul sau şaten era învaluit de lumina soarelui. Am putut observa cu uşurinţă că tremura. Ţineam foarte mult la el şi nu îmi doream să îl ranesc. Sau să îi ranesc sentimentele. Eram prinsă în una din acele situatii în care nu ştiam cum să fac. Una din putinele situatii în care mă puteam afla vreodată.
Începea să se agite în timp ce aştepta în continuare raspunsul meu. Am tras aer adânc în piept şi l-am privit cu un zâmbet milostiv pe buze.
- Dylan ţin foarte mult la tine! Ca la un coleg, ca la un amic. Nimic mai mult. Îmi pare rau!
Ochii lui începeau să se întunece, iar capul lui a cazut înainte. În acest moment mă simteam îngrozitor. Dylan era unul din colegii cu care mă întelegeam cel mai bine. Nu am crezut niciodată că o îmi spună că mă iubeşte şi că vrea să fiu prietena lui. Oricât de mult aş ţine la el nu pot să fiu la prietena lui.
- Nu e nimic! Macar mi-am încercat norocul. Ne mai vedem!
A trecut pe lângă mine şi am putut să vad că ochii lui se luptau cu lacrimile. Ce porcarie! Mă pot simti mai mizerabil de atât?
M-am întors şi am observat că baiatul de apropia de prietenii lui. Unde şeful lor era el. Acel brunet care stârneşte o furtună în interiorul meu de fiecare dată când mă priveşte. Chiar şi cu o privire încarcată cu ură. Am oftat şi am simtit o greutate pe umerii mei. M-am întors uşor capul, iar barbia prietenei mele se sprijinea pe umarul meu. Ochii mei i-au întâlnit pe ai ei.
- Eşti gata să mergem acasă?
Am aprobat din cap , iar fata m-a împins spre poarta şcolii. În timp ce mergeam îl priveam pe Dylan cum era înconjurat de prietenii lui şi consolat. Nu puteam să îi spun nimic. Orice i-aş spune nimic nu l-ar face să se simtă mai bine. M-am oprit exact când prietena mea mă împingea în maşină.
M-am întors cu fata la ea şi am privit-o. Se uita la mine şi nu întelegea ce se întâmplă cu mine.
- Du-te înainte! Vreau să vin pe jos acasă!
- Eşti sigură?
Am aprobat din cap şi am îmbrăţişat-o. Am vrut să îmi iau geanta, însă fata a aruncat-o în maşină şi mi-a facut din ochi.
Am tras aer adânc în piept şi am pornit la drum. Aveam nevoie să fiu singură macar pentru zece minute până ajungeam acasă. Trebuie să gasesc cuvintele potrivite pentru Dylan. Poate nu ar trebuit să mă simt atât de vinovată, dar de fiecare dată când îmi aduc aminte de fata lui plină de speranţă mi se frânge inima. Poate dacă îi spun că sunt îndragostită de altcineva? Nu, asta l-ar face să se simtă şi mai rau sau să se simtă gelos. De ce e atât de greu să respingi o declaratie de dragoste? Aşa m-aş simti şi eu dacă i-aş spune ce simt lui…
- Alice!
M-am oprit în momentul în care mi-am auzit numele. M-am întors şi l-am vazut. Pe el. Pe cel pe care îl iubesc. Fratele geaman al prietenei mele. Acel baiat, nu barbat, acel barbat cu parul brunet şi cu ochii negrii. De multe ori am ajuns să cred că e vampir din cauza ochilor lui. Avea aceeaşi vârsta ca şi mine. Dar pentru un tip de 18 ani arata ca unul de 25. Am auzit de atâtea ori poveştile despre cum şi-a început viata sexuală. Poveşti în care voiam să fiu protagonistă. De câte ori nu am visat ca mă aflu în acelaşi pat cu el? El fiind deasupra mea, strivindu-mă cu greutatea lui, lasându-mă fară aer de fiecare dată când mă saruta. Dar astea erau numai vise. În realitate el mă ura.
- Ce vrei Jake?
S-a apropiat de mine cu paşi lenti. Exact cum ar face un pradator cu viitoarea lui pradă. Acel zâmbet pe care îl avea pe buze era cu dublă semnificatie. Iar în momentul în care m-a apucat brutal de braţ şi m-a izbit în peretele din spatele meu, mi-am dat seama că mi-a zâmbit ca să mă pacalească. Am strâns putin din dinti când trupul meu a facut contact cu peretele.
- De ce nu ai acceptat să ieşi cu Dylan?
De asta era aşa nervos? Pentru că l-am refuzat pe amicul lui? De asta mă ranea? Mi-am pus ambele mâini pe bratul cu care mă ţinea de perete şi am încercat să îl dau la o parte.
- Nu am acceptat pentru că nu pot să ţin la el în felul în care vrea. Şi în plus nu trebuie să îţi explic ţie nimic.
- I-ai distrus sentimentele!
- Îţi pasă?
- Normal că îmi pasă! E prietenul meu!
Am început să râd şi mi-am bagat unghiile în pielea bratului sau. Brunetul nu a avut de ales şi mi-a dat drumul, înjurându-mă destul de frumos. Începea să devină din ce în ce mai nervos. Puteam să îmi dau seama de asta. Avea temperamentul mamei lui.
Am vrut să mă îndepartez de el, dar m-a prins de par, strângând pumnul în parul meu.
- Mă doare!
- O să te doară mai tare dacă nu îl accepti pe Dylan!
L-am calcat pe picior şi am reuşit să îmi eliberez parul din mâna diavolului.
- Nu fi atât de fals. Nu eşti aici pentru Dylan. Nu mă maltratezi pentru că l-am respins, mă bruschezi pentru că asta faci din clasa a noua. O faci pentru că îţi face placere să mă vezi cum sufar din cauza ta. Dar te avertizez Jacob Kor! Nu o să te las să faci ce vrei din mine.
Spunând acestea m-am întors şi am început să alerg spre casă. Dacă începea şi el să alerge mă prindea din urmă şi eram din nou mingea lui de fotbal pentru încă o rundă. Mă uitam din când în când în spatele meu, dar nu îl vedeam.
Când am vazut poarta am rasuflat uşurată şi m-am grabit să intru în curte. Era atât de bine că locuiam aproape de şcoală. Am trecut repede prin curte, apropiindu-mă de uşa casei. Am pus mâna pe clanţă şi m-am oprit. M-am întors cu fata spre poartă şi l-am vazut. Parea atât de inofensiv stând sprijinit de stâlp şi cu ţigara în mână. Am tras aer în piept şi am intrat în casă. Am trântit uşa şi m-am lipit de ea. Am început să tremur din toate încheieturile. Mi-am trecut degetele peste bratul care a avut de suferit şi l-am privit. Începea să capete o culoare violet.
Telefonul din buzunarul pantalonilor a început să vibreze. O singură dată. Înseamnă că am primit un mesaj. Am scos mobilul din buzunar şi am deschis mesajul.

Data viitoare v-a fi mult mai rau dacă nu repari ce ai stricat.
J.

Am oftat şi m-am desprins de uşă. Am înaintat spre living şi am aruncat telefonul pe canapea. M-am aşezat pe fotoliu şi mi-am trecut mâinile prin par. Mi-am scos pantofii din picioare şi i-am aruncat pe covor. Mi-am lasat capul pe marginea fotoliului şi mâinile pe lângă bratele acestuia. Probabil aratam ca şi cum aş fi moartă. Mi-am închis ochii şi am stat cufundată în linişte.
- Alice!
S-a dus şi liniştea mea. Mi-am deschis ochii şi mi-am ridicat capul. Prietena mea s-a apropiat de mine cu paşi repezi. Era îngrijorată şi speriată. Am zâmbit şi m-am aşezat din nou. Fata a venit lângă mine şi s-a aşezat pe unul din bratele fotoliului. Şi-a lasat paharul cu limonadă pe masa de sticlă din fata canapelei şi mi-a privit bratul care fusese ’accidentat’.
- Alice ce s-a întâmplat cu bratul tau?
L-a luat uşor între degetele ei şi l-a privit îngrijorată. Am privit-o cu zâmbetul pe buze. Întotdeauna era acolo pentru mine şi mereu se îngrijora din cauza unor lucruri lipsite de importanţă. Semana atât de bine cu fratele ei la aspectul fizic. Acelaşi par brunet, aceeaşi ochi abisali, dar caracter diferit. Ea mă adora, iar el mă ura.
- Ştiam eu că nu trebuia să te las singură. Uite ce s-a întâmplat! El a fost , nu?
- Nu! Nu eram atentă, m-am împiedicat şi am cazut cu bratul într-o piatră.
- Şi acea piatră avea degete? Alice de câte ori ai încercat să mă minti şi ţi-a reuşit?
Era furioasă, însa ştiu că nu era în adevaratul sens al cuvântului. Voia doar să mă facă să mă simt prost. Însă mă cunoştea cel mai bine. Nici macar mama nu mă cunoştea atât de bine. Niciodată nu am putut să o mint.
Am oftat şi am început să îi povestesc tot ce s-a întâmplat. De la declaratia lui Dylan şi până am ajuns aici.
Bruneta îmi mângâia parul, în timp ce ofta. Ştia perfect cu ce mă confruntam de patru ani. Jake profita de fiecare ocazia când mă prindea singură să mă ataci. Atât fizic cât şi verbal.
- Idiotul! Dar dacă el îşi închipuie că am să te las să fii cu Dylan, se înşeală.
- Emma nu vreau să te certi cu el. Şi aşa el crede că din cauza mea te-ai mutat aici cu mine. Orice ar face nu voi fi niciodată cu Dylan. Şi v-a trebui să accepte asta.
- Sau îl facem noi să accepte.
Mi-am ridicat capul, iar bruneta mi-a zâmbit. M-a sarutat pe frunte şi a început să îmi mângâie bratul. Întotdeauna a trebuit să mă lupt cu Jake, dar ceva îmi spune că lupta pe care o vom avea de aici înainte o să fie cea mai aprigă.