07-02-2012, 01:48 AM
Cateva versuri noi (:
Cantec pentru patima noastra
Ah, iubire, de-ai vedea
Lumea de sub bolta mea,
Poate ca ai stii si tu
Cum iubeste sufletu’.
Dar din ceruri de-or cadea
Mii de vise si-o cordea,
Tu asa ai intelege
Cum eu-s prins intre mreje.
Barca mea se misca lin,
Cad p-alocuri foi de pin,
Dar tu ochii de-ai desface
Soare-n miristi iar s-ar face.
Ei sunt doi indragostiti...
Luati de-aici si tot fugiti,
Unde va duce durerea
Ce-mprastie tacerea.
Pleci departe, draga mea.
Eu nu vreau sa mi te ia!
Dar e vantul cel taios
Ce ma roade pan’ la os.
O sa-mi piara inima,
Omori-v-ar dragostea.
Si-o sa-mi cada fulgi de nea
Peste prima galbenea.
Al tau razboi continuu
Arunc un ochi pe geam si vad fumul gros cum acopera orasul
Prin care ti-ai lasat amprenta, oh, tu, ninsoarea este ostasul,
Care vine prea tarziu pe camp, aude cum mor si vede cum pier
Sute din fratii sai natangi si nevinovati si se inalta la cer.
Iluzii mi se arata si dispar la fel de repede ca tine;
Pe geamul inghetat asterni monstrii ce vor sa ma distruga pe mine.
Dar ceva din raceala ta imi incalzeste inima... Oare-i grindina?
Sau poate-i efemera-ti frumusete ce curge printr-o minciuna?
Universul se dezmiarda, iar tu, ostas lovit, cazi la pamant infrant,
Dar nu de inamic, ci de astrul maret ce se ridica pe cerul sfant
Si arunca mingi de foc spre umilii fluturi calatori fara rost
Prin vazduhul inecat in ger, in gheata lunara; te scoate din post.
Te ridici printre soldatii morti si privesti morbida priveliste,
Trupul ti se cutremura, dar de fapt nu il mai ai, caci pluteste
Pe deasupra solului o moarte gazoasa, numita morfina
Ce te face sa te pierzi in capcana fericirii din cocaina.
O umbra printre razele intunericului
Daca si iar daca, daca ai inceta sa spui „daca” poate ai vedea
Cat de mult te-ai indepartat de mine, iubire, poate el mintea
Cand mi-a spus ca ma iubeste, poate am cazut in cursa perfecta
Si am visat in zadar, am cazut prosteste in lumea aceasta infecta.
Toate nazuintele, toate obsesiile mi s-au destramat cand tu ai plecat
Pe usa aceea intunecata dupa care credeai ca-i iluminarea, dar ai uitat
Ca eu iti eram raza de speranta in fiecare dimineata rece si posomorata,
Ca eu te imbratisam si te ajutam sa traiesti, tu n-ai putut, m-ai lasat omorata.
Acum le regret, mi-ai tradat increderea, inima pe niste minciuni,
Le suspin in lacrimi, le aprind in suflet si le sting in scurte fumuri.
Ma inec cu trecutul si tu nu esti, nu esti, nu esti cu mine azi
Si nu vei fii nici maine, nici poimaine, nici raspomaine, cazi…
Cerul nu mai plange, lacrimile i-au secat demult si au plecat cu norii
Departe, undeva in munti, spre alt suflet parasit, ca negrul ciorii
Manjit de viata, intins pe toata fata ii sta un zambet infiorat,
Ce le sperie pe duhuri, caci Satana e in al sau suflet inghetat.
E ca tine, e ca mine, dar nu-i ca noi, sunt doar eu, tu si restul lumii,
Care se uita cam fricoasa si cam uimita in spatele-ti, singuratatea zarii.
Orb ai fost si orb sa fii, orb sunt si orb am fost, dar ei ne vad marile
Se inchina in fata noastra, ne fac plecaciuni si ne saruta talpile.
Dupa miraj se vede verde, vie, frumoasa, adapostita si iubita.
Inchisa intre patru pereti sta o fata innegrita de temeri si de suferinte,
Are ochii inchisi si uzi, urechile smulse si fata sfasiata de timp.
Priveste spre oglinda cu ochii-i ramasi si se albeste la fata,
Caci dupa miraj se vede verde, vie, frumoasa, adapostita si iubita.
Si suspina printre buzele-i crapate de frig, inghite in sec apoi,
Iar cele sase fire ramase ii cad in flacarile inimii scoase din funtiune.
Se azvarleste in memorii si, cu focul imprejiuru-i, respira adanc,
Respira, caci simte ca traieste din nou prin viata-i neagra si-ncurcata.
Ii vede pe toti din nou vii, le zambeste, lacrimile ii cad pe obraji,
Dar nu se imbujoreaza, ramane alba ca-o stafie, ca ea, ramane trista,
Pentru ca dupa sticla-i neravasa, oglinda sare peste ea in cioburi ce-o reflecta
Si-o admira si-o compatimesc. Al ei dusman ii mort, dar ea tot nu se duce.
Stie ca ar putea umbla tot globul asa cum e, insa n-o s-o faca,
Caci dupa miraj se vede verde, vie, frumoasa, adapostita si iubita.
Astept critici (:
Cantec pentru patima noastra
Ah, iubire, de-ai vedea
Lumea de sub bolta mea,
Poate ca ai stii si tu
Cum iubeste sufletu’.
Dar din ceruri de-or cadea
Mii de vise si-o cordea,
Tu asa ai intelege
Cum eu-s prins intre mreje.
Barca mea se misca lin,
Cad p-alocuri foi de pin,
Dar tu ochii de-ai desface
Soare-n miristi iar s-ar face.
Ei sunt doi indragostiti...
Luati de-aici si tot fugiti,
Unde va duce durerea
Ce-mprastie tacerea.
Pleci departe, draga mea.
Eu nu vreau sa mi te ia!
Dar e vantul cel taios
Ce ma roade pan’ la os.
O sa-mi piara inima,
Omori-v-ar dragostea.
Si-o sa-mi cada fulgi de nea
Peste prima galbenea.
Al tau razboi continuu
Arunc un ochi pe geam si vad fumul gros cum acopera orasul
Prin care ti-ai lasat amprenta, oh, tu, ninsoarea este ostasul,
Care vine prea tarziu pe camp, aude cum mor si vede cum pier
Sute din fratii sai natangi si nevinovati si se inalta la cer.
Iluzii mi se arata si dispar la fel de repede ca tine;
Pe geamul inghetat asterni monstrii ce vor sa ma distruga pe mine.
Dar ceva din raceala ta imi incalzeste inima... Oare-i grindina?
Sau poate-i efemera-ti frumusete ce curge printr-o minciuna?
Universul se dezmiarda, iar tu, ostas lovit, cazi la pamant infrant,
Dar nu de inamic, ci de astrul maret ce se ridica pe cerul sfant
Si arunca mingi de foc spre umilii fluturi calatori fara rost
Prin vazduhul inecat in ger, in gheata lunara; te scoate din post.
Te ridici printre soldatii morti si privesti morbida priveliste,
Trupul ti se cutremura, dar de fapt nu il mai ai, caci pluteste
Pe deasupra solului o moarte gazoasa, numita morfina
Ce te face sa te pierzi in capcana fericirii din cocaina.
O umbra printre razele intunericului
Daca si iar daca, daca ai inceta sa spui „daca” poate ai vedea
Cat de mult te-ai indepartat de mine, iubire, poate el mintea
Cand mi-a spus ca ma iubeste, poate am cazut in cursa perfecta
Si am visat in zadar, am cazut prosteste in lumea aceasta infecta.
Toate nazuintele, toate obsesiile mi s-au destramat cand tu ai plecat
Pe usa aceea intunecata dupa care credeai ca-i iluminarea, dar ai uitat
Ca eu iti eram raza de speranta in fiecare dimineata rece si posomorata,
Ca eu te imbratisam si te ajutam sa traiesti, tu n-ai putut, m-ai lasat omorata.
Acum le regret, mi-ai tradat increderea, inima pe niste minciuni,
Le suspin in lacrimi, le aprind in suflet si le sting in scurte fumuri.
Ma inec cu trecutul si tu nu esti, nu esti, nu esti cu mine azi
Si nu vei fii nici maine, nici poimaine, nici raspomaine, cazi…
Cerul nu mai plange, lacrimile i-au secat demult si au plecat cu norii
Departe, undeva in munti, spre alt suflet parasit, ca negrul ciorii
Manjit de viata, intins pe toata fata ii sta un zambet infiorat,
Ce le sperie pe duhuri, caci Satana e in al sau suflet inghetat.
E ca tine, e ca mine, dar nu-i ca noi, sunt doar eu, tu si restul lumii,
Care se uita cam fricoasa si cam uimita in spatele-ti, singuratatea zarii.
Orb ai fost si orb sa fii, orb sunt si orb am fost, dar ei ne vad marile
Se inchina in fata noastra, ne fac plecaciuni si ne saruta talpile.
Dupa miraj se vede verde, vie, frumoasa, adapostita si iubita.
Inchisa intre patru pereti sta o fata innegrita de temeri si de suferinte,
Are ochii inchisi si uzi, urechile smulse si fata sfasiata de timp.
Priveste spre oglinda cu ochii-i ramasi si se albeste la fata,
Caci dupa miraj se vede verde, vie, frumoasa, adapostita si iubita.
Si suspina printre buzele-i crapate de frig, inghite in sec apoi,
Iar cele sase fire ramase ii cad in flacarile inimii scoase din funtiune.
Se azvarleste in memorii si, cu focul imprejiuru-i, respira adanc,
Respira, caci simte ca traieste din nou prin viata-i neagra si-ncurcata.
Ii vede pe toti din nou vii, le zambeste, lacrimile ii cad pe obraji,
Dar nu se imbujoreaza, ramane alba ca-o stafie, ca ea, ramane trista,
Pentru ca dupa sticla-i neravasa, oglinda sare peste ea in cioburi ce-o reflecta
Si-o admira si-o compatimesc. Al ei dusman ii mort, dar ea tot nu se duce.
Stie ca ar putea umbla tot globul asa cum e, insa n-o s-o faca,
Caci dupa miraj se vede verde, vie, frumoasa, adapostita si iubita.
Astept critici (: