Dear Love, where are you?

[Lexxu]

Si am venit cu un nou fic. Sper sa va placa.

Varsta minima: +18
Gen: Yaoi
Limba: Romana
Edit: Observatii cu privire la continut: limbaj vulgar (in urmatoarele capitole)
Tipul de comentariu solicitat: Simpla

Capitolul 1.


Kanibal P.O.V


Am nevoie de aer curat. Simt ca nu mai rezist. Nici macar nu stiu de cat timp sunt aici, captiv. Nu stiu cine m-a adus aici, cine ma tine aici. Nu am mai vorbit cu nimeni de ceva vreme, poate o luna? e posibil. Nu am mai vazut lumina zilei, de multa vreme.. mi-as dori sa o vad, sa simt razele calde ale soarelui. Refuz sa mai traiesc in intuneric, e deprimant. Sunt inchis intr-o pivnita (cred) , cu aer imbacsit si pe deasupra pot mirosi sange in aceasta incapere. Probabil ca este al meu.. nu pot sa uit ca primesc bataie pentru fiecare jignire adresata lui, caci pot recunoaste o voce barbateasca. Pentru ca refuz sa ma las hranit in ultima vreme, refuz sa mai traiesc asa.. mai bine ma ucide oricine, nu vreau sa fiu chinuit in halul asta. Daca nu ies de aici mai repede o sa devin ca un om al pesterii, caruia ii spui ceva si nu intelege. Vreau.. sa mai vorbesc, cu ea odata inainte sa-i faca ceva aceste animale. Exact nu am fost singurul rapit. Eu si sotia mea, am fost sa luam cina la un restaurant luxos. Am vorbit diverse chesti, am platit si am plecat din acel loc. Conduceam linistit, fara pic de stres. Cand.. o masina neagra s-a oprit in fata noastra, din ea coborand 4 tipi mascati, imbracati in negru. Am simţit atunci cum.. frica mă acaparează, cum vreau s-o apăr pe, scumpa mea Alissa. Dar, nu am putut face nimic, am fost lovit în ceafă pierzând orice contact cu realitatea, ca mai apoi trezindu-mă într-o încăpere care nici nu ştiu cum arată. Sunt legat la ochii, îngrijorat până peste cap de soarta soţiei mele. Nu-mi pasă ce mi se întâmplă mie, atâta timp cât ea e în siguranţă, cu tot cu micuţul.. da micuţul meu copilaş. Am un copilaş de 4 anişori. E cel mai frumos puşti pe care l-am văzut. A cucerit toate inimile de la spital, atunci când s-a născut. Îl cheamă Derrick. Am vrut să-l numim aşa, pentru că soţiei mele i-a plăcut mult şi mie la fel, nu pot zice că nu. Numele complet e Speed Wilton Derrick. Părul lui blond şi moale se aseamănă cu firele de aur, iar ochii săi albaştri par a fi scoşi din poveşti. Aş vrea cu ardoare să-l mai văd odată, înainte să mor. Ştiu că voi muri, nu am cum să scap de asta. Tot ce regret e că micuţul meu, v-a rămâne orfan. Mi-aş fi dorit să fi fost altfel situaţia, să-l cresc eu cu mama sa, să-l învăţ tot ce ştiu ca să se poată apăra. Nu se poate asta.. eu simt cum mi se scurge timpul, mai am puţin. Chiar dacă o să fie orfan, sunt sigur că se v-a descurca. Doar e un Speed, până la urmă. L-am lăsat şi în grija Taniei, împreună cu o scrisoare ce trebuie să i-o înmâneze la 18 ani. Am o avere imensă, iar el e singurul moştenitor. De bani nu o să ducă lipsă, doar de părinţii lui.. îmi pare aşa de rău pentru tine Derrick. Ştiu că v-a fi o perioadă grea pentru tine, când vei afla că noi nu mai suntem, vei căuta răzbunare, vei avea dorinţa aceea de a ucide. Ştiu toate acestea deoarece, eu am rămas fără părinţii la 5 ani. Încep să cred că din cauza puterii, mereu a fost aşa. Mereu mureau toţi, lăsând în urmă câte un orfan, ba chiar doi în cazul meu. Am un frate geamăn, iar soţia lui se aseamănă perfect cu sufletul meu pereche. I-am spus Taniei, ca în cazul dispariţiei noastre să-i caute pe aceştia şi să îl îmâneze pe Derrick, prefăcându-se ca fiind părinţii lui. Micuţe cristale sărate îmi parcurg chipul, trecând prin materialul ce-mi acoperea ochii. Sunt trist, dar nu am ce face. Acesta e destinul meu.. şi îl voi accepta oricât de urât pare. În încăpere se aud paşii apăsaţii, întrerupându-mi gândurile. Persoana ce tocmai şi-a făcut apariţia înăuntru se apropie ameninţător de mine. Pot să-i simt prezenţa în spatele meu.
- Scoateţii căluşul şi dispăreţii câinilor. Spuse o voce groasă.
Ordinele lui au fost îndeplinite în mai puţin de câteva secunde. Mi s-a scos căluşul, probabil pentru a vorbi. Voia să-i spun ceva?
- Ce mult mă bucur că te revăd, am crezut că vei muri înainte să-ţi mai zic, ceva.
- Spune ce vrei şi cară-te, jigodie ce eşti! urlu eu la el.
În cameră se lăsase o linişte înmormântală. Probabil că la fel de linişte v-a fi după ce-şi termină treaba. Simt cum mi se apropie sfârşitul cu paşi rapizi, îl simt. E aproape.
Bărbatul, îmi înlătură materialul de la ochii ca să pot vedea. Însfârşit, pot să văd. Totuşi în ceaţă, dar văd.
- Vreau să ştiu unde ţie plodul Speed Kanibal, acum!
Dacă tipul ăsta crede că-i spun unde mi-e copilaşul se înşală amarnic. Rânjesc, apoi îmi dreg glasul şi spun:
- Dacă ai un pic de minte în capul ăla nu se vede să ştii. Nu îţi spun unde mi-e copilul nici dacă mă duci într-o sală de tortură. Zic eu calm.
Tipul îşi scoate masca, arătându-mi adevărata lui faţă şi.. rămân neclintit. Părea să aibă aceeaşi vârstă ca a mea. Un om ca el m-a prins? Nu prea îmi vine să cred aşa ceva.
- Eşti doar un .. reuşesc să zic eu, în glas observându-mi umirea.
- Un bătrân, care te-a prins în câteva minute. Alţii nereuşind să-ţi găsească măcar un fir de păr, Kanibal.
Încep să râd. Tipul ăsta avea dreptate. Şi alţii au mai încercat să mă prindă, însă fără rezultat. Trebuie să accept că am fost prins de un bătrân ca mine.
- Ce e aÅŸa de amuzant? zice el nervos.
- Soarta. Zic eu râzând.
- Vreau să ştiu unde ţie copilul acum! spune-mi sau... vezi tu. Spune el rânjind diabolic.
Tac, gândindu-mă la mişcarea următoare. Vreau să aflu, cine e.. mi se pare că-l cunosc de undeva. Ceva e putred şi am de gând să aflu ce, acum.
- Mai întâi vreau să ştiu cum de un bătrân ca tine, m-a prins.
- Simplu. Eu îţi chinui familia acum. Această sarcină mi-a fost lăsată de tatăl meu, cel mai bun prieten al lui Kreeyg, tatăl tău. Vreau să te distrug, pe tine şi căţeaua de nevastăta apoi v-a urma plodul şi chiar dacă voi murii, am şi eu un copil de 4 ani care îmi v-a călca urmele. Zice el rânjiind.
Tac, apoi mă acaparează imaginea copilului meu frumos. Vreau să-i spun ceva însă parcă cuvintele nu doreau să mai iasă pe gură.
- Deci nu vrei să-mi zici unde e aşa-i? spune el.
- Nu! reuşesc să zic eu.
- Atunci ia-ţi adio de la viaţă. Adio Speed Kanibal, îmi zice acesta.
Îmi simt corpul pătruns de gloanţele solide. Fac contact cu podeaua rece, apoi zic.. "Adio Derrick, fiule, sper să mă ierţi cândva că am plecat din lumea celor vii.. te iubesc." închizând ochii pe veci.