26-01-2012, 08:21 PM
(Ultima modificare: 12-09-2012, 02:36 PM {2} de a beautiful lie.)
Limba:Romana
Varsta minima: 13 ani
Gen:as spune psihologic(introspectie)
Varsta la care a fost scrisa:15 ani
Doresc o critica avansata
A ars atata foc de suflet si nimeni nu a observat caldura lui. O lupta ce se tine in interior si care incet- incet te sfasie. Un alt potir al fericirii si-a varsat otrava... si simt, cu fiecare lacrima de ploaie ce se contopeste cu oceanul vietii, cum nu mai pot sa simt. Nu ma mai incearca sentimente puternice de prea mult timp si asta- mi macina sufletul, ma face incapabila de a gusta viata. Fara sentimente nu pot construi amintiri- pentru simplul motiv ca amintirile mele constau, in marea lor majoritate in simtaminte intense, nu in imagini stinse. Si simti veninul ce ti- a patruns in corp, ii simti amaraciunea cu care te ineaca. Si poate uneori nu iti dai seama de o durere,decat atunci cand devine sfasietoare. Atat de mult am crezut in aceasta prietenie, atata vapaie se aprinsese in inima mea...
Intuneric. Durerea, teama, au redus totul la tacere. Numai strigatele disperate ale gandurilor inunda mintea. Era noapte- dar eu traiam cu certitudinea ca soarele va rasari candva. Atunci ai aparut tu! Intaia raza ce a strapuns cu lumina ei intreaga perdea a suferintei. Ai fost intotdeauna acolo, veghind asupra mea, iar acum ti- ai imprastiat caldura prin universul meu.
Era tot ce- mi mai ramasese: o floare- dar pentru mine era nepretuita, reprezenta unica speranta. Parfumul ei ma imbata cu fericire, destramand incet-incet cu vraja ei valul suferintei. Cu timpul, mireasma florii prieteniei mi-a patruns in inima, a devenit pentru mine un drog pe care tu mi- l administrai in fiecare zi. Dar tu nu stii ca potirul acestei flori isi varsa mireasma cand i se ofera ceea ce i se cere, ca o astfel de floare nu- si va deschide petalele decat daca i se va incredinta iubire si respect, iar parfumul ei nu va patrunde decat intr- un suflet capabil de a gusta viata.
Pareai sa- mi asculti grijile cand ti le destainuiam- numai tie- si nu m-am indoit nicio clipa, asa cum mi-am jurat ca n-o voi face: stiam ca asculti si ca-mi impartasesti durerea. De ce ai facut- o? Era mai bine sa nu-mi promiti ca nu vei pleca... tu ai fost floarea ce ti- ai varsat potirul cu dulceata in inima mea, cand lumea se prabusea in intuneric. Ti- am daruit toata atentia, grija si timpul meu,de tot ceea ce are nevoie o floare- era tot ce aveam si nu regret-ai devenit luceafarul din universul meu, singura care am crezut ca va inflori doar pentru mine. Si am crezut-o, pentru ca te- ai hranit cu mine atata timp... Atata timp ai avut sufletul meu in petalele tale delicate,floare dulce! Si l- ai tinut strans, pana in ziua in care nu l- ai mai vrut- si i- ai dat drumul- l- ai lasat sa cada in abisul necunoscutului, acolo unde tu nu erai. L- ai tinut pana in ziua in care ai decis ca ai secatuit intreg izvorul existentei mele- fiinta mea nu mai reusea sa- ti stinga foamea, pentru ca- ti oferise deja totul. Poate ca nici azi zgomotul prabusirii lui nu ti- a ajuns la urechi. Si poate ca da! Te condamn ca i- ai dat drumul, fara sa vrei sa crezi ca e prea fragil, cu toate ca o stiai, la fel cum stiai totul in legatura cu mine... ma intreb daca ar fi avut vreo importanta daca ai fi stiut... E prea tarziu. Pentru mine, dulceata ta a devenit venin. Invata sa te bucuri de frumusetea unei flori, caci nu stii niciodata cat de repede se poate ofili!
Varsta minima: 13 ani
Gen:as spune psihologic(introspectie)
Varsta la care a fost scrisa:15 ani
Doresc o critica avansata
Tarziu,cand soarele apune
A ars atata foc de suflet si nimeni nu a observat caldura lui. O lupta ce se tine in interior si care incet- incet te sfasie. Un alt potir al fericirii si-a varsat otrava... si simt, cu fiecare lacrima de ploaie ce se contopeste cu oceanul vietii, cum nu mai pot sa simt. Nu ma mai incearca sentimente puternice de prea mult timp si asta- mi macina sufletul, ma face incapabila de a gusta viata. Fara sentimente nu pot construi amintiri- pentru simplul motiv ca amintirile mele constau, in marea lor majoritate in simtaminte intense, nu in imagini stinse. Si simti veninul ce ti- a patruns in corp, ii simti amaraciunea cu care te ineaca. Si poate uneori nu iti dai seama de o durere,decat atunci cand devine sfasietoare. Atat de mult am crezut in aceasta prietenie, atata vapaie se aprinsese in inima mea...
Intuneric. Durerea, teama, au redus totul la tacere. Numai strigatele disperate ale gandurilor inunda mintea. Era noapte- dar eu traiam cu certitudinea ca soarele va rasari candva. Atunci ai aparut tu! Intaia raza ce a strapuns cu lumina ei intreaga perdea a suferintei. Ai fost intotdeauna acolo, veghind asupra mea, iar acum ti- ai imprastiat caldura prin universul meu.
Era tot ce- mi mai ramasese: o floare- dar pentru mine era nepretuita, reprezenta unica speranta. Parfumul ei ma imbata cu fericire, destramand incet-incet cu vraja ei valul suferintei. Cu timpul, mireasma florii prieteniei mi-a patruns in inima, a devenit pentru mine un drog pe care tu mi- l administrai in fiecare zi. Dar tu nu stii ca potirul acestei flori isi varsa mireasma cand i se ofera ceea ce i se cere, ca o astfel de floare nu- si va deschide petalele decat daca i se va incredinta iubire si respect, iar parfumul ei nu va patrunde decat intr- un suflet capabil de a gusta viata.
Pareai sa- mi asculti grijile cand ti le destainuiam- numai tie- si nu m-am indoit nicio clipa, asa cum mi-am jurat ca n-o voi face: stiam ca asculti si ca-mi impartasesti durerea. De ce ai facut- o? Era mai bine sa nu-mi promiti ca nu vei pleca... tu ai fost floarea ce ti- ai varsat potirul cu dulceata in inima mea, cand lumea se prabusea in intuneric. Ti- am daruit toata atentia, grija si timpul meu,de tot ceea ce are nevoie o floare- era tot ce aveam si nu regret-ai devenit luceafarul din universul meu, singura care am crezut ca va inflori doar pentru mine. Si am crezut-o, pentru ca te- ai hranit cu mine atata timp... Atata timp ai avut sufletul meu in petalele tale delicate,floare dulce! Si l- ai tinut strans, pana in ziua in care nu l- ai mai vrut- si i- ai dat drumul- l- ai lasat sa cada in abisul necunoscutului, acolo unde tu nu erai. L- ai tinut pana in ziua in care ai decis ca ai secatuit intreg izvorul existentei mele- fiinta mea nu mai reusea sa- ti stinga foamea, pentru ca- ti oferise deja totul. Poate ca nici azi zgomotul prabusirii lui nu ti- a ajuns la urechi. Si poate ca da! Te condamn ca i- ai dat drumul, fara sa vrei sa crezi ca e prea fragil, cu toate ca o stiai, la fel cum stiai totul in legatura cu mine... ma intreb daca ar fi avut vreo importanta daca ai fi stiut... E prea tarziu. Pentru mine, dulceata ta a devenit venin. Invata sa te bucuri de frumusetea unei flori, caci nu stii niciodata cat de repede se poate ofili!