Razbunarea nu este o solutie

[kida's mistery]

9.Un nou inceput departe de cel vechi.








Inima imi batea cu putere iar mana imi tremura de furie. Zambetul de pe fata sa disparuse lasand loc fricii sa isi faca aparitia. Pana la urma si el este om ii este frica de moarte. In seara asta isi va gasi sfarsitul. Stiu ca trebuie sa moara si totusi nu-l pot omori. Oricat ma chinuiesc nu pot apasa pe tragaci. Stau cu pistolul la tampla lui si nu spun nimic. Nici el nu spune. Dar dintr-o data ii revine zambetul ala tamb de odinioara. Se ridica in picioare si se scutura de praf. „Puteam paria ca nu esti in stare sa ma omori. Nu te poti razbuna.”. Aceste cuvinte imi rasunau ca un repros in minte. Dar totusi are dreptate. Razbunarea nu este calea mea. Trece pe langa mine si se indreapta spre usa.Eu raman in continuare impietrita cu pistolul indreptat spre locul unde il avusesem acum cateva momente la mana pe Boss.
Nu, nu-l pot lasa sa scape. A facut prea mult rau omenirii. Trebuie sa plateasca intr-un fel sau altul. Ma misc cat pot de repede si intr-o fractiune de secunda sunt in fata lui. Expresiei lui nici nu-i dau ocazia sa se schimbe caci piciorul meu il loveste peste fata lasandu-l fara cunostinta. Simteam atata ura pentru el si totusi nu-l puteam omori. Ma uit inca o data la trupul ce zacea lesinat pe podea la picioarele mele si ma gandesc cat de mult rau poate sa faca un om. Daca eu nu-l pot pedepsi pentru ce a facut atunci cineva trebuie sa o faca. Iar acel cineva va fi justitia. Il voi infunda atat de rau ca nici toti banii din lume nu-l vor scoate. Ma indepartez de el si ma apropii de fereastra din spatele biroului sau. In treacat pe biroul sau observ un bilet de avion cu destinatia Japonia. Se pare ca vroia sa ma bantuie toata viata. Imi continui drumul spre fereastra. Privind pe ea in minte imi revin o groaza de amintiri. Cand am pasit pentru prima data in aceasta cladire cand credeam ca venind aici chiar voi ajuta lumea. Cand m-am intalnit cu Trey pentru prima data, cu Mira, si desigur pe restul prietenilor mei. Si totusi nu pot sa nu ma gandesc ca am fost inselata de el. In josul cladirii deja roiesc masini de politie si cateva masini negre. Se pare ca si-a dat seama Kenji ca lipsesc. Dar nu prea imi pasa. Acum pot macar sa plec linistita. Respir adanc ca si cum as fi scapat de o mare povara si ma intorc. Ma asez pe scaunul de la birou si incep sa ii umblu lui Boss prin dosarele din calculator.
Ce lucruri interesante pot sa gasesc aici. Moartea familiei mele in detaliu. Omul asta este de-a dreptul sadic. Cat de departe vrea sa ajunga. Ce mai urma sa mai faca. Ma rog nu conteaza pentru ca nu va mai face nimic de acum. Va fi ocupat o lunga perioada de timp. Inchid calculatorul, si-l mai privesc o data. Acum stiu ce sa fac cu ultimul glont. Voi ingropa odata pentru totdeauna amintirea familiei mele. Si fara sa stau pe gnduri ma indepartez de calculator si iau pistolul si-l indrept spre el. Inchid ochii si trg. Calculatorul explodeaza si se face tandari. Acum stiu sigur ca nimeni nu va mai vedea ce am vazut eu.
Din spatele usii se aud voci. Incep sa le disting din ce in ce mai greu. Imi simt corpul foarte greu. Chiar si sa merg incepe sa mi se para un chin. Ma apropii totusi de usa si o deschid. Zeci de politisti ma inconjoara si ma ameninta cu arma. Totul incepe sa fie din ce mai neclar. Vad totusi preivirile speriate de pe fetele lor. Acum realizez de ce, uitasem complet ca hainele de pe mine erau mai mult zdrente si eram plina de sange. Unul dintre ei se apropie de mine cu niste catuse. Nu mai am putere nici sa vorbesc dar mite sa ripostez.Ceata incepe sa se adanceasca din ce in ce mai mult. Printre ultimele lucruri pe care le aud este vocea lui Kenji care tipa la ei sa ma lase in pace. Maineile imi sunt eliberate iar eu cad intr-un somn adanc si bine meritat.
Asta e tot ce imi amintesc din acea noapte.In rest totul este vag. M-am trezit dupa trei zile in Japonia. Si de atunci locuiesc acolo. Au trecut aproape zece ani de la acea noapte si totusi inca nu o uit. Acum ma aflu pe un iaht impreuna cu sotul meu, Kenji, bineinteles. Sarbatorim ceva foarte important ziua fiului nostru Kayle. Face cinci anisori. Viata mea s-a schimbat mult. Acum nu mai sunt lasata sa fac nimic periculos, nu ma ocup decat de Kayle. Si sunt tratata ca o regina. Si totusi asta nu poate sterge acele amintiri dar ma multumesc si incerc sa le uit. Poate le voi uita dar durerea provocata de ele nu o voi uita niciodata. Cel putin asta gandesc cand privesc apusul pe mare.

-Hei ce faci?Kayle te cauta, vocea sotului meu ma trezeste din visare.
-Ma uitam la apus, spun eu inca visatoare.
-Deci o sa imi zici si mie de ce nu l-ai omorat pe Boss?Cand am observat eu ca disparusesi am crezut ca va urma ce-i mai rau.
-Pai vezi tu Kenji.Pentru mine…Razbunarea nu este o solutie.





Sfarsit!