22-01-2012, 06:22 PM
Se pare ca s-a creat o mica confuzie pe aici. Nu am copiat anime-ul ,,Nana'' si nici nu m-am inspirat din el, nici macar nu ma gandeam la asta. Mi s-a parut mai interesant daca personajul meu nu se adreseaza in mod expres cititorului si unui alt protagonist din fic. Asa cum am mai zis unor persoane... am vrut sa schimb putin ideea, sa evadez din cotidian si in loc ca respectivul sa zica: M-a sarutat si m-a luat in brate... M-ai sarutat si m-ai luat in brate. M-am gandit eu singurica, va asigur, caci mereu caut sa fiu originala. (plus ca mi se pare putin mai interesant asa si mai emotionant) Voi decideti daca il mai cititi sau nu. Eu voi continua sa scriu ficul in aceasta maniera.
Enjoy!
Capitolul 4 Arată-te!
Uso, cuvintele mele mai au vreun rost acum? De fapt, adevăratul mister este dacă pot ajunge până la urechile tale. Să poţi auzi şi tu sunetul lor. Dar având în vedere că este vorba despre vocea mea, probabil că au amuţit de ceva vreme. Şi poate că nu le poţi auzi şi nici simţi cum încerc să-ţi trimit fiori pe şira spinării aşa cum tu obişnuiai să faci cu mine. Dar eu am continuat să vorbesc cu mine însumi. M-am auzit de atâtea ori încât mi se pare că vocea mea nu are nimic special, nu poate rămâne întipărită în mintea nimănui.
Sunt aşa albicios şi transparent… întotdeauna îmi spuneai că arat ca un rahitic. Aşa că ideile mele ,,briliante’’ nu au întârziat să apară. Stăteam şi mâncam uitandu-mă în oglindă, ca bou’. Făceam şi sală de dragul unor ,,pacheţele’’ dar mai rau slăbeam şi ai observat acel lucru. M-ai oprit şi mi-ai zis să nu mai îmi pese de ce zic alţii. Adevarul e că nu-mi păsa, chiar deloc. Doar tu şi vocea ta mă îndemnau la lucruri pe care nu stiu în ce măsură le-aş fi făcut dacă ar fi fost vorba de o altă persoană.
Cateodata ma surprindeai atingadu-mi parul cu delicatete. Avand in vedere toanele tale, asemenea unei fete, imi cumparam balsamuri si sampoane special pentru al face mai moale, mai suplu. Se puteau observa rezultatele cu ochiul liber. Nu-mi spuneai nimic, insa puteam citi in ochii tai mica ta placere. Constatam cu stupoare cum expirai oxigenul acumulat in plamanii cenusii, relaxandu-ti muschii, iar incruntatura de pe frunte se diminua treptat pe masura ce te jucai, nemaipasandu-ti de nimic din jurul nostru. In momentele alea iti aruncam priviri fugare asupra buzelor de un roz pal, parca pictate cu multa indemanare si pricepere. Tanjeam dupa moliciunea lor si ,,fructul’’ interzis ce se ascundea in lacasul afrodisiac al gurii tale. Era un pact cinstit, nu? Tu atentai la noantele mieroase ale podobei mele capilare, eu cerseam dulceata buzelor tale. De ce tu puteai sa ai ce-ti doresti iar eu nu? Atat de crud…
Uso, prima oara cand te-ai jucat in parul meu a fost a doua oara cand te-am vazut.
Adormisem in baia clubului aluia si proprietarii l-au inchis pe timpul zilei, fara a stii ce tampit zace acolo dandu-si gramezile pe jos. Cineva nu avea sa fie prea fericit…
Dupa ce mi-am revenit cat de cat, am evadat pe fereastra baii, aproape tarandu-ma pana acasa. In zece minute aveam sa fiu in patul meu confortabil, cu ceaiul fiebinte in mana, holbandu-ma la pestisorul meu in timp ce inota in borcanul cu apa si cateva scoici pe acolo, sa nu se plictiseasca. Eram foarte mandru caci eu il prinsesem. Si nu era unul din orice balta, ci din ocean. Euforia acelui moment mi-a afectat atat de tare creerul incat am facut gauri in capacul borcanului ca sa poata respira pestele…
Insa n-a fost sa fie! Nu am ajuns acasa. Eram mahmur si m-am oprit in parc, pe suprafata tare a unui leagan, lasand pleoapele sa cada greoaie peste ochii mei ciocolatii. Simteam racoarea diminetii si senzatiile placute ce le intampina pielea mea sensibila la contactul cu adierile usoare. Cand mi-am deschis ochii, hotarat sa ajung acasa, te-am zarit. Erai imbracat ca in seara precedenta. Tricoul negru, simplu si blugii la fel de inchisi la culoare, cu o croiala dreapta, impodobiti doar de cateva lanturi, tipic stilului tau de zi cu zi. Pareai pierdut in lumea ta, stingand o tigara de un stalp plin de afise si postere cu formatii la moda. Ai ridicat capul din pamant dar inca nu puteam sa-ti observ ochii ce ma fascinasera, din cauza bretonului ce cadea neglijent pe fruntea ta, depasind nivelul sprancenelor. Ai vrut sa pasesti spre trecerea de pietoni dar ringtonul mobilului tau te-a oprit. Acelasi lucru as fi vrut si eu sa-l fac dar nu aveam curajul necesar sa fiu la fel de tupeist ca si ,,el’’. Ai aruncat o privire pe micul ecran apoi ai pasat o tasta, indesand micutul aparat in buzunar. Probabil nu era nimeni important. In momentele alea m-am gandit la o femeie. Dar cunoscandu-te pe tine acum, imi dau seama cat de mult greseam.
Ai dorit sa-ti continui drumul propus, desi pareai ca nu ai o tinta anume ci mergeai la intamplare sau poate doar erai un bun actor. Te-am urmarit indeaproape uitand de durerile de cap ingrozitoare si cateva crampe stomacale. Nu stiu ce era cu mine si nu-mi puteam explica adrenalina ce-mi pulsa prin vene odata cu inima ce batea din ce in ce mai tare. Insa stiam sigur care-i cauza… tu!
Dupa ce era sa ma calce masina, am dat peste o baba, am speriat niste pisici de pe alee fara sa vreau, te-ai oprit din mers. Ai stiut in tot acel timp ca eu eram in spatele tau si-ti masuram fiecare miscare, iar eu tantalau, am stranutat in acel moment, fiind in pana de idei.
-Pustiule, vezi-ti de viata ta. mi-ai spus cu voce grava fara nici o urma de amenintare.
-Ăăă… asta fac. ti-am dat replica acea, atat de prosteasca.
-Hmm…
Ai facut intorcandu-te spre mine, indreptandu-ti spatele si fixandu-ma cu privirea.
-Spune-mi, atat de mult te-am vrajit aseara?
Ramasesem crispat. Mi-am despartit buzele tremurande in incercarea de a mai spune ceva. Orice! Numai sa nu dispari atat de repede. Mi-ai captat atentia intr-un mod atat de usor.
-Iti amintesti?
-Ma asteptam ca tu sa nu-ti mai amintesti.
Mi se pusese un nod in gat pe care cu greu il inghitisem. Simpla ta prezenta imi paraliza trupul in intregime.
-Pai, vezi tu… eu, am vrut sa... sa-mi cer scuze. Adica sa-ti multumesc!
-Tare nehotarat mai esti. Imi oferi scuze sau imi multumesti? M-ai intrebat apropiindu-te de mine.
Narile mele au fost invadate de mirosul tare si totusi dulceag al tigarii ce ai terminat-o in parc. Miroseam cu nesaţ ,,parfumul’’ ce-ti domina respiratia. Iar atunci cand am simtit o nota mai puternica am clipit brusc dandu-mi seama cat de aproape eram unul de celalalt. Oare de cat timp asteptai de cand eu ma abandonasem in mutenie? Ma mir ca ai avut rabdare.
Pentru a ma trezi la realitate ti-ai varat degetele lungi de pianist in pletele mele. La contactul cu parul meu un zambet si-a facut aparitia in coltul gurii tale. Atunci aveam tendinta de a spune ca era inocenta acea arcuire a buzelor tale. Acum insa stiu, sunt sigur ca desi zambetul tau parea inocent nu la fel era si posesorul. Tu ranjeai, radeai in batjocora dar atunci… am avut ocazia de a-ti smulge un suras sincer, mic ce-i drept. Dar sincer…
Tremuram ca varga chiar sub ochii tai, ce parca doreau sa ma diminueze intr-un punct mic si insignifiant ca mai apoi sa ma poti respinge, aruncandu-ma cat colo doar cu un deget. Cu aceiasi delicatete cu care ai coborat de la radacina pana la varful firului de par, ai repetat miscarea. O rafala mi-a strabatut corpul si o caldura coplesitoare se concentra asupra trupului meu, mintea golindu-se iar ratiunea transformandu-se in delir. Continuam sa-mi tin buzele intredeschise sperand ca vor iesi cateva sunete, materealizandu-se in niste nenorocite de cuvinte. Acestea insa, au intarziat sa apara. Comportamentul tau ma speriase, iar gestul tau ma ingrozise.
-Exact cum credeam. Ai dat verdictul. Dar la ce anume te refereai?
Parca citindu-mi gandurile mi te-ai adresat din nou pentru a putea pricepe si mintea mea ingusta logica din spatele cuvintelor tale.
-Un mic pervers.
Ce?! Eu?! Pervers?! Mic?... Doar pentru ca am urmarit un om pe strada, dintr-un motiv ce-i un mit chiar si pentru mine, ma face in ziua de azi pervers? Si in limbajul unui baiat de cartier as putea spune: Mi-a picat fisa! Nu, nu pe jos. Ci in cap, si m-a zguduit ca pe un lac linistit in care a cazut o picatura de ploaie facand valuri pe toata suprafata acestuia.
Sfios si probabil cu obrajii imbujorati, margelele mi-au ,,alunecat’’ spre partea inferioara a corpului meu. Se putea observa cu ochiul liber umflatura din pantalonii mei. Dar cum? Din cauza cui? Uso, chiar daca atunci as fi negat, inainte ca tu sa pleci, in adancul mintii mele bolnave, stiam motivul pentru acel mic incident.
Continuam sa ma rusinez si in acelasi timp sa privesc umbra ta pe asfaltul fierbinte, din cauza temperaturii ridicata a verii. Cu fiecare pas se micsora tot mai mult, disparand. Sunetul pasilor tai il auzeam tare si clar inundandu-mi timpanele. Dar odata ce umbra ta a disparut si sunetele s-au rarit aidoma unui cantec aproape de final.
Eh, dupa cum am mai spus, sper sa citit cu placere nu cu ,,mainile in cap'' :))
Enjoy!
Capitolul 4 Arată-te!
Uso, cuvintele mele mai au vreun rost acum? De fapt, adevăratul mister este dacă pot ajunge până la urechile tale. Să poţi auzi şi tu sunetul lor. Dar având în vedere că este vorba despre vocea mea, probabil că au amuţit de ceva vreme. Şi poate că nu le poţi auzi şi nici simţi cum încerc să-ţi trimit fiori pe şira spinării aşa cum tu obişnuiai să faci cu mine. Dar eu am continuat să vorbesc cu mine însumi. M-am auzit de atâtea ori încât mi se pare că vocea mea nu are nimic special, nu poate rămâne întipărită în mintea nimănui.
Sunt aşa albicios şi transparent… întotdeauna îmi spuneai că arat ca un rahitic. Aşa că ideile mele ,,briliante’’ nu au întârziat să apară. Stăteam şi mâncam uitandu-mă în oglindă, ca bou’. Făceam şi sală de dragul unor ,,pacheţele’’ dar mai rau slăbeam şi ai observat acel lucru. M-ai oprit şi mi-ai zis să nu mai îmi pese de ce zic alţii. Adevarul e că nu-mi păsa, chiar deloc. Doar tu şi vocea ta mă îndemnau la lucruri pe care nu stiu în ce măsură le-aş fi făcut dacă ar fi fost vorba de o altă persoană.
Cateodata ma surprindeai atingadu-mi parul cu delicatete. Avand in vedere toanele tale, asemenea unei fete, imi cumparam balsamuri si sampoane special pentru al face mai moale, mai suplu. Se puteau observa rezultatele cu ochiul liber. Nu-mi spuneai nimic, insa puteam citi in ochii tai mica ta placere. Constatam cu stupoare cum expirai oxigenul acumulat in plamanii cenusii, relaxandu-ti muschii, iar incruntatura de pe frunte se diminua treptat pe masura ce te jucai, nemaipasandu-ti de nimic din jurul nostru. In momentele alea iti aruncam priviri fugare asupra buzelor de un roz pal, parca pictate cu multa indemanare si pricepere. Tanjeam dupa moliciunea lor si ,,fructul’’ interzis ce se ascundea in lacasul afrodisiac al gurii tale. Era un pact cinstit, nu? Tu atentai la noantele mieroase ale podobei mele capilare, eu cerseam dulceata buzelor tale. De ce tu puteai sa ai ce-ti doresti iar eu nu? Atat de crud…
Uso, prima oara cand te-ai jucat in parul meu a fost a doua oara cand te-am vazut.
Adormisem in baia clubului aluia si proprietarii l-au inchis pe timpul zilei, fara a stii ce tampit zace acolo dandu-si gramezile pe jos. Cineva nu avea sa fie prea fericit…
Dupa ce mi-am revenit cat de cat, am evadat pe fereastra baii, aproape tarandu-ma pana acasa. In zece minute aveam sa fiu in patul meu confortabil, cu ceaiul fiebinte in mana, holbandu-ma la pestisorul meu in timp ce inota in borcanul cu apa si cateva scoici pe acolo, sa nu se plictiseasca. Eram foarte mandru caci eu il prinsesem. Si nu era unul din orice balta, ci din ocean. Euforia acelui moment mi-a afectat atat de tare creerul incat am facut gauri in capacul borcanului ca sa poata respira pestele…
Insa n-a fost sa fie! Nu am ajuns acasa. Eram mahmur si m-am oprit in parc, pe suprafata tare a unui leagan, lasand pleoapele sa cada greoaie peste ochii mei ciocolatii. Simteam racoarea diminetii si senzatiile placute ce le intampina pielea mea sensibila la contactul cu adierile usoare. Cand mi-am deschis ochii, hotarat sa ajung acasa, te-am zarit. Erai imbracat ca in seara precedenta. Tricoul negru, simplu si blugii la fel de inchisi la culoare, cu o croiala dreapta, impodobiti doar de cateva lanturi, tipic stilului tau de zi cu zi. Pareai pierdut in lumea ta, stingand o tigara de un stalp plin de afise si postere cu formatii la moda. Ai ridicat capul din pamant dar inca nu puteam sa-ti observ ochii ce ma fascinasera, din cauza bretonului ce cadea neglijent pe fruntea ta, depasind nivelul sprancenelor. Ai vrut sa pasesti spre trecerea de pietoni dar ringtonul mobilului tau te-a oprit. Acelasi lucru as fi vrut si eu sa-l fac dar nu aveam curajul necesar sa fiu la fel de tupeist ca si ,,el’’. Ai aruncat o privire pe micul ecran apoi ai pasat o tasta, indesand micutul aparat in buzunar. Probabil nu era nimeni important. In momentele alea m-am gandit la o femeie. Dar cunoscandu-te pe tine acum, imi dau seama cat de mult greseam.
Ai dorit sa-ti continui drumul propus, desi pareai ca nu ai o tinta anume ci mergeai la intamplare sau poate doar erai un bun actor. Te-am urmarit indeaproape uitand de durerile de cap ingrozitoare si cateva crampe stomacale. Nu stiu ce era cu mine si nu-mi puteam explica adrenalina ce-mi pulsa prin vene odata cu inima ce batea din ce in ce mai tare. Insa stiam sigur care-i cauza… tu!
Dupa ce era sa ma calce masina, am dat peste o baba, am speriat niste pisici de pe alee fara sa vreau, te-ai oprit din mers. Ai stiut in tot acel timp ca eu eram in spatele tau si-ti masuram fiecare miscare, iar eu tantalau, am stranutat in acel moment, fiind in pana de idei.
-Pustiule, vezi-ti de viata ta. mi-ai spus cu voce grava fara nici o urma de amenintare.
-Ăăă… asta fac. ti-am dat replica acea, atat de prosteasca.
-Hmm…
Ai facut intorcandu-te spre mine, indreptandu-ti spatele si fixandu-ma cu privirea.
-Spune-mi, atat de mult te-am vrajit aseara?
Ramasesem crispat. Mi-am despartit buzele tremurande in incercarea de a mai spune ceva. Orice! Numai sa nu dispari atat de repede. Mi-ai captat atentia intr-un mod atat de usor.
-Iti amintesti?
-Ma asteptam ca tu sa nu-ti mai amintesti.
Mi se pusese un nod in gat pe care cu greu il inghitisem. Simpla ta prezenta imi paraliza trupul in intregime.
-Pai, vezi tu… eu, am vrut sa... sa-mi cer scuze. Adica sa-ti multumesc!
-Tare nehotarat mai esti. Imi oferi scuze sau imi multumesti? M-ai intrebat apropiindu-te de mine.
Narile mele au fost invadate de mirosul tare si totusi dulceag al tigarii ce ai terminat-o in parc. Miroseam cu nesaţ ,,parfumul’’ ce-ti domina respiratia. Iar atunci cand am simtit o nota mai puternica am clipit brusc dandu-mi seama cat de aproape eram unul de celalalt. Oare de cat timp asteptai de cand eu ma abandonasem in mutenie? Ma mir ca ai avut rabdare.
Pentru a ma trezi la realitate ti-ai varat degetele lungi de pianist in pletele mele. La contactul cu parul meu un zambet si-a facut aparitia in coltul gurii tale. Atunci aveam tendinta de a spune ca era inocenta acea arcuire a buzelor tale. Acum insa stiu, sunt sigur ca desi zambetul tau parea inocent nu la fel era si posesorul. Tu ranjeai, radeai in batjocora dar atunci… am avut ocazia de a-ti smulge un suras sincer, mic ce-i drept. Dar sincer…
Tremuram ca varga chiar sub ochii tai, ce parca doreau sa ma diminueze intr-un punct mic si insignifiant ca mai apoi sa ma poti respinge, aruncandu-ma cat colo doar cu un deget. Cu aceiasi delicatete cu care ai coborat de la radacina pana la varful firului de par, ai repetat miscarea. O rafala mi-a strabatut corpul si o caldura coplesitoare se concentra asupra trupului meu, mintea golindu-se iar ratiunea transformandu-se in delir. Continuam sa-mi tin buzele intredeschise sperand ca vor iesi cateva sunete, materealizandu-se in niste nenorocite de cuvinte. Acestea insa, au intarziat sa apara. Comportamentul tau ma speriase, iar gestul tau ma ingrozise.
-Exact cum credeam. Ai dat verdictul. Dar la ce anume te refereai?
Parca citindu-mi gandurile mi te-ai adresat din nou pentru a putea pricepe si mintea mea ingusta logica din spatele cuvintelor tale.
-Un mic pervers.
Ce?! Eu?! Pervers?! Mic?... Doar pentru ca am urmarit un om pe strada, dintr-un motiv ce-i un mit chiar si pentru mine, ma face in ziua de azi pervers? Si in limbajul unui baiat de cartier as putea spune: Mi-a picat fisa! Nu, nu pe jos. Ci in cap, si m-a zguduit ca pe un lac linistit in care a cazut o picatura de ploaie facand valuri pe toata suprafata acestuia.
Sfios si probabil cu obrajii imbujorati, margelele mi-au ,,alunecat’’ spre partea inferioara a corpului meu. Se putea observa cu ochiul liber umflatura din pantalonii mei. Dar cum? Din cauza cui? Uso, chiar daca atunci as fi negat, inainte ca tu sa pleci, in adancul mintii mele bolnave, stiam motivul pentru acel mic incident.
Continuam sa ma rusinez si in acelasi timp sa privesc umbra ta pe asfaltul fierbinte, din cauza temperaturii ridicata a verii. Cu fiecare pas se micsora tot mai mult, disparand. Sunetul pasilor tai il auzeam tare si clar inundandu-mi timpanele. Dar odata ce umbra ta a disparut si sunetele s-au rarit aidoma unui cantec aproape de final.
Eh, dupa cum am mai spus, sper sa citit cu placere nu cu ,,mainile in cap'' :))
![[Imagine: tumblrlzv0gahduu1rps1qh.png]](http://img607.imageshack.us/img607/2937/tumblrlzv0gahduu1rps1qh.png)
Priveste in ochii mei. Nu poti vedea, am dreptate?
Valul negru atarna greoi peste retina... aparenta... cât de mult timp ti-ai sacrifica sa descoperi esenta?