22-01-2012, 01:28 AM
Uf, n-am bafta, dar am prea mult timp liber v.v
Luminite
Seara-i, doamne, peste lumea innegrita, murdara si zdrentuita,
Ce inveleste intreg Pamantul pe la margini si prin centru.
Zapada-i moarta pe alee, fulgi cad, dar nu ma mai fac fericita,
Caci lumina Lunii nu mai e ce-a fost si nu va mai fii pentru.
Negru, negru si iarasi negru, ochii mi s-au albit, iar prin ei
Vad curcubeie, minuni indispensabile mortii, unelte vechi,
Stralucire de diamant, parul marului, ghiocei de tei
Si aruncate-n geam, clipocesc si lumineaza din urechi.
Se sting, se aprind, apoi piu! piu! si tot asa pana cand ochii-mi mor
Si capul imi plesneste de zgomot, de asurzirea nelinistii, nesiguranta...
Amar si toate cele ce vor sa vina dupa, luati-ma acum, cand ma dor
Toate simturi inexistente, ce le am cu mine, in credinta si-n speranta.
Ma apasa si ma ineaca toti demonii si ingeri, laolalta cad in flacari
Peste mine, ma zdrobesc si ma-nvie iara ca sa-mi vad sfarsitul infinit
Si ziua si noaptea, sa tremur indurand, sa pier in amurg si sa traiesc in zari
Sufletu-mi alearga sus-jos, cer-iad, nori-cenusa, pe usi iese, intra sucit.
Si ma arde, ma cutremura, ma incalzeste o teroare colorata si aiurita
Ca mine de nehotarata si trista, induplecata la viata prin iubire, drag
Si euforie timpurie. Sa fii trai asa, muream devreme si-ndragostita,
Pe cand aleluia mor si-nviu cand vreau, nu simt nimic, sunt un mag.
Dar oare ce sa fie astea? O ploua oare in tinutul de ninsoare?
Sau poate-i doar o stea cazatoare prin ramurile copacilor-fantome
Aerul sta, negru din nou, moarte dulce ce-mi vii, nu se simte nicio boare
Rosu, verde, albastru si galben imprastiate pe de-a-ntregul de arome.
Ma sufoca cu dulceata lor irezistibila, ma tavalesc la pamant si ma-ngroapa
In zapada cea acida ce ma ciupeste de panza-mi piele, fata-mi arde inghetata,
Zgribulita de viata si de avalansa de iubiri neimpartasite cantate la o harpa
De aur, compusa din lumini si luminite, direct din Luna si din Soare invesmantata.
Si stau si privesc cerul din noul meu loc rece, alb, pur, etern si pustiu,
Ce pare ca ma vrea tot mai adanc, in inima sa ingropata adanc
Si ferita de demoni, de ingeri, de moarte, de inviere, doar in sangeriu
Sa stau si sa-mi vad luminitele din intrarea in al meu vesnic mormant.
Luminite
Seara-i, doamne, peste lumea innegrita, murdara si zdrentuita,
Ce inveleste intreg Pamantul pe la margini si prin centru.
Zapada-i moarta pe alee, fulgi cad, dar nu ma mai fac fericita,
Caci lumina Lunii nu mai e ce-a fost si nu va mai fii pentru.
Negru, negru si iarasi negru, ochii mi s-au albit, iar prin ei
Vad curcubeie, minuni indispensabile mortii, unelte vechi,
Stralucire de diamant, parul marului, ghiocei de tei
Si aruncate-n geam, clipocesc si lumineaza din urechi.
Se sting, se aprind, apoi piu! piu! si tot asa pana cand ochii-mi mor
Si capul imi plesneste de zgomot, de asurzirea nelinistii, nesiguranta...
Amar si toate cele ce vor sa vina dupa, luati-ma acum, cand ma dor
Toate simturi inexistente, ce le am cu mine, in credinta si-n speranta.
Ma apasa si ma ineaca toti demonii si ingeri, laolalta cad in flacari
Peste mine, ma zdrobesc si ma-nvie iara ca sa-mi vad sfarsitul infinit
Si ziua si noaptea, sa tremur indurand, sa pier in amurg si sa traiesc in zari
Sufletu-mi alearga sus-jos, cer-iad, nori-cenusa, pe usi iese, intra sucit.
Si ma arde, ma cutremura, ma incalzeste o teroare colorata si aiurita
Ca mine de nehotarata si trista, induplecata la viata prin iubire, drag
Si euforie timpurie. Sa fii trai asa, muream devreme si-ndragostita,
Pe cand aleluia mor si-nviu cand vreau, nu simt nimic, sunt un mag.
Dar oare ce sa fie astea? O ploua oare in tinutul de ninsoare?
Sau poate-i doar o stea cazatoare prin ramurile copacilor-fantome
Aerul sta, negru din nou, moarte dulce ce-mi vii, nu se simte nicio boare
Rosu, verde, albastru si galben imprastiate pe de-a-ntregul de arome.
Ma sufoca cu dulceata lor irezistibila, ma tavalesc la pamant si ma-ngroapa
In zapada cea acida ce ma ciupeste de panza-mi piele, fata-mi arde inghetata,
Zgribulita de viata si de avalansa de iubiri neimpartasite cantate la o harpa
De aur, compusa din lumini si luminite, direct din Luna si din Soare invesmantata.
Si stau si privesc cerul din noul meu loc rece, alb, pur, etern si pustiu,
Ce pare ca ma vrea tot mai adanc, in inima sa ingropata adanc
Si ferita de demoni, de ingeri, de moarte, de inviere, doar in sangeriu
Sa stau si sa-mi vad luminitele din intrarea in al meu vesnic mormant.