Kyo Kara Maoh!

[MiraA]

Asta este una dintre povestile la care voi posta mai des (daca nu ma lasa inspiratia pe parcurs)
Multumesc pentru comentarii fetelor...si chiar daca nu ati vazut animeul sper sa cititi in continuare.

maoh-rege
heika-majestate
gheika-excelenta
mazoku-demoni
maryoku- este o putere specifica demonilor
Si Fani, ai amintit de varsta lor :)) Si eu am fost un pic uimita cand am vazut animeul...Demonii si semidemonii imbatranesc mai greu. In romane s-au facut anumite trimiteri la varsta reala a personajelor. Conrart are in jur de 120 de ani
Gwendal - peste 135
Gunter - peste 140
Wolfram - in jur de 76

***

Mia simtea nevoia sa respire. Vartejul de apa era mai puternic decat se asteptase. O tragea tot mai departe de suprafata, pana cand nu mai vazu lumina orbitoare a soarelui. Strigatele ingrijorate ale lui Yuuri se estopara pe masura ce urechile i se umplura cu apa. Se prinse cu mana de nas, incercand cu greu sa reziste tentatiei de a respira. Apoi, dintr-o data auzi un "splash" sonor si o noua lumina o lovi drept in fata. Vartejul de apa o propulsa in sus, facand-o sa iasa cu capul la suprafata. Imediat ce simti o briza usoara mangaindu-i fata, trase adanc aer in piept umplandu-si pana la refuz plamanii ce protestau violent. Tusi de cateva ori si schipa o cantitate considerabila de apa, inainte ca spasmele sa i se linisteasca si sa poata respira normal.
Isi deschise ochii si privi suspicioasa in jur. Nu era prima oara cand calatorise in felul acesta. Daca se intampla sa ai un parinte ce apartine, defapt altei lumi, te trezesti facand uneori calatori neasteptate si pe cai mai putin comune. Dar de data asta...de data asta Yuuri nu era acolo. Era singura. Intr-o padure sau mai bine zis intr-un lac ce era inconjurat de arborii unei paduri. Nu parea a fi Pamantul, dar nu putea sa bage mana in foc. Trecusera ani buni de cand fusese pe Pamant. Poate lucrurile se schimbasera si pe acolo.
Ofta si innota spre mal, incercand sa ignore durere ce o simti in umarul drept. Cine stie de ce se lovise cand aterizase in locul asta...
Ajunsa aproape de fasia de pamant acoperita de iarba deasa si inalta, aproape se tara pana cand se simti stand doar pe uscat. Se intoarse pe spate si admira cerul ce se intrezarea printre coroanele bogata ale copaciilor. Ofta de cateva ori si-si inchise ochii obosita.
-Mia, in ce tampenii te-ai mai bagat acum? Conrart si Yuuri vor fi foarte nervosi...ca sa nu mai zic de Gunter care, probabil, ma va obliga sa iau lectii suplimentare de istorie.
Briza incepea sa se raceasca, iar lumina soarelui devenea din ce in ce mai pala. Cand un frison violent o strabatu, Mia hotara ca e timpul sa se ridice si sa se intoarca acasa, oriunde ar fi fost acasa...
Se ridica in picioare, incercand sa nu bage in seama hainele ude care i se lipeau de corp si usoara senzatie de greata. Cerceta cu privirea mica poenita, incercand sa gaseasca un reper, dar dupa vreo cinci minute de inspectat nu vazu nimic care sa-i dea macar un mic indiciu asupra locului unde aterizase.
Nestiind exact ce sa faca, se hotara sa mearga drept inainte printre trunchiurile copacilor. Pana la urma trebuia sa gaseasca o urma de civilizatie sau macar un rau care sa o scoata afara din padure.
Injura printre dinti si pleca, lasand in urma lacul buclucas care incet, incet se pierdea printre vegetatia luxurianta.
Drumul, daca putea spune ca exista un drum, nu era tocmai usor de parcurs. Nu cand era incaltata cu o pereche de cisme pe care de obicei le folosea cand mergea in orasul capitala la cumparaturi. Si in niciun caz, nu atunci cand nu binevoise sa-si ia sabia la ea. Desigur, nu avusese de unde sa stie in acea dimineata ca va urma sa fie aruncata in cine stie ce colt de lume, dar asta nu era o scuza. Conrart si Yozak o invatasera ca un soldat bun niciodata nu pleca fara sa aiba macar o arma la el pentru a se apara.
Cand se impiedica de o crenguta si cazu pe burta in iarba ce ii ajungea pana aproape de genunchi, isi facu o notita mentala ca de acum inainte sa puna in practica toate sfaturile pe care le primea. Da...era mai sanatos asa...
Lucrurile nu se imbunatatisera cateva ore mai tarziu. Deja se intunecase. Abia mai reusea sa vada la doi pasi in fata ei. Trupul o durea peste tot din cauza cazaturilor. Putea sa puna pariu ca in urmatoarea dimineata va fi colorata intr-o frumoasa paleta de albastru si violet.
Pana la urma, recunoscandu-se invinsa, cel putin pentru o seara, se rezema de trunchiul unui copac si isi lasa corpul sa alunece in jos. Inspira adanc de cateva ori pentru a-si recapata suflul, apoi aproape pe nesimtite cazu intr-un somn fara vise.

Mirosul de fum o facu sa revina la realitate. Apoi urletele pline de durere o trezisera de-a binelea. Mia sari in picioare si privi dezorientata in jur. Padurea ardea. Putea sa vada flacarile intinzadu-se cu repeziciune la sud de ea. Vocile venea din aceeasi parte. Fara sa mai stea pe ganduri incepu sa alerge in directia aceea. Daca acolo se afla un sat...daca oamenii erau raniti...nu putea sa ignore toate astea. Yuuri ii spusese tot timp ca e de datoria unui conducator sa se asigure ca niciunul dintre oamenii sai nu e ranit. Ea nu era tocmai un conducator, nu inca cel putin, dar stia ca intr-un final, daca Yuuri se va hotara sa renunte la tron sau, mai bine zis, cand se va hotara sa renunte la tron, ea ii va urma calea. Shion o avertizase ca asta e unul dintre motivele pentru care sufletul ei a fost creat. Desigur, Shion fiind Shion, nu a binevoit sa-i zica si celelelte motive, dar ceva din inauntru ei ii spunea ca nu e nimic bun.
Aproape ajunsese la marginea copacilor ce ardeau, cand un barbat de doua ori cat ea, ii sari in fata, apoi, ca si cand nu o observase, trecu pe langa ea in fuga si se pierdu in intunericul padurii. Mia se opri si se uita uimita in urma lui incercand sa inteleaga ce naiba se petrecuse. Dar nu ajunse la o concluzie, cand, cateva secunde mai tarziu, un alt barbat trecu pe langa ea in fuga, impiedicandu-se de radacinile unor copaci si cazand in iarba, la fel cum facuse si ea de atatea ori in ultimele ore. Primul ei instinc fusese de a merge langa si de a-l ajuta, dar sunetul unor voci cunoscute o opri. Cunoscute si nervoase, gandi in timp ce isi inghiti nodul ce i se pusese in gat. Poate o cautau pe ea. Sau, poate venisera din cauza incendiului...
Nu apuca sa faca niciun pas, pana cand vegetatia ramasa in picioare fusese inlaturata de taisul unei sabii lungi, iar ea se trezi fata in fata cu tatal ei. Zabetul pe care il avea pregatit ii inghetase pe fata cand vazu privirea taioasa a barbatului. Conrart o masura din cap pana-n picioare, inainte de a-i pune sabia la gat.
-Daca as fi in locul tau nu as face nicio miscare, o avertiza cu o voce lipsita de inflexiuni. Esti arestata pentru tentativa de omor a Maohului. Din spatele lui rasarisa alti barbati, pe care Mia ii recunoscu dupa uniforma. Faceau parte din garda lui Conrart. Isi ridica mainile, incercand sa nu faca nicio miscare brusca. Ochii ei nu-i parasira niciun moment pe ai lui. Abia dupa cateva momente isi dadu seama ca trupul incepuse sa-i tremure incontrolabil. Nu de frig, ci de frica. Niciodata nu-i fusese frica de Conrart, dar niciodata pana atunci nu-l vazuse asa. Acum intelegea de ce multi inca il numeaul Leul din Rutenberg.
-Cercetati padurea! Gasitii pe ceilalti! le ordona Conrart oamenilor sai inainte de a-si intoarce privirea spre Mia. Noi doi vom purta o mica discutie. Imediat ce ajungem la castel. Imi vei spune tot ce sti sau vei regreta ziua in care ai trecut granitele Shin Makokului!
Mia nu facu altceva decat sa dea din cap. Ar fi vrut sa urle. Sa-l intrebe de ce se comporta asa? De ce o trata ca pe un inamic si de ce credea ca intentionase sa-l ucida pe Yuuri? Pe propriul ei tata! Insa nu-si gasea vocea. Conrart o prinse de mana si o trase dupa el pana cand ajunse intr-o zona mai libera. Acolo o alta duzina de oameni asteptau, iar Gweldal era in fruntea lor, calare pe un armasar ce prea la fel de infricosator ca el in lumina rosiatica a flacarilor. Mia se lumina pentru o secunda la fata, sperand ca macar Gweendal sa o recunoasca, dar cand acesta se incrunta si moromai ceva ce suna a insulta, toate sperantele ei se naruira. De ce naiba nu o recunostea nimeni? Si unde era Yuuri. Vorbisera de o tentativa de omor. Asta insemna ca nu patise nimic, nu-i asa? Yuuri era bine. Trebuia sa fie!
Conrart se misca repede si ii lega mainile la spate, asa cum o invatase si pe ea sa faca atunci cand isi incepuse atrenamentele cu el. Mia stia ca nu are nicio sansa sa le desfaca, asa ca nici macar nu incerca.
-Cati mai sunt? il intreba Gweendal pe Conrart, in timp ce incerca sa-si stapaneasca armasarul ce devenise nelinistit din cazua caldurii emanate de flacari.
-I-am prins pe marea majoritate. Cei ce au reusit sa fuga, nu vor ajunge departe. Nu in aceasta padure, il asigura Conrart, inainte de a o lega pe Mia de calul sau cu o sfoara lunga. Vreau sa ne intoarcem cat mai repede la castel, continua Conrart, vocea sa capatand treptat o nota mai domoala. Nu vreau ca Yuuri sa fie singur. Mia observa ca atunci cand ii pronuntase numele, ochii ii devenisera la fel de blanzi precum ii stia si, in sinea ei, ofta usurata. Macar Yuuri nu putea sa-i vada Lui Conrart aceasta fata.
-Nu e singur. Gunter e acolo, la fel si Wolfram impreuna cu doua duzini de soldati. Nimeni nu va trece de ei.
-Oricum, vreau sa fiu acolo. Nu-mi place sa-l las singur in momente ca astea.
Buzele lui Gweendal se ridicara intr-un zambet aproape imperceptibil, inainte de a-si relua mina serioasa a fetei.
Conrart incaleca si isi infipse picioarele in costele armasarului facandu-l sa plece de pe loc, iar Mia neavand ce sa faca, il urma, multumind in gand ca barbatul ii lasase o sfoara atat de lunga. In caz contrar, banuia ca ar fi fost tarata de animal pana la castel.
Gwendal si padurea ramasesera in scurt timp in urma. Mia incerca sa se concentreze pe mers, dar picioarele nu tineau cont de comenziile mintii. Se impiedica de cateva ori, inainte sa cada de tot la pamant. Calul o tara cativa metrii, inainte ca Weller Conrart sa-l opreasca si sa priveasca in urma lui.
-In locul tau m-as ridica. Asta daca nu vrei sa te trag dupa mine pana la portile temnitei.
Mia inghiti in sec. Chiar aia ar fi facut. Putea sa o vada in ochii lui. Injura printre dinti, incercand in acelasi timp sa-si tina sub control lacrimile pe care le simtea in coltul ochilor, apoi se ridica incet si incepu sa mearga. Dupa primii 10 pasi, miscarea ii intrase in reflex si picioarele inaintau de la sine.
Mia isi concentra atentia pe locurile din jur. Semanau cu imprejurimile orasului capitala, dar, in acelasi timp, erau diferite. Nu putea sa spuna exact ce era diferit, dar sentimetul ca nu se afla tocmai acasa nu-i dadea pace. Trebuia sa existe o explicatie destul de buna pentru asta, iar ea avea sa o gaseasca. Asta daca nu va muri din cauza extenuarii pana atunci sau daca nu o va omori Conrart pentru ca ramasese din nou in urma.
Urmatoare parte a calatoriei ii era oarecum neclara. Se mai impiedicase de cateva ori pana cand picioarele cedara de tot sub ea si se vazu nevoita sa se lase tarata prin tarana de catre armasarul de lupta. Pielea care intra in contact cu pamantul o ardea. Gatul o durea. Vroia apa. Ba nu, cel mai mult vroia sa inchida ochii si sa adoarma. Apoi sa se trezeasca la ea in camera si sa-si dea seama ca totul a fost un vis urat.
Dorintele sale puerile o facura sa zambeasca pentru un moment scurt, asta inainte de a-l vedea cu coada ochiului pe Conrart descalecand. Se uita de sus la ea si ofta. Mia zari lucirea distincta a sabii si un frison rece ii strabatu corpul. O va omori. Va muri de mana propriului ei tata. Gandul o facu sa verse cateva lacrimi, dar nu-si inchise ochii. Vroia sa-l priveasca. Chiar daca asa ii era dat sa moara, o va face cu onoare, nu ca o lasa.
Dar cand lovitura fatala se lasa asteptata, Mia isi dadu seama ca se inselase. Barbatul o ridica in bratele sale, apoi, aparent, fara niciun efort, isi incaleca armasarul si porni in galop spre castel.
-Multumesc, sopti Mia inainte de a se lasa prada inconstientei.

Mirosul de umed si mucegai ii umple narile. Mia se stramba si incerca sa se miste, dar isi dadu seama ca are inca mainile si picioarele legate. Cu greu reusi sa le comande pleoapelor sa se ridice. Imaginea pe care o vazu, nu o uimi deloc. Ajunsesera la castel. O aruncasera in temnita. Se uita in jurul ei, incercand s gaseasca o modalitate de a iesi de acolo, dar se opri brusc cand auzi vocea din dreptul ei.
-Nu incerca. Nu ai cum sa iesi de aici. Vocea era calma. Mia se intoarse spre spre barbatul pe care il recunoscu ca fiind Conrart si ofta. Totul era real. Nimic nu fusese un vis. Ai antrenament, continua barbatul, apropiindu-se si luand loc pe scaunul din fata ei. Felul in care te misti, felul in care cercetezi imprejurimile si mainile tale. Mia clipi. Nu intelegeam
-Alea sunt maini care pot manui o sabie. Nu are rost sa negi. Barbatul facu o pauza, apoi continua. Ceea ce nu inteleg e de ce o fata atat de tanara ca tine s-a inhaitat cu un grup de oameni atat de periculosi. Vreau sa-mi explici.
-E o greseala, isi regasi fata vocea intr-un final. Totusi, nu parea a ei. Era ragusita si gatul o ardea. Ar fi vrut o cana de apa, dar se abtinu. Prima regula intr-un interogatoriu: nu iti arata slabiciunile.
-Daca e o greseala ce cautai in padure langa o tabara inamica?
-M-am pierdut. Nu stiam unde sunt. Am mers aproape toata ziua, incercand sa gasesc o cale de a iesi din padure, dar am esuat. Fata isi pleca privirea. Am adormit, dar mirosul de fum si tipetele oamenilor m-au trezit...am fugit in directia aia si...restul il sti.
-Minti.
-Nu mint! De ce as face asa ceva?
-Nimeni nu are voie in padurea aia! Cum ai ajuns acolo? Barbatul isi apropie fata de a ei, incercand sa o intimideze si, spre rusinea Miei, chiar reusea sa o faca.
-Nu m-ai crede nici daca ti-as spune! zise fata, ridicand putin tonul, tradandu-si nervozitatea. La dracu' cu regulile interogatoriilor. Era ranita, obosita si nu stia unde mama naibii era, caci acasa in mod cert nu nimerise. Niste reguli stupide nu mai contau acum.
-Pune-ma la incercare. Conrart se sprijini de spatarul scaunului si-si incrucisa mainile pe piept. Astepta. Mia ofta. Nu putea sa-i spuna. Nu o va crede...
Tot la asta se gandea cand zgomotele de dincolo de usa ii captasera atentia.
-Gunter, vreau sa vorbesc cu ea. Daca a vrut sa ma omoare, vreau macar sa stiu de ce.
Vocea cunoscuta ii facu inima sa bata mai repede. Yuuri. Yuuri era bine. Nu patise nimic. Si venea sa o vada. Poate el isi va da seama cine este.
-Dar Heikaaaaa, nu pot sa va las...
-Nu putem sa judecam pe cineva fara sa-i dam o sansa sa se apere, Gunter. E vorba de bun simt.
-Dar...dar a vrut sa va omoare!
-Si poate a avut un motiv bun sa o faca. Mia aproape zambi. Macar Yuuri ramsese acelasi.
Exact inainte de a se deschide usa, Conrart se ridica de pe scaun si se sprijini cu spatele de perete, exact in dreptul Miei. Amenintarea din postura lui era clara. Daca Mia incerca ceva, nu ar fi ezitat sa-si foloseasca sabia.
Usa se deschise cu un scartait enervat si inauntru intrasera doua persoane. Toate sperantele Miei se naruisera cand se trezi stand fata in fata cu un baiat ce parea ca de aceeasi varsta cu ea. Barbatul cu parul de culoarea liliacului ce statea in spatele lui cu mana pregatita pe sabie o privea incruntat. Dar Miei nu-i pasa. Nu putea sa-si ia ochii de la tanarul care se aseza pe scaunul unde statuse Conrart cu cateva momente inainte.
Nu putea fi yuuri. Nu era Yuuri. Cel putin nu acel Yuuri pe care ea il cunostea. Nu, acesta era...mult prea tanar.
-Conrart, cred ca ar fi mai bine sa o dezlegi.
-Heika, nu este...
-Nu va face nimic cat timp sunteti voi aici. E ranita. Probabil o dor mainile de la legaturi. Si ma cheama Yuuri. Ar trebuie sa sti asta deja.
Ba da, asta chiar era Yuuri. O versiunea mai tanara decat cea pe care o cunostea, dar tot el ramanea. Numai Yuuri ar fi vrut ca un presupus inamic sa se simta confortabil in timpul unui interogatoriu.
Conrart facu asa cum i se ceru. Dezlega legaturile, dar Mia nu facu nicio miscare. Ramasese in aceeasi pozitie, inca cercetandu-l cu privirea pe micul Maoh ce parea a-i copia miscarea.
-Eu sunt Yuuri, zise intr-un final si un zambet inocent ii aparu pe fata. Tu esti...?
-Mia, Heika, zise fata si spre surpinderea celorlalti doi barbati isi lasa capul in jos intr-un semn de supunere muta.
-Deci, Mia...ce s-a intamplat? Gweendal si Gunter mi-au zis ca ai fost gasita cu barbatii care au incercat sa intre in castel.
-E o neintelegere, Heika, a zis fata cu jumatate de gura. Am incercat sa explic, dar...
-Heika, nu o credeti, incepu Gunter. A fost gasita la locul faptei. Nu a incercat sa fuga. Era usor lovita. In mod sigur s-a ales cu loviturile alea in timp ce incerca sa-si piarda urma prin padure.
Yuuri aproba din cap, dar nu zise nimic. Conrart pastra deasemenea tacerea.
Mia incerca sa tina pasul cu gandurile ei. Macar ceva incepea sa aiba sens. Daca Yuuri era atat de tanar si daca nimeni nu o cunostea...nu exista decat un singur raspuns la toate intrebarile ei. Da, era inca in Shin Makoku, dar nu in timpul ei, ci undeva in trecut, inainte de a se naste. Cum ajunsese acolo, inca nu stia, dar daca va supravietui, avea de gand sa afle. Desigur, asta insemna ca nu putea sa spuna cine este. Cine stie ce catastrofe s-ar fi intamplat daca le spunea ca defapt ea e fiica lor din viitor. Oricum nu ar crede-o nimeni, iar situatia ei era si asa destul de rea.
Mia observa cum yuuri trase adanc aer in piept, apoi cum se aseza cu coatele pe masa si intr-un final incepu sa vorbeasca:
-Esti mult prea tanara ca sa faci lucruri atat de periculoase. Si esti fata. Nu cred ca e bine ca fetele sa stea noaptea cu barbatii in padure. Nu ai de unde sa sti ce se poate intampla niciodata si, ca fata, nu o sa te poti apara de oricine. Gandeste-te la ce ai fi facut daca un om de doua ori cat tine ar fi incercat sa-ti faca ceva?
Ochii Miei se marira de surpriza. Da, in mod cert, omul din fata ei era Yuuri. Auzi deasemnea oftatul lui Gunter si chicotul infundat a lui Conrart si isi permise si ea un zambet micut.
Yuri continua:
-Ce ar zice bietii tai parinti daca ar vedea ce ai facut? Iti dai seama ca le-ai frange inimile. Mi-o si imaginez pe mama ta plangand deoarece singura ei fiica e aruncata in temnita si pe tata tau fiindu-i mult prea rusine ca sa iasa din casa. I-ai distruge!
-Probabil ar zice ceva de genul asta: Mia, iar ai intrat in belele! Zau asa, nu inteleg cum o faci!
-Esti un adevarat magnet pentru necazuri, repetara ea si Yuuri la unison, blocandu-se pe moment amandoi si uitandu-se unul la altul cu uimire.
-Imi cer scuze, Heika, zise Mia usor amuzata. Se pare ca unii parinti au aceleasi gusturi cand vine vorba de morala.
Yuuri clipi de cateva ori si ii intoarse zambetul.
-Nu cred ca ai vrut sa ma omori, zise intr-un final. Gunter ar fi inceput sa protesteze daca nu ar fi prins privirea lui Conrart. Mia pastra tacerea. Conrart, continua Yuuri, cineva trebuie sa aiba grija de ranile ei si sa-i aduca ceva de mancare. Nu putem sa o lasam asa. Isi intoarse din nou privirea spre ea. Te doare, nu-i asa?
-Voi supravietui, Heika. Multumesc pentru grija.
-Heika, ma voi ocupa de nevoile domnisoarei, dar trebuie sa te intorci in dormitorul regal. E tarziu si ai avut parte de o zi plina. Un pic de odihna iti va face bine.
-Incearca tu sa ai parte de odihna daca trebuie sa dormi cu unul ca Wolfram. zise Yuuri oftand, inainte de a se ridica de pe scaun. Incearca sa dormi, ii spune Miei. Vom mai discuta asta maine dimineata.
Fata aproba, inainte ca Yuuri si Gunter sa iasa din celula. Ramasese din nou singura cu Conrart. Isi intoarse din nou privirea spre el, dar barbatul nu mai parea atat de infricosator ca mai devreme. Ochii sai de culoarea alunei prajite priveau usa pe care tocmai iesise tanarul Maoh. Mia putea sa ghiceasca la ce se gandeste, dar isi pastra gandurile pentru ea. Mentinunea numelui lui Wolfram ii aduse la cunostiinta ca parintii ei nu era impreuna. Cel putin nu inca, asa ca, din nou trebuia sa-si tina gura.
-Sa nu incerci nimic. Temnita e pazita. Nu ai ajunge niciunde. Conrart se apropie de ea si ii ridica mainile ca sa le inspecteze. Erau toate julite.
-Nu ma crezi, nu-i asa? il intreba fata, incercand sa nu se mai gandeasca la durere.
-Nu, nu te cred. Eu nu sunt atat de naiv ca Heika.
-Nu as face niciodata ceva ca sa-l ranesc pe Yuuri Heika. Conrart sesiza tonul hotarat al vocii ei si felul in care ochii ii lucira cand pronuntase numele conducatorului tarii si pentru prima oara de cand intrase in contact cu aceasta fata, isi oferise luxul de a o crede.
Privirea lui ii cerceta fata, gandindu-se ca ar fi fost indicat sa cheme un tamaduitor. Zgarieturile nu pareau adanci, dar riscau sa se infecteze din cauza stratului subtire de praf care ii acoperea pielea. Parul ei de o culoare incerta din cauza murdariei care il acoperea ii cadea peste umerii sfasaiati. Conrart simti cum un inceput de vina isi face prezenta in sufletului lui. Daca fata chiar spusese adevarul si nu avea nimic de-a face cu acele persoane, se comportase cu ea precum un barbar.
-Ranile nu par grave. O sa trimit pe cineva ca sa-ti aduca ceva de mancare, zise si se ridica indreptandu-se spre usa. Cateva momente mai tarziu, Mia se trezi singura in celula. Ofta.
Stia sa recunoasca o situatie complicata atunci cand o intalnea. Iar asta era una dintre cele mai complicate situatii in care intrase de cand se cunostea. Si habar nu avea cum sa iasa din ea.
Rezista tentatiei de a se plimba prin celula. Trebuia sa-si pastreze fortele, caci va avea nevoie de ele mai tarziu. Se ghemui intr-un colt, isi aduse genunchii sus si ii cuprinse cu mainile incercand sa se incalzeasca. Isi sprijini capul de genunchi si-si inchise ochii, sperand ca va reusi sa adoarma.
Probabil reusise sa atipeasca, dar sunetele ce se auzeau de undeva de sus ii atrasera atentia. Se ridica repede in picioare si se indrepta spre usa. Se uita printre gratii incercand sa vada ceva. Primul lucru pe care il observa era ca garzile lipsesc. Asta nu era niciodata un semn bun. Sunetele se intesificara. O femeie tipa, dar ceea ce ii trezi o senzatie de panica erau zgomotele facute de sabiile care se loveau una de alta.
Cineva reusise sa intre in castel in ciuda tuturor masurilor luate de Gweendal.
"Yuuri", gandi imediat Mia, uitand de toata grijile ei. Trebuia sa ajunga la Yuuri. Daca va pati ceva...nici nu vroia sa-si imagineze ce urma sa se intample. Da, il avea pe Conrart, dar si Conrart trebuia protejat daca vroia ca viitorul ei sa ramana intact. De ce naiba nu erau descrise astfel de evenimente in cartile lui Gunter? Macar asa ar sti ce trebuie sa faca!
Isi cobori privirea pe incuietoarea usii, apoi isi prinse latisorul pe care il avea la gat si deschise medalionul. Nu privi poza cu ea, Yuuri si Conrart, facuta in Boston in urma cu cativa ani cand o dusera pentru prima oara la un meci a celor de la RedFox. Desprinse insa mica agrava pe care o tinea acolo pentru orice eventualitate si ii multumi in gand lui Yozak pentru ca ii aratse acest mic trup.
Indoi agrafa si o baga in broasca usii, care, spre fericirea ei se deschise imediat. Iesi afara din celula, inca clatinandu-se pe picioare si alerga spre scarile ce duceau la nivelurile superioare ale castelului. Cand nici aici nu intalni niciun soldat inima i se ridica in gat. Lucrurile nu aratau prea roz.
Iesi pe unul dintre colidoarele luminoase si incepu sa alerge spre dormitorul regal, sperand ca il va gasi pe Yuuri, insa dupa prima cotitura un grup de garzi o zarira si alergara spre ea.
-Stai! In numele...
Dar Mia fusese mai rapida, se intoarse spre ei si ii lovi in stomac pe cei din fata, apoi lua una dintre sabiile pe care le scapasera. Isi facu loc printre ceilalti si continua sa alerge pana cand ajunse in dreptul unui alt colidor, mult mai lat ca cel precedent.
"Colidorul principal", gandi in timp ce trupul, in ciuda ranilor o propulsa in fata. Sunetele de metal ce loveste metalul ii umpleau urechile. Stia ca se apropie.
-Heikaaaaa!
-Heikaa! Yuuriii!
Vocile lui Gunter si a lui Conrart ii atrasera atentia. Inghiti in sec. Nu exista decat un motiv pentru care Conrart si-ar if pierdut controlul:Yuuuri era in pericol!
Ajunse la capatul colidorului exact in momentul in care un barbat inalt imbracat in haine intunecate si cu fata acoperita il tragea pe Yuuri dupa el. Cu coltul ochiului il zari pe Conrart in capatul celalalt al colidorului. Privirea lui plina de ingrijorare se schimba in una de ura cand o zari cu sabia in mana. Mia stia ce gandeste. Credea ca ea pusese totul la cale.
Injura printre dinti si se avanta spre barbatul care il trecuse ma Maoh peste umerii sai si care se pregatea sa scape.
-Unde naiba crezi ca pleci? vocea ei maraita ii atrase atentia barbatului, insa prea tarziu pentru a se feri de lovitura de sabie pe care o primi in stomac. Imediat il scapa pe Yuuri si se chirci de durere pe podea.
Mia il prinse de mana pe Yuuri si il trase dupa ea in partea opusa, incercand sa-l indeparteze de celalalte figuri mascate care se apropiau.
-Mia? Ce...ce..?
-Nu conteaza acum! Esti bine? Ti-au facut ceva?
-Nu, dar...
-Niciun dar, trebuie sa te scot de aici. Sunt prea multi ca sa le facem fata. Ai putea sa fii ranit!
-Conrart...
-E in urma noastra. Va fi bine. Mia zambi cand simti ingrijorarea din vocea tatalui ei. Chiar daca nu exista inca nimic oficial intre cei doi barbati, stia ca Yuuri simte ceva pentru Conrart. Trebuia sa fi orb ca sa nu vezi cum tanarul isi intoarce privirea in spate in timp ce alerga pentru a se asigura ca celalalt e bine.
Din pacata insa, nu apucasera sa ajunga prea departe. Un grup destul de mare de barbati mascati aparu de nicaieri si le bloca drumul.
-La naiba! Yuuri, lipseste-te de perete si stai in spatele meu. Mia lua o pozitie defensiva si scoase sabia in fata, pregatindu-se sa-si apere terenul, cu toate ca nu stia cat ar rezista in fata atator inamici. Nu o sa-l luati!
Primii doi se avantara spre ea, dar Mia reusi sa le pareze loviturile si sa-i impinga in spate. Sabile scoteau scantei de fiecare data lamele lor intrau in contact. Mia facu un pas inapoi si se feri de o noua lovitura, apoi il lovi pe barbat peste glezne facandu-l sa cada la pamant. Un altul se apropie de ea, dar fata se lasa mult in jos, apoi isi ridica sabia deasupra capului ca sa blocheze un atac. Incerca sa-si tina sub control respiratia, asa cum o invatase Conrart, dar era mai greu decat se asteptase. Trupul ei era prea ranit si obosit ca sa-i asculte comenziile.
-Yuuri, zise fara sa se gandeasca, fugi inapoi. Eu ii voi tine aici.
-NU, zise cu incapatanare baiatul. Nu am de gand sa fug si sa te las aici!
-Exact asta o sa faci! Fugi! Ce e o natiune fara regele ei? se rasti ea la el, neluandu-si ochii de la inamici.
-Yuuri!
-Heikaaa!
Mia ii vazu cu coada ochiului pe Gwendal, Conrart si Wolfram si respira usurata. Yuuri va fi in siguranta acum.
-Du-te la ei, ii ordona baiatului fara sa se gandeasca la consecintele vorbelor sale. Cand vazu ca ezita, se intoarse si il impinse in directia buna cat de tare putu. Conrart il prinse la timp si il trase dupa adapostul spatelui sau, apoi din doi pasi se apropie de ea cu sabia intr-o mana.
-Weller-kyo, ii zise fata, luandu-l prin surprindere, asta nu e momentul sa te joci aici. Trebuie sa-l scoateti cat mai repede afara pe Yuuri. Locul nu mai e in siguranta.
-Datoria mea e sa-l protejez pe Heika.
-Iar a mea e sa va protejez pe amandoi, ii zise Mia fara sa se gandeasca. Observa modul in care ochii lui Conrart se marira de uimire, dar nu avusese timp sa mai adauge nimic, caci barbatii din fata lor nu se lasau asteptati. Cei doi, facura ceea ce stiau soldatii sa faca mai bine, formara un zid de aparare din corpurile lor, incercand sa impiedice inamicul sa inainteze. Lamele se loveau de lame, sfasaiau haine si carne, dar niciunul nu parea a baga de seama. Adrenalina din sange si dorinta de a invinge ii tinea in picioare.
Mia observa ca ceva mai incolo, Gweendal si Wolfram aveau propriile lor probleme. Pe Yuuri nu-l mai putea vedea, dar il simtea inca acolo.
Dupa cateva momente, barbatii care inca mai erau in picioare incepura sa se indeparteze, iar Mia, gandi ca se retrag. Insa ingheta cand il vazu pe unul dintre ei scotand de sub faldurile mantiei sale un sceptru ce avea in cap o piatra mare albastra. Aproape imediat auzi suspinele lui Gweendal si ale lui Wolfram si ii vazu pe cei doi cum se lasa in genunchi, incercand sa respire.
-Houseki...sopti fata. Cine naiba ar aduce un houseki in inima Shin Makokului? Conrart nu parea nu era afectat, nici Yuuri care se afla acum in fata celorlalti doi barbati, dar ea se simtea oarecum slabita. Se sprijini in sabie si respira adanc de cateva ori, inainte de a se reculege. Conrart observa, dar nu avu timp sa zica nimic. Ceilalti barbati reincepura lupta, asa ca se vazu nevoit sa le pareze de unul singur loviturile. Prea tarziu il vazuse insa pe cel ce se apropie de Yuuri cu sabia pregatita pentru a ucide.
Si el si Mia inghetara, apoi fata actiona din instinct, uitand de slabiciun si de durere si se arunca spre Yuuri, exact cand sabia fusese ridicata. Bratele ei se incolacisera in jurul trupului micut al baiatului pentru a-l proteja. Lama sabiei ii sfasaie hainele si o durere surda o facu sa scape un suspin, inainte de a se intoarce si de a-i taia barbatului abdomenul cu propria ei sabie.
-Yuuri, esti bine? vocea ei calma si calda semana atat de mult cu cea a lui Conrart, incat Yuuri nu facu altceva decat sa dea din cap. Bine, zise fata si ii zambi. Isi arunca sabia la picioare si se ridica de jos cu privirea pironita pe piatra albastra ce inca emitea o stralucire ciudata.
Simtea scanteia de putere din -nauntru ei cum creste si devine mai puternica. Nu stia ca va mai putea sa o controleze. Parul lung incepuse sa-i fluture si corpul ii se invaluise de o aura verzuie.
-Cel ce vine in inima unei natiuni pasnice pentru a face nelegiuiri merita pedepsit, isi auzi propria voce, mult mai puternica decat pana atunci. Voi, cei ce ati indraznit sa ridicati sabia asupra oameniilor ce doresc pace, predati-va sau suportati consecintele faptelor voastre! Isi ridica mana si ochii i se ingustara. O raza de lumina verzuie lovi sceptrul si distruse piatra din centrul sau. Lumina verde ii inconjura pe barbatii mascati si, in scurt timp, toti cazura la pamant inconstienti.
Aura din jurul Miei disparu. Fata isi lasa mana jos si se indrepta spre Gweendal care statea in picioare si o privea la fel de uimit ca ceilalti. Mia isi ridica privirea indiganta spre el.
-Ai zis doua duzini de soldati, generale! Stiu ca acum esti mai tanar, dar asta nu explica deloc lipsa de protectie a castelului! Ar trebui sa va considerati norocosi pentru ca toti sunteti in viata. Atat fusese in stare sa spuna inainte ca ochii sa i se inchida si sa cada la picioarele barbatului, inconstienta.


O sa caut o poza faina cu ei si o sa o pun mai tarziu
ja ne!