15-01-2012, 03:01 PM
Mulțumesc pentru comentarii ^^ Aduc și eu în sfârșit continuarea, care sper să vă placă.
Lectură plăcută.
Stăteam pe pat holbându-mă la biletul pe care îl țineam cu ambele mâini, încercând să-mi dau seama ce anume ar trebui să fac cu el.
Când mă trezisem sâmbătă găsisem pe noptieră lângă ochelari un plic alb pe care nu era scris nimic. Curioasă fiind, l-am desfăcut, iar înăuntru am găsit acest bilet pentru concertul tatălui meu, împreună cu unul ce îmi permitea accesul în spatele scenei. Tot în plic am mai găsit o scrisoare, pe care erau scrise următoarele:
Biletul se afla încă pe noptieră, la fel ca permisul de intrat în culise. De un singur lucru eram sigură în acest moment: nu voiam să merg la acel concert. Nu exista nimic care să mă convingă să fac acest lucru.
Primul impuls a fost să rup biletul și să-l arunc la coș, dar cumva am reușit să rezist tentației. Oare de ce avea impresia că m-aș fi dus la acest concert? Nu mai făcusem acest lucru de foarte mult timp.
M-am uitat la ceas și am observat că era aproape ora la care ar trebui să plec la școală. Azi era marți și tot azi avea loc și concertul tatălui meu. Dintr-un anumit motiv mă trezisem înainte să sune ceasul deșteptător. Nemaiputând să adorm m-am decis să mă pregătesc pentru școală. Matilde a fost destul de surprinsă să mă vadă trează, dar nu mi-a spus nimic.
- Vei merge? M-a întrebat pe un ton blând.
Am ridicat ochii și am observat că stătea sprijinită cu spatele de tocul ușii privindu-mă cu atenție.
- Nu, am spus privind în altă parte, ridicându-mă în picioare.
- Și ce ai de gând să faci cu acel bilet?
Am ridicat din umeri, apoi am luat plicul de pe noptieră, punând ambele bilete în interior. Pe acesta l-am băgat în ghiozdan, mai apoi întreptându-mă spre ieșire.
Scrisoare prin care tata mă ruga să merg la spectacol am luat-o de pe noptieră și am băgat-o într-un sertar al biroului.
Eram încă puțin răcită, dar mă simțeam suficient de bine pentru a merge la școală și apoi exista ceva ce trebuia să fac astăzi. Ceva ce nu prea voiam să mai amân, deoarece știam că dacă voi face acest lucru atunci cu siguranță aș fi sfârșit prin a nu mai pune în aplicare ceea ce aveam în minte de câteva zile încoace. Nu știam exact cum să-mi pun planul în aplicare, dar eram destul de sigură că urma să gasesc o soluție până la finalul cursurilor.
Am ajuns destul de repede la școală și am luat loc. De data asta Megan nu m-a mai salutat și am observat că se afla în spatele clasei si vorbea cu vreo două colege.
- Să înțeleg că ești destul de mulțumită de tine? Am auzit o voce sarcastică.
M-am întors pentru a constata că fratele blondei era cel care îmi adresase întrebare.
- Ce vrei să spui? Am întrebat fără chef.
- Ai reușit să o faci pe sora mea să nu-ți mai vorbească. Felicitări, a spus pe același ton.
M-am întors și am început să privesc tabla. Nu, nu eram mulțumită de mine. Mă simțeam prost pentru ceea ce-i spusesem acelei fete. Mă tot gândisem la asta si trebuia să rezolv cumva. Să nu mă înțelegeți greșit, fata asta chiar nu îmi este simpatica, dar până și eu îmi pot da seama în momentul în care exagerez. Iar ceea ce îi spusesem... ei bine, cam întrecusem limita și mă simțeam puțin vinovată. Nu îmi plăcea acest sentiment. Și în plus chiar nu voiam să mai fiu considerată și scorpie. Îmi erau suficiente celelalte însușiri pe care mi le atribuisem, mai mult sau mai puțin intenționat.
Am început să fiu atentă la ceea ce spunea blonda și am reușit să prind o mică parte din conversația pe care o avea cu cele două. Din câte am înțeles era dezamăgită deoarece nu reușise să mai găsească nici măcar un bilet la concertul marelui cântăreț True ce avea loc în seara asta.
Nu peste mult timp profesorul a intrat în clasă, iar blonda a fost nevoită să își reia locul lângă mine. Nu m-a privit nici măcar o dată, ceea ce m-a amuzat oarecum și a trebuit să mă abțin din greu pentru a nu începe să zâmbesc ca o idioată.
După terminarea cursurilor și după ce am ieșit din liceu, m-am sprijinit de poartă așteptând ca cei doi frați să-și facă apariția. Știam cum să fac pentru a rezolva problema și speram să și funcționeze.
Cred că am stat cinsprezece minute în fața liceului până ca cei doi să apară, ceea ce m-a amuzat și mai mult. Asta deoarece acum aveam impresia că blonda încerca să mă evite cât mai mult posibil. În fiecare pauză se ridica din bancă și se ducea în spatele clasei pentru a sta de vorba cu diverși colegi.
Când i-am auzit în sfârșit vocea fratelui geamăn începusem deja să mă plictisesc. Planul meu era să-i aștept să iasă pe poartă înainte de a vorbi cu blonda, așa că am continutat să stau acolo și, cum nu aveam altă ocupație, am auzit câte ceva din conversația lor.
- Nu crezi că exagerezi puțin? A spus băiatul.
- Ce vrei să spui? A întrebat blondina, părând că nu înțelege la ce se referă fratele ei.
- Ai evitat-o pe acea fată toată ziua. Nu crezi că e puțin cam mult?
- Nu înțelegi, a spus pe un ton ce părea puțin trist. Mi-a spus că nu mă place. Nimeni nu mi-a mai spus așa ceva până acum. Chiar nu vreau să stau în preajma eu dacă o incomodez.
- Eu tot cred că exagerezi. Pot paria pe orice că nu vorbea serios, a spus încercând să o încurajeze.
- Oricum nu mai contează, a spus aceasta pe același ton. Am fost cam fraieră să cred că ea chiar va vrea să fie prietena mea.
După aceea discuția a luat sfârșit. Tot ce mai puteam auzi erau pașii lor care se apropiau din ce în ce mai mult de mine. Am tras aer adânc în piept deoarece eram convinsă că nu mai aveau mult până să iasă pe poartă.
Și am avut dreptate. Nu a durat niciun minut până când ei au trecut pe lângă mine, luând-o apoi la dreapta pentru a ajunge acasă. Nici măcar nu s-au uitat la mine. De fapt cred că nici măcar nu au observat că mă aflam acolo.
La început am rămas acolo uimită, neștiind ce ar trebui să fac. Nu mi se mai întâmplase niciodată ceva asemănător. De obicei lumea mă observa imediat, fără măcar ca eu să încerc să le atrag atenția. Acest lucru mi-a dat un sentiment ciudat. Nu sunt sigură cum aș putea să-l exprim în cuvinte. Într-un fel mă simțeam jignită de faptul că nu mă văzuseră, dar în același timp acest eveniment îmi dădea și un sentiment plăcut deoarece nu mă mai simțeam ca fata unui cântăreț celebru ci pur și simplu ca o fată obișnuită. Era prima oară în mulți ani când aveam acest sentiment și mă bucuram. Fără să vreau am început să zâmbesc.
Apoi mi-am amintit că aveam ceva de făcut. Am scuturat din cap pentru a reveni cu picioarele pe pământ după care m-am întors cu fața în direcția celor doi.
- Nu știam că am ajuns să fiu invizibilă, am spus sarcastic pentru a le atrage atenția.
În acel moment s-au oprit și s-au întors, iar când au dat cu ochii de mine au părut de-a dreptul surprinși, mai ales blonda, care avea ochii cât cepele.
- Ce vrei? A întrebat șatenul pe un ton plictisit.
- De fapt, aș vrea să vorbesc puțin cu sora ta, am spus calmă.
Privirea din ochii acesteia a devenit curioasă. Cred că asta o surprindea deoarece a durat vreo două minute până să spună ceva.
- Zău? A întrebat sarcastic. Ai uitat să-mi spui ceva sâmbătă?
Dacă nu aș fi avut intenții bune în acele momente probabil că aș fi izbucnit într-un mod destul de dur. Din fericire, am rezistat tentație și am mai tras o gură zdravănă de aer, pregătindu-mă pentru ceea ce urma să fac.
Am lăsat ochii în pământ înainte de a vorbi.
- De fapt... eu voiam să-ți spun că poate... poate ceea ce ți-am spus atunci a fost puțin cam exagerat. Și... ei bine, eu voiam să-mi cer scuze și să mă revanșez cumva față de tine, am spus pe o voce blândă.
Mi-am ridicat puțin nesigură ochii deoarece doream să-i văd reacția. Era uimită, asta era clar, dar de asemenea părea neîncrezătoare ca și când încerca să se hotărască dacă să mă creadă sau nu. Câteva minute a domnit tăcerea, iar eu mă uitam la ea sperând din tot sufletul că mă va crede.
- Spui asta deoarece ți s-a zis să o faci, sau chiar îți pasă? A întrebat privind în dreapta ei.
Pentru un moment nu am știut cum să reacționez. Dar, din fericire, nu mi-a luat mult până să-mi revin.
- Vorbesc serios, am spus privind-o puțin încruntată. Știu că poate nu mă crezi, dar...
Aici m-am pierdut neștiind cum anume aș putea să o conving că sunt cât se poate de sinceră. Mi-am dat părul după urechi încercând să găsesc o modalitate de a-i demonstra că nu este o glumă. Apoi, brusc, mi-a venit ideea salvatoare. Sau cel puțin speram să fie așa.
Mi-am dat ghiozdanul jos de pe umăr ținându-l cu mâna stângă în timp ce cu dreapta am început să cotrobăi prin el căutând acel plic pe care îl găsisem pe noptieră. Nu mi-a luat mult până să dau de el. Mi-am pus ghiozdanul înapoi pe umăr, apoi m-am apropiat de ei. Nu erau departe de mine, iar după câțiva pași eram față în față cu blonda. Aceasta mă privea confuză neînțelegând ce aveam de gând să fac.
I-am întins plicul, ținându-l cu trei degete și am așteptat ca ea să-l ia. Cum acest lucru nu s-a întâmplat am decis că poate trebuie să mai clarific câteva lucruri.
- Văd că nu mă crezi, așa că... ei bine, ăsta e modul meu de a-ți demonstra că vorbesc serios. Ia-l, am îndemnat-o.
L-a luat nesigură din mâna mea, iar după ce l-a privit curioasă pentru câteva clipe l-a deschis și a scos din acesta biletul pentru concertul din seara aceasta. Când și-a dat seama ce reprezintă, ceea ce a durat mai putin de zece scunde, a rămas efectiv cu gura căscată. Părea că încearcă să spună ceva, dar nu-și găsește cuvintele. Când a reușit în sfârșit să lege câteva cuvinte în vocea ei nu era decât uimire.
- Nu pot să cred... Eu... De ce? A întrebat privindu-mă confuză.
- Păi, pari a fi un fan înflăcărat al lui și m-am gândit că ai vrea să îl întâlnești în persoană, am spus privind în altă direcție, băgându-mi mâinile în buzunarele hanoracului. Acum mă crezi? Am întrebat după o scurtă pauză.
- Da, te cred, a spus, iar vocea ei părea mai veselă acum.
Am privit-o și am observat că zâmbea. Acest lucru m-a făcut să mă simt mai bine. Măcar reușisem să mă revanșez pentru toate acele lucruri pe care i le spusesem. Fratele ei în schimb nu prea știa cum să reacționeze. Stătea pur și simplu acolo privind când la sora lui, când la acel plic când la mine.
Săracul băiat, am gândit amuzată reținându-mi un zâmbet.
Apoi ceva la care nu m-am așteptat s-a întâmplat. Blondina mi-a sărit pur și simplu de gât, îmbrățișându-mă.
Ce naiba...? Am gândit revoltată. Îi dădusem un simplu bilet la un concert, nu luna de pe cer. Ok, e adevărat că era pentru concertul cântărețului pe care ea îl adora, dar totuși... asta era cam mult.
- Îți mulțumes, a spus vioaie. Știam eu că nu esti o persoană rea.
- Mai ușor, vrei? Am spus dând-o la o parte de pe mine. Nu ți-o lua în cap. Doar pentru că ți-am dat acel bilet nu înseamnă că îmi ești simpatică, am adăugat pe un ton mai dur.
Ceea ce am zis nu a părut să îi afecteze în niciun fel actuala stare de spirit. Zâmbea în continuare cu toată gura privindu-mă fericită, poate prea fericită.
- Deci, presupun că o să ne vedem diseară, a spus vioaie.
Acest lucru m-a făcut să râd amuzată.
- Mda... Distracție plăcută. Eu nu vin, am zis întorcându-mă cu spatele la ei.
- De ce? A întrebat confuză. Doar e concertul tatălui tău.
- Și ce dacă? Am spus fără niciun fel de inflexiune în voce. Cum am mai spus, distracție plăcută.
Zicând acestea am plecat, vrând să evit valul de întrebări care cu siguranță ar fi urmat dacă aș mai fi rămas. Nu aveam de ce să îi dau explicații acestei fetițe. Făcusem ceea ce trebuise să fac și îmi cerusem scuze pentru modul în care mă purtasem cu ea și pentru tot ceea ce-i spusesem. Restul nu era treaba ei.
Ea nu trebuia decât să se ducă la concert, să se distreze și să-l întâlnească în persoană pe cântărețul pe care îl plăcea atât de mult. O amintire frumoasă pentru ea. Motivul pentru care eu nu mă duceam nu trebuia să o intereseze. Și chiar dacă o interesa eu nu-i voi spune nimic. Acest lucru mă privea pe mine și atât.
Am ridicat ochii privind cerul albastru și senin, zâmbind trist.
Îmi pare rău tată, dar eu nu voi fi acolo, am gândit trist, deși nici eu nu înțelegeam prea bine de ce eram tristă.
Până la urmă, nu era ca și când acesta era primul concert la care primeam o invitație din partea lui și la care nu mă duceam. Dar cel puțin de data asta nu mai aruncasem biletul la coș pur și simplu. Îl dădusem cuiva care chiar își dorise să meargă la acest concert. Dădusem cuiva ocazia de a se bucura de acel concert, iar acest lucru pentru mine era suficient.
Lectură plăcută.
Capitolul 8
Stăteam pe pat holbându-mă la biletul pe care îl țineam cu ambele mâini, încercând să-mi dau seama ce anume ar trebui să fac cu el.
Când mă trezisem sâmbătă găsisem pe noptieră lângă ochelari un plic alb pe care nu era scris nimic. Curioasă fiind, l-am desfăcut, iar înăuntru am găsit acest bilet pentru concertul tatălui meu, împreună cu unul ce îmi permitea accesul în spatele scenei. Tot în plic am mai găsit o scrisoare, pe care erau scrise următoarele:
Îmi doresc foarte mult ca tu să fii acolo. Te rog să vii.
Tata
Biletul se afla încă pe noptieră, la fel ca permisul de intrat în culise. De un singur lucru eram sigură în acest moment: nu voiam să merg la acel concert. Nu exista nimic care să mă convingă să fac acest lucru.
Primul impuls a fost să rup biletul și să-l arunc la coș, dar cumva am reușit să rezist tentației. Oare de ce avea impresia că m-aș fi dus la acest concert? Nu mai făcusem acest lucru de foarte mult timp.
M-am uitat la ceas și am observat că era aproape ora la care ar trebui să plec la școală. Azi era marți și tot azi avea loc și concertul tatălui meu. Dintr-un anumit motiv mă trezisem înainte să sune ceasul deșteptător. Nemaiputând să adorm m-am decis să mă pregătesc pentru școală. Matilde a fost destul de surprinsă să mă vadă trează, dar nu mi-a spus nimic.
- Vei merge? M-a întrebat pe un ton blând.
Am ridicat ochii și am observat că stătea sprijinită cu spatele de tocul ușii privindu-mă cu atenție.
- Nu, am spus privind în altă parte, ridicându-mă în picioare.
- Și ce ai de gând să faci cu acel bilet?
Am ridicat din umeri, apoi am luat plicul de pe noptieră, punând ambele bilete în interior. Pe acesta l-am băgat în ghiozdan, mai apoi întreptându-mă spre ieșire.
Scrisoare prin care tata mă ruga să merg la spectacol am luat-o de pe noptieră și am băgat-o într-un sertar al biroului.
Eram încă puțin răcită, dar mă simțeam suficient de bine pentru a merge la școală și apoi exista ceva ce trebuia să fac astăzi. Ceva ce nu prea voiam să mai amân, deoarece știam că dacă voi face acest lucru atunci cu siguranță aș fi sfârșit prin a nu mai pune în aplicare ceea ce aveam în minte de câteva zile încoace. Nu știam exact cum să-mi pun planul în aplicare, dar eram destul de sigură că urma să gasesc o soluție până la finalul cursurilor.
Am ajuns destul de repede la școală și am luat loc. De data asta Megan nu m-a mai salutat și am observat că se afla în spatele clasei si vorbea cu vreo două colege.
- Să înțeleg că ești destul de mulțumită de tine? Am auzit o voce sarcastică.
M-am întors pentru a constata că fratele blondei era cel care îmi adresase întrebare.
- Ce vrei să spui? Am întrebat fără chef.
- Ai reușit să o faci pe sora mea să nu-ți mai vorbească. Felicitări, a spus pe același ton.
M-am întors și am început să privesc tabla. Nu, nu eram mulțumită de mine. Mă simțeam prost pentru ceea ce-i spusesem acelei fete. Mă tot gândisem la asta si trebuia să rezolv cumva. Să nu mă înțelegeți greșit, fata asta chiar nu îmi este simpatica, dar până și eu îmi pot da seama în momentul în care exagerez. Iar ceea ce îi spusesem... ei bine, cam întrecusem limita și mă simțeam puțin vinovată. Nu îmi plăcea acest sentiment. Și în plus chiar nu voiam să mai fiu considerată și scorpie. Îmi erau suficiente celelalte însușiri pe care mi le atribuisem, mai mult sau mai puțin intenționat.
Am început să fiu atentă la ceea ce spunea blonda și am reușit să prind o mică parte din conversația pe care o avea cu cele două. Din câte am înțeles era dezamăgită deoarece nu reușise să mai găsească nici măcar un bilet la concertul marelui cântăreț True ce avea loc în seara asta.
Nu peste mult timp profesorul a intrat în clasă, iar blonda a fost nevoită să își reia locul lângă mine. Nu m-a privit nici măcar o dată, ceea ce m-a amuzat oarecum și a trebuit să mă abțin din greu pentru a nu începe să zâmbesc ca o idioată.
***
După terminarea cursurilor și după ce am ieșit din liceu, m-am sprijinit de poartă așteptând ca cei doi frați să-și facă apariția. Știam cum să fac pentru a rezolva problema și speram să și funcționeze.
Cred că am stat cinsprezece minute în fața liceului până ca cei doi să apară, ceea ce m-a amuzat și mai mult. Asta deoarece acum aveam impresia că blonda încerca să mă evite cât mai mult posibil. În fiecare pauză se ridica din bancă și se ducea în spatele clasei pentru a sta de vorba cu diverși colegi.
Când i-am auzit în sfârșit vocea fratelui geamăn începusem deja să mă plictisesc. Planul meu era să-i aștept să iasă pe poartă înainte de a vorbi cu blonda, așa că am continutat să stau acolo și, cum nu aveam altă ocupație, am auzit câte ceva din conversația lor.
- Nu crezi că exagerezi puțin? A spus băiatul.
- Ce vrei să spui? A întrebat blondina, părând că nu înțelege la ce se referă fratele ei.
- Ai evitat-o pe acea fată toată ziua. Nu crezi că e puțin cam mult?
- Nu înțelegi, a spus pe un ton ce părea puțin trist. Mi-a spus că nu mă place. Nimeni nu mi-a mai spus așa ceva până acum. Chiar nu vreau să stau în preajma eu dacă o incomodez.
- Eu tot cred că exagerezi. Pot paria pe orice că nu vorbea serios, a spus încercând să o încurajeze.
- Oricum nu mai contează, a spus aceasta pe același ton. Am fost cam fraieră să cred că ea chiar va vrea să fie prietena mea.
După aceea discuția a luat sfârșit. Tot ce mai puteam auzi erau pașii lor care se apropiau din ce în ce mai mult de mine. Am tras aer adânc în piept deoarece eram convinsă că nu mai aveau mult până să iasă pe poartă.
Și am avut dreptate. Nu a durat niciun minut până când ei au trecut pe lângă mine, luând-o apoi la dreapta pentru a ajunge acasă. Nici măcar nu s-au uitat la mine. De fapt cred că nici măcar nu au observat că mă aflam acolo.
La început am rămas acolo uimită, neștiind ce ar trebui să fac. Nu mi se mai întâmplase niciodată ceva asemănător. De obicei lumea mă observa imediat, fără măcar ca eu să încerc să le atrag atenția. Acest lucru mi-a dat un sentiment ciudat. Nu sunt sigură cum aș putea să-l exprim în cuvinte. Într-un fel mă simțeam jignită de faptul că nu mă văzuseră, dar în același timp acest eveniment îmi dădea și un sentiment plăcut deoarece nu mă mai simțeam ca fata unui cântăreț celebru ci pur și simplu ca o fată obișnuită. Era prima oară în mulți ani când aveam acest sentiment și mă bucuram. Fără să vreau am început să zâmbesc.
Apoi mi-am amintit că aveam ceva de făcut. Am scuturat din cap pentru a reveni cu picioarele pe pământ după care m-am întors cu fața în direcția celor doi.
- Nu știam că am ajuns să fiu invizibilă, am spus sarcastic pentru a le atrage atenția.
În acel moment s-au oprit și s-au întors, iar când au dat cu ochii de mine au părut de-a dreptul surprinși, mai ales blonda, care avea ochii cât cepele.
- Ce vrei? A întrebat șatenul pe un ton plictisit.
- De fapt, aș vrea să vorbesc puțin cu sora ta, am spus calmă.
Privirea din ochii acesteia a devenit curioasă. Cred că asta o surprindea deoarece a durat vreo două minute până să spună ceva.
- Zău? A întrebat sarcastic. Ai uitat să-mi spui ceva sâmbătă?
Dacă nu aș fi avut intenții bune în acele momente probabil că aș fi izbucnit într-un mod destul de dur. Din fericire, am rezistat tentație și am mai tras o gură zdravănă de aer, pregătindu-mă pentru ceea ce urma să fac.
Am lăsat ochii în pământ înainte de a vorbi.
- De fapt... eu voiam să-ți spun că poate... poate ceea ce ți-am spus atunci a fost puțin cam exagerat. Și... ei bine, eu voiam să-mi cer scuze și să mă revanșez cumva față de tine, am spus pe o voce blândă.
Mi-am ridicat puțin nesigură ochii deoarece doream să-i văd reacția. Era uimită, asta era clar, dar de asemenea părea neîncrezătoare ca și când încerca să se hotărască dacă să mă creadă sau nu. Câteva minute a domnit tăcerea, iar eu mă uitam la ea sperând din tot sufletul că mă va crede.
- Spui asta deoarece ți s-a zis să o faci, sau chiar îți pasă? A întrebat privind în dreapta ei.
Pentru un moment nu am știut cum să reacționez. Dar, din fericire, nu mi-a luat mult până să-mi revin.
- Vorbesc serios, am spus privind-o puțin încruntată. Știu că poate nu mă crezi, dar...
Aici m-am pierdut neștiind cum anume aș putea să o conving că sunt cât se poate de sinceră. Mi-am dat părul după urechi încercând să găsesc o modalitate de a-i demonstra că nu este o glumă. Apoi, brusc, mi-a venit ideea salvatoare. Sau cel puțin speram să fie așa.
Mi-am dat ghiozdanul jos de pe umăr ținându-l cu mâna stângă în timp ce cu dreapta am început să cotrobăi prin el căutând acel plic pe care îl găsisem pe noptieră. Nu mi-a luat mult până să dau de el. Mi-am pus ghiozdanul înapoi pe umăr, apoi m-am apropiat de ei. Nu erau departe de mine, iar după câțiva pași eram față în față cu blonda. Aceasta mă privea confuză neînțelegând ce aveam de gând să fac.
I-am întins plicul, ținându-l cu trei degete și am așteptat ca ea să-l ia. Cum acest lucru nu s-a întâmplat am decis că poate trebuie să mai clarific câteva lucruri.
- Văd că nu mă crezi, așa că... ei bine, ăsta e modul meu de a-ți demonstra că vorbesc serios. Ia-l, am îndemnat-o.
L-a luat nesigură din mâna mea, iar după ce l-a privit curioasă pentru câteva clipe l-a deschis și a scos din acesta biletul pentru concertul din seara aceasta. Când și-a dat seama ce reprezintă, ceea ce a durat mai putin de zece scunde, a rămas efectiv cu gura căscată. Părea că încearcă să spună ceva, dar nu-și găsește cuvintele. Când a reușit în sfârșit să lege câteva cuvinte în vocea ei nu era decât uimire.
- Nu pot să cred... Eu... De ce? A întrebat privindu-mă confuză.
- Păi, pari a fi un fan înflăcărat al lui și m-am gândit că ai vrea să îl întâlnești în persoană, am spus privind în altă direcție, băgându-mi mâinile în buzunarele hanoracului. Acum mă crezi? Am întrebat după o scurtă pauză.
- Da, te cred, a spus, iar vocea ei părea mai veselă acum.
Am privit-o și am observat că zâmbea. Acest lucru m-a făcut să mă simt mai bine. Măcar reușisem să mă revanșez pentru toate acele lucruri pe care i le spusesem. Fratele ei în schimb nu prea știa cum să reacționeze. Stătea pur și simplu acolo privind când la sora lui, când la acel plic când la mine.
Săracul băiat, am gândit amuzată reținându-mi un zâmbet.
Apoi ceva la care nu m-am așteptat s-a întâmplat. Blondina mi-a sărit pur și simplu de gât, îmbrățișându-mă.
Ce naiba...? Am gândit revoltată. Îi dădusem un simplu bilet la un concert, nu luna de pe cer. Ok, e adevărat că era pentru concertul cântărețului pe care ea îl adora, dar totuși... asta era cam mult.
- Îți mulțumes, a spus vioaie. Știam eu că nu esti o persoană rea.
- Mai ușor, vrei? Am spus dând-o la o parte de pe mine. Nu ți-o lua în cap. Doar pentru că ți-am dat acel bilet nu înseamnă că îmi ești simpatică, am adăugat pe un ton mai dur.
Ceea ce am zis nu a părut să îi afecteze în niciun fel actuala stare de spirit. Zâmbea în continuare cu toată gura privindu-mă fericită, poate prea fericită.
- Deci, presupun că o să ne vedem diseară, a spus vioaie.
Acest lucru m-a făcut să râd amuzată.
- Mda... Distracție plăcută. Eu nu vin, am zis întorcându-mă cu spatele la ei.
- De ce? A întrebat confuză. Doar e concertul tatălui tău.
- Și ce dacă? Am spus fără niciun fel de inflexiune în voce. Cum am mai spus, distracție plăcută.
Zicând acestea am plecat, vrând să evit valul de întrebări care cu siguranță ar fi urmat dacă aș mai fi rămas. Nu aveam de ce să îi dau explicații acestei fetițe. Făcusem ceea ce trebuise să fac și îmi cerusem scuze pentru modul în care mă purtasem cu ea și pentru tot ceea ce-i spusesem. Restul nu era treaba ei.
Ea nu trebuia decât să se ducă la concert, să se distreze și să-l întâlnească în persoană pe cântărețul pe care îl plăcea atât de mult. O amintire frumoasă pentru ea. Motivul pentru care eu nu mă duceam nu trebuia să o intereseze. Și chiar dacă o interesa eu nu-i voi spune nimic. Acest lucru mă privea pe mine și atât.
Am ridicat ochii privind cerul albastru și senin, zâmbind trist.
Îmi pare rău tată, dar eu nu voi fi acolo, am gândit trist, deși nici eu nu înțelegeam prea bine de ce eram tristă.
Până la urmă, nu era ca și când acesta era primul concert la care primeam o invitație din partea lui și la care nu mă duceam. Dar cel puțin de data asta nu mai aruncasem biletul la coș pur și simplu. Îl dădusem cuiva care chiar își dorise să meargă la acest concert. Dădusem cuiva ocazia de a se bucura de acel concert, iar acest lucru pentru mine era suficient.
![[Imagine: air_gear_by_zzfoxzz-d31fttj.png]](http://fc03.deviantart.net/fs71/f/2010/297/b/2/air_gear_by_zzfoxzz-d31fttj.png)