Hell, hello sper ca nu v-am facut sa asteptati prea mult, oricum va cer mii de scuze, am avut cateva probleme de natura tehnica. Vreau sa va multumesc pentru ca va faceti timp sa cititi, sa asteptati jos palaria pentru voi cei care mai treceti pe aici. Enjoy.
P.S. Îmi cer scuze pentru greşeli, promit că dau edit maine.
Capitolul 21 Niciodată nu va mai fi la fel.
Chiar cântasem. Nu ştiu dacă avem să o mai fac altă dată, dar oricum eram foarte încântată. După demonstratia de talent Rebecca şi cu mine am continuat să vorbim. Am fost oarecum surprinsă să îi aflu povestea care era mult mai trist[ decât a mea, adică ascultândo am realizat ce eu mă plângeam de lucruri marunte în comparatie cu ea.
De la naştere fusese abandonată de parintii ei, pe care nici în ziua de azi nu îi cunoscuse, dar nu încercase să afle nimic pentru că ştia deja povestea de la o asistentă. Se pare că mama ei o lasase în acea maternitate, deoarece nu îşi dorea un copil. Cât despre tatal ei biologic, nu ştia nici macar cum îl cheamă din moment ce ei nu mentonase niciodată în acea scrisoare cum îl cheamă. Petrecuse câtva luni în spital, apoi o luase un asistent maternal, care o abandonase într-un centru de plasament doi ani mai târziu. Aşa îşi petrecu câţiva ani în acel loc mizer şi rece până când la varsta de 10 ani am fost adoptată de un barbat de treizeci şi ceva de ani care se dovedi a fi cel mai rau coşmar al ei. Aces monstru o trimitea în strdă la cerşit, iar înainte să plece a batută atât de tare încât a stat câteva luni în spital, trecând prin numeroase operatii estetice, deoarece acea brută o desfigurase complet. Aşa a ramas din nou singură.
Când a ieşit din spital, abia atunci a realizat că nu avea unde să se ducă. Timp de mai multe luni a trait prin scari de bloc, dar de cele mai multe ori a fost nevoită să plece şi de acolo, pentru că oamenii nu o voiau, o goneau supunândo la numeroase suferinte şi chinuri, ca şi cum foamea şi frigul nu ar fi fost suficiente. Cu toate astea nu ura pe nimeni, nu învinovăţea pe nimeni despre ceea ce i se întâmplase. Soarta îi jucase o teribilă festă într-adevar, dar aşa fusese dat nu era nimeni vinovat pentru asta, din moment ce fiecare zi pote fi un nou început şi îţi poate aduce noi surprize. Iar Rebecca crezuse asta, aşa că toată acea credinţă îi fusese rasplatită prin bunatatea unei femei, care deşi nu îi putea oferi prea multe o luase în grija ei până astazi devenind astfel îngerul ei pazitor.
Mi-a spus totul pe scurt, o poveste care mă marcase, mă întristase, facându-mă să realizez poate că soarta mea nu fusese chiar atât de rea. Nu trebuia să renunţ.
Mi-am ridicat privirea catre ea, se pare că mesajul pe încercase să mi-l transmită reuşisem să în sfârşit să îl înteleg, destul de greu ce-i drept. Hotarâsem să nu mai vorbim despre lucruri urâte şi să ne uitam la un film, acum că stabilisem ceea ce aveam să facem pentru bal, oricum nu ne mai ramânea decât să repetam. Am ales un film la întâmplare, personal nu mă interesa despre ce era vorba mai ales că nu puteam să îmi i-au gândul de la mama. Era deja ceva normal să nu mă sune şi totuşi, eu stateam şi îmi faceam griji ca proasta. Eram sigură că Dean i-a spus câte-n lună şi-n stele, deci probabil era suparată. Mă uram, îl uram pe Dean, evident, care reuşise să distrugă acea legatură specială pe care o aveam cu mama.
- Rose eşti bine? M-a întrebat încet Rebecca. Desigur că nu, dar nu voiam ca ea să ştie aşa că am dat uşor din cap în semn că sunt ok. Totuşi, trebuia să recunosc că fusese o seară deosebită, prima după o lungă perioadă în care nu mai eram singură, cu toate că nu era prea vorbareaţă, ştia când trebuie să tacă, fară să pună întrebari, doar aştepta.
La o oră foarte târzie, în jur de unu dimineata s-a auzit soneria cu toate că nici eu nici Rebecca nu adormisem, am fost luate prin surprindere, mai ales că nu aşteptam pe nimeni.
- Poate că s-au întors parintii tai.
- Nu, nu cred că sunt ei mai ales că ambii au chei, merg să vad cine ar putea fi la ora asta.
Mi-am lasat musafira să aştepte şi am mers spre uşa de la intrare, mai mul ca sigur cineva avea chef de farse. Am deschis, fară prea mare tragre de inimă, în timp ce un necunoscut a intrat precum o tornadă nu puteam să spun nimic pentru că în câteva secunde m-am trezit lipită de peretele din spatele meu, fiindu-mi destul de greu să mă opun, mai ales că pozitia în care mă aflam, destul de incomodă de altfel nu îmi dadea posibilitatea să scap. Încă, nu reuşisem să aflu cine era, dar se pare că el ştia foarte bine care era motivul pentru care venise. Nu am izbutit să îmi deschid ochii, însă, simtiam cum necunoscutul îmi apasa buzele. Trebuia, să recunosc că saruta atât de bine, doar că m-am surprins raspunzând acelui sarut. Mare greşeală. După câteva zeci de secunde, totul s-a sfârşit moment în care mi-am deschis ochii, doar că nu l-am privit pe faptaş, ci mi-am îndreptat privirea spre Rebecca, care ramasese precum o stană de piatră, privindu-mă sau mai bine spus, privindu-ne. Atunci, am realizat că era tristă, deşi asta era putin spus, judecând după felul în care arata. Se chinuia din greu să îşi ţină lacrimile în frâu. Pentru prima dată, de când misteriosul meu vizitator venise şi mă sarutase, aşa pe nepusă masă, îndrazneam şi eu să îl privesc. Era Austin. Din acel moment totul a avut sens, cel putin reactia fetei. Îl iubea. De asta eram sigură, aşa că folosindu-mă de toată puterea de care dispuneam l-am împins reuşind să îl îndepartez cât de cât de mine.
- Eşti un idiot ştiai asta? L-am întrebat, după care mâna mea a facut contatct cu obrazul lui stâng. Paru surprins la fel şi Rebecca, pe chipul careia am putut observa un mic zâmbet şi se pare că şi brunetul îl remarcase, dar cu toate astea într-un mod destul de josnic m-a tras mai aproape de el şi aînceput să mă sarute într-un mod mult mai violent de astă dată. Era nebun, mă falosea să o ranesacă pe saraca fată şi nici macar nu îi pasa. Idiotul. Asta fusese picatura care umpluse paharul, în timp ce rabdarea şi nervii mei ajunseseră la limită, dacă ar fi existat cu adevarat o limită. L-am lovit din nou de această dată cu mai multă putere, deşi nu mi-a fost prea greu din moment ce era beat, iar eu puteam să folosesc acest lucru în avantajul meu. Reuşisem să îl scot afară, aşa că instantaneu am închis uşa în urma lui.
Acum chiar că nu îmi mai pasa, speram să plece, asta dacă voia să mai aibă moştenitori. Gată, mitocaniile lui îmi ajunseseră până în gât, dacă până acum nu îl simpatizam, se pare că în seara asta relatia noastră evoluase la un nou stadiu de ură profundă, care evident nu va avea nişte urmari prea placute la urmatoarea noastră întâlnire.
Dacă era ceva ce uram pe lângă barbatii care aveau tupeul să dea într-o femeie aceştia erau mitocanii, care se foloseau de fete, pe care le raneau batându-şi joc de ele şi de sentimentele lor. După această întâmplare, îmi pierdusem tot cheful de a mai face ceva, aşa că am pornit spre dormitor, se pare că Rebecca era deja acolo, pregatindu-se pentru un somn binemeritat, deşi era, încă tristă. A venit la mine şi m-a îmbrăţişat, deşi nu ştiam prea bine de ce , dar i-am zâmbit multumită. Până la urmă nici nu mai conta de ce o facuse. Am aşteptat până a adormit, după care m-am uitat spre fereastră să mă asigur că Austin plecase. Totul arata perfet normal, cu exceptia unui mic detaliu care statea în fata uşii, în zapadă . Am coborât în grabă , mergând la brunet, nu îl suportam, dar asta nu însemna că aveam să îl las să înghete. M-am aşezat în linişte, punându-mi mâna pe umarul lui.
- Mă bucur că eşti aici cu mine. Spus încet fară să îşi schimbe expresia.
- Şi mie îmi pare bine, dar acum mă duc să sun după un taxi. Şi zicând asta m-am ridicat şi am plecat în grabă.
Se pare că nici un fel de maşină nu avea cum să ajungă aici până mâine, din cauza zapezii aşa că m-am vazut nevoită să îl las să doarmă aici şi în fond care era problema, adică erau destule camere şi eu mai dormisem pe canapea aşa că nu era mare lucru. L-am luat şi l-am dus în camera de oaspeti, după care m-am întors la mine în cameră de unde am luat o pernă şi o patură şi m-am reântors în sufragerie, nu înainte de ai spune lui Austin că dacă avea nevoie de ceva s-ă mă trezească. Ar fi fost o optiune să dorm în camera mamei, dar de când venise şi Dean din cauza dispretului imens pe care îl simteam pentru el nu îmi mai puteam calca pe mândrie atât de uşor. Era în jur de ora trei când am reuşit să adorm, deşi nu pot spune că am avut parte de un somn prea liniştit, din moment ce cazusem de două ori de pe canapea.
Nu ştiu când a trecut timpul, dar primul lucru pe care l-am facut când mi-am deschis ochii a fost să ţip.
- Ce naiba crezi că faci?, l-am întrebat pe brunetul ce statea aplecat asupra mea.
- Ai zis că şi citez ,, dacă ai nevoie de ceva sunt în sufragerie’’ şi cum îmi trebuia o pastilă am venit aici, dar dormeai atât de frumos încât nu m-am încumetat să te trezesc.
- Bine, bine stai să merg să caut, i-am raspuns nervoasă, după care m-am ridicat.
- Apropo, ştiai că parintii tai s-au întors acasă? M-a întrebat pe un ton nevinovat.
- Ce? Nu. Să vezi ce-am încurcato, am început eu să bomban în timp ce îi întindeam pastila şi paharul cu apă.
- Cumva din cauza mea ai încurcato?
- Ehh, dacă tu ai pleca de acasă timp de câteva zile şi când te-ai întoarce ţi-ai gasi unica fiică cu un baiat, ce ai putea crede? Şi oricum dacă ar fi numai asta, ar fi mult mai bine. Aaa… dacă vrei poti să te duci să îţi faci un duş, nu îţi face griji, aia e baia pentru oaspeti, nu o să te deranjeze nimeni, deşi în privinta hainelor ar fi o problemă.
- Nu îţi face griji, soferul meu a venit şi mi-a adus tot ce îmi trebuie.
Atunci, de ce nu a plecat acasă, nu ar fi fost mai logic aşa. În fine. Austin a mers la baie, în timp ce eu am mers să vad ce face Rebecca, care se pare că se trezise şi era la baie, ce mă bucuram că aveam mai multe bai în casă. Am cobrât spre bucatarie unde se pare că mama îşi bea cafeaua, cu toate astea am hotarât să o ignor, din moment ce îşi facuse aparitia şi Dean.
Am mers înapoi în cameră unde m-am schimbat rapid, cum era destul de rece am hotarât să îmi i-au o bluză ceva mai groasă, pe gât albă şi o pereche de blugi negrii. Nu ţineam neaparat să apar cine ştie cum îmbracată, caci pentru mine conta mai mult să mă simt bine. Parul mi l-am prins într-un coc neglijent. Între timp revenise şi Rebecca care se schimbase şi ea cu o fuştiţă foarte draguţă de un verde kaki, şi o bluză simplă care avea la gât o fundiţă, în timp ce pe deasupra avea o vestă neagră. Arata destul de bine, avea acele trasaturi frumoase care mă faceau să cred că ea avea să fie miss. Am coborât împreună în bucatarie, deoarece, mama ne strigase spunându-ne că micul dejun era gata. Spre surprinderea mea, dar mai ales spre surprindrea Rebeccai, Austin era deja acolo. Ne-am aşezat şi noi, fară a spune nimic.
- Domnişoară cine ţi-a dat voie să aduci un baiat acasă, m-ai ales în lipsa noastră, a întrebat mama în timp ce îmi punea o farfurie cu mâncare în faţă.
- Da aşa e, cine ştie ce s-ar fi întâmplat dacă erai doar tu singură cu el. A întrevenit şi Dean. Auch acestă insinuare era clar o lovitură sub centură.
- Tu nu te baga, i-am spus printre dinti barbatului, nu eşti tatal meu nu îţi mai da cu parerea.
- Rose Dowsen cum poti să îi vorbeşti aşa? Nu ţi-e ruşine. Cereti scuze imediat, a intrvenit şi mama, pe un ton destul de restit.
- Ce? Să îi cer scuze? Cui lui? Am sarit ca arsă, când mi-a spus toate astea, îmi pare rau că fac parte din familia asta, că vă stric fericirea pentru că sunt aşa cum sunt, îmi pare rau, dar ţin să îţi reamintesc că nu eu am fost cea care a uitat că are o fiică, nu eu am fost cea carea fost plecată zile întregi de acasă, nu eu am fost cea caruia nu ia pasat, tu ai fost ,,dragă’’ mamă.
- Cum poti să îi vorbeşti aşa mamei tale? Intervenii din nou Dean.
- Ştiu că adevarul doare, dar asta e, nu ai cum să-l schimbi, aşa că nu veni să îmi ţii mie morală. Îmi pare rau că vă stau în cale, dar ştiti ceva o să plec dacă asta vă multumeşte, am să fac şi asta deşi mă doare să ştiu că ţi-am luat atâţia ani aparea degeaba, din moment ce tu l-ai ales pe el în locul meu. Te urasc, te urasc, te urasc. Nu ştiu cum am rezistat să nu plâng, doar m-am ridicat şi am plecat la mine în cameră de unde mi-am luat paltonul şi geanta şi m-am hotarât să plec la scoală.
Când am coborât Austin şi Rebecca mă aşteptau, nu mi-au spus însă nimic, cu toate că aflaseră nişte lucruri pe care nimeni până atunci nu le ştiuse. Nimeni. M-am încaltat şi am plecat în linişte spre şcoală. Niciunul dintre noi nu spunea absolut nimic, eu fiind încă marcată de ceartă, iar ei nevrând să mă deranjeze.
În douazeci de minute am fost la liceu. Încă nu se sunase, dar erau o multime de baieti afară, chinuind câte o fată şi îngropândo în zapadă. Îmi parea rau pentru ele, dar azi nu mă simteam în stare să le i-au apararea, niciunea dintre ele.
I-am zarit cu coada ochiului pe baietii di gaşca lui Austin cum se îndreptau spre mine, era clar ca bună ziua că voiau să îmi facă botezul, dar după cum am spus nu îmi pasa.
- Lasati-o în pace, l-am auzit strigând pe brunet, lucru la care nu mă aşteptam. Cu toate astea nu i-am multumit, ci am mers mai departe spre clasă. Chiar înainte să intru, i-am vazut pe Austin şi Rebecca că mă priveau, vrând probabil să se asigure că eram bine. Le-am facut semn cu mâna că sunt în regulă şi am intrat.
Am privit clasa în ansamblu, după care am mers şi m-am aşezat în bancă. Se pare că majoritatea fetelor fuseseră deja scoase afară, drept dovadă stateau hainele pline de zapadă, chiar înainte să apuc să vorbesc cu cineva profesorul de economie îşi facuse apartia, cu toate astea ar fi trebuit să îi multumesc deoarece, mă scapase de întrebarile incomode ale fetelor. Ora a trecut destul de repede, iar imediat cum s-a sunat am ieşit şi m-am îndreptat spre clasa lui Austin, unde abia ieşise profesorul. Am intart în timp ce toti cei prezenti se uitau l-a mine ca la felul paişpe, şi chiar şi Jake paru surprins să mă vadă, însă i-am ignorat şi am mers şi l-am luat pe brunet de mână spunându-i la ureche să mă urmeze. Când am ajuns în dreptul baii fetelor, l-am împins înauntru închizând uşa în urma noastră. Oricine ar fi vazut scena ar fi putut crede că avea să se întâmple altceva.
- Auzi..? bomban eu in timp i-am dat drumul la mână...să nu spui nimanui despre ce s-a întâmplat ..sau nu o să mai apuci ziua de mâine.
- Îmi ramâi datoare să ştii.
- Vezi să nu. I-am raspuns înainte să ies pe uşa.
P.S. Îmi cer scuze pentru greşeli, promit că dau edit maine.
Capitolul 21 Niciodată nu va mai fi la fel.
Chiar cântasem. Nu ştiu dacă avem să o mai fac altă dată, dar oricum eram foarte încântată. După demonstratia de talent Rebecca şi cu mine am continuat să vorbim. Am fost oarecum surprinsă să îi aflu povestea care era mult mai trist[ decât a mea, adică ascultândo am realizat ce eu mă plângeam de lucruri marunte în comparatie cu ea.
De la naştere fusese abandonată de parintii ei, pe care nici în ziua de azi nu îi cunoscuse, dar nu încercase să afle nimic pentru că ştia deja povestea de la o asistentă. Se pare că mama ei o lasase în acea maternitate, deoarece nu îşi dorea un copil. Cât despre tatal ei biologic, nu ştia nici macar cum îl cheamă din moment ce ei nu mentonase niciodată în acea scrisoare cum îl cheamă. Petrecuse câtva luni în spital, apoi o luase un asistent maternal, care o abandonase într-un centru de plasament doi ani mai târziu. Aşa îşi petrecu câţiva ani în acel loc mizer şi rece până când la varsta de 10 ani am fost adoptată de un barbat de treizeci şi ceva de ani care se dovedi a fi cel mai rau coşmar al ei. Aces monstru o trimitea în strdă la cerşit, iar înainte să plece a batută atât de tare încât a stat câteva luni în spital, trecând prin numeroase operatii estetice, deoarece acea brută o desfigurase complet. Aşa a ramas din nou singură.
Când a ieşit din spital, abia atunci a realizat că nu avea unde să se ducă. Timp de mai multe luni a trait prin scari de bloc, dar de cele mai multe ori a fost nevoită să plece şi de acolo, pentru că oamenii nu o voiau, o goneau supunândo la numeroase suferinte şi chinuri, ca şi cum foamea şi frigul nu ar fi fost suficiente. Cu toate astea nu ura pe nimeni, nu învinovăţea pe nimeni despre ceea ce i se întâmplase. Soarta îi jucase o teribilă festă într-adevar, dar aşa fusese dat nu era nimeni vinovat pentru asta, din moment ce fiecare zi pote fi un nou început şi îţi poate aduce noi surprize. Iar Rebecca crezuse asta, aşa că toată acea credinţă îi fusese rasplatită prin bunatatea unei femei, care deşi nu îi putea oferi prea multe o luase în grija ei până astazi devenind astfel îngerul ei pazitor.
Mi-a spus totul pe scurt, o poveste care mă marcase, mă întristase, facându-mă să realizez poate că soarta mea nu fusese chiar atât de rea. Nu trebuia să renunţ.
Mi-am ridicat privirea catre ea, se pare că mesajul pe încercase să mi-l transmită reuşisem să în sfârşit să îl înteleg, destul de greu ce-i drept. Hotarâsem să nu mai vorbim despre lucruri urâte şi să ne uitam la un film, acum că stabilisem ceea ce aveam să facem pentru bal, oricum nu ne mai ramânea decât să repetam. Am ales un film la întâmplare, personal nu mă interesa despre ce era vorba mai ales că nu puteam să îmi i-au gândul de la mama. Era deja ceva normal să nu mă sune şi totuşi, eu stateam şi îmi faceam griji ca proasta. Eram sigură că Dean i-a spus câte-n lună şi-n stele, deci probabil era suparată. Mă uram, îl uram pe Dean, evident, care reuşise să distrugă acea legatură specială pe care o aveam cu mama.
- Rose eşti bine? M-a întrebat încet Rebecca. Desigur că nu, dar nu voiam ca ea să ştie aşa că am dat uşor din cap în semn că sunt ok. Totuşi, trebuia să recunosc că fusese o seară deosebită, prima după o lungă perioadă în care nu mai eram singură, cu toate că nu era prea vorbareaţă, ştia când trebuie să tacă, fară să pună întrebari, doar aştepta.
La o oră foarte târzie, în jur de unu dimineata s-a auzit soneria cu toate că nici eu nici Rebecca nu adormisem, am fost luate prin surprindere, mai ales că nu aşteptam pe nimeni.
- Poate că s-au întors parintii tai.
- Nu, nu cred că sunt ei mai ales că ambii au chei, merg să vad cine ar putea fi la ora asta.
Mi-am lasat musafira să aştepte şi am mers spre uşa de la intrare, mai mul ca sigur cineva avea chef de farse. Am deschis, fară prea mare tragre de inimă, în timp ce un necunoscut a intrat precum o tornadă nu puteam să spun nimic pentru că în câteva secunde m-am trezit lipită de peretele din spatele meu, fiindu-mi destul de greu să mă opun, mai ales că pozitia în care mă aflam, destul de incomodă de altfel nu îmi dadea posibilitatea să scap. Încă, nu reuşisem să aflu cine era, dar se pare că el ştia foarte bine care era motivul pentru care venise. Nu am izbutit să îmi deschid ochii, însă, simtiam cum necunoscutul îmi apasa buzele. Trebuia, să recunosc că saruta atât de bine, doar că m-am surprins raspunzând acelui sarut. Mare greşeală. După câteva zeci de secunde, totul s-a sfârşit moment în care mi-am deschis ochii, doar că nu l-am privit pe faptaş, ci mi-am îndreptat privirea spre Rebecca, care ramasese precum o stană de piatră, privindu-mă sau mai bine spus, privindu-ne. Atunci, am realizat că era tristă, deşi asta era putin spus, judecând după felul în care arata. Se chinuia din greu să îşi ţină lacrimile în frâu. Pentru prima dată, de când misteriosul meu vizitator venise şi mă sarutase, aşa pe nepusă masă, îndrazneam şi eu să îl privesc. Era Austin. Din acel moment totul a avut sens, cel putin reactia fetei. Îl iubea. De asta eram sigură, aşa că folosindu-mă de toată puterea de care dispuneam l-am împins reuşind să îl îndepartez cât de cât de mine.
- Eşti un idiot ştiai asta? L-am întrebat, după care mâna mea a facut contatct cu obrazul lui stâng. Paru surprins la fel şi Rebecca, pe chipul careia am putut observa un mic zâmbet şi se pare că şi brunetul îl remarcase, dar cu toate astea într-un mod destul de josnic m-a tras mai aproape de el şi aînceput să mă sarute într-un mod mult mai violent de astă dată. Era nebun, mă falosea să o ranesacă pe saraca fată şi nici macar nu îi pasa. Idiotul. Asta fusese picatura care umpluse paharul, în timp ce rabdarea şi nervii mei ajunseseră la limită, dacă ar fi existat cu adevarat o limită. L-am lovit din nou de această dată cu mai multă putere, deşi nu mi-a fost prea greu din moment ce era beat, iar eu puteam să folosesc acest lucru în avantajul meu. Reuşisem să îl scot afară, aşa că instantaneu am închis uşa în urma lui.
Acum chiar că nu îmi mai pasa, speram să plece, asta dacă voia să mai aibă moştenitori. Gată, mitocaniile lui îmi ajunseseră până în gât, dacă până acum nu îl simpatizam, se pare că în seara asta relatia noastră evoluase la un nou stadiu de ură profundă, care evident nu va avea nişte urmari prea placute la urmatoarea noastră întâlnire.
Dacă era ceva ce uram pe lângă barbatii care aveau tupeul să dea într-o femeie aceştia erau mitocanii, care se foloseau de fete, pe care le raneau batându-şi joc de ele şi de sentimentele lor. După această întâmplare, îmi pierdusem tot cheful de a mai face ceva, aşa că am pornit spre dormitor, se pare că Rebecca era deja acolo, pregatindu-se pentru un somn binemeritat, deşi era, încă tristă. A venit la mine şi m-a îmbrăţişat, deşi nu ştiam prea bine de ce , dar i-am zâmbit multumită. Până la urmă nici nu mai conta de ce o facuse. Am aşteptat până a adormit, după care m-am uitat spre fereastră să mă asigur că Austin plecase. Totul arata perfet normal, cu exceptia unui mic detaliu care statea în fata uşii, în zapadă . Am coborât în grabă , mergând la brunet, nu îl suportam, dar asta nu însemna că aveam să îl las să înghete. M-am aşezat în linişte, punându-mi mâna pe umarul lui.
- Mă bucur că eşti aici cu mine. Spus încet fară să îşi schimbe expresia.
- Şi mie îmi pare bine, dar acum mă duc să sun după un taxi. Şi zicând asta m-am ridicat şi am plecat în grabă.
Se pare că nici un fel de maşină nu avea cum să ajungă aici până mâine, din cauza zapezii aşa că m-am vazut nevoită să îl las să doarmă aici şi în fond care era problema, adică erau destule camere şi eu mai dormisem pe canapea aşa că nu era mare lucru. L-am luat şi l-am dus în camera de oaspeti, după care m-am întors la mine în cameră de unde am luat o pernă şi o patură şi m-am reântors în sufragerie, nu înainte de ai spune lui Austin că dacă avea nevoie de ceva s-ă mă trezească. Ar fi fost o optiune să dorm în camera mamei, dar de când venise şi Dean din cauza dispretului imens pe care îl simteam pentru el nu îmi mai puteam calca pe mândrie atât de uşor. Era în jur de ora trei când am reuşit să adorm, deşi nu pot spune că am avut parte de un somn prea liniştit, din moment ce cazusem de două ori de pe canapea.
Nu ştiu când a trecut timpul, dar primul lucru pe care l-am facut când mi-am deschis ochii a fost să ţip.
- Ce naiba crezi că faci?, l-am întrebat pe brunetul ce statea aplecat asupra mea.
- Ai zis că şi citez ,, dacă ai nevoie de ceva sunt în sufragerie’’ şi cum îmi trebuia o pastilă am venit aici, dar dormeai atât de frumos încât nu m-am încumetat să te trezesc.
- Bine, bine stai să merg să caut, i-am raspuns nervoasă, după care m-am ridicat.
- Apropo, ştiai că parintii tai s-au întors acasă? M-a întrebat pe un ton nevinovat.
- Ce? Nu. Să vezi ce-am încurcato, am început eu să bomban în timp ce îi întindeam pastila şi paharul cu apă.
- Cumva din cauza mea ai încurcato?
- Ehh, dacă tu ai pleca de acasă timp de câteva zile şi când te-ai întoarce ţi-ai gasi unica fiică cu un baiat, ce ai putea crede? Şi oricum dacă ar fi numai asta, ar fi mult mai bine. Aaa… dacă vrei poti să te duci să îţi faci un duş, nu îţi face griji, aia e baia pentru oaspeti, nu o să te deranjeze nimeni, deşi în privinta hainelor ar fi o problemă.
- Nu îţi face griji, soferul meu a venit şi mi-a adus tot ce îmi trebuie.
Atunci, de ce nu a plecat acasă, nu ar fi fost mai logic aşa. În fine. Austin a mers la baie, în timp ce eu am mers să vad ce face Rebecca, care se pare că se trezise şi era la baie, ce mă bucuram că aveam mai multe bai în casă. Am cobrât spre bucatarie unde se pare că mama îşi bea cafeaua, cu toate astea am hotarât să o ignor, din moment ce îşi facuse aparitia şi Dean.
Am mers înapoi în cameră unde m-am schimbat rapid, cum era destul de rece am hotarât să îmi i-au o bluză ceva mai groasă, pe gât albă şi o pereche de blugi negrii. Nu ţineam neaparat să apar cine ştie cum îmbracată, caci pentru mine conta mai mult să mă simt bine. Parul mi l-am prins într-un coc neglijent. Între timp revenise şi Rebecca care se schimbase şi ea cu o fuştiţă foarte draguţă de un verde kaki, şi o bluză simplă care avea la gât o fundiţă, în timp ce pe deasupra avea o vestă neagră. Arata destul de bine, avea acele trasaturi frumoase care mă faceau să cred că ea avea să fie miss. Am coborât împreună în bucatarie, deoarece, mama ne strigase spunându-ne că micul dejun era gata. Spre surprinderea mea, dar mai ales spre surprindrea Rebeccai, Austin era deja acolo. Ne-am aşezat şi noi, fară a spune nimic.
- Domnişoară cine ţi-a dat voie să aduci un baiat acasă, m-ai ales în lipsa noastră, a întrebat mama în timp ce îmi punea o farfurie cu mâncare în faţă.
- Da aşa e, cine ştie ce s-ar fi întâmplat dacă erai doar tu singură cu el. A întrevenit şi Dean. Auch acestă insinuare era clar o lovitură sub centură.
- Tu nu te baga, i-am spus printre dinti barbatului, nu eşti tatal meu nu îţi mai da cu parerea.
- Rose Dowsen cum poti să îi vorbeşti aşa? Nu ţi-e ruşine. Cereti scuze imediat, a intrvenit şi mama, pe un ton destul de restit.
- Ce? Să îi cer scuze? Cui lui? Am sarit ca arsă, când mi-a spus toate astea, îmi pare rau că fac parte din familia asta, că vă stric fericirea pentru că sunt aşa cum sunt, îmi pare rau, dar ţin să îţi reamintesc că nu eu am fost cea care a uitat că are o fiică, nu eu am fost cea carea fost plecată zile întregi de acasă, nu eu am fost cea caruia nu ia pasat, tu ai fost ,,dragă’’ mamă.
- Cum poti să îi vorbeşti aşa mamei tale? Intervenii din nou Dean.
- Ştiu că adevarul doare, dar asta e, nu ai cum să-l schimbi, aşa că nu veni să îmi ţii mie morală. Îmi pare rau că vă stau în cale, dar ştiti ceva o să plec dacă asta vă multumeşte, am să fac şi asta deşi mă doare să ştiu că ţi-am luat atâţia ani aparea degeaba, din moment ce tu l-ai ales pe el în locul meu. Te urasc, te urasc, te urasc. Nu ştiu cum am rezistat să nu plâng, doar m-am ridicat şi am plecat la mine în cameră de unde mi-am luat paltonul şi geanta şi m-am hotarât să plec la scoală.
Când am coborât Austin şi Rebecca mă aşteptau, nu mi-au spus însă nimic, cu toate că aflaseră nişte lucruri pe care nimeni până atunci nu le ştiuse. Nimeni. M-am încaltat şi am plecat în linişte spre şcoală. Niciunul dintre noi nu spunea absolut nimic, eu fiind încă marcată de ceartă, iar ei nevrând să mă deranjeze.
În douazeci de minute am fost la liceu. Încă nu se sunase, dar erau o multime de baieti afară, chinuind câte o fată şi îngropândo în zapadă. Îmi parea rau pentru ele, dar azi nu mă simteam în stare să le i-au apararea, niciunea dintre ele.
I-am zarit cu coada ochiului pe baietii di gaşca lui Austin cum se îndreptau spre mine, era clar ca bună ziua că voiau să îmi facă botezul, dar după cum am spus nu îmi pasa.
- Lasati-o în pace, l-am auzit strigând pe brunet, lucru la care nu mă aşteptam. Cu toate astea nu i-am multumit, ci am mers mai departe spre clasă. Chiar înainte să intru, i-am vazut pe Austin şi Rebecca că mă priveau, vrând probabil să se asigure că eram bine. Le-am facut semn cu mâna că sunt în regulă şi am intrat.
Am privit clasa în ansamblu, după care am mers şi m-am aşezat în bancă. Se pare că majoritatea fetelor fuseseră deja scoase afară, drept dovadă stateau hainele pline de zapadă, chiar înainte să apuc să vorbesc cu cineva profesorul de economie îşi facuse apartia, cu toate astea ar fi trebuit să îi multumesc deoarece, mă scapase de întrebarile incomode ale fetelor. Ora a trecut destul de repede, iar imediat cum s-a sunat am ieşit şi m-am îndreptat spre clasa lui Austin, unde abia ieşise profesorul. Am intart în timp ce toti cei prezenti se uitau l-a mine ca la felul paişpe, şi chiar şi Jake paru surprins să mă vadă, însă i-am ignorat şi am mers şi l-am luat pe brunet de mână spunându-i la ureche să mă urmeze. Când am ajuns în dreptul baii fetelor, l-am împins înauntru închizând uşa în urma noastră. Oricine ar fi vazut scena ar fi putut crede că avea să se întâmple altceva.
- Auzi..? bomban eu in timp i-am dat drumul la mână...să nu spui nimanui despre ce s-a întâmplat ..sau nu o să mai apuci ziua de mâine.
- Îmi ramâi datoare să ştii.
- Vezi să nu. I-am raspuns înainte să ies pe uşa.