12-01-2012, 05:11 PM
Sfinte, nici nu mi-am dat seama când s-a rupt firul. : )) Sinceră să fiu, parcă am citit mecanic şi nu toate detaliile mi-au pătruns privirea.
Încep prin aţi spune că nu începi când trebuie propoziţiile. Unele trebuiau de la capăt, iar altele în continuare, ca de ex:
Dacă întrebi de ce, îţi explic: sunt mai multe idei şi deobicei când începi una nouă se lasă un rând liber şi se începe de la capăt, iar dacă anumite propoziţi încheiate au legătura cu precedentele, înseamnă că trebuie scrise în continuare, cu literă mare. (bine chestia asta o ştiai şi tu, dar ţi-am repetat-o acum, ca pe viitor să fii mai atentă)
Nu doar greşeala asta o ai, de prea multe ori pui pronume personale sau posesive. Nu mai dau exemplu, fiindcă le găseşti oricum uşor în capitolul acesta.
Poţi oricând să înlocuieşti unele din ele, pentru a evita repetiţii, cu alte cuvinte sau grupuri de cuvinte, căci şi aşa se sub înţelege în propoziţie că este vorba de ăla sau aia. Mă înţelegi tu.
Per ansamblu, a fost un capitol luuuung, destul de simplutţ, nu s-au petrecut prea multe, chiar doream asta, însă nu a fost aşa. De descris ai descris normal, însă consider că anumite sentimente ale personajelor trebuie mai bine conturate şi mai mult pus accent pe ele. La final acolo, ultima şcenă când a apărut Morikawa la uşă, nu a avut un impact mare asupra mea, încât să mă şocheze apariţia lui. Plus de asta, m-am încurcat, nu ştiu de ce, părea mecanic aproape. Încearcă cu mai mult foc să ramifici trăirile şi reacţiile + impactul asupra cititorului şi mai ales asupra personajelor.
Sfârşit. Succes! <3
Încep prin aţi spune că nu începi când trebuie propoziţiile. Unele trebuiau de la capăt, iar altele în continuare, ca de ex:
(12-01-2012, 03:41 PM)YuneSugihara A scris: Dimineata Mamoru se trezise gasindu-ma tot jos si la ultima pagina a cartii. Nu resimteam de loc oboseala si ma simteam chiar mai bine dupa aceea lectura.Prima propoziţie trebuia de la capăt (ea în text e în continuare şi nu este corect). A treia - "M-a făcut chiar ..." trebuia în continuarea celeilalte de sus şi după la ultima propoziţe, care urmează după asta, trebuia de la capăt.
M-a facut chiar mai increzator. El se minuna cum de mai aveam energie, dar eu radiam si eram capabil chiar sa-l infrunt pe Morikawa.
Dacă întrebi de ce, îţi explic: sunt mai multe idei şi deobicei când începi una nouă se lasă un rând liber şi se începe de la capăt, iar dacă anumite propoziţi încheiate au legătura cu precedentele, înseamnă că trebuie scrise în continuare, cu literă mare. (bine chestia asta o ştiai şi tu, dar ţi-am repetat-o acum, ca pe viitor să fii mai atentă)
Nu doar greşeala asta o ai, de prea multe ori pui pronume personale sau posesive. Nu mai dau exemplu, fiindcă le găseşti oricum uşor în capitolul acesta.
Poţi oricând să înlocuieşti unele din ele, pentru a evita repetiţii, cu alte cuvinte sau grupuri de cuvinte, căci şi aşa se sub înţelege în propoziţie că este vorba de ăla sau aia. Mă înţelegi tu.
Per ansamblu, a fost un capitol luuuung, destul de simplutţ, nu s-au petrecut prea multe, chiar doream asta, însă nu a fost aşa. De descris ai descris normal, însă consider că anumite sentimente ale personajelor trebuie mai bine conturate şi mai mult pus accent pe ele. La final acolo, ultima şcenă când a apărut Morikawa la uşă, nu a avut un impact mare asupra mea, încât să mă şocheze apariţia lui. Plus de asta, m-am încurcat, nu ştiu de ce, părea mecanic aproape. Încearcă cu mai mult foc să ramifici trăirile şi reacţiile + impactul asupra cititorului şi mai ales asupra personajelor.
Sfârşit. Succes! <3