Angel without soul ( sezonul 2 )

[Rain]

Am cam intarziat. Woops!

~Capitolul 8 Locuri ciudate ale Parisului ~
( Kiru )


Mi-am linistit iubitul frate printr-un sms simplu, spunandu-i ca il iubesc si ca voi veni cat de repede pot. N-am putut continua sa discut cu el prin mesaje caci unul din politisti ma vazu si se incrunta, obligandu-ma sa las aparatul jos si sa nu-l mai folosesc.
In mai putin de douazeci de minute peisajul deja se schimbase. Cladiri inalte ale Frantei imi invadau ochii sub marele si frumosul Turn Eiffel. Norii se stransesera deasupra orasului cu indrazneala, pregatiti sa se revarse oricand.
Masina se opri brusc dupa o curba violenta, desfacndu-se usa. Un om imbracat in uniforma albastra imi facu semn sa ies.
-Pe aici, monsieur, spuse cu acel accent care deja devenise enervant de la o vreme incoace.
Am iesit din masina, fiind obligat sa-mi tin mainile la spate si sa-mi lege incheieturile cu o pereche argintie de catuse.
- Pe dracu! Pentru „daruirea” unui pumn voi imi puneti blestematele astea de catuse?
Puteam sa tip cat vreau, ei tot nu ma intelegeau, ori nu ma bagau in seama. Cert era ca se uitau foarte ciudat atunci cand incercam sa scot vreun cuvant. Desigur, ei nu inÈtelegeau japoneza, probabil si din aceasta cauza imi priveau ochii tipici asiatici asa de ciudat; pentru ei eram un criminal.
M-au impins, facand cativa pasi, apoi unul din politai i-a facut un semn celuilalt, acesta tinandu-ma strans de umar si obligandu-ma sa merg incotro dorea el. In fata mea se afisa imaginea unei cladiri mari, murdare, cu tencuiala cazuta in unele locuri si peretii sparti in altele. Era inconjurata cu un gard de fier pe o portiune dreptunghiulara. La fiecare colt era cate un gardian cu un caine ce statea de paza. Inchisoarea era bine securizata, mai ales cand am observat cu ochiul liber destul de departe un turn cu doi oameni imbracati in albastru inchis, purtand binoclu.
Holurile erau groaznice, iar la fiecare pas facut auzeam tipete si injuraturi. Trupul mi se cutremura cand, cu coada ochiului am reusit sa surprind o celula mica, luminata doar de un bec in jurul caruia se invarteau musculite, in care doi detinuti se bateau agresiv pentru o farfurie cu cartofi fierti. Incepusera sa isi dea pumni si chiar sa se muste de incheieturile mainilor pana le dadea sangele. Am inghiti in sec. Locul meu nu era aici, trebuie sa imi fac dreptate si sa ajung mai repede acasa.
Acest gand imi disparu cand cinci minute mai tarziu ma aflam intr-o incapere cu un birou plin de hartii si doua scaune cu spatarul de lemn. Ramasesem doar eu cu un politist, impreuna cu un domn imbracat neglijent intr-un costum fara cravata, inalt si foarte solid, cu trasaturi dure. Incerca sa scoatÄa cateva cuvinte din gura mea, la fel si eu din a lui, dar se pare ca niciunul nu intelegea ceea ce spune.
-Nu vorbeste franceza. Ia-l de aici si adu-mi mai repede un translator, spuse omul imbracat in costum, fara a intelege insa ceea ce spusese.
Accentul era cel frantuzesc, asta era clar, dar nu intelegeam o iota din cele spuse. Chipul lui era incruntat, iar expresia faciala fusese la fel de cand intrasem pe usa.
-Dar…
-Fa ce ti-am zis! inchide-l intr-o celula singur si adu-l inapoi cand isi spun eu. Acum!
Ma uitam cand la unul, cand la celalalt, in speranta ca voi ajunge sa inteleg un singur cuvant, ca mai apoi sa ma leg de acela si sa inteleg ce se petrece. Cand ma concentrasem mai tare, politistul ma scoase cu forta din incapere si ma duse din nou pe acel hol mizerabil.
-Nu intelegem ce spui, avem nevoie de un translator… O sa stai inchis in celula cateva ore. Dar de ce dracu vorbesc? Tu oricum nu intelegi nimic.
Imi desfacu catusele si ma inchise intr-o celula, apoi pleca.
-Stai, am rostit, prinzand barile aurii, patate cu vopsea verde pe alocuri, strangand de ele. Politistul disparu dupa primul colt, lasandu-ma cu o gramada de nervi .
Eram prea ocupat sa privesc barile ce inca le tineam strans, uitand de faptul ca sunt inchis intr-o celula. M-am uitat inapoi, privind cu gura cascata. Noroc ca vazusem multe filme cu prizonieri, criminali si inchisori, stiind astfel ce ma asteapta. Un pat era prins cu lanturi groase in peretele varuit cu alb, sau mai bine zis cu galben murdar. Tavanul era acoperit cu un strat subtire, negru, de fum de tigara presupun. O chiuveta murdara se afla in stanga, foarte putin prinsa in perete, stand sa cada. Din robinetul ruginit curgeau cateva picaturi de apa, care si aceea era murdara. O patura era neglijent aruncata pe jos, rupta, la fel ca si perna ce era pusa in pat. In colturi, pe pereti, era mucegai, fiind clar ce era acel miros groaznic ce se simtea in aer.
Voiam sa iau un loc pe pat, ori langa perete, dar nu ma simteam deloc in largul meu acolo. Defapt… Cine s-ar fi simtit comod aici?
Era groaznic.
M-am asezat jos intr-un loc putin mai curat decat celelalte, nestiind cat voi avea sa stau aici. Brusc isi facu prezenta un zgomot infundat, scrasnit si totusi infricosator. Am indreptat capul in directia din care credeam ca venise zgomotul, straduindu-ma sa-mi tin privirea acolo. Ma fortam sa privesc prin intunericul celeilalte celule, insa uitandu-ma mai atent in acea diretie am reusit sa vad conturul unei siluete inalte si bine facute. Cate un bec era prezent in fiecare celula, dar acolo era intuneric.
Acea persoana se apropie de usa, intinzand mainile afara. Expresia lui faciala imi dadu fiori pe sirea spinarii, mai ales cand ma fixa cu privirea, am crezut ca tocmai voi fi gatit si servit pe farfuria lui. Omul gemea cu fiecare pas facut si cu fiecare particula de oxigen trasa in piept. Nu era singurul care facea galagie. Dintr-un moment in altul auzeam alte zgomote din alte celule. Atmosfera ma infiora pe masura ce tipetele se auzeau din ce in ce mai tare. Ma simteam ca la gradina zoologica, inconjurat de animale feroce sau pe un camp cu mine, asteptand ca eu sa fiu detonatorul.
Nu avusesem curajul pana acum sa privesc in celelalte incaperi, dar curiozitatea ma rodea cu fiecare secunda petrecuta acolo.
M-am uitat discret in restul celulelor. Majoritatea erau ocupate de doua personae, cel putin asta reuseam sa vad. De obicei unul era mai slab si celalalt mai bine cladit. Cel slab avea o privire trista, melancolica si foarte ganditoare, iar trupul de abia se tinea pe perechea de picioare. Incheieturile erau inconjurate de pete vinete, probabil de la lovituri. Cei mai norocosi, adica cei bine claditi, aveau priviri perverse, rautaciose si dure. Stateau pe marginea patului si isi muscau si lingeau buzele cu lacomie, ceradu-le colegilor sai din priviri sa le satisfaca poftele. Ce gesturi oribile! Ma bucuram c sunt singur in celula.
-Ala e nou, ma. Nu l-am mai vazut. Cica a venit azi, se auzi o voce intr-o engleza perfecta.
Macar asta puteam intelege.
-Da? De unde stii, ma? raspunse unul din detinuti care isi avea celula fata in fata cu a mea.
Se lasa o tacere infricosatoare, punctata doar de respiratia mea grea. Brusc toti isi intorsera privirea spre mine.