27-12-2011, 09:35 PM
***
-De ce zambesti? Jesse lasa deoaprte documentele pe care le avea in fata si-l privi pe fratele sau. Acesta insa nu paruse a-l auzi. Pamant catre Ray....Ray esti prezent?
Ray tresari.
-Da...ce-i?
-Ma intrebam ce e asa de amuzant. De cand ai intrat in biroul meu nu faci altceva decat sa privesti in gol si sa zambesti. Am ceva pe fata?
-Nu. Evident ca nu. Ma gandeam doar...zise Ray evaziv nedorind defapt sa se destainuie. Adevarul era ca era foarte bine dispus inca de cand se trezise sau, daca ar trebui sa fie complet sincer cu sine, ar spune: inca de cand se trezise cu Kyle langa el. Nu putuse sa-si scoata din minte fata lui somnoroasa, ochii verzi usor confuzi si in niciun az culoarea rosiatica ce-i colora obrajii. Isi scutura capul, incercand sa revina cu picioarele pe pamant. Nu era bine. Nu era deloc bine ca se gandea la asa ceva. Se simtea...vinovat?! Da, vinovat era cel mai bun cuvant ca sa descrie ceea ce simtea. Vinovat pentru ca dormise cu altcineva in patul pe care il impartise cu el, vinovat ca nu simtise repulsie cand il vazu si, nu in ultimul rand, vinovat pentru ca inca se gandea la el.
-In legatura cu sedinta din Toronto...ii aminti Jesse.
-Ma duc eu. Nu trebuie sa trimiti un inlocuitor.
-Esti sigur? Pana acum ziceai ca ar fi bine sa trimitem pe altcineva. In plus, parca urai Toronto in perioada asta a anului. Ce te-a facut sa te razgandesti atat de brusc?
-Vreau sa schimb un pic atmosfera. Atata tot.
Jesse nu crezu un singur cuvant din ceea ce-i zicea, dar a ajuns la concluzia ca e mai bine sa nu insiste. Se multumi sa-i zambesca.
-Bine, daca asa vrei tu. Tocmai m-ai scutit de o mare bataie de cap. Cel mai bine ar fi sa pleci in seara asta.
-Defapt cred ca o sa plec chiar acum. Ma duc acasa sa-mi fac bagajul si apoi plec la aeroport.
Se ridica de pe scaunul din fata biroului si porni spre usa.
-Drum bun si ai grija ce faci pe acolo, ii ura Jesse inainte sa iasa din birou. Imediat ce usa se inchise se aseza inapoi in scaun si privi dosarul din fata sa cu luare aminte. Intr-un fel ii prindea bine ca Ray sis gasisese tocmai acum sa plece. Sedintele din Canada il vor tine ocupat aproape o saptamana, ceea ce ii va da lui mana libera a faca niste investigatii discrete fara a fi nevoit sa priveasca tot timpul peste umar.
Nu-i placea sa recunoasca, dar in momente ca astea blestema ziua aceea din Alaska cand spusese ca va prelua conducerea Grupului Newcrest. Desigur, pe atunci nu stia in ce se bagase. Ar fi fost mai bine daca nu ar fi aflat niciodata. Viata lui de atunci, chiar daca era pusa in pericol aproape zilnic, era mult mai usoara decat acum. Atunci nu depindea nimeni de el. Daca o dadea in bara, doar el suporta consecintele faptelor sale. Acum insa, daca gresea peste un milion de oameni din toata lumea riscau sa ramana fara un loc de munca. Acum presiunea era mult mai mare decat fusese vreodata.
Injura printre dinti si arunca documentul inapoi pe birou. Se ridica de pe scaun si se intoarse cu fata spre fereastra mare. Ofta.
-Ce naiba pui la cale, Duncan?
Era o intrebare retorica. Stia ce pune la cale, dar nu avea cum sa o dovedeasca. Totusi, inca nu se putea convinge ca Duncan a ajuns atat de jos, ca el s-ar putea preta la ceva atat de murdar. Si mai mult, ca ar fi implicat si acesta companie in jocul sau. Era nebun, dar un nebun destept. Daca nu era atent, ar putea sa piarda jocul asta.
-Domnule Rosson?
Vocea feminina i-a atras atentia. S-a intors cu fata spre usa, vazand-o pe Camil. Femeia era imbracata intr-o rochie desupra genunchiului cu o linie sobra, dar care ii punea in evidenta silueta supla in ciuda celor 45 de ani ai sai. Parul negru il avea prins intr-un coc auster, iar pe ochii ageri se odihneau niste ochelari micuti.
-Da, Camil. Ce s-a intamplat?
-E ora 1. Cand vazu ca barbatul nu zice nimic, continua. Ati zis sa va anunt pentru ca trebuie sa va intalniti cu un domn Ian Roberts...
-La naiba! Am uitat. Merci, Camil. Raman dator. Jesse isi infasca repde sacoul si trecu aproape in fuga pe langa femeia ce ramasese in usa. Nu-i baga in seama pe cei ce se uitau mai ciudat la el. Ori erau noi, ori nu il cunostea indeajuns de bine incat sa stie ca el e un nonconformist convins. Ocoli liftul, alegand scrile in locul lui, sperand ca asa va ajunge mai repede la parter, apoi in parcarea subterana.
Intra in masina, porni motorul ce incepu sa toarca pecum o pisicuta, apoi demara in forta. Nu-l mai vazuse pe Ian de ceva vreme si deja ii era dor de el. In plus, lasand sentmentalismele la o parte, in el se putea increde. El l-ar fi putut ajuta in cazul in care urma sa se intample ceva nu prea placut.
Imediat ce se incadra in trafic, deschise gemul lasand aerul sa-i mature fata. Nu-i placea sa dea drumul la aerul conditionat in masina. Tot timpul i se infunda nasul de la el.
Nu mergea repede, dar nici incet. Drumurile erau aproape pustii la ora aia. Din cand in cand mai vedea cate-o masina, care se deplasa la fel ca el: ca si cum ar avea tot timpul din lume.
Cand intr-un final ajunse in fata redactiei, era aproape ora 2.
Parca masina pe unde apuca, apoi se indrepta spre intrarea principala.
Imediat ce deschise usa, mirosurile cunoscute il lovira din plin: hartie, cafea si fum de tigara. Era din nou acasa. Nu mai vorbea de agitatia din jur. Toata lumea se comporta de parca venea sfarsitul lumii si nu aveau unde sa se ascunda. Zambi, amintindu-si de zilele cand lucra aici.
Se strecura printre birourile insirate in toata incaperea, salutand in dreapta si in stanga pe cine cunostea, apoi lua liftul pana la etajul unde Roberts isi avea "puntea de control", asa cum multi o denumeau.
Si acolo intalnise, pe langa multe fete noi si altele cunoscute. Le zambi, apoi, fara sa mai bata la usa intra in biroul fostului sau sef. Nici aici lucrurile nu se schimbasera prea mult. Locul era vraiste. Mormane de documente erau imprasitate peste tot intr-o dezordine de nedescris tipica oricarui redactor-sef ce se respecta. Roberts statea ca de obicei in spatele biroului cu ochii pironiti in niste foi, cu o cana de cafea langa el si cu un trabuc cubanez intre buze.
-Salut, sefu'.
Barbatl tresari si-si ridica privirea din foi.
-Jesse?! intreba oarecum surprins. Ce cauti aici?
-Daca nu lucrez aici nu pot veni in vizita? Jesse pufni si se aseza pe scaunul din fata biroului. Se intinse si sa facu comod asa cum facea odinioara.
-Sti bine ca nu la aia m-am referit. Doar ca sunt surprins. Ma asteptam sa fi extrem de ocupat acum.
-Sunt extrem de ocupat, zise Jesse oftand, apoi tacu.
-Ce te preocupa? Nu cred ca ai venit pana aici la ora asta in timpul unei zile lucratoare ca sa-mi spui ca iti era dor de morala pe care ti-o tineam. Roberts se lasa pe spate in scaunul mare de piele si-si reaprinse trabucul. Te ascult, Jesse.
Vazand ca tanarul nu zice nimic, trecu la tonul amenintator pe care il folosea in trecut cand stia ca va auzi ceva ce in mod cert nu-i va conveni deloc.
-Jesse...
-Am o presimtire...
-Ce fel de presimtire?
-Una proasta...una foarte proasta...
-Asta nu e bine. Amandoi stim ca atunci cand ai presimtiri se prevad necazuri la orizont. In ce necazuri ai mai intrat acum, copile?
Jesse, in ciuda ingrijorarilor, zambi sagalnic.
-Momentan in nici unul.
-Momentan...Roberts ofta. Ce ai zice sa-mi spui ce se petrece. Fara ocolisuri, Jesse.
-Cred ca cineva vrea sa-mi insceneze o frauda. Bine, o frauda in cel mai bun caz. In cel mai rau, nici nu vreau sa ma gandesc...
-Sti cine e?
-Da, dar nu am dovezi.
-De ce ar vrea sa-ti faca asa ceva? Din cate mi-ai povestit toti au fost extaziati cand ai hotarat sa preiei conducerea.
-Toti, inafara de unul, zise Jesse.
-Duncan McMeron? intreba Roberts curios.
-Da. Nu e genul omului caruia sa-i place sa piarda.
-Nu a pierdut cine stie ce. Inca e activ in cadrul Grupului N. De ce si-ar periclita pozitia?
-Din aroganta, obsesie, ura...cine stie? Jesse ridica din umeri. Cand am ocupat scaunul directorului executiv am facut o mica investigatie, insa nu am gasit dovezi ca sa-l pot acuza direct de delapidare de fonduri, cu toate ca banii dispar din companie.
-Sume mari?
-Nu destul de mari incat sa fie luat in seama. E un joc piramidal, dar care i-a adus in ultimii ani peste 10 milioane de dolari.
Roberts fluiera apreciativ.
-Nu e rau. Nu e rau deloc.
-Insa pe mine nu aia ma sperie, continua Jesse. Din greseala mi-au picat in mana niste documente de la aprovizionare. In fiecare saptamana una dintre firmele mai mici ce apartin de noi primesc doua cargouri ce ar trebui sa contina cafea.
-Asa si? Nu vad nimic suspect aici.
-Se presupune ca vin de la o firma numita Caffe Esperantza.
-Asa...
-M-am interesat. Este o firma mica, care face afaceri mai mult cu alte firme mici, majoritatea cu sediul in L.A.
-Te intreb din nou...si ce-i cu asta?
-Nu exista furnizori, conturi in banca cu care opereaza firma, nici macar distribuitori oficiali. E doar o firma fantoma.
Roberts tacu un moment, digerand informatia.
-Banuiesc ca asta nu e tot.
-Ai dreptate. Nu e. Una dintre firmele de aici din L.A. cu care are un asa zis parteneriat e Trading International, un alt paravan. Ghici al cui?
-Nu o sa-mi placa...
-Al fratilor Huarez, continua Jesse.
-Sa fiu al naibii...!
-Mda, Duncan se foloseste de Grupul N pentru a aduce droguri in tara! Si nu am destule dovezi ca sa-l infund. Jesse lovi biroul cu pumnul incercand sa-si inabuse frustrarea.
-De ce zambesti? Jesse lasa deoaprte documentele pe care le avea in fata si-l privi pe fratele sau. Acesta insa nu paruse a-l auzi. Pamant catre Ray....Ray esti prezent?
Ray tresari.
-Da...ce-i?
-Ma intrebam ce e asa de amuzant. De cand ai intrat in biroul meu nu faci altceva decat sa privesti in gol si sa zambesti. Am ceva pe fata?
-Nu. Evident ca nu. Ma gandeam doar...zise Ray evaziv nedorind defapt sa se destainuie. Adevarul era ca era foarte bine dispus inca de cand se trezise sau, daca ar trebui sa fie complet sincer cu sine, ar spune: inca de cand se trezise cu Kyle langa el. Nu putuse sa-si scoata din minte fata lui somnoroasa, ochii verzi usor confuzi si in niciun az culoarea rosiatica ce-i colora obrajii. Isi scutura capul, incercand sa revina cu picioarele pe pamant. Nu era bine. Nu era deloc bine ca se gandea la asa ceva. Se simtea...vinovat?! Da, vinovat era cel mai bun cuvant ca sa descrie ceea ce simtea. Vinovat pentru ca dormise cu altcineva in patul pe care il impartise cu el, vinovat ca nu simtise repulsie cand il vazu si, nu in ultimul rand, vinovat pentru ca inca se gandea la el.
-In legatura cu sedinta din Toronto...ii aminti Jesse.
-Ma duc eu. Nu trebuie sa trimiti un inlocuitor.
-Esti sigur? Pana acum ziceai ca ar fi bine sa trimitem pe altcineva. In plus, parca urai Toronto in perioada asta a anului. Ce te-a facut sa te razgandesti atat de brusc?
-Vreau sa schimb un pic atmosfera. Atata tot.
Jesse nu crezu un singur cuvant din ceea ce-i zicea, dar a ajuns la concluzia ca e mai bine sa nu insiste. Se multumi sa-i zambesca.
-Bine, daca asa vrei tu. Tocmai m-ai scutit de o mare bataie de cap. Cel mai bine ar fi sa pleci in seara asta.
-Defapt cred ca o sa plec chiar acum. Ma duc acasa sa-mi fac bagajul si apoi plec la aeroport.
Se ridica de pe scaunul din fata biroului si porni spre usa.
-Drum bun si ai grija ce faci pe acolo, ii ura Jesse inainte sa iasa din birou. Imediat ce usa se inchise se aseza inapoi in scaun si privi dosarul din fata sa cu luare aminte. Intr-un fel ii prindea bine ca Ray sis gasisese tocmai acum sa plece. Sedintele din Canada il vor tine ocupat aproape o saptamana, ceea ce ii va da lui mana libera a faca niste investigatii discrete fara a fi nevoit sa priveasca tot timpul peste umar.
Nu-i placea sa recunoasca, dar in momente ca astea blestema ziua aceea din Alaska cand spusese ca va prelua conducerea Grupului Newcrest. Desigur, pe atunci nu stia in ce se bagase. Ar fi fost mai bine daca nu ar fi aflat niciodata. Viata lui de atunci, chiar daca era pusa in pericol aproape zilnic, era mult mai usoara decat acum. Atunci nu depindea nimeni de el. Daca o dadea in bara, doar el suporta consecintele faptelor sale. Acum insa, daca gresea peste un milion de oameni din toata lumea riscau sa ramana fara un loc de munca. Acum presiunea era mult mai mare decat fusese vreodata.
Injura printre dinti si arunca documentul inapoi pe birou. Se ridica de pe scaun si se intoarse cu fata spre fereastra mare. Ofta.
-Ce naiba pui la cale, Duncan?
Era o intrebare retorica. Stia ce pune la cale, dar nu avea cum sa o dovedeasca. Totusi, inca nu se putea convinge ca Duncan a ajuns atat de jos, ca el s-ar putea preta la ceva atat de murdar. Si mai mult, ca ar fi implicat si acesta companie in jocul sau. Era nebun, dar un nebun destept. Daca nu era atent, ar putea sa piarda jocul asta.
-Domnule Rosson?
Vocea feminina i-a atras atentia. S-a intors cu fata spre usa, vazand-o pe Camil. Femeia era imbracata intr-o rochie desupra genunchiului cu o linie sobra, dar care ii punea in evidenta silueta supla in ciuda celor 45 de ani ai sai. Parul negru il avea prins intr-un coc auster, iar pe ochii ageri se odihneau niste ochelari micuti.
-Da, Camil. Ce s-a intamplat?
-E ora 1. Cand vazu ca barbatul nu zice nimic, continua. Ati zis sa va anunt pentru ca trebuie sa va intalniti cu un domn Ian Roberts...
-La naiba! Am uitat. Merci, Camil. Raman dator. Jesse isi infasca repde sacoul si trecu aproape in fuga pe langa femeia ce ramasese in usa. Nu-i baga in seama pe cei ce se uitau mai ciudat la el. Ori erau noi, ori nu il cunostea indeajuns de bine incat sa stie ca el e un nonconformist convins. Ocoli liftul, alegand scrile in locul lui, sperand ca asa va ajunge mai repede la parter, apoi in parcarea subterana.
Intra in masina, porni motorul ce incepu sa toarca pecum o pisicuta, apoi demara in forta. Nu-l mai vazuse pe Ian de ceva vreme si deja ii era dor de el. In plus, lasand sentmentalismele la o parte, in el se putea increde. El l-ar fi putut ajuta in cazul in care urma sa se intample ceva nu prea placut.
Imediat ce se incadra in trafic, deschise gemul lasand aerul sa-i mature fata. Nu-i placea sa dea drumul la aerul conditionat in masina. Tot timpul i se infunda nasul de la el.
Nu mergea repede, dar nici incet. Drumurile erau aproape pustii la ora aia. Din cand in cand mai vedea cate-o masina, care se deplasa la fel ca el: ca si cum ar avea tot timpul din lume.
Cand intr-un final ajunse in fata redactiei, era aproape ora 2.
Parca masina pe unde apuca, apoi se indrepta spre intrarea principala.
Imediat ce deschise usa, mirosurile cunoscute il lovira din plin: hartie, cafea si fum de tigara. Era din nou acasa. Nu mai vorbea de agitatia din jur. Toata lumea se comporta de parca venea sfarsitul lumii si nu aveau unde sa se ascunda. Zambi, amintindu-si de zilele cand lucra aici.
Se strecura printre birourile insirate in toata incaperea, salutand in dreapta si in stanga pe cine cunostea, apoi lua liftul pana la etajul unde Roberts isi avea "puntea de control", asa cum multi o denumeau.
Si acolo intalnise, pe langa multe fete noi si altele cunoscute. Le zambi, apoi, fara sa mai bata la usa intra in biroul fostului sau sef. Nici aici lucrurile nu se schimbasera prea mult. Locul era vraiste. Mormane de documente erau imprasitate peste tot intr-o dezordine de nedescris tipica oricarui redactor-sef ce se respecta. Roberts statea ca de obicei in spatele biroului cu ochii pironiti in niste foi, cu o cana de cafea langa el si cu un trabuc cubanez intre buze.
-Salut, sefu'.
Barbatl tresari si-si ridica privirea din foi.
-Jesse?! intreba oarecum surprins. Ce cauti aici?
-Daca nu lucrez aici nu pot veni in vizita? Jesse pufni si se aseza pe scaunul din fata biroului. Se intinse si sa facu comod asa cum facea odinioara.
-Sti bine ca nu la aia m-am referit. Doar ca sunt surprins. Ma asteptam sa fi extrem de ocupat acum.
-Sunt extrem de ocupat, zise Jesse oftand, apoi tacu.
-Ce te preocupa? Nu cred ca ai venit pana aici la ora asta in timpul unei zile lucratoare ca sa-mi spui ca iti era dor de morala pe care ti-o tineam. Roberts se lasa pe spate in scaunul mare de piele si-si reaprinse trabucul. Te ascult, Jesse.
Vazand ca tanarul nu zice nimic, trecu la tonul amenintator pe care il folosea in trecut cand stia ca va auzi ceva ce in mod cert nu-i va conveni deloc.
-Jesse...
-Am o presimtire...
-Ce fel de presimtire?
-Una proasta...una foarte proasta...
-Asta nu e bine. Amandoi stim ca atunci cand ai presimtiri se prevad necazuri la orizont. In ce necazuri ai mai intrat acum, copile?
Jesse, in ciuda ingrijorarilor, zambi sagalnic.
-Momentan in nici unul.
-Momentan...Roberts ofta. Ce ai zice sa-mi spui ce se petrece. Fara ocolisuri, Jesse.
-Cred ca cineva vrea sa-mi insceneze o frauda. Bine, o frauda in cel mai bun caz. In cel mai rau, nici nu vreau sa ma gandesc...
-Sti cine e?
-Da, dar nu am dovezi.
-De ce ar vrea sa-ti faca asa ceva? Din cate mi-ai povestit toti au fost extaziati cand ai hotarat sa preiei conducerea.
-Toti, inafara de unul, zise Jesse.
-Duncan McMeron? intreba Roberts curios.
-Da. Nu e genul omului caruia sa-i place sa piarda.
-Nu a pierdut cine stie ce. Inca e activ in cadrul Grupului N. De ce si-ar periclita pozitia?
-Din aroganta, obsesie, ura...cine stie? Jesse ridica din umeri. Cand am ocupat scaunul directorului executiv am facut o mica investigatie, insa nu am gasit dovezi ca sa-l pot acuza direct de delapidare de fonduri, cu toate ca banii dispar din companie.
-Sume mari?
-Nu destul de mari incat sa fie luat in seama. E un joc piramidal, dar care i-a adus in ultimii ani peste 10 milioane de dolari.
Roberts fluiera apreciativ.
-Nu e rau. Nu e rau deloc.
-Insa pe mine nu aia ma sperie, continua Jesse. Din greseala mi-au picat in mana niste documente de la aprovizionare. In fiecare saptamana una dintre firmele mai mici ce apartin de noi primesc doua cargouri ce ar trebui sa contina cafea.
-Asa si? Nu vad nimic suspect aici.
-Se presupune ca vin de la o firma numita Caffe Esperantza.
-Asa...
-M-am interesat. Este o firma mica, care face afaceri mai mult cu alte firme mici, majoritatea cu sediul in L.A.
-Te intreb din nou...si ce-i cu asta?
-Nu exista furnizori, conturi in banca cu care opereaza firma, nici macar distribuitori oficiali. E doar o firma fantoma.
Roberts tacu un moment, digerand informatia.
-Banuiesc ca asta nu e tot.
-Ai dreptate. Nu e. Una dintre firmele de aici din L.A. cu care are un asa zis parteneriat e Trading International, un alt paravan. Ghici al cui?
-Nu o sa-mi placa...
-Al fratilor Huarez, continua Jesse.
-Sa fiu al naibii...!
-Mda, Duncan se foloseste de Grupul N pentru a aduce droguri in tara! Si nu am destule dovezi ca sa-l infund. Jesse lovi biroul cu pumnul incercand sa-si inabuse frustrarea.
"Omul este cel mai putin el insusi,atunci cand vorbeste in propria persoana.Da-i o masca si el va spune adevarul."Oscar Wilde
![[Imagine: chibi_5001.gif]](http://animezup.com/chibi/img/user/chibi_5001.gif)
, chibi-ul lui