Cand viata se complica

[Miss M]

@ Leontina, merci pentru comm. Partea a doua a fost mai grabita pentru ca am vrut sa evidentiez oarecum faptul ca actiunea e precipitata(confuzie, alea alea)
Enjoy!


Capitolul IX

Continua sa ma priveasca, desi tind sa cred ca ochii lui vad dincolo de mine, de parca as fi facuta din sticla. Bineinteles. Am reactionat impulsiv, fara sa gandesc. Si asta chiar cand credeam ca m-am schimbat, ca am devenit mai matura si mai stapana pe propriile reactii.
- Daca vrei neaparat sa ma omori, stii ca exista si cutite pe aici, da? ma intreaba brusc.
Ar putea parea o gluma, dar este cat se poate de serios, chipul lui tradand o tristete profunda in timp ce imi analizeaza trasaturile fetei cu o privire tulburatoare. Perdeaua tacerii acopera incet camera, fiecare privind pe fiecare, asteptand un semnal care sa ne faca sa ne miscam. Nu am timp sa stau pur si simplu, dar ma simt ca o statuie, de parca picioarele nu vor sa ma asculte. Din fericire aceasta stare de incordare dispare in momentul in care Alex iese pe usa, trecand pe langa mine fara a-mi adresa vreun cuvant.
Care e problema lui? Sunt destul de sigura ca dupa patru ani sentimentele i s-au mai potolit. As fi destul de fericita sa raman cu gandul ca nu mai simte nimic pentru mine, dar se pare ca lucrurile nu stau asa cum mi le inchipuiam eu.
Ma trezesc din scurta agonie, imbratisandu-i de ramas-bun pe toti, incercand sa ignor ochii inlacrimati ai Joanei si privirea fulgeratoare a lui Eric, al carui unic sprijin este peretele.
- Vii azi sau nu? aud o voce cunoscuta care ma face sa intorc capul. Sta in prag cu geaca mea in mana, privindu-ma cu ochii reci si inexpresivi.
Asta inseamna ca accepta sa mearga cu mine? Poate ca ar trebui sa fiu fericita. Dar o intrebare imi opreste orice tentativa de a zambi. “De ce?”. Simt o nevoie arzatoare sa-l intreb, dar sfarsesc prin a trece pur si simplu pe langa el, indreptandu-ma cu pasi mari spre masina.
Inca nu realizez faptul ca acestea sunt ultimele mele ore petrecute in compania sa, ultima data cand ma pot pierde in voie in oceanul verde din ochii lui. Daca as realiza acest lucru, probabil l-as strange in brate plangand si blestemandu-l pe Allan, pe Williams, pe toti cei care ma opresc sa raman aici, alaturi de omul pe care il iubesc.
Dar adevarul este altul. Nu vreau sa realizez nimic pentru ca asta ar inseamna sa recunosc cat sunt de egoista. A fost alegerea mea sa plec atunci, am ales o moarte lenta, dar sigura. Si atunci? Nu am dreptul sa-l mai iubesc, pentru ca afectiunea mea aduce numai suferinta. Si el nu merita sa indure aceasta suferinta.
Privesc padurea ce se intinde de o parte si de alta a drumului fara sa o vad de fapt, ascultandu-mi bataile inimii. Nu, nu, nu. Fiecare ticait este insotit de o negatie, de ideea ca ceea ce fac nu este bine. Dar trebuie sa fie, stiu ca trebuie. Daca am sa ma… casatoresc cu Allan, voi fi in centrul intregii actiuni si voi putea strica totul. Am sa-i pot salva pe gemeni, pe fratele meu, pe Jo, chiar si pe prefacuta de Caroline. Va fi mai bine pentru toata lumea si am sa pot parasi aceasta lume in pace.
Multimea de reporteri adunati in fata casei imi da impresia ca am ajuns.
- Tot ce trebuie sa faci este sa intri in casa, ii explic lui Alex, buimacit de grupul de oameni cu camere care priveau masina asemenea unor jivine ce-si pandesc prada neajutorata.
Deschid linistita portiera, trecand printre ei ca prin tufisuri, fara a le acorda atentie, in ciuda tuturor intrebarilor care se aud. In momentul in care ma impiedic de un cablu eliberez o injuratura soptita, apucandu-l pe Alex de o mana, cu cealalta prinzand-o pe Melanie si luand-o la fuga, dornica sa ajung mai repede inauntru. Gratie auzului fin detectez cateva bufnituri, inainte ca usa sa se deschida si sa il vad pe Allan caruia nu-i vine sa creada cine se indreapta spre el. Ma opresc pe scari, privindu-l adanc in ochi.
Brusc, ii aplic o pereche de palme peste obrajii inrositi, impingandu-l din calea mea si intrand in hol.
- Pentru ce-a fost asta? ii aud glasul nervos blondului, care isi mangaie portiunea vatamata cu mana, nemaintelegand nimic.
- De drag ce-mi esti, ii raspund nepasatoare, trantindu-ma intr-un fotoliu si aruncandu-i o privire fulgeratoare. M-a intrebat de parca ar fi un ingeras proaspat picat din norisori, care m-a imbratisat cu afectiune la ultima noastra intalnire.
Incerc sa uit pentru o clipa de tot ceea ce ma supara si m-a suparat vreodata, dar totul se prabuseste in momentul in care observ ca Alex si Allan vorbesc. Da, chiar vorbesc unul cu altul. Fara pumni, palme sau orice alt semn ca ar vrea sa se raneasca reciproc. Mi-a scapat mie ceva?
Ma ridic incruntata, dar hotarata sa dezleg misterul. In momentul in care pun clasica intrebare, “Ce faceti?”, doua perechi de ochi se indreapta nedumerite spre mine, de parca as fi spus ceva total nepotrivit.
- Ii multumeam tipului aici de fata ca mi-a deschis ochii, imi raspunde nepasator Allan, de parca ar fi fost cel mai natural lucru din lume.
- Traducerea…
- Cand ti-a luat apararea acum cateva zile mi-am dat seama de multe lucruri. Mi-am dat seama cat de prost puteam sa fiu. Si ca meriti pe cineva mai bun, mult mai bun. Asa ca am hotarat sa merg la nenorocitul ala de psiholog si sa incerc sa-mi rezolv problema.
Am auzit eu oare aceste cuvinte? Se pare ca da. Alex l-a convins atat de usor sa faca ceva pentru care eu ma rog de ani de zile… Ce sa deduc de aici? Ca acest baiat este perfectiunea intruchipata sau ca m-am procopsit cu un inger pazitor cu ochii verzi? Dar nu e bine deloc, ma face sa ma indragostesc de el si mai mult, daca asta e posibil.
De ce nu puteam ramane o fata ca toate celelalte? De ce nu puteam duce o viata anosta, sa imi gasesc un baiat simpatic cu care sa ma casatoresc, sa lucrez intr-un micut orasel din America si sa am o familie fericita?
Dar intrebarea cea mai importanta este alta. Mi-ar fi placut mie o astfel de viata? Si raspunsul este nu. Pentru ca daca n-as fi trecut prin toate greutatile acestea, nu l-as fi cunoscut. Pentru el, tot chinul merita. Dar pana si fericirea adusa de existenta sa va fi spulberata astazi, cand va trebui sa spun “Da” unui strain pe care inima mea il accepta doar ca prieten.
De multe ori ma intrebam cum ar fi fost daca Alex ar fi fost cel cu care urma sa ma casatoresc. I-as fi spus da? Cu siguranta ca la acel moment era unicul raspuns, dar dupa ce am aflat ca sunt pe ultima suta de metri, mentalitatea mi s-a schimbat. Chiar si in aceste ultime zile am incercat sa fiu cat mai rece fata de el ca sa nu sufere. Sa nu se ataseze din nou de mine si apoi totul sa se destrame in fata lui. Mai sunt doar trei luni…
- Megan a zis sa mergi in camera ei, acolo sunt toate coafezele, make-up artistele si… tipele alea care trebuie sa te aranjeze.
Megan… Intr-o buna zi o voi omori pe fata asta. Pufnesc dispretuitoare intrand in camera mea. Rochia este pe pat, exact acolo unde am lasat-o. Perfect asa. O privesc nostalgica, gandindu-ma cata tristete imi va aduce tot ce tine legat de ea. Lucruri care inainte m-ar fi bucurat. Un sot, un copil, o casa… Tot ce-si poate dori o femeie.
Imbrac rochia, apoi imi prind parul intr-un coc dragut, putin cam stramb. Imi admir reflexia in oglinda, cercetand cu atentie trandafirii brodati pe corset si dantela fina ce invaluie rochia de la brau in jos. Intreaga tinuta e superba, desi s-ar putea sa ma impiedic. Imi pun totusi pantofii albi cu toc si ies din camera, dupa cinci minute de chin. Ma opresc in fata scarilor, ascunzandu-ma ca sa cercetez ce se afla la parter.
Colturile gurii mi se ridica intr-un zambet cand il vad pe Alex imbracat la patru ace, dar cu parul ciufulit si papionul stramb. Degeaba incearca Melanie sa il aranjeze, nu vrea sa stea si pace. Alaturi, Megan incearca sa-i prinda parul ingerasului meu, dar in zadar. Doar Allan arata impecabil, cu costumul negru venindu-i perfect.
Inspir adanc pentru a-mi abtine cateva lacrimi ce ameninta sa-mi paraseasca ochii. Oricat de bine ar arata blondinul, nu-mi pot lua privirea de la Alex. Pentru ca el este cel pe care il vreau si pe care il iubesc din toata inima. Imi ridic putin rochia, coborand incet scarile sub privirile contemplative ale tuturor.
Bineinteles ca, intr-o clipa de neatentie, calc stramb, incepand sa alerg pe scari pentru a-mi recapata echilibrul. Sunt prinsa la timp, tinuta mea ramanand intacta. Imi ridic ochii pentru a-i privi mai bine pe ai lui. In spatele acelui verde coplesitor se ascunde un amalgam de sentimente de nedeslusit pentru mine. Ma indepartez putin, simtindu-ma in centrul atentiei. Daca evenimentul nu e unul fericit, macar aparentele sa fie frumoase, nu-i asa?
- Esti incurabila, isi incepe monologul Megan, trecandu-si mana prin parul saten, usor buclat.
Nu o ascult, fiind deja obisnuita cu nemultumirile ei. Doar pentru ca urmeaza sa devin o Carter, asta nu ma obliga sa am un comportament impecabil. Elizabeth Carter… Niciodata nu mi-a placut cum suna numele asta. Ii lipeste caldura, acel sentiment unic pe care trebuie sa-l ai in familie.
Imi simt mana sarutata bland. Il observ cu atentie pe Allan care si-a ridicat privirea intunecata spre mine, zambind cordial.
- Arati minunat, milady.
Vocea lui imi gadila urechile, fiecare inflexiune calda a ei creandu-mi mii de ganduri, confuze, contradictorii si schimbatoare. Logodnicul meu, proaspat vindecat si schimbat pentru totdeauna. Din cauza lui Alex. Orice as face gandurile mele se indreapta spre el, contopindu-se intr-unul singur, clar si definitiv: il iubesc.
- Lizzie, incep sa inteleg de ce tii neaparat sa te conduc, dar nu cred ca sunt in stare sa te prind de fiecare data cand cazi, imi spune vizibil amuzat.
Replica lui poate avea multe intelesuri mult mai profunde decat faptul ca tine loc de stalp cand sunt impiedicata. Intotdeauna m-a sustinut in momentele mai grele, si se poate ca, in ciuda parerii mele, acesta sa fie cel mai greu.
- M-am inselat…, soptesc printre suspine, incercand sa nu izbucnesc in plans. E tragic ce mi se intampla, desi mi-am facut-o cu mana mea. M-am inselat crezand ca o sa fie simplu, totul o sa fie usor si aceasta zi o sa se termine repede, continui trista, privindu-mi inelele, unul care simbolizeaza trecutul meu si celalalt viitorul, mai aproape acum.
- Daca te consoleaza, si eu m-am inselat de curand.
- Cand? ma trezesc intreband curioasa, dornica sa aflu la ce se refera.
- Cand? In clipa in care am crezut ca nu pot privi cu dragoste o femeie in rochie de mireasa.