De-a v-ati ascunselea.

[Niska]

In primul rand, vreau sa imi cer iertare ca nu am trecut inca pe aici, si nu am apucat sa citesc povestea voastra. Vreau sa spun ca, probabil daca nu as fi citit-o, pe ziua de azi nu as fi simtit nici cea mai mica urma de uimire. Uimire, da!; pentru ca am ramas uimita. Nu-mi vine sa cred cu cata profunzime ati reusit sa scrieti impreuna aceasta poveste. De la inceput, modul in care s-au cunoscut cei doi mi-a trezit cateva amintiri. Apoi, chimia dintre cei doi mi se pare superba. Uneori, chiar mi-as dorii sa mai descoperim sentimente asa puternice in ziua de azi - in realitate vreau sa zic; din pacate ramanem doar cu speranta - si atat. In cele din urma, am reusit sa o inteleg pe M. Inteleg perfect faptul ca nu putea trece de tipul ala, dar, uneori lucrurile nu se rezuma doar la iubire - probabil ii ramasese in reflex faptul ca „trebuia" sa fie cu el. Probabil pe parcurs are sa inteleaga ca tine mult mai mult la E; lucru care se vede de la o posta, dealtfel. Ca sa recuperez ce am pierdut, am sa trec acum la capitolul scris de Fiction. Uimirea a tot crescut, pe parcurs ce lecturam. Mi-a placut foarte, foarte mult descrierea locurilor, amintirile lui Eric despre locul de acolo, caldura din casa parinteasca - totul m-a facut sa-mi amintesc de propria mea copilarie. Apoi, emotiile au fost din ce in ce mai puternice: conexiunea intre M si E, atat de puternica, de care ei aparent nu-si dau seama, este incredibila. Aproape ca am inceput sa plang la scena cand E este sunat de mama lui M, sa-i spuna ca ea e la spital. Si cum nu mi-e greu sa recunosc, am simtit umezeala in ochi cand mi-am inchipuit reactia violenta pe care a avut-o tanarul, cat si intalnirea dintre cei doi la spital. Sper din tot sufletul sa nu renuntati la acest Fic, pentru ca sincer, ar fi pacat. Cred ca niciodata nu am un Fic cu atat de multa profunzime si atat de multe emotii transmise.

Acestea fiind spuse, criticile nu-si au rostul. Ar fi fara sens, deoarece vad „prea multa" perfectiune.