12-12-2011, 05:03 PM
[/font][/size][/align]Am adus in sfrasit nextul. Spersa va placa si astept comentariile voastre. Va pup dulce de tot si va urez: Lectura Placuta!!!
Dragoste Infinita
http://www.youtube.com/watch?v=_PDRyMquq...ure=fvwrel
Dragoste Infinita
[/size][size=xx-large]
[font=Tahoma]- Totul se apropie de sfarsit ... sau nu? - [u][align=center][size=large]
[align=center]Peste vreo jumatate de ora in care am mai stat la baieti acasa, se aude un zgomot ciudat si usa se deschide usor, iar pe ea intra doi oameni inalti, mult mai in varsa descat noi. Probabil erau sotii Uchiha, parintii lui Sasuke si a lui Itachi.
Doamna Uchiha era o femeie destul de inalta, cu un par lung si stralucitor, de culoare inchisa, exact ca a fiilor ei. Ea avea insa niste ochi verzi, precum iarba proaspata de primavara, in care se putea citi cu usurinta bunatatea din ea. Domnul Uchiha parea, insa, opusul sotiei sale. Era mult mai inalt decat ea, probabil avea vreo doi metri, avea un corp foarte bine facut, acoperit cu muschi, iar parul sau era saten deschis. Avea o fata foarte serioasa si sumbra, acoperita de niste trasaturi ce pareau perfecte. Ochii lui erau de un cenusiu malefic, plin de durere si rautate, in care se putea citi contrariul doamnei Uchiha; se putea citi nervozitatea, supararea si ura. Era inspaimantator, cel putin asa parea la prima vedere.
Noi i-am salutat politicos pe amandoi, apoi eu m-am uitat la Myra, cu o expresie de genul: "Hai sa plecam de aici."Ea a incuviintat din cap, apoi le-am spus si baietilor. Ei ne-au rugat sa mai stam un pic, dar noi am refuzat, spunand ca avem multe de facut si ca eu am de despachetat. Myra si Itachi erau un pic mai departe decat mine si Sasuke, iar el o tot ruga sa vina cu el in parc, deoarece avea o surpriza pentru ea. Myra a acceptat bucuroasa intr-un sfarsit, apoi s-a uitat la mine si mi-a zambit, ziandu-mi ca ne vedem acasa peste cateva ore.
Am oftat iritata de faptul ca trebuia sa merg singura spre noua mea casa, apoi i-am zimbit si eu fortat. Ma rog, nu era chiar asa o problema faptul ca trebuia sa merg singura, ci faptul ca habar nu aveam pe unde se afla casa si cum se ajunge acalo. Ieri seara cand am gasit-o mi-a luat o ora si era si extrem de intuneric. Acum nu mai am nici cea mai vaga idee cum sa ajung acolo.
Vazand ca mie nu-mi convine ca trebuie sa merg singura, Itachi il pune pe Sasuke sa ma conduca, apoi ii face smecher cu ochiul. Fratele sau zambeste timid, apoi isi indreapta privirea spre mine, arcuindu-si buzele intr-un zambet mult mai mare si mai sincer.
Eu m-am indreptat spre usa, tragand-o si pe Myra dupa mine, apoi i-am spus repede, fara sa auda baietii, care se dusesera sa se imbrace:
- Ce crezi ca faci? Cand ai de gand sa vi acasa si de ce vrei sa ma lasi sa merg singura cu Sasuke pe drum? Tu ai macar idee ce ... . Dar m-am oprit la timp, inainte de a-i spune ceva din ceea ce s-a intamplat azi la scoala. Ma rog, nu mai contea, vroiam de fapt sa te intreb cum ajung acasa, pentru ca daca iti amintesti tu bine eu nu stau in orasul asta de mai mult de douzeci si patru de ore.
Myra avea o expresie intrebatoare pe fata si parea curioasa de propozitia pe care nu am terminat-o. Sigur banuia ceva si asta nu era bine. Lacum o stiu eu pe ea, sau mai bine zis, cum o stiam, ii vin numai idei perverse si nebune. Nici nu vreau sa aflu ce ce se gandea.
In scurt timp apar si baietii si ne zic ca putem merge. Ne luam la revedere de la parintii fratilor si iesim pe usa, Sasuke trantind-o in urma lui. Cuplul fericit o ia in directia opusa noua si se duc spre parcul de unde venisem eu si Sasuke cu o ora in urma. Erau atat de draguti impreuna, pareau cuplul perfect. Iar cand se sarutat si buzele lor se uneau, capetele lor formau o inima conturata foarte bine; aratau ca doua picaturi de roua reunite si te faceau sa zambesti, gandindu-te ca sunt facuti unul pentru celalalt.
Ma uitam la ei pierduta printre ganduri, cand simt mana calda a lui Sasuke pe umarul meu. Am tresarit la inceput, deoarece uitasem ca era si el langa mine si credeam ca o fi un nenoricit care vrea sa-mi faca ceva. Dar m-am linistit repede, simtindu-i respiratia langa a mea si auzindu-i vocea melodioasa spunand:
- Eh, se pare ca tot nu ai scapat de mine; m-ai avem de stat un pic impreuna. Cred ca asta este mana destinului.
Am chicotit incet, gandindu-ma in acelasi timp la ziua de azi si la cate s-au intamplat ... si ca inca nu s-a terminat. Poate ca brunetul chiar avea dreptate si poate chiar era destinul.
- Soarta, viata si destinul. spun eu parca continuand ceea ce ar fi vrut el sa zica, apoi ii zpun sa mergem penru ca imi e cam frig.
Si avea si de ce sa imi fie frig, adica eram in luna noiembrie, iar eu eram imbracata in pantaloni scurti si maieu. Scazuse cu mult temperatura fata de cum era dimineata, cand te simteai ca in plina vara si aveai impresia ca sunt treizeci de grade.Acum cerul era innorat si mohorat, care devin din ce in ce mai inchisi la culoare. Vantul batea fara mila, facandu-mi oasele sa tremure, iar parul sa zboare in toate partile.
Sasuke era deja pe partea cealalta a strazii si ma striga ca disperatul, astfel incat toata strada se uita la mine si credeam ca sunt surda sau ceva de genul asta. Eu nu eram prea prezenta la ceea ce era in jurul meu, chiar uitasem si ca nu imi mai simteam corpul de la cat de frig imi era. Dar m-am trezit la realitate si am alergat robotic spre brunet. Cum nu aveam ideea cum se ajunge acasa, l-am lasat pe el sa merga un pic in fata mea si am incercat sa memorez drumul.
Spre marea mea surprindere casa era mult mai aproape decat parea. Se afla la mai putin de doua strazi de cea a lui Sasuke si era chiar simplu de ajuns. Pe drum am facut numai doua minute, deci inca imi mai puteam misca buzele astfel incat sa ii pot multumi baiatului ca m-a adus aici, desi eram sigura ca nu avea chef.
Ca sa nu fiu o nesimtita, totusi, l-am invitat de brunet la un suc si sa se incalzeasca, dar a refuzat. As fi rasuflat usurata, dar m-ar fi auzit si nu am mai facut-o. O sa fac asta cand intru la caldurica.
Ne-am spus unul altuia cate un "Pa." simplu si fara chef, apoi eu am intrat in casa, lasandu-l pe brunet singur in frig. Am rasuflat in sfarsit usurata si am inceput sa zbier prin casa ca o nebuna scapata de la zoo:
- Da, da , da !!! Am reusit sa scap! Am supravietuit acestei zice nenorocite si inca mai traiesc! Inima mea inca mai poate sa bata si si-a recapatat ritmul normal! Yey, yey, yey !!!
Dar fericirea mea a fost intrerupta de soneria de la usa. Oh, nu, probabil ca Sasuke m-a auzit, sau s-a razgandit. Totul merge din nou prost se pare si nu cred ca mai rezist mult langa el. Ma intrept cu pasi mici spre clanta si apas cu o oarecare ezitare. Constrat ca la usa se afla ....
Melodia Capitolului:[font=Tahoma]- Totul se apropie de sfarsit ... sau nu? - [u][align=center][size=large]
[align=center]Peste vreo jumatate de ora in care am mai stat la baieti acasa, se aude un zgomot ciudat si usa se deschide usor, iar pe ea intra doi oameni inalti, mult mai in varsa descat noi. Probabil erau sotii Uchiha, parintii lui Sasuke si a lui Itachi.
Doamna Uchiha era o femeie destul de inalta, cu un par lung si stralucitor, de culoare inchisa, exact ca a fiilor ei. Ea avea insa niste ochi verzi, precum iarba proaspata de primavara, in care se putea citi cu usurinta bunatatea din ea. Domnul Uchiha parea, insa, opusul sotiei sale. Era mult mai inalt decat ea, probabil avea vreo doi metri, avea un corp foarte bine facut, acoperit cu muschi, iar parul sau era saten deschis. Avea o fata foarte serioasa si sumbra, acoperita de niste trasaturi ce pareau perfecte. Ochii lui erau de un cenusiu malefic, plin de durere si rautate, in care se putea citi contrariul doamnei Uchiha; se putea citi nervozitatea, supararea si ura. Era inspaimantator, cel putin asa parea la prima vedere.
Noi i-am salutat politicos pe amandoi, apoi eu m-am uitat la Myra, cu o expresie de genul: "Hai sa plecam de aici."Ea a incuviintat din cap, apoi le-am spus si baietilor. Ei ne-au rugat sa mai stam un pic, dar noi am refuzat, spunand ca avem multe de facut si ca eu am de despachetat. Myra si Itachi erau un pic mai departe decat mine si Sasuke, iar el o tot ruga sa vina cu el in parc, deoarece avea o surpriza pentru ea. Myra a acceptat bucuroasa intr-un sfarsit, apoi s-a uitat la mine si mi-a zambit, ziandu-mi ca ne vedem acasa peste cateva ore.
Am oftat iritata de faptul ca trebuia sa merg singura spre noua mea casa, apoi i-am zimbit si eu fortat. Ma rog, nu era chiar asa o problema faptul ca trebuia sa merg singura, ci faptul ca habar nu aveam pe unde se afla casa si cum se ajunge acalo. Ieri seara cand am gasit-o mi-a luat o ora si era si extrem de intuneric. Acum nu mai am nici cea mai vaga idee cum sa ajung acolo.
Vazand ca mie nu-mi convine ca trebuie sa merg singura, Itachi il pune pe Sasuke sa ma conduca, apoi ii face smecher cu ochiul. Fratele sau zambeste timid, apoi isi indreapta privirea spre mine, arcuindu-si buzele intr-un zambet mult mai mare si mai sincer.
Eu m-am indreptat spre usa, tragand-o si pe Myra dupa mine, apoi i-am spus repede, fara sa auda baietii, care se dusesera sa se imbrace:
- Ce crezi ca faci? Cand ai de gand sa vi acasa si de ce vrei sa ma lasi sa merg singura cu Sasuke pe drum? Tu ai macar idee ce ... . Dar m-am oprit la timp, inainte de a-i spune ceva din ceea ce s-a intamplat azi la scoala. Ma rog, nu mai contea, vroiam de fapt sa te intreb cum ajung acasa, pentru ca daca iti amintesti tu bine eu nu stau in orasul asta de mai mult de douzeci si patru de ore.
Myra avea o expresie intrebatoare pe fata si parea curioasa de propozitia pe care nu am terminat-o. Sigur banuia ceva si asta nu era bine. Lacum o stiu eu pe ea, sau mai bine zis, cum o stiam, ii vin numai idei perverse si nebune. Nici nu vreau sa aflu ce ce se gandea.
In scurt timp apar si baietii si ne zic ca putem merge. Ne luam la revedere de la parintii fratilor si iesim pe usa, Sasuke trantind-o in urma lui. Cuplul fericit o ia in directia opusa noua si se duc spre parcul de unde venisem eu si Sasuke cu o ora in urma. Erau atat de draguti impreuna, pareau cuplul perfect. Iar cand se sarutat si buzele lor se uneau, capetele lor formau o inima conturata foarte bine; aratau ca doua picaturi de roua reunite si te faceau sa zambesti, gandindu-te ca sunt facuti unul pentru celalalt.
Ma uitam la ei pierduta printre ganduri, cand simt mana calda a lui Sasuke pe umarul meu. Am tresarit la inceput, deoarece uitasem ca era si el langa mine si credeam ca o fi un nenoricit care vrea sa-mi faca ceva. Dar m-am linistit repede, simtindu-i respiratia langa a mea si auzindu-i vocea melodioasa spunand:
- Eh, se pare ca tot nu ai scapat de mine; m-ai avem de stat un pic impreuna. Cred ca asta este mana destinului.
Am chicotit incet, gandindu-ma in acelasi timp la ziua de azi si la cate s-au intamplat ... si ca inca nu s-a terminat. Poate ca brunetul chiar avea dreptate si poate chiar era destinul.
- Soarta, viata si destinul. spun eu parca continuand ceea ce ar fi vrut el sa zica, apoi ii zpun sa mergem penru ca imi e cam frig.
Si avea si de ce sa imi fie frig, adica eram in luna noiembrie, iar eu eram imbracata in pantaloni scurti si maieu. Scazuse cu mult temperatura fata de cum era dimineata, cand te simteai ca in plina vara si aveai impresia ca sunt treizeci de grade.Acum cerul era innorat si mohorat, care devin din ce in ce mai inchisi la culoare. Vantul batea fara mila, facandu-mi oasele sa tremure, iar parul sa zboare in toate partile.
Sasuke era deja pe partea cealalta a strazii si ma striga ca disperatul, astfel incat toata strada se uita la mine si credeam ca sunt surda sau ceva de genul asta. Eu nu eram prea prezenta la ceea ce era in jurul meu, chiar uitasem si ca nu imi mai simteam corpul de la cat de frig imi era. Dar m-am trezit la realitate si am alergat robotic spre brunet. Cum nu aveam ideea cum se ajunge acasa, l-am lasat pe el sa merga un pic in fata mea si am incercat sa memorez drumul.
Spre marea mea surprindere casa era mult mai aproape decat parea. Se afla la mai putin de doua strazi de cea a lui Sasuke si era chiar simplu de ajuns. Pe drum am facut numai doua minute, deci inca imi mai puteam misca buzele astfel incat sa ii pot multumi baiatului ca m-a adus aici, desi eram sigura ca nu avea chef.
Ca sa nu fiu o nesimtita, totusi, l-am invitat de brunet la un suc si sa se incalzeasca, dar a refuzat. As fi rasuflat usurata, dar m-ar fi auzit si nu am mai facut-o. O sa fac asta cand intru la caldurica.
Ne-am spus unul altuia cate un "Pa." simplu si fara chef, apoi eu am intrat in casa, lasandu-l pe brunet singur in frig. Am rasuflat in sfarsit usurata si am inceput sa zbier prin casa ca o nebuna scapata de la zoo:
- Da, da , da !!! Am reusit sa scap! Am supravietuit acestei zice nenorocite si inca mai traiesc! Inima mea inca mai poate sa bata si si-a recapatat ritmul normal! Yey, yey, yey !!!
Dar fericirea mea a fost intrerupta de soneria de la usa. Oh, nu, probabil ca Sasuke m-a auzit, sau s-a razgandit. Totul merge din nou prost se pare si nu cred ca mai rezist mult langa el. Ma intrept cu pasi mici spre clanta si apas cu o oarecare ezitare. Constrat ca la usa se afla ....
http://www.youtube.com/watch?v=_PDRyMquq...ure=fvwrel