Forţele Răului Absolut RPG [ playground ]

[Allen]

Am scos un oftat prelung și mi–am strâns picioarele sub mine încă o dată, holbându–mă la ecranul televizorului ca o fantomă. Nu știu cine mai era pe acolo, dar nu–mi păsa. Trebuia să mă las păgubașă, ― nu le aveam cu socializatul și basta. Ei erau cool și toate cele iar eu chiar eram doar un copil smintit și atât. Degeaba mă amăgeam singură, probabil ajunsesem acolo din întâmplare. Nu puteau scoate scântei decât la figurat, nu urlam la lună noaptea și nu înviam morții. Sigur și fata cea nouă ― Cara, dacă mi s–a suflat bine, ― avea cine știe ce abilități șmechere pe lângă aspectul corespunzător.
Cu toate acestea confirmate, eu rămâneam ciudățica în plus. Simon abia de știa că exist, ― amuzant, de așa ceva nu îmi mai păsase vreodată, — deci puteam să visez în continuare, cât timp Tori avansa spre el. Aveam să o las, în primul rând dintr–o dorință malicioasă de al privi zbătându–se împotriva farmecelor ei fie și preț de câteva minute, și în al doilea rând pentru că era de prisos. Nu puteam totuși să neg că mă deranja enorm.
Mi s–a scârbit un pic de pledoarii, ele precis fiind vreun simptom al bolii mele, și m–am ridicat în două piciorușe, întinzându–mă absent. Afară se înnorase brusc, deși părea să fie foarte însorit și frumos mai devreme. Am dat din umeri o dată și mi–am luat farfuria goală și am dus–o în bucătărie, la chiuvetă. M–am pus s–o spăl și am dat de cei doi care păreau că (,) conversează. La rândul meu am murmurat un ‘Hei’, și mi–am continuat treaba.
— Cara, nu ? Am auzit bine. Spăl eu și farfuria ta, asta ca bun venit, i–am spus eu, fără să falsez vreun zâmbet. A doua oară n–o mai fac, am adăugat eu punând ambele piese de ceramică înapoi la locul lor.
M–am întors să–i privesc pe amândoi, apoi mi–am mutat privirea către fereastră, ștergându–mi mâinile cu un prosop mititel.



OOC : Derek sau Cara .